Dizolvarea companiilor în dreptul societar japonez: Semnificația și explicarea procedurii

În ciclul de viață al unei companii, “dizolvarea” este poziționată ca una dintre etapele finale. Acest proces semnifică inițierea procedurilor legale pentru a încheia oficial activitățile de afaceri ale companiei și pentru a desființa personalitatea sa juridică. Cu toate acestea, termenul “dizolvare” este adesea confundat cu “falimentul”. Diferențierea clară a acestor două concepte este extrem de importantă pentru a înțelege legea companiilor din Japonia (Japanese Company Law) și pentru a lua decizii de management adecvate. În timp ce falimentul se referă în principal la stări de insolvabilitate financiară, dizolvarea include o gamă mai largă de motive. De exemplu, poate fi vorba despre atingerea scopului afacerii, încheierea voluntară a afacerii din cauza lipsei de succesor, sau ca parte a unei reorganizări corporative, o companie financiar sănătoasă poate alege strategic să se dizolve. Prin urmare, dizolvarea nu înseamnă întotdeauna un eșec în management și poate fi executată ca parte a unei strategii corporative planificate. Când o companie se dizolvă, aceasta își pierde capacitatea de a desfășura activități comerciale obișnuite și trece în faza de “lichidare”. Procedura de lichidare este un set de procese prin care activele companiei sunt convertite în numerar, datoriile sunt plătite și proprietatea rămasă este distribuită acționarilor. Acest articol se concentrează pe dizolvarea companiilor sub legea companiilor din Japonia, explicând semnificația legală a dizolvării, motivele de dizolvare stabilite de lege, sistemul special de “dizolvare prezumată” aplicabil companiilor care nu au avut activitate pe o perioadă lungă de timp și procesul de “continuare a companiei”, care permite unei companii dizolvate să reia activitățile de afaceri, toate acestea fiind detaliate pe baza legislației specifice și a cazurilor judecătorești.

Ce înseamnă dizolvarea unei companii sub legislația japoneză

În cadrul legii companiilor din Japonia, „dizolvarea” unei companii se referă la faptul juridic care determină o societate pe acțiuni să își înceteze activitățile comerciale profitabile și să intre în procedura de lichidare pentru a-și regla relațiile legale. Un punct important de reținut este că dizolvarea nu duce imediat la dispariția personalității juridice a companiei. O companie dizolvată devine în acel moment o „companie în lichidare” și continuă să existe doar în limitele necesare pentru a-și îndeplini scopul lichidării. Aceasta înseamnă că compania își pierde statutul de „going concern” (entitate în continuare activă) și trece într-o formă specială de existență pentru a efectua procedurile legale finale.

Această tranziție aduce schimbări fundamentale în responsabilitățile și obligațiile conducerii companiei, în special ale directorilor. Directorii unei companii care desfășoară activități comerciale obișnuite au datoria de a crește afacerea pentru a maximiza valoarea pentru acționari. Cu toate acestea, odată ce compania se dizolvă și intră în faza de lichidare, principala lor datorie se schimbă în gestionarea echitabilă a activelor companiei, în rambursarea datoriilor în mod echitabil față de toți creditorii și, ulterior, în distribuirea oricăror active rămase acționarilor. Înțelegerea acestei schimbări de obligații este esențială pentru gestionarea riscurilor legale după dizolvare. Articolul 475 din Legea Companiilor din Japonia prevede clar că, în cazul în care o companie se dizolvă, cu excepția cazurilor în care este vorba de dispariția prin fuziune sau de proceduri de faliment în curs, trebuie să înceapă procedura de lichidare. Prin urmare, dizolvarea nu trebuie înțeleasă ca un simplu „întrerupător” care oprește activitățile companiei, ci mai degrabă ca un „comutator de mod” care schimbă fundamental statutul legal și obligațiile conducerii.

Motivele de dizolvare stabilite de Legea Companiilor din Japonia

Legea Companiilor din Japonia enumeră în mod limitativ motivele specifice pentru care o societate pe acțiuni se poate dizolva. Conform articolului 471 din Legea Companiilor japoneze, o societate pe acțiuni se dizolvă din următoarele motive:

• Expirarea perioadei de existență stabilite în actul constitutiv
• Realizarea motivelor de dizolvare stabilite în actul constitutiv
• Rezoluția adunării generale a acționarilor
• Fuziunea (doar în cazul în care societatea pe acțiuni respectivă se desființează)
• Decizia de inițiere a procedurii de faliment
• Hotărârea judecătorească care ordonă dizolvarea

Aceste motive pot fi clasificate în cele care se bazează pe voința companiei, fiind voluntare, și cele impuse de factori externi sau decizii judiciare. Stabilirea în prealabil a perioadei de existență și a motivelor specifice de dizolvare în actul constitutiv este adesea utilizată, în special de companiile care urmăresc realizarea unor proiecte.

