Cererea de interzicere a emiterii de acțiuni și acțiunea în anulare în dreptul societăților comerciale japoneze: O explicație centrată pe jurisprudență

Reforma Legii Societăților Comerciale din Japonia din anul 2019 (Reiwa 1), care a fost introdusă și a intrat în vigoare la 1 martie 2021 (Reiwa 3), a poziționat sistemul de emitere de acțiuni ca o opțiune importantă în practica modernă a fuziunilor și achizițiilor (M&A). Acest sistem permite unei societăți pe acțiuni să emită propriile acțiuni ca plată pentru achiziționarea acțiunilor unei alte societăți pe acțiuni, cu scopul de a o transforma într-o filială. În trecut, ca metodă de M&A care folosea acțiunile ca plată, exista schimbul de acțiuni, dar acesta era limitat la cazurile în care societatea țintă devenea o filială completă (100% filială). În contrast, emiterea de acțiuni nu necesită filializarea completă și permite construirea unei relații de capital mai flexibile, cum ar fi obținerea majorității drepturilor de vot, ceea ce este revoluționar. Această flexibilitate a deschis calea pentru ca în special startup-urile și întreprinderile de tip venture să execute M&A strategic fără a pregăti sume mari de bani.

Însă, chiar și un sistem atât de flexibil nu garantează întotdeauna că executarea sa va corespunde intereselor tuturor acționarilor. Nu se poate nega posibilitatea ca managementul societății emitente de acțiuni să utilizeze acest sistem în scopuri incorecte, cum ar fi menținerea propriei puteri de control, și nu pentru interesele legitime ale companiei. De asemenea, în procesul procedurii pot apărea încălcări grave ale legilor sau ale statutului companiei. Acționarii care se confruntă cu astfel de situații trebuie să ia măsuri legale pentru a-și proteja propriile drepturi și valoarea companiei.

În acest articol, vom explica în detaliu cele două principale mijloace legale de remediere stabilite de Legea Societăților Comerciale din Japonia pentru a preveni sau corecta emiterea ilegală sau incorectă de acțiuni: cererea de oprire, care împiedică implementarea emitere de acțiuni înainte de a avea loc, și acțiunea de invalidare, care anulează efectele după implementare. Deși sistemul de emitere de acțiuni este nou, interpretarea și aplicarea acestor remedii legale sunt profund înrădăcinate în acumularea de jurisprudență pe termen lung legată de alte acțiuni corporative, cum ar fi emiterea de noi acțiuni. Prin urmare, articolul se bazează pe articolele relevante ale Legii Societăților Comerciale din Japonia și citează numeroase cazuri de jurisprudență pentru a ilustra cum au echilibrat instanțele protecția acționarilor și siguranța tranzacțiilor, clarificând cerințele, domeniul de aplicare și implicațiile practice ale acestor mijloace legale.

Cererea de Oprire a Eliberării de Acțiuni Sub Legislația Japoneză

Cererea de oprire a eliberării de acțiuni este o măsură preventivă de remediere, prin care acționarii pot preveni prejudiciile cauzate de eliberarea ilegală sau incorectă a acțiunilor. Acest sistem are scopul de a opri legal executarea eliberării de acțiuni înainte ca efectele acesteia să devină aplicabile.

Baza legală și cerințele pentru cererea de interdicție a emiterii de acțiuni în Japonia

Dreptul de a solicita interdicția emiterii de acțiuni are fundamentul său direct în articolul 816 alineatul (5) din Legea Societăților Comerciale din Japonia. Conform acestui articol, acționarii companiei-mamă emitente de acțiuni pot solicita companiei să oprească emiterea de acțiuni dacă sunt îndeplinite următoarele două cerințe:

1. Emiterea de acțiuni contravine legilor sau statutului companiei (în cazul încălcării legilor sau statutului).
2. Există riscul ca acționarii să sufere un dezavantaj din cauza emiterii respective de acțiuni (când există riscul ca acționarii să sufere un dezavantaj).

