Explicația drepturilor conexe dreptului de autor în legislația japoneză

Sistemul juridic japonez al proprietății intelectuale nu doar că protejează drepturile persoanelor care creează opere, adică “creatorii”, dar și pe cele ale persoanelor care joacă un rol esențial în transmiterea acestor opere către public, adică “transmițătorii”. Această structură duală de protecție formează baza industriei de conținut din Japonia și are ca scop promovarea atât a activității creative, cât și a diseminării culturii. Legea japoneză a drepturilor de autor definește drepturile acordate creatorilor ca “drepturi de autor”, în timp ce drepturile acordate transmițătorilor sunt distinse ca “drepturi conexe”. Această distincție fundamentală are o importanță extrem de mare pentru companiile care operează în domeniile media, divertisment și tehnologie. În toate afacerile legate de conținut, cum ar fi producția de filme, distribuția de muzică și operarea platformelor online, a înțelege doar “drepturile de autor” este insuficient și poate implica riscuri legale și financiare semnificative. Scopul acestui articol este de a oferi o analiză clară, bazată pe fundament juridic, a drepturilor conexe deținute de artiștii interpreți, producătorii de înregistrări și de operatorii de radiodifuziune și cablu din Japonia, așa cum sunt stabilite de legea japoneză a drepturilor de autor. Aceste drepturi nu sunt doar simple restricții legale, ci și active comerciale valoroase care pot fi tranzacționate și licențiate. Articolul detaliază, de asemenea, modul în care aceste drepturi pot influența strategiile de afaceri dintr-o perspectivă managerială.

Conceptele fundamentale ale drepturilor conexe dreptului de autor sub legislația japoneză

Drepturile conexe dreptului de autor reprezintă o categorie de drepturi reglementate în Capitolul 4 (articolele 89 până la 104) al Legii dreptului de autor din Japonia. Această lege protejează entitățile care contribuie esențial la transmiterea operelor de creație și, în mod specific, include următorii patru actori:

• Interpreții
• Producătorii de înregistrări
• Organizațiile de radiodifuziune
• Organizațiile de cablu

Unul dintre principiile importante adoptate de Legea dreptului de autor din Japonia este “principiul formalităților zero”. Acesta înseamnă că, la fel ca în cazul drepturilor de autor, drepturile conexe nu necesită niciun fel de procedură, cum ar fi înregistrarea la o autoritate administrativă, pentru a lua naștere. Drepturile apar automat în momentul în care are loc interpretarea, fixarea sunetului pe un suport sau difuzarea.

Existența acestor drepturi conexe generează provocări specifice în gestionarea afacerilor. De exemplu, chiar și pentru o singură piesă muzicală destinată uzului comercial, există mai multe drepturi diferite care se suprapun. Când o companie dorește să utilizeze o melodie ca parte a coloanei sonore a unui film, trebuie mai întâi să obțină permisiunea pentru “drepturile de autor” de la textier și compozitor. În plus, trebuie să obțină permisiunea pentru “drepturile conexe ale dreptului de autor” atât de la artistul care a cântat sau a interpretat piesa, cât și de la casa de discuri care a înregistrat și produs suportul original. Astfel, pentru a utiliza un singur conținut, este necesar să se gestioneze drepturile complexe ale mai multor deținători de drepturi. Dacă se neglijează gestionarea oricăruia dintre aceste drepturi, se poate ajunge la situații grave, cum ar fi oprirea întregului proiect sau solicitări de despăgubiri. Prin urmare, este esențial ca managementul și departamentele juridice să efectueze o gestionare preventivă a riscurilor, având în vedere această structură de drepturi suprapuse.

Drepturile Artiștilor Interpreti sub Legislația Japoneză

Legea drepturilor de autor din Japonia definește actorii, muzicienii, cântăreții, dansatorii și alții care interpretează, dansează, cântă sau joacă opere de artă ca fiind “artiști interpreți” și le acordă drepturi pentru a proteja atât interesele lor personale și morale, cât și cele patrimoniale.

Drepturile morale ale artiștilor interpreți

Drepturile morale ale artiștilor interpreți protejează interesele personale și morale ale acestora și sunt drepturi inalienabile, exclusiv personale. Acestea includ în principal două drepturi.

Primul este dreptul la mențiunea numelui. Articolul 90-2 din Legea drepturilor de autor din Japonia garantează artiștilor interpreți dreptul de a decide dacă să-și folosească numele real sau numele de scenă atunci când este menționată interpretarea lor. În plus, utilizatorii au dreptul de a omite această mențiune atunci când utilizarea interpretării nu afectează interesele artistului interpret de a fi recunoscut ca interpret al acelei interpretări sau când este considerată conformă cu practicile corecte.

