Angajarea străinilor în industria comerțului: Puncte cheie pentru obținerea vizei de lucru

În contextul globalizării aprofundate a lumii moderne, industria comerțului din Japonia consideră esențială asigurarea de talente cu diverse background-uri pentru a menține și extinde competitivitatea internațională. Abilitățile lingvistice, cunoștințele culturale și simțul afacerilor internaționale pe care le dețin specialiștii străini sunt elemente vitale pentru creșterea companiilor, fie că este vorba de negocierea cu clienți străini, explorarea de noi piețe sau gestionarea complexă a logisticii internaționale. Cu toate acestea, angajarea de talente străine de excepție necesită o înțelegere precisă și respectarea procedurilor legale specializate și stricte ale sistemului japonez de control al imigrației. În special, obținerea statutului de rezidență pentru muncă (cunoscut sub numele de viză de muncă) poate fi un proces complicat și consumator de timp pentru multe companii. Deficiențele în procedură sau înțelegerea greșită a cerințelor pot duce direct la respingerea cererii de viză, implicând riscul unor întârzieri semnificative în planurile de afaceri. Acest articol își propune să organizeze provocările legale cu care se confruntă companiile din industria comerțului atunci când angajează străini ca specialiști și să prezinte soluții pentru acestea. Vom discuta în principal despre statutul de rezidență “Tehnologie, Cunoștințe Umaniste și Afaceri Internaționale”, care se aplică majorității specialiștilor din industria comerțului. Articolul explică în mod exhaustiv, pe baza “Legii japoneze privind controlul imigrației și recunoașterea refugiaților” și a ordonanțelor conexe ale Ministerului Justiției, tipurile de vize, cerințele specifice pentru obținerea acestora, detaliile procedurii de aplicare și punctele de care companiile trebuie să fie în mod special atente, oferind astfel un ghid practic pentru ca responsabilii să înțeleagă în mod corect imaginea de ansamblu a procedurii.

Opțiuni de Viză de Lucru în Domeniul Comerțului sub Legislația Japoneză

Pentru ca străinii să se angajeze în profesii specializate în Japonia, este necesar să obțină un statut de rezidență adecvat activității pe care o desfășoară. În cazul profesioniștilor care lucrează în comerț, statutul de rezidență care acoperă cele mai generale și extinse activități este cel definit în Anexa I, Secțiunea 2 a “Legii japoneze privind controlul imigrației și recunoașterea refugiaților”, cunoscut sub numele de “Tehnologie, Cunoștințe Umaniste și Afaceri Internaționale”.

Acest statut de rezidență include trei domenii: “Tehnologie”, care necesită cunoștințe de științe naturale, cum ar fi științele fizice sau ingineria; “Cunoștințe Umaniste”, care necesită cunoștințe de științe sociale, cum ar fi dreptul sau economia; și “Afaceri Internaționale”, care necesită o gândire și sensibilitate înrădăcinate în cultura străină. Multe dintre funcțiile din comerț, cum ar fi vânzările internaționale, marketingul, administrarea comerțului, serviciile juridice și contabilitatea, se încadrează în categoriile “Cunoștințe Umaniste” sau “Afaceri Internaționale”.

Este demn de remarcat faptul că, în urma unei reforme legislative din 2015 în Japonia, statuturile de rezidență anterior separate pentru “Tehnologie” și “Cunoștințe Umaniste & Afaceri Internaționale” au fost integrate într-una singură. Această integrare a fost un răspuns la complexitatea crescândă a mediului de afaceri modern. De exemplu, în comerț, crește numărul de funcții care traversează domenii, cum ar fi înțelegerea specificațiilor tehnice ale unui produs (Tehnologie) și, pe baza acestora, negocierea contractelor cu clienți străini (Cunoștințe Umaniste & Afaceri Internaționale). Această integrare permite companiilor să acopere astfel de funcții complexe sub un singur statut de rezidență, facilitând utilizarea mai flexibilă a resurselor umane.

De menționat este că, atunci când se activează ca manageri sau în funcții de conducere în cadrul unei companii, se aplică un alt statut de rezidență, numit “Management & Administrare”. Este important să distingem clar că “Tehnologie, Cunoștințe Umaniste & Afaceri Internaționale”, descris în acest articol, se referă strict la persoanele care lucrează ca angajați specializați pe baza unui contract cu o companie, și nu la cei care ocupă poziții de conducere.

