O acțiune în justiție care contestă validitatea emiterii de acțiuni sau a dispoziției privind acțiunile proprii

Una dintre cele mai fundamentale și importante metode prin care o societate pe acțiuni își poate finanța activitățile de afaceri este emiterea de noi acțiuni. Acest proces este esențial pentru creșterea și dezvoltarea companiei, dar poate, de asemenea, să ducă la conflicte privind controlul companiei sau la divergențe de opinie între acționarii existenți și conducere. În special, dacă se suspectează că noile acțiuni au fost emise cu scopul de a dilua cota deținută de un anumit acționar sau pentru ca conducerea să-și mențină poziția, pot apărea conflicte serioase privind validitatea emiterii. Legea societăților din Japonia (Japanese Corporate Law) prevede proceduri legale clar definite pentru a contesta validitatea emiterii de acțiuni sau a dispoziției privind acțiunile proprii deja efectuate. În centrul acestor proceduri se află “acțiunea de anulare a emiterii de noi acțiuni” și “acțiunea de confirmare a inexistenței emiterii de noi acțiuni”. Aceste acțiuni se aplică în mod similar și în cazul dispoziției privind acțiunile proprii. În acest articol, vom explica în detaliu aceste proceduri legale, incluzând temeiul juridic, cerințele pentru inițierea unei acțiuni, motivele specifice pe care instanța le ia în considerare și efectele juridice ale hotărârii, folosind exemple importante din jurisprudența japoneză, dintr-o perspectivă profesională.  

Imaginea de ansamblu a acțiunilor de contestare a validității emiterii de acțiuni noi în Japonia

Legea societăților comerciale din Japonia prevede un sistem special de litigii pentru a contesta validitatea acțiunilor fundamentale legate de organizarea unei companii, cum ar fi înființarea, fuziunea și emiterea de acțiuni. Acest sistem este denumit “acțiuni privind organizarea companiei” și are ca scop stabilirea stabilă și uniformă a relațiilor juridice ale unei companii, în care sunt implicați numeroși părți interesate. Odată ce acțiunile sunt emise, acestea pot circula pe piață și pot fi achiziționate de numeroși terți. Dacă validitatea emiterii ar putea fi contestată de oricine, oricând și individual, siguranța tranzacțiilor ar fi grav afectată, iar relațiile juridice ale companiei ar deveni extrem de instabile.  

Pentru a rezolva această problemă, legea societăților comerciale din Japonia limitează modalitățile de contestare a validității emiterii de acțiuni la anumite litigii, stabilind că efectele hotărârii se extind nu doar asupra părților implicate în proces, ci și asupra tuturor terților. Acest efect este denumit “efect erga omnes”. Acest sistem urmărește o ajustare atentă între necesitatea de a proteja drepturile acționarilor existenți și necesitatea de a proteja terții care au tranzacționat având încredere în acțiunile emise, menținând stabilitatea relațiilor juridice. Acest echilibru legislativ este clar reflectat în cele două tipuri distincte de acțiuni prevăzute de legea societăților comerciale: “acțiunea de nulitate” și “acțiunea de confirmare a inexistenței”. Prima este utilizată în cazurile în care există vicii de procedură care, deși nu sunt minore, sunt prezente, și prioritizează stabilitatea juridică prin hotărâri cu limitări stricte de timp și efecte doar pentru viitor. Cea de-a doua este recunoscută doar în cazuri extrem de excepționale, în care se consideră că actul de emitere nu are substanță, funcționând ca un remediu puternic fără limitări de timp și cu efecte retroactive. Prin urmare, cei care au îndoieli cu privire la validitatea emiterii de acțiuni trebuie să evalueze cu atenție natura și gradul viciilor și să decidă care procedură de litigiu să aleagă.  

Acțiunea de anulare a emiterii de acțiuni noi și a dispoziției privind acțiunile proprii în Japonia

Acțiunea de anulare a emiterii de acțiuni noi este cel mai comun tip de proces care are ca scop negarea retroactivă a validității emiterii de acțiuni, în cazul în care există vicii legale în procedura de emitere conform legislației japoneze.

Baza legală și cerințele pentru intentarea unui proces în Japonia

Baza legală directă pentru această acțiune se regăsește în articolul 828, alineatul 1, punctul 2 (emiterea de noi acțiuni) și punctul 3 (dispunerea de acțiuni proprii) din Legea Companiilor din Japonia. Aceste prevederi stipulează că invalidarea emiterii de acțiuni poate fi susținută doar prin intentarea unui proces, principiu cunoscut sub denumirea de “principiul acțiunii în justiție”.  

