Problemele legale de care trebuie să ții cont la crearea unui White Paper pentru ICO

Metoda de finanțare care implică strângerea de fonduri în schimbul emiterii de monede virtuale (token-uri) este cunoscută sub numele de ICO (Initial Coin Offering). Acest mecanism de finanțare, numit ICO, urmează un proces similar cu cel al IPO-urilor existente. În contrast cu IPO, ICO nu are o lege care să reglementeze direct schema, ceea ce oferă un grad mare de libertate în design și, de asemenea, reduce efortul și costurile monetare asociate cu procedurile administrative complexe. Cu toate acestea, lipsa unei legi care să reglementeze “modul corect de a face un ICO” crește dificultatea de a implementa un ICO cu respectarea normelor de conformitate (pentru o comparație între ICO și IPO, vă rugăm să consultați un alt articol).

https://monolith.law/blockchain/comparison-ico-ipo[ja]

Într-un anumit sens, diversele caracteristici ale ICO, cum ar fi “libertatea de a nu fi limitat de proceduri uniforme” și “dificultatea de a distinge între ceea ce este legal și ceea ce este ilegal”, sunt cel mai bine reflectate în modul în care este redactat documentul White Paper. Acest articol explică problemele legale care pot apărea în legătură cu elementele de conținut ale White Paper-ului atunci când se efectuează un ICO.

Nu există un “răspuns corect” pentru scrierea unui White Paper

În cadrul unei ICO, un White Paper este un document care descrie scopul strângerii de fonduri, modul în care vor fi utilizate fondurile strânse și modul în care se va realiza rentabilitatea pentru investitori. Acesta joacă un rol similar cu “prospectul” într-o IPO. Cu toate acestea, nu există un șablon pe care trebuie să îl urmați pentru a scrie un White Paper în mod legal. Mai mult, nu este chiar obligatoriu să aveți un White Paper pentru a efectua o ICO în mod legal.

În Japonia, nu există o lege care să reglementeze direct schemele ICO, astfel că nu există nicio indicație legală cu privire la “modul corect de a scrie un White Paper”. Din acest motiv, multe ICO-uri desfășurate până acum în Japonia au produs o multitudine de materiale de publicitate originale și atractive. Prin puterea marketingului online bazat pe aceste conținuturi, atractivitatea tokenurilor a devenit cunoscută pe scară largă, iar există numeroase exemple de succes în strângerea de fonduri substanțiale.

Legea nu vă va învăța cum să creați un White Paper care “să atingă” inimile investitorilor. Cu toate acestea, legea oferă multe indicii despre riscurile de conflict pe care le poate aduce un marketing de conținut nerezonabil. Chiar dacă scopul principal este de a comunica în totalitate atractivitatea tokenurilor, care sunt aspectele minime pe care trebuie să le respectăm din punct de vedere legal? Să le examinăm mai jos.

Practica de redactare a documentului White Paper în conformitate cu prevederile Legii Japoneze a Tranzacțiilor cu Produse Financiare

Ce este Legea privind tranzacțiile cu produse financiare (Legea FIEA)

Dacă natura tokenului emis corespunde cu “valorile mobiliare” în conformitate cu Legea privind tranzacțiile cu produse financiare (denumită în continuare Legea FIEA), atunci acest token va fi supus Legii FIEA. În primul rând, ce este Legea FIEA? Este un domeniu legal care are ca scop protejarea investitorilor și promovarea dezvoltării sănătoase a pieței de tranzacții atunci când se emit sau se vând valori mobiliare.

Legea FIEA nu oferă o definiție clară a “valorilor mobiliare”, ci mai degrabă enumeră fiecare valoare mobiliară la care se aplică acest domeniu legal. Să ne uităm la Articolul 2 din Legea FIEA. Aici sunt enumerate unul câte unul tipurile specifice de valori mobiliare la care se aplică Legea FIEA, inclusiv obligațiuni guvernamentale, obligațiuni corporative și acțiuni.