Pentru a exercita acest drept, acționarii trebuie să inițieze o acțiune împotriva companiei, solicitând interzicerea emiterii de acțiuni. În practică, pentru a asigura eficacitatea acestui drept de interdicție, este comun ca acționarii să solicite un ordin de protecție provizoriu ca măsură de conservare a dreptului de interdicție a emiterii de acțiuni, mai ales când data efectivă a emiterii de acțiuni se apropie și este necesară o decizie rapidă din partea instanței.

Totuși, există excepții de la acest drept de interdicție. În principiu, nu se poate solicita interdicția emiterii de acțiuni care îndeplinesc cerințele procedurii simplificate prevăzute de articolul 816 alineatul (4) din Legea Societăților Comerciale din Japonia. Procedura simplificată se aplică atunci când valoarea bunurilor care se oferă ca contrapartidă pentru emiterea de acțiuni este nesemnificativă în comparație cu valoarea netă a activelor companiei-mamă emitente de acțiuni și elimină necesitatea unei rezoluții de aprobare a adunării generale a acționarilor. Aceasta se bazează pe principiul că, în cazurile în care impactul asupra companiei este minor, se permite o procedură mai rapidă.

Exemple concrete de încălcări ale legii sau ale statutului ca motive de oprire

Una dintre cauzele de oprire prevăzute de articolul 816 alineatul (5) din Legea Companiilor din Japonia este “în cazul încălcării legii sau a statutului”, care include diverse defecte procedurale. Emiterea de acțiuni este supusă unor proceduri stricte conform Legii Companiilor din Japonia, de la crearea planului de emitere a acțiunilor până la divulgarea informațiilor către acționari, aprobarea în adunarea generală a acționarilor și, după caz, proceduri de protecție a creditorilor. Dacă există deficiențe în aceste proceduri, acestea pot constitui o încălcare a legii și pot fi baza unei cereri de oprire. Exemple concrete pot include următoarele:

• Deficiențe în înregistrarea planului de emitere a acțiunilor: Articolul 774 alineatul (3) din Legea Companiilor din Japonia stabilește elementele care trebuie înregistrate în planul de emitere a acțiunilor. De exemplu, dacă lipsesc elemente obligatorii de înregistrare, cum ar fi detaliile privind contravaloarea sau data intrării în vigoare, planul în sine devine ilegal.
• Încălcarea procedurilor de divulgare prealabilă: Articolul 816 alineatul (2) din Legea Companiilor din Japonia impune companiei emitente de acțiuni să păstreze la sediul principal documente care conțin conținutul planului de emitere a acțiunilor etc., înainte de adunarea generală a acționarilor. Neglijarea acestei divulgări prealabile sau prezența de informații false în înregistrări încalcă dreptul acționarilor de a-și exercita dreptul de vot pe baza informațiilor adecvate, constituind o încălcare a legii.
• Defecte în rezoluția adunării generale a acționarilor: Planul de emitere a acțiunilor necesită, în principiu, aprobarea printr-o rezoluție specială a adunării generale a acționarilor (conform articolului 816 alineatul (3) din Legea Companiilor din Japonia). Dacă există defecte care afectează eficacitatea rezoluției, cum ar fi încălcarea procedurilor de convocare sau încălcarea statutului în metoda de rezoluție, acestea constituie o încălcare a legii care afectează întreaga emitere de acțiuni.
• Neîndeplinirea procedurilor de protecție a creditorilor: Dacă în schimbul emiterii de acțiuni se oferă proprietăți (cum ar fi bani etc.) alte decât acțiunile companiei emitente și suma depășește un anumit standard, articolul 816 alineatul (8) din Legea Companiilor din Japonia cere proceduri pentru protecția creditorilor companiei (cum ar fi anunțuri publice și notificări pentru obiecții). Nerespectarea acestor proceduri constituie o încălcare gravă a legii.

