Contribuția în natură în dreptul societăților comerciale japonez: Ghid cuprinzător privind formarea capitalului la înființarea societății

Înființarea unei companii implică mai mulți pași esențiali, iar pregătirea capitalului social este unul dintre cei mai importanți. De obicei, capitalul social se plătește în bani, dar legea companiilor din Japonia (Japanese Companies Act) permite de asemenea aportul în natură, adică investiția cu bunuri non-monetare. Acest sistem se numește “aport în natură”. Aportul în natură este o metodă extrem de flexibilă și valoroasă, care permite înființarea unei companii folosind active precum proprietăți imobiliare, vehicule sau drepturi de proprietate intelectuală, chiar și atunci când nu există suficientă lichiditate. Cu toate acestea, această conveniență vine la pachet cu reglementări legale stricte, menite să protejeze baza patrimonială a companiei. În centrul acestor reglementări se află “principiul consolidării capitalului”, care garantează că capitalul social al unei companii este constituit din bunuri cu o valoare reală, nu doar nominală, protejând astfel creditorii și potențialii investitori ai companiei. Valoarea banilor este clară, însă valoarea bunurilor în natură poate fi subiectivă și există întotdeauna riscul supraevaluării. Acest risc este motivul fundamental pentru care legea companiilor din Japonia impune proceduri detaliate și stricte pentru aportul în natură. Acest articol va explica în mod cuprinzător conceptul de bază al aportului în natură, procedurile stricte de evaluare a valorii impuse de legea companiilor din Japonia, excepțiile practice și responsabilitățile legale grave care pot apărea în cazul nerespectării reglementărilor.

Conceptul fundamental al aportului în natură și principiul consolidării capitalului sub legislația japoneză

Aportul în natură se referă la actul prin care fondatorii unei companii contribuie la capitalul acesteia, la momentul înființării, cu active non-monetare precum imobile, vehicule, valori mobiliare, drepturi de proprietate intelectuală, în loc de numerar, și primesc în schimb acțiuni ale companiei. Acest sistem este deosebit de util pentru antreprenori, deoarece permite includerea directă a activelor necesare afacerii în capitalul companiei.

La baza legii companiilor din Japonia stă principiul fundamental al “consolidării capitalului”. Acest principiu se bazează pe cerința ca capitalul companiei să constituie fundamentul creditului acesteia și să servească drept garanție minimă pentru creditorii săi. Prin urmare, este necesar ca proprietățile corespunzătoare sumei capitalului social menționate în actul constitutiv să fie efectiv aportate companiei și să fie menținute. În cazul aporturilor în numerar, valoarea acestora este evidentă și respectarea acestui principiu este ușor de verificat. Cu toate acestea, în cazul aporturilor în natură, evaluarea valorii activelor aportate este în mod inerent subiectivă și există riscul unei supraevaluări. De exemplu, dacă un echipament cu o valoare reală de 1 milion de yeni este aportat ca având o valoare de 10 milioane de yeni, capitalul companiei va fi anunțat ca fiind de 10 milioane de yeni, în timp ce valoarea sa substanțială este semnificativ mai mică. Un astfel de “capital aparent” poate slăbi fundamentul financiar al companiei și poate cauza daune neașteptate creditorilor care au efectuat tranzacții bazându-se pe acesta.

Riscul supraevaluării care amenință principiul consolidării capitalului este motivul central pentru care legea companiilor din Japonia impune reglementări stricte asupra aportului în natură. Legea construiește o serie de măsuri de protecție procedurale sofisticate pentru a preveni acest potențial abuz, inclusiv obligația de a detalia în actul constitutiv, proceduri de investigare a valorii obiective și responsabilități legale severe în caz de supraevaluare. Toate reglementările descrise în continuare pot fi înțelese ca o consecință logică menită să asigure substanțial principiul consolidării capitalului.

