Cazurile în care răspunderea pentru acte ilegale a devenit o problemă în dezvoltarea sistemului

În cadrul problemelor legale legate de dezvoltarea de sisteme, conflictele privind diverse drepturi și obligații se desfășoară în mare parte pe baza existenței unui “contract” încheiat în prealabil. Cu toate acestea, obligațiile legale nu se bazează întotdeauna pe existența unui “contract” încheiat în prealabil. Răspunderea legală pentru acte ilicite este un exemplu tipic. Acest articol prezintă conceptul de “act ilicit” care nu se bazează pe un contract, și explică legătura dintre legea privind actele ilicite și proiectele de dezvoltare a sistemelor.

Legătura dintre proiectele de dezvoltare a sistemelor și actele ilicite

Diversele responsabilități asociate cu dezvoltarea sistemelor

În discuțiile legate de dezvoltarea sistemelor, scenariile în care “legea” devine o problemă sunt, probabil, cele în care un proiect “arde” sau există un conflict de orice fel între utilizator și furnizor.

https://monolith.law/corporate/collapse-of-the-system-development-project[ja]

În articolul de mai sus, explicăm că, în ciuda diversității cazurilor specifice de “incendiu”, atunci când le observăm în cadrul unui cadru legal, acestea pot fi organizate printr-o diagramă relativ simplă.

De asemenea, în fața unui caz specific de “incendiu”, când încercăm să rezolvăm problema prin măsuri legale (de exemplu, procese sau mediere), problema devine cine avea ce obligații (adică responsabilități). Pentru discuții despre “responsabilitate”, care este strâns legată de proiectele de dezvoltare a sistemelor, vă rugăm să consultați articolul de mai jos.

https://monolith.law/corporate/responsibility-system-development[ja]

Majoritatea responsabilităților sunt stabilite pe baza contractului

Detaliile despre subiecte precum “incendiu” și “responsabilitate” în dezvoltarea sistemelor sunt lăsate altor articole, dar punctul important aici este că majoritatea opțiunilor legale care sunt luate în scenariile de conflict legate de dezvoltarea sistemelor (de exemplu, rezilierea contractului sau cererea de despăgubiri) se bazează pe conținutul contractului. De exemplu, dacă ne gândim la probleme comune în conflictele legate de dezvoltarea sistemelor, cum ar fi “responsabilitatea pentru neexecutarea obligațiilor” sau “responsabilitatea pentru garanția defectelor”, acest lucru devine evident.

• Responsabilitatea pentru neexecutarea obligațiilor → de exemplu, întârzierea livrării (adică întârzierea executării) sau neterminarea sistemului în sine (adică imposibilitatea de a executa). În primul rând, când este termenul de livrare și care sunt cerințele sistemului care trebuie creat sunt stabilite în funcție de contract.
• Responsabilitatea pentru garanția defectelor → de exemplu, când se descoperă un bug după livrare sau când se constată că există o problemă majoră cu viteza de procesare. În acest caz, problema este, în cele din urmă, discrepanța față de “ce sistem ar fi trebuit să fie creat”, care este conținutul contractului.

Responsabilitatea pentru actele ilicite nu se bazează pe contract

În contrast cu faptul că “neexecutarea obligațiilor” și “garanția defectelor” se bazează pe contract, responsabilitatea pentru actele ilicite nu presupune existența unui contract. Acest lucru nu este limitat la dezvoltarea sistemelor, ci se aplică tuturor conflictelor în care este implicat Codul civil.

În primul rând, ce este un act ilicit? Acesta este definit în articolul 709 al Codului civil, după cum urmează:

Articolul 709

Oricine încalcă drepturile sau interesele protejate de lege ale altor persoane, intenționat sau din neglijență, are responsabilitatea de a compensa daunele cauzate.

Cuvântul “al altor persoane” este un cuvânt cheie important. Nu se referă doar la partea cu care aveți o relație de afaceri, ci include toate “persoanele” în afara de dvs.