Compararea motivelor de oprire a emisiunii de noi acțiuni și aplicabilitatea “Regulii scopului principal” sub legislația japoneză

Înțelegerea motivelor pentru oprirea acordării de acțiuni este extrem de benefică atunci când este comparată cu motivele de oprire a emisiunii de noi acțiuni. Articolul 210 din Legea Companiilor din Japonia specifică motivele de oprire a emisiunii de noi acțiuni ca fiind „în cazul încălcării legilor sau statutului” și, de asemenea, „dacă se realizează printr-o metodă extrem de nedreaptă”. Această expresie „metodă extrem de nedreaptă” nu este prezentă în articolul 816 alineatul 5 din Legea Companiilor din Japonia, care reglementează oprirea acordării de acțiuni.

Această diferență pare să aibă o semnificație importantă la prima vedere, deoarece dezvoltarea jurisprudenței în jurul interpretării „metodei extrem de nedrepte” a dus la ceea ce este cunoscut ca „Regula scopului principal”. Această regulă se referă la situația în care există un conflict privind controlul companiei și conducerea emite noi acțiuni cu „scopul principal” de a dilua procentul de deținere al unui anumit acționar, menținând astfel controlul asupra companiei. În astfel de cazuri, se consideră că emisiunea de noi acțiuni este realizată printr-o „metodă extrem de nedreaptă” și oprirea acesteia este permisă conform deciziilor judiciare.

Atunci, dacă în prevederile privind oprirea acordării de acțiuni nu există expresia „metodă extrem de nedreaptă”, înseamnă că acționarii nu pot opri acordarea de acțiuni de către conducere cu scopul inadecvat de a menține controlul, atâta timp cât procedura nu are defecte? Răspunsul este că nu este interpretat în acest mod. Directorii au o datorie de loialitate (conform articolului 355 din Legea Companiilor din Japonia) și o datorie de diligență (conform articolului 644 din Codul Civil japonez) față de companie. Realizarea unui act important al companiei, cum ar fi acordarea de acțiuni, nu pentru un scop legitim de afaceri, ci pentru a păstra poziția personală a conducerii, constituie o încălcare a acestor datorii. Și încălcarea datoriei de către directori este interpretată ca fiind „încălcarea legii”. Prin urmare, se consideră că acționarii pot opri acordarea de acțiuni realizată cu un scop inadecvat, bazându-se pe „încălcarea legii” stabilită în articolul 816 alineatul 5 din Legea Companiilor din Japonia. Ca rezultat, indiferent de prezența expresiei „metodă extrem de nedreaptă”, instanțele vor examina în mod substanțial „scopul principal” al tranzacției și în cazul cererilor de oprire a acordării de acțiuni, la fel cum fac în cazul cererilor de oprire a emisiunii de noi acțiuni.

Contestația privind invaliditatea emiterii de acțiuni sub legislația japoneză

Contestația privind invaliditatea emiterii de acțiuni reprezintă un mijloc de remediere care are ca scop negarea efectelor juridice ale unei emiteri de acțiuni ce și-a produs deja efectele. Spre deosebire de cererea de interdicție, care vizează prevenirea unui eveniment, contestația privind invaliditatea se concentrează pe anularea unui fapt împlinit, motiv pentru care criteriile sale sunt interpretate mult mai strict.

Bazele legale și procedurile pentru contestarea invalidității unei emisiuni de acțiuni sub Legea Japoneză

Acțiunea în justiție pentru a contesta validitatea unei emisiuni de acțiuni se bazează pe articolul 828, alineatul (1), punctul 13 din Legea Companiilor din Japonia. Această acțiune este supusă unor cerințe procedurale stricte pentru a asigura stabilitatea timpurie a relațiilor juridice.