Al doilea este dreptul de a proteja integritatea interpretării. Bazat pe articolul 90-3 din Legea drepturilor de autor din Japonia, artiștii interpreți au dreptul de a nu permite modificarea, tăierea sau alte alterări ale interpretării lor care ar putea dăuna onoarei sau reputației lor. Este important de notat că acest drept este mai limitat în comparație cu dreptul de a proteja integritatea operei, care aparține autorului (conform articolului 20 din Legea drepturilor de autor din Japonia). Dreptul autorului de a proteja integritatea operei interzice în principiu orice modificare fără consimțământul acestuia. Pe de altă parte, dreptul artiștilor interpreți de a proteja integritatea interpretării se aplică doar în cazurile în care modificarea “dăunează onoarei sau reputației”. Această diferență ia în considerare necesitatea editării în producția de media. Datorită acestei diferențe legale, companiile de producție pot edita cu o mai mare discreție interpretările artiștilor interpreți, atâta timp cât nu afectează obiectiv onoarea sau reputația acestora, comparativ cu modificările operei autorului. Aceasta înseamnă că, în evaluarea riscurilor legale, se poate lua o decizie pe baza unui criteriu obiectiv de “încălcare a onoarei sau reputației”, nu pe baza “intenției subiective a artistului interpret”, ceea ce sporește stabilitatea legală în deciziile de afaceri.

Drepturile patrimoniale

Artiștii interpreți dețin, de asemenea, drepturi patrimoniale exclusive pentru a controla utilizarea comercială a interpretărilor lor. Acestea includ dreptul de a înregistra sau filma interpretările proprii (conform articolului 91 din Legea drepturilor de autor din Japonia), dreptul de a difuza sau transmite prin cablu interpretările proprii (conform articolului 92 din Legea drepturilor de autor din Japonia), dreptul de a face interpretările accesibile publicului prin internet sau alte mijloace (conform articolului 92-2 din Legea drepturilor de autor din Japonia) și dreptul de a transfera înregistrările sau filmările interpretărilor publicului (conform articolului 95-2 din Legea drepturilor de autor din Japonia). În ceea ce privește dreptul de transfer, odată ce o înregistrare sau filmare a fost transferată legal, drepturile se epuizează și nu se mai pot controla vânzările ulterioare sau alte transferuri.

Există o excepție foarte importantă în domeniul producției de filme. Articolele 91 alineatul (2) și 92 alineatul (2) din Legea drepturilor de autor din Japonia stabilesc că, odată ce un artist interpret a autorizat înregistrarea sau filmarea interpretării sale într-o operă cinematografică, nu mai poate exercita drepturile de înregistrare sau filmare, nici drepturile de difuzare sau transmisie prin cablu în legătură cu utilizarea acelui film (de exemplu, vânzarea de copii sau difuzarea). Aceasta este cunoscută sub numele de “principiul oportunității unice” și este o reglementare menită să asigure distribuția fluidă a filmelor. Datorită acestui principiu, producătorii de filme nu trebuie să obțină reautorizare de la toți actorii pentru distribuția viitoare a filmului pe noi medii sau platforme, odată ce au obținut permisiunea inițială în contractul de interpretare. Totuși, este important de notat că acest principiu nu se aplică în cazul în care doar sunetul este extras pentru a crea o înregistrare audio. Această stabilitate legală este fundamentală pentru finanțarea proiectelor de producție de filme la scară largă și pentru încheierea de contracte de distribuție internațională. Prin urmare, pentru producătorii de filme, conținutul contractului de interpretare încheiat în etapele inițiale este o negociere extrem de importantă și unică, care determină valoarea comercială viitoare a filmului ca activ.

Drepturile producătorilor de înregistrări sub legea japoneză a drepturilor de autor

Termenul “producător de înregistrări” în cadrul legii japoneze a drepturilor de autor se referă la persoana care a fixat sunetul pe un suport pentru prima dată, cum ar fi un disc (inclusiv CD-uri), adică cel care a creat masterul original, și de obicei, companiile de înregistrări sunt cele care se încadrează în această categorie. Producătorii de înregistrări beneficiază de drepturi de proprietate puternice pentru a-și proteja investițiile și contribuțiile.

Drepturile principale deținute de producătorii de înregistrări sunt dreptul de a reproduce înregistrarea (dreptul de reproducere, conform articolului 96 din legea japoneză a drepturilor de autor), dreptul de a face înregistrarea disponibilă pentru transmitere (dreptul de transmitere, conform articolului 96-2 din legea japoneză a drepturilor de autor) și dreptul de a transfera copii ale înregistrării publicului (dreptul de transfer, conform articolului 97-2 din legea japoneză a drepturilor de autor).