Este necesar să se îndeplinească cerințe stricte pentru a iniția această acțiune. În primul rând, există un termen stabilit pentru intentarea procesului. În cazul companiilor publice (companii care nu au stipulat în statutul lor necesitatea aprobării de către companie pentru transferul acțiunilor emise), acțiunea trebuie intentată în termen de 6 luni de la data la care emisiunea de acțiuni a devenit efectivă. În cazul companiilor private (companii care nu sunt publice), acțiunea trebuie intentată în termen de 1 an. Acest termen este unul de decădere, iar odată ce a expirat, nu se mai poate susține invalidarea.  

De asemenea, persoanele care pot iniția acțiunea (reclamanții eligibili) sunt limitate. Conform articolului 828, alineatul 2, punctul 2 din Legea Companiilor din Japonia, dreptul de a intenta procesul îl au doar persoanele care, la data la care emisiunea de acțiuni a devenit efectivă, erau acționari, directori, auditori, directori executivi sau lichidatori ai companiei. Alte persoane nu sunt autorizate să inițieze acțiunea. Pârâtul în acest proces va fi compania respectivă.  

Cauze de nulitate

Legea companiilor din Japonia nu enumeră în mod specific ce anume constituie cauze de nulitate pentru emiterea de acțiuni noi. Prin urmare, determinarea defectelor care se califică drept cauze de nulitate este lăsată la interpretarea instanțelor. Jurisprudența, având în vedere gravitatea anulării unei emisiuni deja efectuate, pune accent pe stabilitatea juridică și limitează cauzele de nulitate la „încălcări grave ale legilor sau ale statutului companiei”.

Exemple concrete de cauze de nulitate recunoscute de instanțe ca fiind „încălcări grave ale legilor sau ale statutului” includ următoarele:

• Emiterea de acțiuni noi care depășesc numărul total de acțiuni autorizate prin statutul companiei.
• Emiterea de tipuri de acțiuni care nu sunt prevăzute în statutul companiei.
• În cazul unei companii închise, emiterea de acțiuni prin metode altele decât alocarea către acționari, fără a obține o hotărâre specială a adunării generale a acționarilor, așa cum este cerut de articolul 199 alineatul 2 și articolul 309 alineatul 2 punctul 5 din Legea companiilor din Japonia. Curtea Supremă a Japoniei, în hotărârea din 24 aprilie 2012, a decis că interesul de a menține proporția deținerilor acționarilor într-o companie închisă trebuie protejat în mod special, considerând această încălcare procedurală drept cauză de nulitate.
• Emiterea de acțiuni de către companie, în ciuda unei ordonanțe de interdicție emisă de instanță. Curtea Supremă a Japoniei, în hotărârea din 16 decembrie 1993, a recunoscut că validarea unei emisiuni care încalcă o ordonanță de interdicție ar submina scopul sistemului de drepturi de interdicție, considerând aceasta drept cauză de nulitate.

Pe de altă parte, defectele procedurale minore, emiterea fără o hotărâre a consiliului de administrație într-o companie publică sau emiterea la un preț extrem de inechitabil (emisiune avantajoasă) nu sunt, în principiu, considerate cauze de nulitate. În cazul emisiunilor avantajoase, corectarea se face prin alte mecanisme, cum ar fi răspunderea directorilor pentru daune aduse companiei, conform articolului 212 din Legea companiilor din Japonia.

Relația dintre „Metodele Extrem de Nefairplay” și Motivele de Invalidare

În cadrul litigiilor privind Legea Companiilor din Japonia, una dintre cele mai complexe și frecvent disputate chestiuni este tratarea emiterii de acțiuni noi prin „metode extrem de nefairplay”. Articolul 210, punctul 2 din Legea Companiilor din Japonia prevede că, în cazul în care emiterea de acțiuni este realizată prin „metode extrem de nefairplay” și există riscul ca acționarii să sufere prejudicii, aceștia pot solicita companiei să oprească emiterea respectivă (cerere de interdicție).  