Un exemplu tipic de act ilicit este un accident de circulație. Dacă lovești pe cineva într-un accident de circulație din cauza conducerii distrase, nu numai că vei fi responsabil penal, dar vei fi și responsabil civil. Responsabilitatea civilă menționată aici este responsabilitatea pentru actele ilicite. Adică, nu ai încheiat un “contract de a nu lovi mașina” cu victima accidentului de mașină, dar ai o responsabilitate largă în relația cu “alții”.

În ce situații devin ilegalitățile o problemă în dezvoltarea de sisteme

Răspunderea pentru acte ilicite în dezvoltarea de sisteme este rar pusă sub semnul întrebării

Deși, în numeroasele conflicte legate de dezvoltarea de sisteme, mulți ar putea găsi greu de imaginat o “urmarire a responsabilității” similară cu “accidentele auto”, care nu presupune o relație contractuală. În realitate, în cazurile judecate în trecut legate de dezvoltarea de sisteme, nu există multe exemple în care a fost recunoscută responsabilitatea pentru acte ilicite.

Acest lucru nu este deloc surprinzător. Mai degrabă, având în vedere că proiectele de dezvoltare a sistemelor avansează prin cooperarea reciprocă între utilizatori și furnizori, acesta este un lucru natural. Majoritatea conflictelor legate de dezvoltarea de sisteme se rezumă la probleme de clarificare a rolurilor bazate pe relații contractuale, cum ar fi “obligația de gestionare a proiectului” și “obligația de cooperare a utilizatorului”.

De exemplu, în articolul de mai jos, este prezentată o modalitate de a organiza cazurile în care “utilizatorul dorește să întrerupă proiectul”.

https://monolith.law/corporate/interrruption-of-system-development[ja]

Aici, chiar dacă este utilizatorul care a solicitat întreruperea, se explică importanța ca furnizorul să își examineze propriile greșeli. În plus, în articolul de mai jos, se face o organizare legală a problemelor precum “întârzierea livrării”. Din nou, se poate vedea că problema este doar clarificarea rolurilor dintre utilizator și furnizor.

https://monolith.law/corporate/performance-delay-in-system-development[ja]

Privind astfel, caracteristica proiectelor de dezvoltare a sistemelor pare a fi simbolizată de strânsa relație între “furnizorul care gestionează proiectul” și “utilizatorul care cooperează”. Și această strânsă relație contractuală este, ironic, uneori sursa conflictelor. Prin urmare, în acest sens, cazurile în care responsabilitatea pentru acte ilicite este o problemă în conflictele legate de dezvoltarea de sisteme, s-ar putea să nu fie “puncte tipice de discuție” în acest domeniu.

Cazuri în care răspunderea pentru fapte ilicite a fost pusă sub semnul întrebării înainte de încheierea contractului

Cu toate acestea, există cazuri în care răspunderea pentru fapte ilicite a fost recunoscută de partea furnizorului. Cazul menționat în hotărârea de mai jos este unul în care, din cauza lipsei de informații suficiente furnizate de furnizor către utilizator, neînțelegerile între cele două părți au devenit din ce în ce mai evidente pe măsură ce proiectul a avansat, rezultând în final în eșecul proiectului. În acest caz, motivul pentru care proiectul a eșuat a fost lipsa de explicații din partea furnizorului chiar de la etapa inițială de planificare și propunere, iar acestea, chiar dacă sunt considerate practici obișnuite, au avut loc înainte de încheierea contractului, astfel încât problema a fost dacă răspunderea poate fi urmărită pe baza unui act ilicit, nu pe baza unui contract. (Sublinierile și modificările în textul bold sunt adăugate de autor pentru a facilita explicarea.)