Articolul 2. În această lege, “valori mobiliare” se referă la următoarele:
1. Obligațiuni guvernamentale
2. Obligațiuni locale
3. Obligațiuni emise de corporații conform unei legi speciale (cu excepția celor menționate la următoarele numere și la numărul 11.)
4. Obligațiuni corporative specifice prevăzute de Legea privind securitizarea activelor (Legea nr. 105 din 1998)
5. Obligațiuni corporative (inclusiv obligațiuni corporative ale societăților mutuale. În continuare, aceeași.)
6. Certificate de investiții emise de corporații înființate conform unei legi speciale (cu excepția celor menționate la următoarele numere, numărul 8 și numărul 11.)
7. Certificate de investiții preferențiale prevăzute de Legea privind investițiile preferențiale ale instituțiilor financiare cooperative (Legea nr. 44 din 1993, denumită în continuare “Legea privind investițiile preferențiale”)
8. Certificate de investiții preferențiale sau drepturi de subscriere preferențiale noi prevăzute de Legea privind securitizarea activelor
9. Acțiuni sau certificate de drepturi de subscriere la acțiuni noi
10. Certificate de beneficii ale fondurilor de investiții sau fondurilor de investiții străine prevăzute de Legea privind fondurile de investiții și societățile de investiții (Legea nr. 198 din 1951)
11. Certificate de investiții, certificate de drepturi de subscriere la investiții noi sau obligațiuni ale societăților de investiții sau certificate de investiții străine prevăzute de Legea privind fondurile de investiții și societățile de investiții
(Omis)

Legea privind tranzacțiile cu produse financiare (Legea FIEA)

De altfel, în conformitate cu Codul civil, valorile mobiliare sunt definite ca “certificate care reprezintă drepturi private cu valoare patrimonială”, ceea ce este mult mai larg decât valorile mobiliare în conformitate cu Legea FIEA.

Legea FIEA este o lege specială a Codului civil (un domeniu legal care modifică principiile și teoriile generale în mod specific). Prin urmare, este bine să înțelegem că, în comparație cu valorile mobiliare în sens larg în conformitate cu Codul civil, produsele financiare care necesită cerințe mari de divulgare a informațiilor (așa-numita divulgare) și prevenirea tranzacțiilor neloiale, cum ar fi insider trading, sunt reglementate de Legea FIEA.

Este moneda virtuală un “instrument financiar”?

În lista specifică de “instrumente financiare” prevăzute de Legea japoneză a instrumentelor financiare și a schimburilor (Legea FIEA), moneda virtuală nu este inclusă. Prin urmare, în principiu, moneda virtuală nu este supusă reglementărilor FIEA. De fapt, a fost deja clarificat că reglementările FIEA nu se aplică monedelor virtuale reprezentative, cum ar fi Bitcoin, conform opiniei Cabinetului Japonez.

Însă, atunci când se emit token-uri printr-o Ofertă Inițială de Monede (ICO), este necesar să se examineze dacă acestea corespund schemelor de investiții colective prevăzute la articolul 2, alineatul (5) al Legii FIEA.

Articolul 2
2 Drepturile care ar trebui să fie indicate pe instrumentele financiare enumerate de la punctul 1 la punctul 15, instrumentele financiare enumerate la punctul 17 (cu excepția celor care au caracteristicile instrumentelor financiare enumerate la punctul 16) și instrumentele financiare enumerate la punctul 18, precum și drepturile care ar trebui să fie indicate pe instrumentele financiare enumerate la punctul 16, instrumentele financiare enumerate la punctul 17 (limitate la cele care au caracteristicile instrumentelor financiare enumerate la punctul 16) și instrumentele financiare enumerate de la punctul 19 la punctul 21, care sunt stabilite prin ordin al Cabinetului, sunt considerate instrumente financiare, chiar dacă instrumentele financiare care indică aceste drepturi nu au fost emise.
5 Drepturile bazate pe contractele de asociere prevăzute la articolul 667, alineatul (1) al Codului Civil (Legea nr. 89 din 1896), contractele de asociere anonimă prevăzute la articolul 535 al Codului Comercial (Legea nr. 48 din 1899), contractele de asociere cu răspundere limitată pentru investiții prevăzute la articolul 3, alineatul (1) al Legii privind contractele de asociere cu răspundere limitată pentru investiții (Legea nr. 90 din 1998) sau contractele de asociere cu răspundere limitată pentru afaceri prevăzute la articolul 3, alineatul (1) al Legii privind contractele de asociere cu răspundere limitată pentru afaceri (Legea nr. 40 din 2005), drepturile membrilor asociațiilor și alte drepturi (cu excepția celor bazate pe legile străine), care nu sunt incluse în niciuna dintre următoarele (cu excepția drepturilor indicate pe instrumentele financiare enumerate în paragraful precedent și a drepturilor considerate instrumente financiare în conformitate cu prevederile acestui paragraf (cu excepția acestui punct))
(Omitted)