Problema constă în faptul dacă aceste „metode extrem de nefairplay” pot constitui motive de invalidare atunci când se invocă nulitatea după finalizarea emiterii. În această privință, Curtea Supremă a Japoniei a emis o hotărâre revoluționară pe 14 iulie 1994, stabilind că, deși emiterea a fost realizată prin „metode extrem de nefairplay”, acest fapt nu constituie, în principiu, un motiv de invalidare. În spatele acestei decizii a instanței se află o judecată politică puternică de protejare a siguranței tranzacțiilor, având în vedere posibilitatea ca acțiunile emise să fi fost deja transferate către terți. Cu alte cuvinte, acționarii care doresc să oprească o emitere nefairplay trebuie să acționeze rapid sub forma unei cereri de interdicție înainte de realizarea emiterii, iar odată ce emiterea este finalizată, devine extrem de dificil să se anuleze efectele acesteia, conform consecințelor legale prezentate.  

Instanța a dezvoltat un cadru de evaluare numit „regula scopului principal” pentru a determina ce constituie „metode extrem de nefairplay”. Aceasta compară dacă scopul principal al emiterii de acțiuni noi este o necesitate legitimă de management, cum ar fi strângerea de fonduri, sau dacă este un scop nelegitim, cum ar fi menținerea controlului de către conducerea actuală sau reducerea proporției de vot a unui anumit acționar (scop de menținere a controlului).  

Un caz reprezentativ în care a fost aplicată această regulă este decizia Tribunalului Districtual din Tokyo din 25 iulie 1989. În acest caz, s-a constatat că, în contextul unei dispute privind controlul companiei, emiterea de acțiuni noi care afectează semnificativ proporția deținerilor acționarilor existenți, având ca scop principal menținerea controlului de către conducerea actuală, constituie „metode extrem de nefairplay”.  

Mai mult, decizia Curții de Apel din Tokyo din 23 martie 2005 (cazul Nippon Broadcasting) a adăugat o excepție importantă acestei reguli. Această decizie a stabilit că, chiar dacă menținerea controlului este scopul principal, emiterea poate fi permisă în mod excepțional dacă este o măsură necesară și adecvată pentru a proteja compania și interesele generale ale acționarilor de achizitori abuzivi, cum ar fi cei care doresc să deturneze activele companiei (asset stripper) sau să deterioreze valoarea companiei (cei care urmăresc o strategie de pârjolire). Aceste cazuri demonstrează că instanțele efectuează evaluări extrem de detaliate în funcție de circumstanțele specifice ale fiecărui caz.  

Efectele unei Hotărâri de Anulare în Japonia

Atunci când o cerere de anulare a emiterii de acțiuni noi este admisă și hotărârea devine definitivă, aceasta are efecte și asupra terților care nu sunt părți în proces (efect erga omnes, conform articolului 838 din Legea Companiilor din Japonia (2005)). Astfel, relațiile juridice sunt stabilite în mod uniform.  

Cu toate acestea, cel mai important aspect este că această hotărâre are efecte doar pentru viitor (efect prospectiv). Articolul 839 din Legea Companiilor din Japonia (2005) prevede că hotărârea de anulare nu are efect retroactiv. Aceasta înseamnă că exercitarea drepturilor de vot sau dividendele plătite pe baza acțiunilor declarate nule înainte de pronunțarea hotărârii nu vor fi anulate ulterior. Această prevedere este extrem de importantă pentru a asigura stabilitatea juridică.  

Ca măsură concretă după pronunțarea hotărârii, compania are obligația de a returna sumele plătite de persoanele care erau acționari la momentul pronunțării hotărârii, pentru a achiziționa acțiunile respective. Acest aspect este reglementat de articolul 840 din Legea Companiilor din Japonia (2005) pentru emiterea de acțiuni noi și de articolul 841 pentru dispozițiile privind acțiunile proprii. De asemenea, compania trebuie să efectueze o înregistrare a modificării pentru a reflecta reducerea numărului total de acțiuni emise.  

Acțiunea de confirmare a inexistenței emiterii de acțiuni noi și a dispoziției acțiunilor proprii în Japonia

Acțiunea de confirmare a inexistenței emiterii de acțiuni noi este un proces mai excepțional decât acțiunea de anulare, fiind inițiată atunci când există un defect fundamental, adică atunci când se evaluează că actul de emitere a acțiunilor nu a existat din punct de vedere legal.