Un caz important care ilustrează cum se aplică aceste drepturi în practică este cazul “Jaco Pastorius” (decizia Tribunalului Districtual Osaka din 19 aprilie 2018). În acest caz, o companie japoneză de înregistrări a dat în judecată distribuitorul japonez al unui film documentar pentru că a folosit fără permisiune o înregistrare sonoră (disc) pe care compania deținea drepturile, ca fundal muzical în film. Tribunalul a recunoscut încălcarea dreptului de reproducere al producătorului de înregistrări și a ordonat distribuitorului să plătească despăgubiri. Două aspecte importante au fost stabilite în această decizie. În primul rând, tribunalul a decis că, chiar dacă sursa originală a sunetului a fost editată sau folosită ca muzică de fundal, atâta timp cât sunetul original al înregistrării poate fi identificat, acesta constituie o încălcare a dreptului de reproducere. În al doilea rând, tribunalul a stabilit că, deși companiile care distribuie filme produse în străinătate nu au o obligație generală de a verifica întotdeauna dacă drepturile au fost gestionate corespunzător, în cazul în care există “circumstanțe speciale” care ar putea ridica îndoieli cu privire la gestionarea drepturilor, acestea au o obligație de a investiga și a clarifica aceste îndoieli. Această decizie a impus noi standarde de due diligence pentru distribuitorii de conținut. Nu mai este posibil să te bazezi orb pe producătorii străini, iar în cazul în care există “semnale de alarmă”, cum ar fi contracte de licență cu deficiențe sau documentație insuficientă privind drepturile, există o obligație legală de a efectua investigații proactive pentru a evita riscul de încălcare a drepturilor. Aceasta este o decizie importantă de luat în considerare în construirea unui sistem de conformitate legală pentru achiziționarea și distribuția de conținut.

Drepturile operatorilor de radiodifuziune și cablu sub legislația japoneză

Operatorii de radiodifuziune, precum stațiile de televiziune și radio, și operatorii de cablu, cum ar fi stațiile de televiziune prin cablu, joacă un rol esențial în livrarea conținutului programelor către public, iar legea japoneză a drepturilor de autor le conferă drepturi conexe pentru a proteja aceste activități comerciale.

Printre principalele drepturi deținute de acești operatori se numără dreptul de a reproduce emisiunile sau transmisiunile prin cablu prin înregistrare audio sau video (Articolul 98 și Articolul 100-2 din Legea japoneză a drepturilor de autor), dreptul de a retransmite sau de a transmite prin cablu emisiunile primite (Articolul 99 și Articolul 100-3 din Legea japoneză a drepturilor de autor), dreptul de a face emisiunile accesibile pentru transmisie pe internet sau alte medii (Articolul 99-2 și Articolul 100-4 din Legea japoneză a drepturilor de autor), și dreptul de a transmite emisiunile de televiziune către public prin ecrane mari sau alte mijloace (Articolul 100 din Legea japoneză a drepturilor de autor).

Aceste drepturi, în special subiectul dreptului de reproducere, au generat probleme legale complexe odată cu evoluția tehnologiei. Un exemplu în acest sens îl reprezintă cazul “Rokuraku II” (decizia Curții Supreme din Japonia din 20 ianuarie 2011), care a ilustrat abordarea Curții Supreme a Japoniei în această materie. În acest caz, a fost pusă în discuție o serviciu care permitea utilizatorilor să înregistreze emisiuni de televiziune japoneze pe un server gestionat de operator în Japonia și să le vizualizeze din străinătate. Furnizorul serviciului a susținut că utilizatorii sunt cei care dau instrucțiuni de înregistrare și, prin urmare, ei sunt subiecții dreptului de reproducere, astfel încât operatorul nu încalcă dreptul de reproducere. Cu toate acestea, Curtea Supremă a decis că subiectul reproducerii este furnizorul serviciului. În motivarea sa, Curtea Supremă a acordat importanță nu doar locației sau proprietății echipamentului de înregistrare (serverului), ci și controlului și administrării întregului sistem. În acest caz, s-a constatat că furnizorul serviciului gestiona și controla în mod cuprinzător întregul sistem, de la recepția emisiunii până la înregistrare și transmiterea datelor, iar faptul că înregistrarea nu se efectua fără instrucțiunile utilizatorului nu schimba faptul că furnizorul serviciului oferea întregul mediu tehnic necesar pentru executarea acestor instrucțiuni. Această decizie a stabilit un standard de judecată legală, cunoscut ca “teoria controlului”, pentru operatorii de platforme. În urma acestei decizii, argumentul conform căruia “noi oferim doar o tehnologie neutră” nu mai este valabil atunci când operatorul exercită un control substanțial asupra procesului de reproducere al sistemului. De atunci, companiile de tehnologie trebuie să recunoască faptul că designul arhitecturii serviciilor pe care le oferă poate determina responsabilitatea legală pentru încălcarea drepturilor conexe.