Legea japoneză a instrumentelor financiare și a schimburilor (Legea FIEA)

Pentru a explica simplu, acesta stipulează că instrumentele financiare care sunt concepute astfel încât investitorii să realizeze investiții în numerar, să desfășoare o afacere și să distribuie profiturile generate de acea afacere către investitori, sunt considerate a fi subiectul Legii FIEA, chiar dacă nu sunt enumerate ca instrumente financiare în Legea FIEA. Prin urmare, atunci când se emit token-uri printr-o ICO, dacă acestea corespund acestei scheme, obligațiile de divulgare și de elaborare a rapoartelor prevăzute de Legea FIEA vor fi impuse celor care implementează ICO. În concluzie, în ceea ce privește relația cu Legea FIEA, cei care implementează o ICO ar trebui să acorde o atenție specială dacă aceasta corespunde unei scheme de investiții colective.

Cum ar trebui să scriem în final un White Paper

În practică, o problemă frecventă în relația cu acest sistem de investiții colective este cât de specific trebuie să fie descrierea distribuției profiturilor către investitori în cadrul redactării unui White Paper, pentru a nu fi considerat un produs financiar conform Legii Japoneze a Tranzacțiilor Financiare și Monetare (Japanese Financial Instruments and Exchange Act). De asemenea, se ridică întrebarea dacă acesta va fi considerat o distribuție bazată pe profiturile afacerii. Dacă se pune accent pe evitarea creșterii sarcinilor pentru cei care implementează ICO prin a fi supuși reglementărilor conform Legii Japoneze a Tranzacțiilor Financiare și Monetare, o direcție ar fi să se evite cât mai mult posibil descrierea specifică a acestor aspecte. Pe de altă parte, dacă obiectivul este de a câștiga încrederea investitorilor prin explicarea cât mai detaliată a acestor aspecte, o opțiune ar fi să se proiecteze token-ul ca un produs financiar conform Legii Japoneze a Tranzacțiilor Financiare și Monetare. În ceea ce privește deciziile privind aceste aspecte, nu ar trebui să fie puține situațiile în care persoana responsabilă cu aspectele juridice ar trebui să-și exercite discreția, luând în considerare strategia ICO în cauză.

Domenii legale de luat în considerare în afara Legii Comerciale a Aurului

De asemenea, din perspectiva elementelor menționate în documentul White Paper, domeniile legale de luat în considerare nu se limitează doar la Legea Comercială a Aurului. Dacă se încadrează în categoria “monedă virtuală” conform Legii Japoneze a Tranzacțiilor Financiare, este necesară înregistrarea ca operator de schimb de monedă virtuală. (Pentru definiția monedei virtuale conform Legii Japoneze a Tranzacțiilor Financiare și obligațiile impuse operatorilor în acest context, vă rugăm să consultați un alt articol.)

În plus, dacă token-ul este considerat bani electronici conform Legii Japoneze a Tranzacțiilor Financiare, există o obligație de a depune (consigna) fonduri la guvern în funcție de valoarea emisiunii de bani electronici. (Pentru definiția banilor electronici conform Legii Japoneze a Tranzacțiilor Financiare și obligațiile impuse operatorilor în acest context, vă rugăm să consultați un alt articol.)

Rezumat

Acest articol a abordat aspectele care pot deveni probleme în relație cu Legea Japoneză a Tranzacțiilor cu Produse Financiare, în principal în ceea ce privește conținutul white paper-urilor. Scrierea unui white paper nu se limitează doar la a transmite atractivitatea unui token, ci este și un efort de a clarifica drepturile pe care le dețin investitorii. Prin urmare, ar trebui să avem în vedere că modul în care îndeplinim responsabilitatea de a explica investitorilor este în esență o problemă care aparține departamentului juridic al companiei.

De asemenea, diversele reglementări legale legate de ICO, prezentate în acest articol, ar trebui discutate distinct, în funcție de dacă sunt probleme formale de exprimare în white paper (adică probleme legate de alegerea cuvintelor în textul publicat) sau probleme esențiale legate de designul token-ului. Prin urmare, pentru a implementa legal un ICO, nu ar trebui să ne limităm la verificarea legală a textului white paper-ului, ci să ne asigurăm că există coerență între conținutul white paper-ului și eforturile pe care compania le întreprinde în realitate.