Înțelegerea activităților vizate de viza „Tehnologie, Cunoștințe Umaniste și Afaceri Internaționale” sub legislația japoneză

Pentru a aplica corect pentru statutul de rezidență „Tehnologie, Cunoștințe Umaniste și Afaceri Internaționale” în Japonia, este necesar să demonstrați că responsabilitățile de serviciu anticipate în domeniul comerțului corespund clar uneia dintre activitățile permise de această calificare. În special în comerț, domeniile „Cunoștințe Umaniste” și „Afaceri Internaționale” sunt esențiale.

Activități care corespund cunoștințelor umaniste

Termenul „Cunoștințe Umaniste” se referă la activități care necesită cunoștințe din domeniile dreptului, economiei, sociologiei, managementului și alte științe umaniste. Acestea presupun aplicarea cunoștințelor academice dobândite în instituții de învățământ superior, cum ar fi universitățile. Exemple specifice de responsabilități într-o companie de comerț includ:

• Studii de piață și marketing internațional: utilizarea cunoștințelor de economie și management pentru a analiza tendințele pieței într-o anumită țară sau regiune și pentru a elabora strategii de vânzare.
• Finanțe și contabilitate în comerț: aplicarea cunoștințelor despre standardele internaționale de contabilitate și schimbul valutar pentru a gestiona finanțele și contabilitatea tranzacțiilor de import-export.
• Vânzări și achiziții internaționale: utilizarea cunoștințelor despre dreptul contractelor internaționale și obiceiurile comerciale pentru a negocia prețuri, încheia contracte și gestiona termenele de livrare cu partenerii străini.
• Legal și conformitate: bazându-se pe cunoștințele de drept internațional pentru a verifica conformitatea cu legislația comercială și pentru a revizui sau elabora contracte.

Aceste responsabilități nu sunt doar activități de birou, ci implică analize și decizii bazate pe cunoștințe specializate.

Activități care corespund afacerilor internaționale

Termenul „Afaceri Internaționale” se referă la activități care necesită gândire sau sensibilitate bazate pe cultura străină. Aceasta presupune nu doar abilitatea de a vorbi o limbă străină, ci și o înțelegere profundă a culturii, societății și contextului istoric al țării în care se vorbește acea limbă, pentru a putea aplica aceste cunoștințe în activitatea profesională. Ghidul Agenției pentru Servicii de Imigrație din Japonia enumeră ca exemple specifice de activități „traducerea, interpretarea, predarea limbilor străine, relațiile publice, publicitatea sau activitățile comerciale internaționale, designul de modă sau de interior, dezvoltarea de produse și alte activități similare”.

Menționarea explicită a „activităților comerciale internaționale” este deosebit de importantă pentru companiile de comerț, deoarece aceasta sugerează că multe dintre activitățile esențiale ale comerțului, cum ar fi comunicarea cu partenerii străini, negocierile bazate pe obiceiurile comerciale locale și planificarea produselor ținând cont de contextul cultural, pot fi considerate „Afaceri Internaționale”.

Distincția dintre „Cunoștințe Umaniste” și „Afaceri Internaționale” are o semnificație importantă în strategia de aplicare, deoarece cerințele privind educația și experiența profesională diferă. De exemplu, dacă un solicitant a absolvit o universitate într-un domeniu relevant, dar are experiență de muncă limitată, ar fi adecvat să structureze aplicarea pe baza cerințelor educaționale pentru „Cunoștințe Umaniste”. Pe de altă parte, dacă cineva nu are educație relevantă, dar are o experiență îndelungată în vânzările internaționale, ar fi mai avantajos să structureze aplicarea pe baza cerințelor de experiență profesională pentru „Afaceri Internaționale”. Prin urmare, companiile trebuie să evalueze cu atenție istoricul candidaților pe care doresc să îi angajeze și să decidă strategic care set de cerințe este cel mai rațional pentru aplicare.

Pilonul fundamental al obținerii vizei: Cerințele standardelor de admitere pe teritoriul Japoniei

Pentru a obține statutul de rezidență “Tehnologie, Cunoștințe Umaniste și Afaceri Internaționale” în Japonia, atât solicitantul cât și compania gazdă trebuie să îndeplinească criteriile de admitere pe teritoriul japonez stabilite de “Ordonanța Ministerială care stabilește standardele conform Articolului 7, Paragraful 1, Punctul 2 al Legii privind Controlul Imigrației și Recunoașterea Refugiaților” (denumită în continuare “Ordonanța Standardelor”). Aceste cerințe constituie cele mai importante criterii de judecată în procesul de examinare a vizei.

