Explicarea limitărilor drepturilor în legea dreptului de autor din Japonia: Înțelegerea excepțiilor și practica juridică

Legea drepturilor de autor din Japonia adoptă un principiu “non-formalist”, prin care drepturile sunt generate automat în momentul creării unei opere, oferind astfel o protecție puternică autorilor. În principiu, utilizarea unei opere fără permisiunea titularului dreptului de autor constituie o încălcare a drepturilor de autor. Cu toate acestea, articolul 1 al legii drepturilor de autor din Japonia stabilește un echilibru între protecția drepturilor autorilor și contribuția la “dezvoltarea culturii”. Pentru a realiza acest echilibru, articolele 30 până la 50 din aceeași lege prevăd situații excepționale în care este permisă utilizarea operelor fără consimțământul titularului dreptului de autor, adică “limitările drepturilor de autor”. Aceste prevederi nu permit o interpretare largă, ci sunt excepții limitate, strict definite în funcție de scopul și modul specific de utilizare. Pentru activitățile corporative, în special în contextul expansiunii globale a afacerilor, înțelegerea precisă a acestor prevederi de limitare a drepturilor este esențială pentru a evita riscurile neintenționate de încălcare a drepturilor de autor și pentru a asigura o conducere legală a afacerilor. Acest articol explică în mod profesionist, pe baza legislației și a cazurilor judecate, de la reglementările strâns legate de practica IT a companiilor, până la principiile fundamentale care influențează aplicarea limitărilor drepturilor, relația importantă cu drepturile morale ale autorilor și chiar abordarea conceptelor de utilizare echitabilă și parodie în cadrul sistemului juridic japonez.

Restricții privind drepturile de autor în mediul IT corporativ din Japonia

Infrastructura IT este esențială în activitățile corporative moderne, iar operațiunile și întreținerea zilnică implică adesea, din punct de vedere tehnic, ‘reproducerea’ operelor protejate prin drept de autor. Legea drepturilor de autor din Japonia prevede anumite excepții pentru a asigura că astfel de acțiuni necesare desfășurării activităților nu constituie încălcări ale drepturilor de autor.

Reproducerea operelor de program de către proprietar (Articolul 47-3)

Articolul 47-3, alineatul (1) din Legea drepturilor de autor din Japonia permite ‘proprietarului’ unei copii a unei opere de program să reproducă sau să adapteze (modifice) respectivul program în măsura în care este considerat necesar pentru utilizarea programului pe un calculator electronic.

Utilizarea ‘în măsura considerată necesară’ prevăzută de această reglementare se referă la acțiuni specifice din practica IT corporativă. De exemplu, instalarea software-ului pe servere sau pe hard disk-uri ale computerelor individuale, crearea de copii de rezervă pentru a preveni pierderea sau deteriorarea datelor, precum și asigurarea compatibilității pentru funcționarea programelor în anumite medii hardware sau corectarea bug-urilor sunt acțiuni permise de această excepție.

Totuși, un aspect crucial în aplicarea acestei reglementări este că subiectul dreptului este limitat la ‘proprietarul’ copiei programului. În mediul de afaceri modern, software-ul este adesea ‘licențiat’ pentru utilizare pe baza unui contract de licență, mai degrabă decât ‘deținut’ prin achiziție. Dacă o companie utilizează software-ul exclusiv pe baza unui contract de licență, drepturile de reproducere și modificare sunt reglementate de conținutul contractului de licență, nu de excepțiile prevăzute de legea drepturilor de autor. Dacă contractul restricționează sever reproducerea, chiar și în scopuri de backup, acesta poate constitui o încălcare a contractului, făcând esențială o analiză atentă a termenilor contractuali.

În plus, chiar dacă sunteți proprietarul programului, dacă pierdeți dreptul de proprietate, de exemplu, prin vânzarea computerului pe care este instalat software-ul, nu puteți păstra copiile de rezervă create și aveți obligația de a le distruge.

Utilizarea incidentală a operelor pe un calculator electronic (Articolul 47-4)

Excepțiile inițiale legate de operele de program au fost concepute având în vedere utilizarea software-ului distribuit pe suporturi fizice, de tip standalone. Cu toate acestea, în mediul IT modern, cu răspândirea cloud computing-ului și a serviciilor de rețea, apar frecvent acțiuni de reproducere mai complexe, cum ar fi întreținerea serverelor, migrarea datelor și recuperarea sistemelor după defecțiuni. Aceste acțiuni nu erau suficient acoperite de reglementările tradiționale.

Pentru a acoperi această discrepanță între realitatea tehnică și lege, reforma legii drepturilor de autor din 2018 (2018) a introdus reglementări mai flexibile privind limitarea drepturilor. Pilonii centrali ai acestor schimbări sunt articolele 47-4 și 47-5.