Proprietățile care pot fi subiectul aportului în natură sub legislația japoneză

Proprietățile care pot fi subiectul aportului în natură trebuie să îndeplinească două cerințe fundamentale conform legii. În primul rând, proprietatea trebuie să fie transferabilă (transferabilitate), iar în al doilea rând, trebuie să poată fi înregistrată ca activ în bilanțul contabil al companiei. Aceasta înseamnă că proprietatea aportată trebuie să fie clar recunoscută ca activ al companiei și să poată fi convertită în bani, dacă este necesar.

Exemple concrete de proprietăți care îndeplinesc aceste cerințe includ:

• Active tangibile fixe: proprietăți imobiliare precum terenuri și clădiri, vehicule, echipamente mecanice, echipamente de birou precum computere și servere.
• Active intangibile fixe: drepturi de proprietate intelectuală precum patente, mărci comerciale, drepturi de autor și goodwill (dreptul de a desfășura o afacere).
• Alte active: valori mobiliare tranzacționate pe piață, cum ar fi acțiunile listate, mărfurile destinate vânzării, materiile prime utilizate în producție.

Pe de altă parte, elementele care nu îndeplinesc aceste cerințe nu pot fi subiectul aportului în natură. De exemplu, forța de muncă personală sau serviciile profesionale (munca), precum și creditul personal în sine, nu pot fi înregistrate ca active în bilanțul contabil și, prin urmare, nu pot constitui subiectul aportului în natură.

Reglementări sub Legea Companiilor din Japonia: Contribuția în Natură ca Element de Înființare Atipică

Contribuția în natură poate implica riscuri ce afectează principiul solidității capitalului, motiv pentru care Legea Companiilor din Japonia o tratează ca un “element de înființare atipică”. Acest termen juridic specific se referă la aspectele care necesită o disciplină deosebit de prudentă în procesul de înființare a unei companii, deoarece deciziile fondatorilor pot periclita baza patrimonială a companiei.

Piatra de temelie a acestei discipline este obligația de a include anumite informații în actul constitutiv. Articolul 28, alineatul (1), punctul 1 al Legii Companiilor din Japonia prevede că, dacă următoarele detalii referitoare la contribuția în natură nu sunt înscrise în actul constitutiv, care este regulamentul fundamental al companiei, acestea nu vor produce efecte juridice:

1. Numele sau denumirea persoanei care face contribuția în natură
2. Proprietatea contribuită și valoarea acesteia
3. Numărul (și tipul) de acțiuni emise la înființare care sunt alocate contribuitorului

Includerea acestor detalii în actul constitutiv nu este un simplu procedeu formal. Este o cerință absolută, cu un efect juridic puternic, exprimat prin “nu va produce efecte juridice”. Această prevedere asigură că detaliile contribuției în natură sunt stabilite și public divulgate în etapa de înființare a companiei. Aceste înregistrări publice devin baza legală pentru investigații ulterioare ale valorii și pentru urmărirea responsabilităților, asigurând transparență pentru toți stakeholderii. Astfel, se previne ca fondatorii să susțină ulterior valori diferite sau să efectueze contribuții în natură neoficiale, garantând instituțional principiul solidității capitalului.

Procedura de evaluare a valorii: Principiul inspecției de către un inspector desemnat de instanță

Pentru a asigura obiectivitatea valorii bunurilor aportate în natură, procedura principală stabilită de Legea Companiilor din Japonia este investigația efectuată de un inspector desemnat de instanță. Articolul 33, alineatul (1) din Legea Companiilor japoneze prevede că, în cazul în care actul constitutiv include prevederi pentru aporturi în natură, cum ar fi cele la înființarea companiei, inițiatorii trebuie să solicite fără întârziere desemnarea unui inspector de către instanță.

