Conceptul și cerințele sindicatelor în dreptul muncii japonez

În managementul corporativ, relația cu lucrătorii este un element extrem de important. În special, înțelegerea aspectelor legale legate de sindicate este esențială pentru desfășurarea afacerilor în Japonia. Dreptul lucrătorilor de a se uni, dreptul la negocieri colective și dreptul la acțiuni colective nu sunt doar prevederi legale, ci și drepturi fundamentale garantate de articolul 28 din Constituția Japoniei. Legea sindicatelor din Japonia concretizează aceste garanții constituționale și stabilește regulile relațiilor de muncă, având ca scop promovarea negocierilor pe picior de egalitate între lucrători și angajatori și îmbunătățirea statutului lucrătorilor. Un sindicat este o organizație formată din lucrători care, din proprie inițiativă, urmăresc menținerea și îmbunătățirea condițiilor de muncă și îmbunătățirea statutului economic. Pentru managerii de companii și specialiștii în drept, înțelegerea corectă a conceptului de sindicat este primul pas în construirea unei relații de muncă sănătoase și în prevenirea conflictelor legale. Mai important este să înțelegem care organizații sunt recunoscute legal ca ‘sindicate’ și care îndeplinesc condițiile stricte pentru a beneficia de protecție legală. Negocierile cu organizații care nu îndeplinesc cerințele pentru a fi recunoscute ca ‘sindicate conforme legii’ au o semnificație juridică foarte diferită. Acest articol explică în detaliu conceptele de bază ale sindicatelor în dreptul muncii japonez, diversele lor forme și tipuri, și mai ales, cerințele legale pentru a fi recunoscute ca ‘sindicate conforme legii’, bazându-se pe legislația specifică și pe cazurile judecate.  

Conceptele fundamentale ale sindicatelor de muncă din Japonia

Legea sindicatelor de muncă din Japonia oferă definiții clare pentru „sindicatul de muncă” și pentru membrii acestuia, „lucrătorii”, care sunt subiectul protecției sale. Înțelegerea acestor definiții este esențială pentru examinarea tuturor problemelor legale legate de sindicatele de muncă.

În primul rând, articolul 2 din Legea sindicatelor de muncă din Japonia definește „sindicatul de muncă” ca fiind „o organizație sau o federație de organizații constituită în mod voluntar de lucrători, având ca scop principal îmbunătățirea și menținerea condițiilor de muncă sau alte aspecte pentru îmbunătățirea statutului economic”. Această definiție include trei elemente importante. În primul rând, sindicatul de muncă trebuie să fie „condus de lucrători”, ceea ce înseamnă că trebuie să fie o organizație independentă de intervenția sau controlul angajatorului. În al doilea rând, trebuie să fie o organizație constituită „în mod voluntar”. Formarea și funcționarea sindicatului trebuie să se bazeze pe voința liberă a lucrătorilor. În al treilea rând, „scopul principal” trebuie să fie îmbunătățirea și menținerea condițiilor de muncă sau îmbunătățirea statutului economic.

În continuare, articolul 3 din aceeași lege definește „lucrătorul” ca fiind „persoana care trăiește din salarii, venituri sau alte câștiguri similare, indiferent de tipul profesiei”. Această definiție este foarte cuprinzătoare și nu se limitează la anumite forme de angajare. Astfel, nu doar angajații cu normă întreagă, ci și cei cu contracte pe termen determinat, lucrătorii part-time și cei temporari sunt incluși în definiția „lucrătorului” conform acestei legi. Acest aspect necesită o atenție specială în contextul managementului companiilor moderne care utilizează diverse forme de angajare. Dreptul de a forma un sindicat și de a adera la acesta este recunoscut în mod egal și lucrătorilor cu forme de angajare neregulate. Prin urmare, conducerea unei companii poate avea obligația legală de a răspunde cu seriozitate la solicitările de negociere colectivă venite din partea sindicatelor formate de lucrătorii cu forme de angajare neregulate. Faptul că definiția lucrătorului este atât de cuprinzătoare sugerează că domeniul în care companiile pot avea obligații legale în relația cu sindicatele de muncă poate fi mai larg decât se consideră în mod general.

Formele și tipurile de sindicate din Japonia

Sindicatele din Japonia se clasifică în mai multe forme, în funcție de domeniul organizației și calificările membrilor săi. Este important să înțelegem caracteristicile fiecărei forme de sindicat, deoarece subiectele și punctele de negociere pot varia semnificativ în funcție de tipul de sindicat cu care ne confruntăm.

Cea mai comună formă este “sindicatul de companie”, unde lucrătorii angajați de o anumită companie se organizează într-un sindicat, indiferent de profesie sau calificare. Majoritatea sindicatelor din Japonia adoptă această formă, iar negocierile lor sunt adesea strâns legate de situația de management și circumstanțele interne ale companiei respective. Caracteristica distinctivă este că interesele companiei și ale membrilor sindicatului, care sunt angajați, se aliniază până la un punct, astfel încât angajatorii și angajații să caute soluții realiste ca o “comunitate cu un destin comun”.