Articolul 47-4 din Legea drepturilor de autor din Japonia permite utilizarea incidentală a operelor pe un calculator electronic pentru a facilita sau eficientiza utilizarea acestora. Acest lucru include crearea de cache-uri temporare pentru a accelera procesarea rețelei sau backup-ul temporar al datelor pe medii externe pentru întreținere, reparații sau înlocuirea echipamentelor, urmat de restaurarea datelor pe echipamentul original după finalizarea lucrărilor. Astfel, activitățile de întreținere IT necesare pentru asigurarea continuității afacerii pot fi efectuate în limitele care nu prejudiciază nejustificat interesele deținătorilor de drepturi de autor.

Mai mult, alineatul (2) al articolului 47-4, punctul 3, din Legea drepturilor de autor din Japonia permite în mod explicit crearea de copii de rezervă pentru a preveni pierderea sau deteriorarea serverelor. Aceasta constituie o măsură esențială pentru protejarea datelor de afaceri ca parte a strategiilor de gestionare a dezastrelor și a planurilor de recuperare după incidente.

Introducerea acestor reglementări demonstrează că legea drepturilor de autor din Japonia evoluează intenționat de la reguli rigide la unele practice, pentru a se alinia cu realitățile tehnologice avansate. Prin aceasta, se asigură că legea nu împiedică activitățile legitime de gestionare a infrastructurii IT corporative.

Principiile fundamentale aplicabile limitărilor dreptului de autor sub legislația japoneză

Chiar dacă anumite utilizări par să se încadreze în prevederile de limitare a drepturilor, aceasta nu înseamnă că sunt întotdeauna legale. Legea japoneză a dreptului de autor stabilește mai multe principii transversale fundamentale care trebuie respectate atunci când se aplică aceste excepții. Neglijarea acestor principii poate duce la considerarea unei acțiuni crezute a fi legale ca fiind ilegală.

Obligația de a Indica Sursa (Articolul 48)

Articolul 48 din Legea Drepturilor de Autor din Japonia stabilește că, atunci când se reproduce sau se utilizează o operă protejată de dreptul de autor pe baza unei dispoziții specifice de limitare a drepturilor, cum ar fi dispoziția de citare prevăzută de articolul 32 al aceleiași legi, este obligatoriu să se indice sursa acesteia. În plus, chiar și în alte cazuri, există o obligație similară de a indica sursa atunci când există un obicei în acest sens.

Este necesar să se indice sursa „într-un mod și într-o măsură considerate rezonabile în funcție de modul de reproducere sau utilizare”, iar în practica afacerilor, cum ar fi în rapoartele companiilor sau pe site-urile web, informațiile următoare sunt de obicei incluse:

• Titlul operei
• Numele autorului
• În cazul cărților și publicațiilor: numele editurii, anul publicării, numărul paginii
• În cazul site-urilor web: numele site-ului, URL-ul

Indicarea sursei nu este doar o chestiune de politețe, ci o obligație legală, iar nerespectarea acesteia poate atrage aplicarea de sancțiuni.

Interzicerea utilizării neautorizate a copiilor (Articolul 49)

Articolul 49 din Legea Drepturilor de Autor din Japonia stabilește un principiu extrem de important pentru prevenirea abuzului de dispozițiile care limitează drepturile. Conform acestui articol, distribuirea sau prezentarea publică a unei copii a unei opere create legal pentru un anumit scop, în alte scopuri decât cel pentru care a fost creată, este considerată o încălcare a drepturilor de autor. Aceasta este cunoscută sub numele de “încălcare prezumată”.

De exemplu, actul de a proiecta într-un centru comunitar sau de a încărca pe internet un videoclip al unui program TV înregistrat în scopuri private (conform Articolului 30 al Legii Drepturilor de Autor din Japonia) în limitele casei, constituie o utilizare în afara scopului și, prin urmare, o încălcare a drepturilor de autor. În mod similar, distribuirea unei copii a unui software creată în scopul realizării unei copii de rezervă (conform Articolului 47 alineatul 3) altor angajați sau instalarea acesteia pe computere neautorizate nu este permisă.

Această dispoziție subliniază că limitările drepturilor sunt privilegii stricte acordate pentru anumite scopuri de interes public sau privat și nu trebuie folosite ca o cale de ocolire pentru exploatarea comercială sau utilizarea nelimitată.