În etapa de planificare și propunere, se stabilesc liniile generale ale proiectului, cum ar fi stabilirea obiectivelor proiectului, costurile de dezvoltare, domeniul de dezvoltare și durata de dezvoltare, precum și posibilitatea de realizare a conceptului proiectului, iar riscurile asociate cu proiectul sunt, de asemenea, determinate în conformitate cu acestea. Prin urmare, planificarea proiectului și analiza riscurilor cerute furnizorului în etapa de planificare și propunere sunt esențiale pentru implementarea dezvoltării sistemului. În acest sens, furnizorul ar trebui să aibă obligația de a examina și verifica funcționalitatea sistemului propus, gradul de satisfacție a nevoilor utilizatorului, metoda de dezvoltare a sistemului, structura de dezvoltare după primirea comenzii, etc., chiar și în etapa de planificare și propunere, și de a explica utilizatorului riscurile preconizate. Această obligație a furnizorului de a verifica și explica este poziționată ca o obligație bazată pe principiul bunei credințe în procesul de negociere pentru încheierea contractului, și ca o obligație în temeiul legii privind actele ilicite, iar apelantul, ca furnizor, ar trebui să aibă o astfel de obligație (obligația de management al proiectului la acest stadiu).

Hotărârea Curții de Apel Tokyo, 26 septembrie 2013 (Heisei 25)

Prin urmare, deoarece este vorba despre o problemă care a avut loc înainte de încheierea contractului, a fost dificil să se construiască o teorie care să urmărească neexecutarea obligațiilor bazate pe contract, dar s-a sperat la o rezolvare echitabilă prin recunoașterea încălcării obligațiilor bazate pe acte ilicite.

Legătura dintre actele ilicite și obligațiile de management al proiectelor

În contextul în care dezvoltarea de sisteme implică colaborarea dintre furnizor și utilizator, din perspectiva fiecăruia, obligațiile pe care le are furnizorul, ca expert în dezvoltarea de sisteme, sunt denumite “obligații de management al proiectelor”. O explicație completă a acestor obligații de management al proiectelor este prezentată în articolul de mai jos.

https://monolith.law/corporate/project-management-duties[ja]

În această decizie, nu numai că se ridică întrebarea “Există situații în care responsabilitatea pentru acte ilicite este o problemă în dezvoltarea de sisteme?”, dar și dacă “obligațiile de management al proiectelor se aplică și în relațiile pre-contractuale” a atras o anumită atenție.

Ce este principiul bunei credințe?

De asemenea, în textul hotărârii judecătorești apare termenul “obligația conform principiului bunei credințe”, care se bazează pe următorul articol de lege:

Articolul 1 alineatul 2 al Codului Civil Japonez

Exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor trebuie să se facă în conformitate cu principiul bunei credințe.

Acesta este cunoscut și ca o clauză generală în Codul Civil Japonez și reprezintă un principiu fundamental care se aplică în toate cazurile de rezolvare a litigiilor prin intermediul Codului Civil. Discuțiile juridice privind drepturile și obligațiile se bazează pe principiul bunei credințe și al onestității.

Luând în considerare cazul din această hotărâre judecătorească, dacă furnizorul ar argumenta că “în etapa de planificare și propunere, în absența unui contract, nu există nicio obligație de a oferi explicații preliminare”, acest argument ar lipsi de onestitate fundamentală și nu ar putea fi susținut din punct de vedere juridic.

Rezumat

Termeni importanți precum “delict”, “obligația de management al proiectului”, “principiul bunei-credințe” au fost aduși în discuție, dar conexiunea generală dintre aceștia nu este deloc complicată. În cadrul dezvoltării unui sistem, există un concept numit “obligația de management al proiectului”, care reprezintă responsabilitățile și obligațiile pe care furnizorul le are în mod cuprinzător, iar acestea sunt în principiu derivate din contract.

Însă obligațiile legale nu sunt stabilite formal doar pe baza conținutului contractului încheiat în prealabil, ci includ și principii precum “principiul bunei-credințe”, care sunt evaluate individual. În plus, urmărirea responsabilității civile care nu presupune o relație contractuală este, de asemenea, prevăzută de la început prin structura teoretică a “delictului”.

Împreună cu faptul că obligațiile legale nu presupun neapărat doar o relație contractuală, ar trebui să înțelegeți fluxul general.