Baza legală și motivele inexistenței

Această acțiune își are baza în articolul 829 din Legea Companiilor din Japonia. Acțiunea de confirmare a inexistenței este recunoscută doar în cazurile în care există un defect extrem de grav, care nu este doar o simplă încălcare a procedurii, ci o lipsă a “substanței” actului de emitere. Instanțele sunt prudente în a permite inițierea acestei acțiuni după expirarea termenului pentru acțiunea de anulare și stabilesc un prag ridicat pentru recunoașterea motivelor de inexistență.

În jurisprudență, următoarele cazuri ar putea fi recunoscute ca motive de inexistență:

• Nu s-a efectuat nicio plată pentru acțiuni sau, deși în registrele contabile pare că s-a efectuat o plată, în realitate fondurile nu au fost reținute de companie, fiind doar o “plată fictivă”.
• Procedura de emitere a acțiunilor nu a implicat deloc directorul reprezentativ cu autoritate de a reprezenta compania, astfel încât nu poate fi evaluată legal ca un act al companiei.

Pe de altă parte, lipsa unei rezoluții a consiliului de administrație sau a adunării generale a acționarilor, sau alte încălcări ale legii, nu sunt, în principiu, considerate ca motive de inexistență, iar emiterea este considerată valabilă.

Caracteristica principală a acțiunii de confirmare a inexistenței este că, spre deosebire de acțiunea de anulare, nu există o limită de timp pentru inițierea acesteia.

Efectele unei hotărâri de confirmare a inexistenței

Chiar și atunci când o hotărâre de confirmare a inexistenței devine definitivă, aceasta are efecte asupra terților (efecte erga omnes), la fel ca o hotărâre de anulare, conform articolului 838 din Legea Companiilor din Japonia.

Cu toate acestea, diferența esențială față de o hotărâre de anulare este că efectele sale se aplică retroactiv. Cu alte cuvinte, emiterea de acțiuni confirmată ca inexistentă este tratată ca și cum nu ar fi existat niciodată. Ca rezultat, toate efectele legale, cum ar fi exercitarea drepturilor de vot sau dividendele plătite pe baza acestor acțiuni, sunt anulate fundamental. Din cauza acestui efect puternic, instanțele sunt extrem de prudente în recunoașterea acestei acțiuni.

Compararea Acțiunii de Anulare și a Acțiunii de Confirmare a Inexistenței în Japonia

Așa cum am observat până acum, cele două proceduri de litigiu stabilite de Legea Companiilor din Japonia sunt clar diferențiate în ceea ce privește scopul și efectul lor. Alegerea între cele două acțiuni depinde în totalitate de natura și gravitatea viciilor existente în procedura de emitere a acțiunilor. Acțiunea de anulare se aplică în cazurile în care există vicii procedurale, dar actul de emitere în sine există substanțial. În schimb, acțiunea de confirmare a inexistenței este limitată la cazurile în care actul de emitere este considerat, din punct de vedere legal, o iluzie, lipsind de substanță. Existența sau inexistența unei perioade de prescripție și dacă hotărârea are efect doar în viitor sau retroactiv sunt considerații esențiale în elaborarea strategiei de litigiu.

Rezumatul acestor diferențe este prezentat în tabelul de mai jos.

Concluzie

Legea Companiilor din Japonia oferă două sisteme de litigii clar distincte pentru a contesta validitatea emiterii de acțiuni defectuoase: „acțiunea de nulitate” și „acțiunea de confirmare a inexistenței”. Alegerea între aceste metode depinde de gravitatea defectului. În special, perioada strictă de depunere a acțiunii de nulitate și diferențele legale dintre cererea de interdicție preventivă a unei emiteri nejuste și acțiunea de nulitate ulterioară sugerează că acționarii trebuie să monitorizeze cu atenție situația și să acționeze rapid și strategic pentru a-și proteja drepturile. Aceste sisteme reprezintă un cadru legal sofisticat care echilibrează protecția drepturilor acționarilor și siguranța tranzacțiilor.

Firma de avocatură Monolith deține o vastă experiență și cunoștințe aprofundate în litigii legate de Legea Companiilor din Japonia, inclusiv în disputele privind validitatea emiterii de acțiuni discutate în acest articol, pentru o gamă diversă de clienți din Japonia. Avem mai mulți vorbitori de engleză cu calificări de avocați străini, ceea ce ne permite să oferim suport legal fluent și profesionist clienților internaționali care se confruntă cu sistemul juridic complex al Japoniei. Dacă aveți nevoie de asistență de specialitate în problemele discutate în acest articol, nu ezitați să ne contactați.