În această procedură, inițiatorii depun mai întâi o cerere la instanța competentă, care desemnează un terț neutru (de obicei un avocat) ca inspector. Inspectorul desemnat efectuează o investigație riguroasă pentru a determina dacă valoarea bunurilor aportate este adecvată valorii menționate în actul constitutiv și prezintă rezultatele într-un raport către instanță. Acest proces este extrem de eficient în asigurarea obiectivității evaluării, dar, în același timp, implică provocări practice semnificative, cum ar fi consumul mare de timp și costuri. Prin urmare, pentru startup-uri și întreprinderi mici și mijlocii care necesită o înființare rapidă, această procedură principală nu este adesea o opțiune viabilă, ceea ce subliniază importanța excepțiilor menționate în continuare.

Măsuri Excepționale pentru Inspectarea de către Auditori în Japonia

Legea companiilor din Japonia recunoaște că inspecția efectuată de auditori poate reprezenta o povară semnificativă pentru companiile aflate în curs de înființare și, pentru a echilibra cerințele de protecție a capitalului cu simplificarea procedurilor de înființare, a instituit măsuri excepționale importante. Aceste excepții, prevăzute în articolul 33, alineatul (10) al Legii companiilor din Japonia, au devenit în practică căile principale utilizate atunci când se efectuează aporturi în natură.

Prima excepție se referă la bunurile de valoare mică. Conform articolului 33, alineatul (10), punctul 1 al Legii companiilor din Japonia, dacă valoarea totală a bunurilor aportate în natură, așa cum sunt ele înscrise în actul constitutiv, este de 5 milioane de yeni sau mai puțin, atunci inspecția efectuată de auditor nu este necesară. Această prevedere are ca scop facilitarea înființării companiilor de dimensiuni mici și mijlocii și este cea mai frecvent utilizată măsură excepțională în practică.

A doua excepție se aplică valorilor mobiliare care au un preț de piață. Articolul 33, alineatul (10), punctul 2 al Legii companiilor din Japonia prevede că, dacă obiectul aportului în natură constă în valori mobiliare tranzacționate pe o piață publică și valoarea lor, așa cum este înscrisă în actul constitutiv, nu depășește prețul obiectiv de piață, atunci inspecția efectuată de auditor este scutită. Aceasta se bazează pe raționamentul logic că piața însăși oferă o evaluare obiectivă și de încredere, astfel încât o inspecție suplimentară nu este necesară.

A treia excepție implică certificarea de către experți. Conform articolului 33, alineatul (10), punctul 3 al Legii companiilor din Japonia, dacă un profesionist calificat, cum ar fi un avocat, un contabil public certificat sau un consultant fiscal, certifică că valoarea bunurilor aportate în natură, așa cum sunt ele înscrise în actul constitutiv, este adecvată, atunci inspecția efectuată de auditor poate fi omisă. Totuși, este important de notat că, în cazul în care bunurile aportate sunt proprietăți imobiliare, pe lângă certificarea acestor profesioniști, este necesară și o evaluare de către un evaluator imobiliar autorizat.

Înțelegerea acestor opțiuni este extrem de importantă atunci când se ia în considerare efectuarea unui aport în natură. Tabelul de mai jos compară sumarul și caracteristicile fiecărei proceduri.

Execuția aportului în natură și documentele necesare

Pentru ca procedura de aport în natură să fie legal valabilă în Japonia, este necesar să se creeze și să se depună o serie de documente doveditoare în momentul aplicării pentru înregistrare. Aceste documente au fiecare un rol juridic specific și, în cazul în care există deficiențe, nu doar că înregistrarea nu va fi acceptată, dar pot de asemenea să devină cauza unor dispute viitoare.

În primul rând, chiar și în cazurile în care investigația comisarului este scutită, directorii la momentul înființării au obligația de a investiga procesul de înființare bazându-se pe articolul 46 al Legii Companiilor din Japonia. Această investigație include confirmarea că aportul în natură a fost cu adevărat executat și că valoarea proprietății este adecvată în raport cu descrierea din statut. Rezultatele acestei investigații sunt rezumate într-un “raport de investigație”, care este redactat în scris și semnat sau ștampilat de directorii la momentul înființării.