• Entitățile cu drept de acțiune: Persoanele care pot iniția o acțiune sunt limitate de lege. În mod specific, acestea includ acționarii, directorii și auditorii companiei-mamă care a emis acțiunile la data la care emisiunea de acțiuni devine efectivă, persoanele care au transferat acțiuni sau alte titluri de valoare ale companiei-filiale în timpul emisiunii de acțiuni, precum și creditorii care nu au aprobat emisiunea de acțiuni.
• Perioada de inițiere a acțiunii: Acțiunea pentru invaliditate trebuie inițiată în termen de șase luni de la data la care emisiunea de acțiuni devine efectivă. Această perioadă este considerată un termen de decădere și, odată expirat, nu se mai poate iniția o acțiune, indiferent de motive.
• Pârâtul: Pârâtul în acțiune este compania-mamă care a efectuat emisiunea de acțiuni.

Motivul pentru care sunt stabilite astfel de cerințe procedurale stricte este protecția “securității tranzacțiilor”, un considerent politic important în cadrul legii companiilor. Odată ce o emisiune de acțiuni este considerată validă, apar noi acționari ai companiei-mamă care a emis acțiunile, iar aceste acțiuni încep să circule pe piață, implicând multe părți terțe în relații de interese. Dacă oricine ar putea contesta validitatea emisiunii de acțiuni în orice moment, aceste relații juridice ar deveni extrem de instabile, provocând confuzie gravă în activitatea economică. Prin urmare, legea limitează strict persoanele care pot iniția o acțiune și perioada în care pot face acest lucru, asigurând astfel stabilitatea juridică și limitând cazurile în care se poate contesta validitatea la situații excepționale.

Interpretarea cauzelor de invaliditate: Principiul „defectelor semnificative” sub legislația japoneză

Pentru a anula efectele emiterii de acțiuni în mod retroactiv, nu este suficientă simpla încălcare a legii. Instanțele japoneze cer ca, pentru a invoca o cauză de invaliditate, să existe un „defect semnificativ” în procedură. Acest criteriu al „defectului semnificativ” este stabilit mult mai riguros decât motivele de oprire și se datorează necesității legii de a proteja interesele multiple deja formate și de a prioritiza siguranța tranzacțiilor, așa cum am menționat anterior. Prin urmare, o hotărâre de invaliditate se va emite doar în cazul în care există defecte extrem de grave care să zdruncine fundamentul procedurii.

Exemple de jurisprudență privind defectele grave care pot duce la invaliditate sub Legea Japoneză a Companiilor

Deoarece Legea Japoneză a Companiilor nu oferă o definiție concretă a “defectelor grave”, conținutul acestora s-a format prin acumularea de jurisprudență. În evaluarea motivelor de invaliditate a emiterii de acțiuni, următoarele cazuri de jurisprudență sunt considerate repere importante.

• Nerespectarea ordinului de interdicție provizorie: În cazul în care o companie ignoră un ordin judecătoresc care interzice emiterea de acțiuni și procedează cu emiterea acestora, acțiunea este considerată o încălcare flagrantă a deciziei judiciare, iar ilegalitatea procedurii este evaluată ca fiind extrem de gravă.
• Lipsa notificării sau anunțului către acționari: De asemenea, se consideră că poate constitui un motiv de invaliditate nerespectarea obligației legale de a notifica sau de a anunța acționarilor aspectele solicitate pentru subscriere (decizia Curții Supreme din 28 ianuarie 1997). Motivul este că notificarea și anunțul sunt proceduri extrem de importante care furnizează informațiile necesare acționarilor pentru a decide dacă să exercite sau nu dreptul de opoziție, iar omisiunea acestora este echivalentă cu privarea acționarilor de oportunitatea de a solicita opoziția.
• Lipsa rezoluției adunării generale a acționarilor într-o companie privată: În companiile private, unde transferul de acțiuni este restricționat, așteptările acționarilor existenți cu privire la menținerea structurii acționariatului sunt semnificativ mai mari decât în companiile publice. Lipsa unei rezoluții a adunării generale a acționarilor într-o companie privată poate constitui un motiv de invaliditate.
• Alte defecte grave: În afara celor menționate mai sus, acte precum emiterea de acțiuni peste numărul total posibil stabilit în statut sau emiterea unui tip de acțiuni care nu este prevăzut în statut, acțiuni care încalcă prevederile fundamentale ale statutului companiei, sunt interpretate ca defecte grave și pot constitui motive de invaliditate.