Cerințele aplicabile solicitantului în sine

Cerințele de educație sau experiență practică pe care trebuie să le îndeplinească solicitantul variază în funcție de dacă acesta urmează să se angajeze în activități legate de „cunoștințe umaniste” sau în activități „internaționale”.

În cazul angajării în activități legate de „cunoștințe umaniste” (precum și în activități „tehnice”), solicitantul trebuie să îndeplinească una dintre următoarele condiții:

1. Să fi absolvit o universitate cu specializare într-un domeniu relevant pentru cunoștințele necesare activității pe care dorește să o desfășoare, sau să fi primit o educație echivalentă sau superioară.
2. Să fi absolvit un curs de specialitate la o școală profesională din Japonia, specializându-se într-un subiect relevant pentru cunoștințele necesare activității pe care dorește să o desfășoare (este necesar să se acorde titlul de „Specialist” sau „Specialist Avansat”).
3. Să aibă peste 10 ani de experiență practică în activitatea pe care dorește să o desfășoare (inclusiv perioada de specializare în subiecte relevante la universitate etc.).

Aspectul important aici este „relevanța” dintre conținutul specializării universitare și activitatea profesională. De exemplu, dacă cineva care a absolvit facultatea de economie se angajează în activități de finanțare a comerțului, această relevanță este clară. Cu toate acestea, dacă o persoană care a absolvit facultatea de litere se angajează în aceeași activitate, poate fi dificil să explice relevanța directă cu specializarea sa, crescând astfel riscul de a nu i se aproba cererea.

Pe de altă parte, în cazul angajării în activități „internaționale”, solicitantul trebuie să îndeplinească următoarele cerințe:

1. Să se angajeze în activități precum traducere, interpretare, predarea limbilor străine, relații publice, publicitate, tranzacții internaționale, design, dezvoltare de produse etc.
2. Să aibă peste 3 ani de experiență practică în activitatea relevantă pentru activitatea pe care dorește să o desfășoare.

Totuși, există o excepție importantă. Dacă o persoană care a absolvit universitatea dorește să se angajeze în „traducere, interpretare sau predarea limbilor străine”, această experiență practică de 3 ani nu este necesară.

Cerințe pentru Companiile Gazdă Sub Legislația Japoneză

Există trei cerințe importante pe care companiile gazdă trebuie să le îndeplinească.

Prima este specificitatea activității profesionale. Munca în care sunt angajați străinii trebuie să necesite competențe sau cunoștințe specializate și nu poate consta în principal din “muncă simplă” pe care oricine o poate efectua. De exemplu, chiar dacă un străin este angajat ca responsabil cu afacerile comerciale, dacă activitatea sa se limitează la copierea documentelor, ambalarea mărfurilor sau introducerea simplă de date, se va considera că nu există specificitate și cererea va fi respinsă. În cerere, este necesar să se demonstreze clar că conținutul muncii este concret și specializat.

A doua este adecvarea remunerației. Ordinul de standard impune clar ca suma remunerației pe care o primește străinul să fie “cel puțin egală cu suma pe care o primește un japonez care lucrează în aceleași condiții”. Aceasta este o reglementare care previne exploatarea incorectă a lucrătorilor străini și ia în considerare impactul asupra pieței muncii interne. Dacă se stabilește un salariu semnificativ mai mic comparativ cu cel al unui angajat japonez care efectuează aceleași sarcini, acesta poate deveni o cauză directă de respingere.

Al treilea este stabilitatea și continuitatea afacerii companiei. Agenția pentru Servicii de Imigrație și Reședință examinează dacă o companie poate angaja și plăti salarii în mod stabil și continuu angajaților străini. În special, companiile nou-înființate sau cele cu situații financiare nefavorabile sunt solicitate să prezinte planuri de afaceri și state de profit și pierdere pentru a dovedi viabilitatea afacerii și soliditatea financiară prin documente obiective.