Relația cu Drepturile Morale ale Autorului (Articolul 50)

Pentru a înțelege legea drepturilor de autor din Japonia, este esențial să facem o distincție clară între “drepturile de autor”, care sunt drepturi patrimoniale, și “drepturile morale ale autorului”, care sunt drepturi personale și exclusive ce protejează interesele personale ale autorului. Drepturile morale ale autorului includ următoarele trei drepturi principale:

1. Dreptul de divulgare: dreptul de a decide când și cum să fie publicată o operă nepublicată
2. Dreptul de a fi recunoscut ca autor: dreptul de a decide dacă și sub ce nume să fie afișat numele autorului
3. Dreptul la integritatea operei: dreptul de a nu permite modificarea conținutului sau titlului operei sale fără consimțământul său

Articolul 50 din Legea Drepturilor de Autor din Japonia stabilește clar că dispozițiile limitative referitoare la drepturile de autor (drepturi patrimoniale) nu trebuie interpretate ca afectând drepturile morale ale autorului. Aceasta funcționează ca un fel de “barieră a drepturilor morale ale autorului”.

Acest principiu poate reprezenta un risc legal semnificativ pentru companiile străine obișnuite cu sisteme juridice flexibile, cum ar fi doctrina “fair use” din Statele Unite. De exemplu, chiar dacă utilizarea unei opere pentru scopuri educaționale este permisă de dispozițiile limitative ale drepturilor de autor, actul de a rezuma sau de a tăia părți din acea operă în timpul utilizării poate constitui o încălcare separată a dreptului la integritatea operei autorului.

Acest principiu juridic a fost cel mai clar ilustrat în cazul “fotografiilor montaj-parodie”, care va fi discutat mai jos. În acest caz, o modificare creativă cu intenție critică (parodie) a fost considerată ilegală pentru că încălca dreptul la integritatea operei autorului. Prin urmare, atunci când există posibilitatea de a modifica opera unei terțe părți, chiar dacă utilizarea pare să se încadreze în dispozițiile limitative ale drepturilor de autor, este necesară o abordare prudentă, cum ar fi obținerea unui acord de neexercitare a drepturilor morale ale autorului din partea acestuia.

Cadrul Conceptual: Fair Use și Parodia sub Legea Drepturilor de Autor din Japonia

Nu doar regulile individuale sunt importante, ci și înțelegerea contextului ideologic în care se bazează Legea Drepturilor de Autor din Japonia este esențială atunci când se examinează forme de utilizare mai complexe. În acest articol, vom clarifica caracteristicile sistemului legal japonez prin compararea cu sistemul de fair use din Statele Unite și vom explica modul în care utilizările creative, precum parodia, sunt tratate sub legea japoneză.

„Enumerarea Limitată” și „Fair Use” în Dreptul Japonez de Autor

Legea japoneză a drepturilor de autor adoptă o politică legislativă cunoscută sub numele de „enumerare limitată”, care listează în mod specific și exhaustiv în articolele legale cazurile în care drepturile sunt restricționate. Aceasta înseamnă că, în principiu, orice utilizare care nu este inclusă în listă constituie o încălcare a drepturilor de autor. Această abordare are avantajul de a oferi o predictibilitate ridicată în ceea ce privește ce este legal și ce nu. Companiile pot evalua clar riscurile juridice verificând dacă acțiunile lor se conformează cerințelor articolelor de lege.

Pe de altă parte, „fair use”, adoptat de legea drepturilor de autor din Statele Unite, este un principiu juridic cuprinzător și flexibil. În loc să enumere cazuri individuale de excepție, instanțele iau în considerare patru factori – „scopul și caracterul utilizării”, „natura lucrării protejate”, „cantitatea și substanțialitatea părții utilizate” și „impactul utilizării asupra pieței potențiale sau a valorii lucrării” – și decid pe baza fiecărui caz în parte dacă utilizarea este echitabilă (fair) sau nu. Deși acest sistem permite o adaptare rapidă la noile tehnologii și forme de expresie, prezintă și dificultatea de a prezice rezultatele și un risc crescut de litigii.

Semnificațiile afacerilor celor două sisteme pot fi rezumate după cum urmează în tabelul de mai jos.

Reglementări flexibile privind restricțiile drepturilor: Utilizarea care nu are ca scop bucurarea de idei sau sentimente (Articolul 30-4)

Pentru a atenua rigiditatea sistemului de enumerare limitativă și a răspunde inovațiilor tehnologice, a fost introdusă prin reforma legislativă din 2018 (Heisei 30) prevederea Articolului 30-4 din Legea Drepturilor de Autor din Japonia. Această reglementare este adesea denumită “Fair Use” în stil japonez, însă aplicabilitatea sa este restrânsă.

Acest articol permite utilizarea lucrărilor protejate prin drept de autor în măsura în care este recunoscută ca necesară, atunci când scopul nu este de a se bucura de ideile sau sentimentele exprimate în acestea. Se presupune utilizarea lucrărilor nu pentru aprecierea lor, ci ca “date” pentru analiza informațiilor sau pentru teste în dezvoltarea tehnologică. De exemplu, colectarea unui volum mare de imagini sau texte și analizarea modelelor acestora pentru a dezvolta noi tehnologii se încadrează în această categorie.