Defecțiuni care nu constituie motive de invalidare

Pe de altă parte, există defecțiuni care, deși pot constitui motive de oprire, nu sunt evaluate ca motive de invalidare.

• Metode flagrant incorecte: Chiar și în cazul emiterii de acțiuni cu scopul de a menține controlul asupra managementului, care contravine regulii scopului principal menționată anterior, odată ce efectul legal este produs, acesta nu poate fi invalidat pe acest temei. Aceasta este poziția jurisprudenței, care prioritizează stabilitatea formală a tranzacțiilor peste evaluarea substanțială a corectitudinii scopului.
• Emiterea de acțiuni la un preț excesiv de avantajos (emisiune avantajoasă): Chiar și în cazul în care emiterea de acțiuni la un preț semnificativ avantajos pentru anumiți destinatari se face fără rezoluția specială necesară a adunării generale a acționarilor, aceasta nu constituie un motiv de invalidare. În acest caz, se consideră că societatea poate recupera daunele materiale prin solicitarea plății diferenței de la persoana care a acceptat emiterea sau de la directorii care au aprobat-o (conform articolului 212 și articolului 213 din Legea Societăților Comerciale din Japonia), fără a fi necesară invalidarea tranzacției în sine.
• Lipsa unei rezoluții a consiliului de administrație: Chiar și în cazul în care o societate publică emite noi acțiuni fără rezoluția necesară a consiliului de administrație prevăzută de lege, aceasta este considerată doar o defecțiune în procesul intern de luare a deciziilor și, în principiu, nu constituie un motiv de invalidare.

Efectele unei hotărâri de anulare sub legislația japoneză

În cazul în care o hotărâre care declară anularea emiterii de acțiuni devine definitivă, efectele acesteia sunt următoarele:

• Efecte viitoare: O hotărâre de anulare nu produce efecte retroactive (negarea efectului retroactiv). De la momentul la care hotărârea devine definitivă, emisiunea de acțiuni își pierde efectele doar pentru viitor, conform articolului 839 din Legea japoneză a companiilor. Prin urmare, actele juridice efectuate între data intrării în vigoare și data la care hotărârea devine definitivă rămân, în principiu, valabile.
• Efecte erga omnes: Efectele unei hotărâri de anulare se extind nu doar asupra părților implicate în proces, ci și asupra tuturor terților, conform articolului 838 din Legea japoneză a companiilor. Acest lucru asigură o gestionare uniformă a relațiilor juridice și previne apariția unor noi confuzii.
• Restabilirea stării anterioare: Odată ce emisiunea de acțiuni este anulată, părțile trebuie să revină la starea în care se aflau înainte de emisiunea de acțiuni. Adică, compania mamă care a emis acțiunile trebuie să returneze acțiunile companiei filiale către acționarii originali, iar acționarii care au primit acțiuni ale companiei mamă ca contravaloare trebuie să le returneze companiei mamă. Se consideră că în acest caz se aplică prin analogie prevederile articolului 844 din Legea japoneză a companiilor, care reglementează procedura după o hotărâre de anulare a unei fuziuni de acțiuni.

Compararea cererii de interdicție și a acțiunii de anulare sub Legea Japoneză a Companiilor

Așa cum am văzut până acum, cele două mijloace legale de remediere în cazul emiterii de acțiuni, cererea de interdicție și acțiunea de anulare, diferă semnificativ în ceea ce privește scopul, cerințele și judecățile de valoare care stau la baza lor. Înțelegerea acestor diferențe este esențială pentru ca acționarii să poată alege cel mai adecvat mijloc legal în funcție de situația lor.