Următoarea formă este “sindicatul industrial”, în care lucrătorii din aceeași industrie, cum ar fi oțelul, automobilele sau chimicalele, se organizează într-un sindicat care depășește barierele companiilor. Scopul sindicatelor industriale este de a standardiza și îmbunătăți condițiile de muncă în întreaga industrie specifică. Prin urmare, negocierile pot fi bazate nu doar pe situația financiară a unei companii individuale, ci și pe tendințele întregii industrii.

“Sindicatul profesional” este format din lucrători cu aceeași profesie sau abilități tehnice specifice, cum ar fi piloții, asistentele medicale sau tipografii, care se organizează într-un sindicat indiferent de compania la care sunt angajați. Aceste sindicate își propun în principal să mențină și să îmbunătățească condițiile de muncă specifice profesiei, sistemul de calificări și nivelul salarial corespunzător abilităților.

În final, există forma cunoscută sub numele de “sindicat general” sau “sindicat unit”. Acestea sunt sindicate la care lucrătorii din diferite companii, industrii și profesii pot adera individual, indiferent de regiunea în care se află. Acestea joacă un rol important, în special ca un punct de sprijin pentru lucrătorii din întreprinderile mici și mijlocii care nu au un sindicat în cadrul companiei lor sau pentru cei care se confruntă cu probleme individuale de muncă, cum ar fi concedierea. Sindicatul unit, fiind o organizație externă companiei, poate adesea să inițieze negocieri colective brusc, legate de probleme specifice ale anumitor angajați, ceea ce poate fi dificil de prevăzut pentru manageri.

Aceste forme de sindicate au fiecare implicații strategice diferite. În timp ce relația cu un sindicat de companie poate avea aspecte ale unui parteneriat pe termen lung, relația cu un sindicat unit se concentrează mai mult pe rezolvarea conflictelor specifice și concrete.

Compararea tipurilor de sindicate sub legislația japoneză

Cerințele pentru sindicatele conforme cu legea japoneză

Pentru a beneficia de protecția extinsă oferită de Legea Sindicală japoneză, cum ar fi remedierea practicilor de muncă nedrepte sau efectul normativ al contractelor colective de muncă, un sindicat trebuie să îndeplinească cerințele stabilite de lege ca „sindicat conform cu legea”. Aceste cerințe sunt împărțite în două categorii principale: „cerințele substanțiale”, definite în articolul 2 al aceleiași legi, și „cerințele formale”, definite în articolul 5 al legii.

Cerințe substanțiale: Autonomia și Scopul (Articolul 2 din Legea Sindicatelor din Japonia)

Cerințele substanțiale se referă la esența unui sindicat și sunt evaluate în principal prin prisma „autonomiei” și „scopului” acestuia. Articolul 2 din Legea Sindicatelor din Japonia prevede, așa cum am menționat anterior, că sindicatele trebuie să fie organizate în mod autonom de către lucrători și să aibă ca principal scop îmbunătățirea condițiilor de muncă.

Mai mult, o clauză de excepție din același articol enumeră concret „cerințele negative” care fac ca un grup să nu fie recunoscut ca sindicat conform legii. Dacă un grup îndeplinește oricare dintre aceste cerințe, acesta își pierde calificarea de a fi protejat de lege.

În primul rând, grupurile care permit participarea reprezentanților intereselor angajatorului nu sunt recunoscute ca sindicate. Aceasta include ofițerii sau persoanele care au autoritate directă asupra angajărilor, concedierilor sau promovărilor. Această prevedere asigură că deciziile sindicatului nu sunt influențate de angajator și garantează independența sindicatului.

În al doilea rând, grupurile care primesc asistență financiară pentru cheltuielile de funcționare de la angajatori nu sunt, în principiu, recunoscute ca sindicate. Interzicerea acestei „asistențe financiare” este o prevedere esențială care susține autonomia sindicatului. Cu toate acestea, legea recunoaște unele excepții. De exemplu, negocierile cu angajatorul în timpul orelor de muncă fără pierderea salariului de către lucrători, donațiile angajatorului către fonduri de asistență socială sau de beneficii și „furnizarea unui birou de dimensiuni minime” nu sunt considerate asistență financiară interzisă. Interpretarea acestei prevederi este adesea un punct de dispută. Există cazuri precum incidentul Kitako Taxi (decizia Curții Districtuale Osaka, 4 februarie 1982), unde problema a fost contribuția la salariul persoanelor dedicate exclusiv activităților sindicale. În cazul Japan IBM (ordinul Comisiei Muncii din Tokyo, 27 martie 2001), s-a decis că faptul că compania a suportat cheltuielile de închiriere ale biroului sindicatului pentru mulți ani nu a afectat autonomia sindicatului. Aceste cazuri sugerează că, odată ce furnizarea de facilități de către angajator devine o practică obișnuită, încetarea unilaterală a acesteia de către companie poate fi considerată o intervenție în administrarea sindicatului și poate constitui un act de muncă nedrept. Prin urmare, deciziile inițiale privind furnizarea de facilități pot deveni judecăți de management importante care pot defini relațiile de muncă pe termen lung.