În continuare, documentul care atestă legal transferul proprietății de la investitor la companie este “actul de transfer al proprietății”. Acest document dovedește că investitorul a transferat dreptul de proprietate asupra activelor descrise în statut către compania în curs de înființare, servind drept dovadă că aportul în natură, adică “plata”, a fost finalizat. Deși nu există un format strict impus de lege, este necesar să se specifice clar cine a transferat ce proprietate și când.

În final, documentul creat de directorul reprezentant la momentul înființării este “certificatul privind calculul sumei capitalului social”. Acest certificat dovedește că suma plătită prin aport monetar și valoarea proprietății aportate în natură au fost adunate și că suma capitalului social a fost corect calculată conform prevederilor Legii Companiilor din Japonia și regulilor de contabilitate ale companiei. Acest document este esențial și trebuie atașat la cererea de înregistrare a înființării companiei depusă la Registrul Comerțului, constituind documentul final care stabilește oficial structura capitalului companiei.

Responsabilitatea pentru compensarea diferenței de valoare: Riscurile supraevaluării și consecințele legale sub legislația japoneză

Unul dintre cele mai mari riscuri în cazul contribuțiilor în natură la capitalul unei companii este supraevaluarea bunurilor aportate, iar legea companiilor din Japonia stabilește un sistem strict de responsabilitate pentru aceasta. Inima acestui sistem este “responsabilitatea pentru compensarea diferenței de valoare”, prevăzută de articolul 52 din Legea Companiilor din Japonia. Conform acestei prevederi, dacă la momentul înființării companiei, valoarea reală a bunurilor aportate este “semnificativ mai mică” decât valoarea indicată în actul constitutiv, inițiatorii și directorii de la înființare sunt solidar responsabili să plătească companiei diferența respectivă.

Natura acestei responsabilități variază în funcție de poziția persoanelor implicate. Pentru inițiatorii care au făcut efectiv aportul de bunuri supraevaluate, responsabilitatea lor este una de “răspundere fără culpă”. Acest lucru înseamnă că, chiar dacă au acționat cu bună-credință, nu pot scăpa de responsabilitate dacă valoarea este insuficientă. Pe de altă parte, alți inițiatori și directorii de la înființare care nu au făcut aportul de bunuri pot scăpa de responsabilitate dacă pot dovedi că nu au fost neglijenți în exercitarea atribuțiilor lor de serviciu. Aceasta este o “răspundere pentru culpă”.

Mai mult, alineatul (3) al articolului 52 din Legea Companiilor din Japonia prevede că experții care au dovedit adecvarea valorii (avocați, contabili publici certificați etc.) sunt, de asemenea, în principiu, solidar responsabili să compenseze diferența în cazul în care valoarea este insuficientă, cu excepția cazului în care pot dovedi că nu au fost neglijenți în efectuarea acestei dovezi.

Exemplele din trecutul jurisprudenței oferă indicii importante pentru înțelegerea domeniului de aplicare a acestei responsabilități. De exemplu, în decizia Tribunalului Niigata din 26 decembrie 1977 (Showa 52), deși s-a recunoscut neglijența inițiatorilor, cererea de despăgubire a fost respinsă pe motiv că cauza directă a falimentului companiei a fost investiția excesivă în echipamente, și nu supraevaluarea contribuțiilor în natură, lipsind astfel o relație de cauzalitate adecvată. Aceasta indică faptul că, pentru ca responsabilitatea să fie stabilită, este necesară nu doar demonstrarea insuficienței valorii, ci și a unei relații de cauzalitate între aceasta și prejudiciul suferit de companie. De asemenea, decizia Curții de Apel Osaka din 19 februarie 2016 (Heisei 28) a fost un caz în care responsabilitatea unui avocat care a efectuat o evaluare inadecvată a valorii a fost pusă sub semnul întrebării, evidențiind riscul semnificativ pe care îl presupune această activitate de evaluare pentru experți și importanța unei atenții sporite în îndeplinirea acestor sarcini profesionale.