Organizând aceste cerințe, obținem tabelul următor:

【Ghid Practic】Detalii despre Procedura de Aplicare pentru Viza de Muncă în Japonia

Când angajați un străin din afara țării, procesul începe de obicei cu aplicarea pentru “Certificatul de Elibilitate pentru Reședință (Certificate of Eligibility: COE)”. Acesta este un sistem prin care Ministrul Justiției din Japonia certifică în avans că activitățile pe care străinul le va desfășura în Japonia sunt conforme cu cerințele statutului de rezidență, înainte de intrarea străinului în țară.

Fluxul procedurii

Fluxul obișnuit al procedurii folosind Certificatul de Elibilitate (COE) este următorul:

1. Compania gazdă depune o cerere pentru eliberarea Certificatului de Elibilitate la Biroul Regional de Imigrație care are jurisdicție asupra locației companiei. În principiu, un angajat al companiei va acționa ca reprezentant pentru depunerea cererii.
2. Biroul Regional de Imigrație examinează documentele depuse. Perioada de examinare este, de obicei, de la o lună la trei luni.
3. Dacă examinarea este aprobată, companiei i se va elibera Certificatul de Elibilitate (COE).
4. Compania trimite originalul COE prin poștă internațională sau altă metodă către persoana străină aflată în străinătate.
5. Persoana străină prezintă COE-ul primit și alte documente necesare la ambasada sau consulatul general al Japoniei din țara sa și aplică pentru viză.
6. După emiterea vizei, persoana intră în Japonia. La sosirea într-un aeroport japonez sau alt punct de intrare, persoanei i se va elibera cardul de rezidență.

Un punct extrem de important de reținut este perioada de valabilitate a COE. Dacă persoana nu intră în Japonia în termen de trei luni de la data eliberării COE, certificatul își pierde valabilitatea. Prin urmare, compania și candidatul selectat trebuie să pregătească rapid intrarea în țară după eliberarea COE.

Detalii despre Documentele Depuse și Sistemul de Categorisire a Companiilor în Japonia

Documentele necesare depunerii variază în funcție de dimensiunea și situația de management a companiei gazdă. Agenția pentru Servicii de Imigrare clasifică companiile în patru categorii diferite și simplifică documentele solicitate pentru fiecare categorie.

• Categoria 1: Companii listate pe bursa de valori din Japonia, societăți mutuale de asigurări, entități guvernamentale naționale și locale etc.
• Categoria 2: Organizații și persoane fizice pentru care suma impozitelor reținute la sursă pentru veniturile din salarii ale anului precedent, conform tabelului sumar al declarațiilor legale, este de peste 10 milioane de yeni.
• Categoria 3: Organizații și persoane fizice care au depus tabelul sumar al declarațiilor legale pentru veniturile din salarii ale angajaților pentru anul precedent (excluzând Categoria 2).
• Categoria 4: Organizații și persoane fizice care nu se încadrează în niciuna dintre categoriile de mai sus (de exemplu, companii nou-înființate).

Acest sistem de categorisire poate fi considerat un fel de evaluare a riscului efectuată de Agenția pentru Servicii de Imigrare. Companiile mari și stabile din Categoria 1 și 2, care au un credit social ridicat și o probabilitate mare de a respecta conformitatea, beneficiază de o scutire semnificativă a documentelor necesare. Pe de altă parte, companiile mici și mijlocii sau companiile nou-înființate, clasificate în Categoria 3 și, în special, Categoria 4, trebuie să demonstreze mai detaliat stabilitatea afacerii și certitudinea angajării, motiv pentru care li se solicită un număr mare de documente. Aceasta înseamnă că, în procesul de evaluare a cererii, fiabilitatea companiei în sine este evaluată cu strictețe.

Documentele necesare sunt variate, dar cele principale sunt următoarele:

Documente comune tuturor categoriilor

• Cererea pentru eliberarea certificatului de calificare a statutului de rezidență: Formularul actualizat se poate descărca de pe site-ul web al Ministerului Justiției. Denumirea oficială este “Cererea pentru eliberarea certificatului de calificare a statutului de rezidență”.
  Pagina cu formularul: Agenția pentru Servicii de Imigrare “Cererea pentru eliberarea certificatului de calificare a statutului de rezidență”
• O fotografie (4 cm înălțime x 3 cm lățime)
• Un plic pentru răspuns (cu timbru pentru scrisoare recomandată)
• Documente care atestă educația și istoricul profesional al solicitantului: certificate de absolvire, foaie matricolă, certificate de angajare etc.