Cererea de interdicție are ca scop prevenirea apariției unui prejudiciu cauzat de un act ilegal, fiind o măsură de remediere preventivă și anticipativă. Pe de altă parte, acțiunea de anulare urmărește să inverseze efectele legale care au avut deja loc, fiind o măsură de remediere radicală și retrospectivă. Această diferență temporală definește natura ambelor sisteme. Cererea de interdicție, fiind înainte de producerea efectului, nu implică încă interese complexe ale terților, permițând astfel instanței să decidă relativ flexibil din perspectiva „protecției intereselor acționarilor”. Astfel, nu doar defectele procedurale, ci și motivele substanțiale, cum ar fi inadecvarea scopului în lumina regulii scopului principal, pot servi drept bază pentru interdicție.

În contrast, acțiunea de anulare, fiind inițiată după producerea efectului, obligă instanța să fie profund conștientă de necesitatea „protecției siguranței tranzacțiilor”. Este posibil ca mulți stakeholderi să fi acționat deja pe baza presupunerii validității emiterii de acțiuni, iar inversarea acesteia poate duce la tulburări socio-economice. Prin urmare, anularea este limitată la cazuri în care defectele procedurale sunt extrem de grave, cum ar fi când oportunitatea pentru o cerere de interdicție a fost înlăturată sau când există o încălcare a statutului companiei care afectează fundamentul organizațional al acesteia. Motivele substanțiale, cum ar fi inadecvarea scopului, nu constituie în principiu un motiv de anulare. Această diferență arată cât de fin echilibrează Legea Japoneză a Companiilor între protecția intereselor individuale ale acționarilor și stabilitatea legală a societății care înconjoară compania.

Tabelul de mai jos rezumă principalele diferențe între aceste două sisteme.

Concluzii

Acest articol a explicat, prin intermediul unei bogate jurisprudențe, cele două principale mijloace legale prin care acționarii pot contesta eficacitatea sistemului de emitere a acțiunilor sub Legea Companiilor din Japonia: cererea de interdicție și acțiunea de anulare. Cererea de interdicție este un mijloc preventiv care împiedică executarea emiterii de acțiuni înainte de producerea efectelor acesteia, iar instanțele evaluează legalitatea procedurii și, folosind regula scopului principal, examinează substanțial adecvarea scopului. Pe de altă parte, acțiunea de anulare este un mijloc post-factum care răstoarnă efectele după ce acestea s-au produs și, din perspectiva importanței stabilității juridice, cauzele sunt strict limitate la defecte procedurale extrem de grave, cum ar fi nesupunerea la judecată sau privarea acționarilor de oportunitatea de a-și exercita drepturile.

Pentru a exercita aceste remedii legale în mod adecvat, este esențială nu doar cunoașterea articolelor de lege referitoare la sistemul de emitere a acțiunilor, ci și o înțelegere profundă a jurisprudenței de lungă durată privind emisiunea de noi acțiuni, în special cadrul de judecată al instanțelor în luptele pentru controlul companiilor și echilibrarea celor două valori: protecția acționarilor și siguranța tranzacțiilor. Este extrem de important să identificăm cu precizie dacă emiterea de acțiuni este utilizată în scopuri inadecvate sau dacă procedura prezintă defecte semnificative și să luăm măsurile legale optime la momentul potrivit pentru a proteja drepturile acționarilor.

Firma noastră de avocatură Monolith este o firmă de avocatură cu o vastă experiență și cunoștințe specializate în domeniul Legii Companiilor din Japonia, fuziunilor și achizițiilor (M&A) și litigiilor corporative. Avem numeroase cazuri în care am gestionat probleme complexe de drept corporativ, inclusiv cereri de interdicție și acțiuni de anulare a emiterii de acțiuni, așa cum am explicat în acest articol. În plus, avocații noștri au o profundă înțelegere a legii japoneze și dețin calificări juridice străine, fiind competenți în engleză la nivel de afaceri. Acest lucru ne permite să oferim suport legal precis și strategic, înțelegând profund limbajul și contextul cultural al clienților noștri în cadrul afacerilor internaționale. Dacă întâmpinați probleme legate de M&A sau dreptul companiilor din Japonia, inclusiv emiterea de acțiuni, vă rugăm să consultați firma noastră de avocatură Monolith.