Avantajele și Punctele de Atenție în Practica Juridică

Sistemul de aport în natură poate oferi avantaje semnificative dacă este utilizat corespunzător, dar, în același timp, prezintă anumite puncte care necesită o examinare atentă.

Printre principalele avantaje se numără, în primul rând, posibilitatea de a înființa o companie folosind active existente, chiar dacă nu dispui de suficient lichidități. În al doilea rând, aportul în natură poate mări aparent capitalul social, ceea ce poate îmbunătăți capacitatea de creditare a companiei și relațiile cu partenerii comerciali, crescând astfel credibilitatea companiei. În al treilea rând, dacă activele aportate sunt supuse amortizării, acestea pot fi înregistrate ca cheltuieli deductibile în calculul impozitului pe profit, ceea ce poate duce la economii fiscale pe termen lung.

Pe de altă parte, există și puncte care necesită atenție. În primul rând, procedurile sunt complexe. Comparativ cu aportul în numerar, există mai multe proceduri care necesită cunoștințe specializate, cum ar fi înregistrările în statut, evaluarea valorii, crearea diverselor certificate, toate acestea necesitând timp și efort. În al doilea rând, există problema lichidității capitalului. Dacă o mare parte a capitalului social este compusă din active în natură, poate exista un deficit de capital de lucru necesar pentru gestionarea afacerii, ceea ce poate duce la riscul de stagnare a managementului.

Mai mult, un aspect adesea neglijat, dar extrem de important, este tratamentul fiscal. Sub legea fiscală japoneză, aportul în natură de la persoane fizice către companii este considerat o “transferare de active” către companie. Acest lucru poate duce la impunerea unui impozit pe venitul din transferuri asupra aportatorului, dacă valoarea de piață a activelor transferate (valoarea acțiunilor emise) depășește costul de achiziție al activelor respective. În plus, din perspectiva companiei, dacă activele aportate sunt proprietăți imobiliare, poate apărea obligația de a plăti impozitul pe achiziții imobiliare, iar dacă sunt active impozabile, poate apărea obligația de a plăti TVA. Astfel, pentru a asigura succesul aportului în natură, este esențial să se elaboreze un plan cuprinzător care să ia în considerare nu doar procedurile legale ale companiei, ci și impactul fiscal.

Concluzie

Contribuția în natură este un mijloc puternic și flexibil de formare a capitalului unei companii, recunoscut de Legea Companiilor din Japonia. Aceasta permite construirea unei baze solide pentru afaceri, utilizând o varietate de active fără a depinde exclusiv de fondurile disponibile. Cu toate acestea, pentru a menține principiul consolidării capitalului, sunt impuse cerințe legale stricte, cum ar fi înregistrarea precisă în statutul companiei, evaluarea obiectivă a valorii, procedurile adecvate de îndeplinire și responsabilități legale semnificative pentru supraevaluare. Drumul este complex și fără o înțelegere și respectare corectă a acestor cerințe, nu se poate înființa o companie sănătoasă și stabilă din punct de vedere legal.

Firma noastră de avocatură Monolith are o experiență vastă și cunoștințe aprofundate în dreptul companiilor din Japonia, în special în ceea ce privește contribuțiile în natură. Am oferit suport specializat la toate etapele, de la structurarea contribuțiilor în natură, la crearea statutelor și documentelor necesare, până la procedurile de înregistrare, pentru numeroși clienți atât din Japonia cât și din străinătate. Avocații noștri nu numai că sunt bine versati în legea japoneză, dar mulți dețin și calificări juridice străine și pot comunica în engleză. Cu această forță unică, sprijinim investitorii și companiile cu o perspectivă internațională să depășească complexitatea reglementărilor japoneze și să înceapă afacerile lor fără probleme. Pentru orice consultanță legată de înființarea unei companii, inclusiv contribuția în natură, vă rugăm să vă adresați cu încredere firmei noastre.