Documente necesare în funcție de categoria companiei

• Companiile din Categoria 1: Copii ale rapoartelor trimestriale sau documente care atestă listarea pe bursă, precum și alte materiale care demonstrează apartenența la Categoria 1. În principiu, nu sunt necesare alte documente legate de conținutul afacerii.
• Companiile din Categoria 2: Copii ale tabelului sumar al declarațiilor legale pentru impozitul reținut la sursă pentru veniturile din salarii ale angajaților pentru anul precedent.
• Companiile din Categoria 3: Pe lângă copiile tabelului sumar al declarațiilor legale pentru impozitul reținut la sursă pentru veniturile din salarii ale angajaților pentru anul precedent, sunt necesare documente care clarifică activitățile solicitantului (de exemplu, copii ale contractelor de muncă) și documente care clarifică conținutul afacerii (broșuri de prezentare a companiei, certificate de înregistrare etc.).
• Companiile din Categoria 4: Pe lângă documentele din Categoria 3, este necesară o copie a documentelor financiare pentru ultimul an fiscal (de exemplu, bilanțul contabil, balanța de verificare etc.). Dacă este vorba de o companie nou-înființată care nu are încă un bilanț contabil, trebuie să prezinte un plan de afaceri pentru următorul an și să explice în mod concret stabilitatea și continuitatea afacerii.

Destinatarul cererii și perioada de evaluare

Cererile se depun la ghișeul biroului regional de imigrație (biroul regional de imigrație, sucursalele și birourile externe ale acestuia) care are jurisdicție asupra locației principale a biroului companiei. Cererile prin poștă nu sunt acceptate, însă este disponibilă aplicarea online prin sistemul de aplicare online pentru rezidență. Perioada standard de procesare a evaluării este publicată ca fiind între 1 și 3 luni, dar în perioadele de vârf (de exemplu, în jurul lunii martie, când se încheie sezonul de absolvire) sau datorită complexității cazurilor individuale, procesarea poate dura mai mult.

Aspecte esențiale pentru evitarea riscului de neaprobare a vizei de muncă în Japonia

Aplicarea pentru o viză de muncă nu garantează automat aprobarea, chiar dacă se îndeplinesc cerințele și se depun documentele necesare. Analizând cazurile de neaprobare publicate de Agenția pentru Servicii de Imigrație din Japonia, se pot identifica capcane comune pe care companiile ar trebui să le evite. Înțelegerea și abordarea acestor riscuri în avans sunt cheia pentru obținerea fără probleme a vizei.

Neconcordanța între educație/experiență profesională și conținutul muncii

Acesta este unul dintre motivele cele mai frecvente de neaprobare. Ofițerii de imigrație evaluează riguros cum cunoștințele de specialitate dobândite în universitate sau experiența profesională anterioară a solicitantului vor fi aplicate în munca pe care o va desfășura în Japonia. De exemplu, în cazul unui absolvent de școală specializată în design de bijuterii care a aplicat pentru un post de interpret/traducător într-o companie IT, cererea a fost respinsă deoarece nu s-a recunoscut o legătură între specializare și conținutul muncii. Este responsabilitatea companiei să explice în documente, cum ar fi scrisoarea de motivare a angajării, de ce „această persoană” este indispensabilă și cum se leagă puternic specializarea candidatului de nevoile de afaceri ale companiei, într-un mod concret și logic.

Lipsa de specializare a conținutului muncii

Dacă munca pentru care s-a aplicat este considerată a fi o activitate simplă, care nu necesită specializare, cererea va fi de asemenea respinsă. De exemplu, chiar dacă s-a aplicat pentru un post de interpret/traducător, dacă volumul real de muncă este extrem de mic și majoritatea activităților constau în servicii pentru clienți în magazin, aranjarea produselor sau curățenie, aceasta nu se va alinia cu scopul calificării de rezidență. În plus, în cazul companiilor cu un număr mic de angajați care aplică pentru posturi de „gestiune financiară și administrare a muncii”, se va evalua dacă volumul de muncă este suficient pentru a angaja un profesionist cu normă întreagă. Descrierea postului trebuie să arate clar că activitățile de specialitate constituie majoritatea muncii.