Totuși, acest drept nu este nelimitat. Există o clauză care stipulează că nu se aplică “în cazurile în care interesele titularului dreptului de autor sunt prejudiciate în mod nejustificat”. De exemplu, utilizarea unei baze de date vândute pentru analiza informațiilor fără un contract de licență, o acțiune care concurează direct cu piața pe care titularul dreptului de autor ar trebui să o servească, este susceptibilă să fie considerată ca prejudiciind nejustificat interesele și, prin urmare, este posibil să nu fie permisă.

Provocările legale ale parodiei sub legislația japoneză

Legea drepturilor de autor din Japonia nu conține prevederi speciale care să recunoască în mod explicit parodia. Prin urmare, legalitatea unei lucrări parodice se determină în cadrul existent al legii drepturilor de autor, în special în ceea ce privește “dreptul de adaptare” (dreptul de a modifica o operă pentru a crea o lucrare derivată) și “dreptul de a păstra integritatea operei” (o parte a drepturilor morale ale autorului).

Un caz reprezentativ în această privință este decizia Curții Supreme din 1980, cunoscută sub numele de “cazul fotografiilor montaj parodie”. În acest caz, a fost pusă în discuție o lucrare care transforma o fotografie cunoscută de schi în alb-negru și suprapunea peste urmele lăsate de schiuri imaginea unui pneu uriaș, ca o satiră a distrugerii naturii. Curtea Supremă a decis că această lucrare parodică constituie o încălcare a drepturilor de autor. Argumentul central al acestei logici a fost că lucrarea modificată păstra “caracteristicile esențiale ale formei de exprimare” ale fotografiei originale, astfel încât să poată fi recunoscută direct și în mod clar. Cu alte cuvinte, modificarea fără permisiune a fost făcută într-o manieră care permitea recunoașterea ușoară a operei originale, ceea ce constituie o încălcare a dreptului autorului de a păstra integritatea operei. Această decizie a arătat că, în sistemul juridic japonez, chiar și cu intenția de critică sau satiră, parodiile care modifică direct expresia unei opere originale implică un risc legal foarte mare.

Pe de altă parte, există și decizii care sugerează o cale mai sigură pentru activitatea creativă parodică. În decizia Curții Supreme din 2001, cunoscută sub numele de “cazul Esashi Oiwake”, a fost disputată producția unui program de televiziune care folosea fapte istorice și idei descrise într-o carte non-ficțiune. Curtea Supremă a clarificat “teoria separării între idee și expresie”, afirmând că drepturile de autor protejează expresia concretă, nu ideile sau faptele care stau la baza acesteia. Concluzia care se desprinde din această decizie este că, dacă parodia nu modifică direct expresia unei opere, ci satirizează tema, stilul sau ideile acesteia, creând o expresie complet nouă și originală, probabilitatea de a încălca drepturile de autor este scăzută.

Rezumat

Prevederile de limitare a drepturilor din Legea Drepturilor de Autor din Japonia se bazează pe un sistem strict de enumerare limitată, oferind un cadru legal clar și previzibil. Atunci când companiile utilizează aceste excepții în practică, este necesar să examineze nu doar cerințele fiecărui articol în parte, ci și să țină cont de principiile transversale fundamentale, cum ar fi obligația de a indica sursa (Articolul 48), interdicția utilizării în afara scopului (Articolul 49) și, mai presus de toate, „drepturile morale ale autorului” (Articolul 50), care nu sunt afectate de restricțiile drepturilor de proprietate. În special, protecția drepturilor morale ale autorului este extrem de puternică și reprezintă un factor de risc important, diferit de sistemele legale din alte țări. Deciziile judiciare stricte privind parodiile și mișcările pentru o flexibilizare limitată în vederea adaptării la inovațiile tehnologice (Articolul 30-4) simbolizează caracteristicile sistemului legal japonez, care caută să mențină un echilibru prudent între protecția drepturilor autorilor și dezvoltarea culturală.

Cabinetul de Avocatură Monolith are o vastă experiență în oferirea de sfaturi privind problemele complexe legate de limitările drepturilor de autor, discutate în acest articol, pentru un număr mare de clienți, atât din Japonia cât și internaționali. Firma noastră include experți care dețin calificări de avocat în străinătate și vorbitori de limba engleză, capabili să ofere suport legal precis dintr-o perspectivă internațională de afaceri cu privire la provocările specifice pe care le prezintă legea proprietății intelectuale din Japonia. Oferim asistență specializată în construirea sistemelor de conformitate, negocierea clauzelor de neexercitare a drepturilor morale ale autorului în contracte și alte sfaturi strategice legate de drepturile de autor.