În al treilea rând, grupurile care au ca scop exclusiv activitățile de asistență mutuală sau de beneficii nu sunt recunoscute ca sindicate.

În al patrulea rând, grupurile care au ca scop principal activitățile politice sau mișcările sociale sunt, de asemenea, excluse de la protecția oferită de Legea Sindicatelor.

Cerințe formale: Statutul sindicatului (Articolul 5 din Legea Sindicatelor din Japonia)

Pe lângă îndeplinirea cerințelor substanțiale, un sindicat conform legii trebuie să îndeplinească anumite “cerințe formale” pentru a asigura democrația în organizarea și funcționarea sa. Articolul 5, alineatul (2) din Legea Sindicatelor din Japonia stabilește elementele care trebuie incluse obligatoriu în statutul unui sindicat. Dacă aceste prevederi lipsesc, sindicatul nu va putea participa la procedurile stabilite de lege, cum ar fi solicitarea de remediere la Comisia Muncii.  

Elementele obligatoriu de inclus în statut sunt următoarele:  

1. Denumirea
2. Locația principalului birou
3. Dreptul membrilor de a participa la toate problemele sindicatului și de a fi tratați în mod egal
4. Faptul că nimeni nu poate fi privat de calitatea de membru al sindicatului pe baza rasei, religiei, sexului, originii sociale sau statutului
5. Alegerea ofițerilor prin vot direct și secret al membrilor (în cazul sindicatelor federate, prin vot direct și secret al delegaților aleși prin vot direct și secret al membrilor unităților)
6. Convocarea adunării generale cel puțin o dată pe an
7. Publicarea raportului contabil, însoțit de certificatul unui auditor contabil profesionist, cel puțin o dată pe an către membrii sindicatului
8. Declanșarea unei greve generale (strike) numai după o decizie luată prin vot direct și secret de majoritatea membrilor
9. Modificarea statutului trebuie să fie susținută de majoritatea membrilor prin vot direct și secret

Aceste prevederi nu doar că garantează democrația internă a sindicatului, dar din perspectiva managementului, ele constituie un standard legal obiectiv pentru a judeca legitimitatea acțiunilor sindicatului. De exemplu, atunci când un sindicat anunță o grevă, verificarea dacă procesul decizional a urmat procedurile stabilite în statut (și, prin extensie, în Articolul 5 din Legea Sindicatelor din Japonia) – adică o decizie luată prin vot direct și secret de majoritatea membrilor – este o informație extrem de importantă pentru evaluarea legalității grevei și pentru a lua în considerare strategiile de răspuns ale companiei. Statutul sindicatului este, de asemenea, un document crucial pentru evaluarea riscurilor în managementul juridic și al muncii al unei companii.

Concluzii

Așa cum am descris în acest articol, înțelegerea sindicatelor în cadrul legislației muncii din Japonia nu se limitează doar la recunoașterea existenței lor. Este esențial să înțelegem caracteristicile specifice fiecărei forme, cum ar fi sindicatele de companie sau cele industriale, și să cunoaștem scopurile strategice pe care acestea le urmăresc, pentru a gestiona eficient relațiile dintre angajatori și angajați. Deosebit de important este să înțelegem cerințele substanțiale și formale necesare pentru a determina dacă un grup este un “sindicat conform legii” care beneficiază de protecția extinsă a Legii Sindicatelor din Japonia. Asigurarea autonomiei, în special în ceea ce privește deciziile delicate legale legate de asistența financiară, și procedurile democratice de operare care ar trebui stabilite în statut, devin adesea puncte centrale de dispută în conflictele de muncă. Aceste cunoștințe juridice nu sunt arme pentru conflict, ci o fundație esențială pentru construirea unei relații de muncă stabile, previzibile și, mai presus de toate, conforme cu legea.

Cabinetul de Avocatură Monolith are o bogată experiență în furnizarea de servicii juridice pentru numeroase companii din Japonia în cazuri complexe legate de legislația muncii japoneze. Avocații noștri sunt calificați nu doar în Japonia, ci și în străinătate, iar printre noi se numără experți juridici nativi în limba engleză. Acest lucru ne permite să oferim suport juridic precis și cuprinzător, fără bariere lingvistice sau culturale, pentru companiile care își desfășoară activitatea la nivel internațional și se confruntă cu provocările specifice reglementărilor și practicilor muncii din Japonia. Dacă aveți nevoie de asistență în relația cu sindicatele, negocierea contractelor colective de muncă sau alte consultanțe legate de relațiile de muncă, vă rugăm să contactați cabinetul nostru.