Probleme legate de tratamentul aplicat

Dacă suma compensației înregistrate în cerere este inadecvat de mică comparativ cu nivelul de compensație pentru japonezi care desfășoară aceeași muncă, acesta devine un motiv clar de respingere. De exemplu, a existat un caz în care cererea unui interpret/traducător pentru o companie de import-export a fost respinsă deoarece salariul lunar al solicitantului era de 170.000 de yeni, în timp ce salariul lunar al unui japonez în aceeași poziție era de 200.000 de yeni. Aceasta nu numai că nu îndeplinește cerințele legale, dar poate și crea impresia unui nivel scăzut de conștientizare a conformității în cadrul companiei.

Comportamentul necorespunzător al solicitantului

Dacă solicitantul se află deja în Japonia cu un statut de rezidență pentru „studii”, istoricul său de rezidență va influența semnificativ evaluarea. În special, dacă se descoperă că a lucrat mult peste limita de 28 de ore pe săptămână stabilită pentru studenți, pe o perioadă lungă de timp, schimbarea într-o viză de muncă poate fi respinsă pe motiv că „starea de rezidență nu este satisfăcătoare”. Acest lucru se datorează faptului că încălcările anterioare ale regulilor pot fi văzute ca o preocupare pentru comportamentul viitor în timpul rezidenței.

Probleme de credibilitate din partea companiei

Credibilitatea companiei care stă la baza cererii este, de asemenea, pusă sub semnul întrebării. Dacă locația afacerii înregistrate în cerere nu are o prezență fizică, dacă există contradicții în conținutul rapoartelor financiare prezentate, sau dacă, în timpul evaluării, un reprezentant al companiei răspunde greșit la întrebările Agenției pentru Servicii de Imigrație, spunând că „nu există planuri de a angaja un astfel de străin”, acestea pot duce la respingerea cererii din cauza deficiențelor în sistemul de management al companiei. Procesul de aplicare pentru viză nu este doar o procedură individuală, ci testează și fiabilitatea întregii organizații a companiei. Ceea ce este comun în aceste cazuri de respingere este lipsa de coerență și credibilitate în conținutul cererii. Documentele de aplicare nu sunt documente independente, ci trebuie să se alinieze într-o poveste convingătoare care include istoricul solicitantului, conținutul afacerii companiei, contractul de muncă și motivele angajării. Orice contradicție sau îndoială poate determina ofițerul de imigrație să pună sub semnul întrebării credibilitatea întregii cereri, crescând astfel probabilitatea unei decizii de respingere.

Concluzii

Procesul de angajare a specialiștilor străini în industria comerțului este extrem de important pentru creșterea competitivității internaționale a unei companii, dar necesită, în același timp, o înțelegere profundă a riguroaselor legi japoneze de imigrație și control al frontierei. Așa cum am detaliat în acest articol, obținerea statutului de rezidență pentru “Tehnologie, Cunoștințe Umaniste și Afaceri Internaționale” reprezintă procedura centrală în acest proces. Cheia succesului constă, în primul rând, în a demonstra o legătură clară și logică între educația și experiența profesională a solicitantului și descrierea postului oferit de companie. În al doilea rând, este esențial să se îndeplinească cerințele legale ca munca să fie de natură specializată și remunerația să fie egală sau mai mare decât cea a cetățenilor japonezi. În al treilea rând, compania trebuie să dovedească stabilitatea și continuitatea afacerii sale pe baza unor documente obiective. Lipsa oricăruia dintre aceste cerințe poate risca respingerea cererii. Companiile trebuie să abordeze procesul de aplicare nu doar ca pe o procedură administrativă, ci ca pe o oportunitate importantă de a demonstra legitimitatea planurilor de afaceri și strategiilor de personal în fața autorităților publice, pregătindu-se cu cea mai mare atenție.

Cabinetul de Avocatură Monolith are o vastă experiență în furnizarea de servicii juridice pentru obținerea vizelor de muncă discutate în acest articol, servind numeroși clienți atât din Japonia cât și din străinătate. Cabinetul nostru include experți care nu numai că dețin calificări de avocat în Japonia, dar și calificări străine, vorbitori de engleză, capabili să răspundă precis nevoilor juridice complexe ale afacerilor internaționale. Oferim suport consistent, de la sfaturi strategice în procedurile de aplicare pentru statutul de rezidență, la redactarea documentelor de aplicare și negocieri cu Agenția de Imigrație și Control al Rezidenței din Japonia, pentru a asigura că clienții noștri corporativi pot angaja fără probleme talente globale. Dacă aveți întrebări legate de această temă, vă rugăm să contactați cabinetul nostru pentru consultanță.