Comparație Principală a Drepturilor Conexe de Autor Sub Legislația Japoneză

Așa cum am detaliat până acum, drepturile patrimoniale deținute de artiști interpreți, producători de înregistrări și radiodifuzori sunt similare în ceea ce privește controlul asupra actelor de reproducere, transmitere către public și transfer, însă există diferențe semnificative în ceea ce privește articolele de lege care stau la baza acestor drepturi și actele vizate. Tabelul de mai jos rezumă aceste diferențe.

Drepturile conexe dreptului de autor ca obiect de tranzacționare sub legislația japoneză

Drepturile conexe dreptului de autor nu se limitează doar la restricționarea utilizării, ci reprezintă drepturi de proprietate intelectuală importante, care pot fi obiectul tranzacțiilor ca active ale întreprinderilor. Legea dreptului de autor din Japonia oferă un cadru legal pentru circulația și utilizarea eficientă a acestor drepturi.

În primul rând, în ceea ce privește transferul de drepturi, articolul 103 din Legea dreptului de autor japoneză aplică dispozițiile articolului 61, care reglementează transferul dreptului de autor, și la drepturile conexe, permițând astfel transferul integral sau parțial al drepturilor conexe prin contracte de vânzare sau alte acorduri.

În continuare, acordarea de licențe reprezintă cea mai comună formă de utilizare comercială. Articolul 103 din Legea dreptului de autor japoneză aplică dispozițiile articolului 63, care reglementează licențierea operelor, și la drepturile conexe, permițând titularilor de drepturi să acorde altor părți permisiunea de a folosi drepturile în cadrul unor metode și condiții specifice de utilizare.

Mai mult, este posibilă și constituirea unui drept de gaj. Articolul 103 din Legea dreptului de autor japoneză aplică dispozițiile articolului 66, care reglementează gajul asupra drepturilor de autor, și la drepturile conexe. Acest lucru permite utilizarea drepturilor conexe ca garanție pentru a obține finanțare de la instituții financiare, jucând un rol important în finanțarea corporativă și în scenariile de fuziuni și achiziții.

În aceste tranzacții, un aspect extrem de important pentru asigurarea stabilității juridice este sistemul de înregistrare gestionat de Agenția pentru Afaceri Culturale. Articolul 104 din Legea dreptului de autor japoneză aplică sistemul de înregistrare prevăzut de articolul 77, care se referă la transferul dreptului de autor, și la drepturile conexe. Acest lucru înseamnă că, dacă transferul de drepturi are loc și nu este înregistrat, și ulterior aceleași drepturi sunt transferate unei alte părți care înregistrează transferul, primul cumpărător nu va putea să-și revendice drepturile în fața terțului. De exemplu, dacă o companie achiziționează drepturi conexe fără să le înregistreze și proprietarul original vinde aceleași drepturi unei alte companii care le înregistrează, primul cumpărător riscă să-și piardă drepturile. Prin urmare, înregistrarea transferului de drepturi nu este doar o procedură administrativă, ci o măsură strategică esențială pentru a proteja investiția și a asigura siguranța tranzacției în cazul fuziunilor și achizițiilor sau achiziției de active de conținut.

Concluzie

Pentru a dezvolta o afacere pe piața de conținut din Japonia, este esențial să înțelegem în profunzime structura multiplă a drepturilor conexe ale autorilor, care există separat de drepturile de autor ale creatorilor și includ drepturile interpreților, producătorilor de înregistrări și ale radiodifuzorilor. Așa cum am explicat în acest articol, aceste drepturi impun obligații stricte de conformitate pentru companii, dar, dacă sunt gestionate și utilizate corespunzător, pot oferi oportunități comerciale semnificative prin licențiere, transfer și stabilirea de garanții, devenind astfel resurse importante pentru managementul afacerii. Pentru a gestiona eficient aceste drepturi complexe, minimizând riscurile de afaceri și maximizând oportunitățile, este necesară o expertiză juridică specializată.

Cabinetul de Avocatură Monolith are o bogată experiență în furnizarea de servicii juridice legate de drepturile conexe în Japonia pentru un număr mare de clienți. Firma noastră include experți vorbitori de engleză, inclusiv cei cu calificări de avocat străin, capabili să răspundă provocărilor specifice companiilor care își desfășoară activitatea la nivel internațional. Cabinetul de Avocatură Monolith oferă suport cuprinzător pentru problemele complexe legate de dreptul conținutului în Japonia.