În practică, metoda cea mai frecvent utilizată pentru dizolvare este “rezoluția adunării generale a acționarilor”. Aceasta este procedura prin care proprietarii companiei, acționarii, decid să încheie activitățile de afaceri ale companiei prin propria lor voință. Dizolvarea unei companii este o decizie extrem de importantă legată de existența acesteia, astfel încât articolul 309 alineatul (2) punctul 11 din Legea Companiilor japoneze cere o “rezoluție specială”, mai strictă decât o rezoluție obișnuită. Pentru ca o rezoluție specială să fie adoptată, este necesar, în principiu, ca acționarii care dețin majoritatea drepturilor de vot să fie prezenți și, în plus, să se obțină aprobarea a cel puțin două treimi din drepturile de vot ale acționarilor prezenți.

Această cerință de “peste două treimi” are o semnificație foarte importantă din punct de vedere strategic. Aceasta înseamnă că un acționar care deține mai mult de o treime din acțiunile companiei poate bloca o rezoluție de dizolvare dacă se opune acesteia. Cu alte cuvinte, chiar și un acționar minoritar poate avea un drept de veto efectiv (drept de blocare) asupra dizolvării companiei, dacă asigură o participație de peste o treime. Acest aspect este un element strategic care trebuie examinat cu atenție, în special în cazul înființării unor întreprinderi comune (joint ventures) sau în politica de capital a companiilor cu mai mulți acționari principali.

Cererea de dizolvare a companiei privite prin prisma jurisprudenței japoneze

Printre motivele de dizolvare a unei companii în Japonia există o procedură specială prin care acționarii pot solicita dizolvarea companiei în instanță. Articolul 833 din Legea Companiilor Japoneze (Japanese Companies Act) prevede că acționarii care dețin cel puțin o zecime din drepturile de vot ale tuturor acționarilor pot intenta un proces pentru dizolvarea companiei în cazul în care există „motive inevitabile”, cum ar fi dificultăți semnificative în executarea afacerilor companiei sau riscul apariției unor daune ireparabile. Cu toate acestea, decizia instanței de a ordona dizolvarea companiei este o măsură extrem de puternică care elimină forțat personalitatea juridică a companiei, motiv pentru care această decizie se ia cu mare prudență.

Un caz important în acest sens este decizia Tribunalului Districtual din Tokyo din 1 februarie 2016 (2016). În acest caz, doi acționari care dețineau fiecare câte 50% din acțiuni se aflau într-un conflict total, ceea ce a dus la imposibilitatea numirii directorilor și la o blocare completă a procesului decizional în cadrul companiei de familie. Unul dintre acționari a intentat un proces pentru dizolvarea companiei în încercarea de a depăși această situație de impas.

Instanța a recunoscut că conflictul dintre acționari era grav și că atât adunarea generală a acționarilor, cât și consiliul de administrație erau într-o stare de disfuncționalitate. Pe această bază, a concluzionat că menținerea companiei în această stare era inutilă, situația deteriorându-se atât de mult încât nici transferul de acțiuni sau alte metode nu ar putea rezolva problema. În final, instanța a recunoscut existența unei „situații de dificultate semnificativă în executarea afacerilor” și a „motive inevitabile”, pronunțând o hotărâre pentru dizolvarea companiei.

Un punct important ilustrat de această decizie este că ordinele de dizolvare emise de instanțe nu sunt recunoscute doar pe baza neînțelegerilor între acționari sau a conflictelor privind politica de management. Instanțele consideră dizolvarea ca fiind „ultima soluție” și o aplică doar în cazul în care compania se află într-o stare de disfuncționalitate gravă și permanentă, care face imposibilă continuarea existenței sale. De asemenea, instanțele examinează dacă cererea de dizolvare nu constituie un abuz de drept, folosit pentru a exercita presiuni nejustificate asupra celorlalți acționari. Prin urmare, procesele de cerere de dizolvare ar trebui înțelese nu ca o strategie inițială pentru rezolvarea conflictelor de management, ci ca o măsură de remediere finală, după epuizarea tuturor celorlalte mijloace de negociere.

Sistemul de dizolvare prezumată a companiilor inactive în Japonia

Sub legislația companiilor din Japonia există un sistem unic numit “dizolvarea prezumată a companiilor inactive”. Acesta tratează companiile care nu au arătat semne de activitate comercială pe o perioadă lungă de timp și care nu au efectuat modificări în înregistrările lor ca fiind legal dizolvate. Articolul 472, alineatul 1 din Legea Companiilor din Japonia definește “companiile inactive” ca fiind societățile pe acțiuni la care nu s-au efectuat înregistrări timp de 12 ani de la data ultimei înregistrări .

Există două obiective principale ale acestui sistem. Primul este de a menține credibilitatea registrului de înregistrări. Continuarea existenței companiilor fără substanță în registrul de înregistrări poate afecta siguranța tranzacțiilor comerciale. Al doilea obiectiv este de a preveni achiziționarea companiilor inactive de către organizații criminale și utilizarea lor în activități frauduloase sau alte infracțiuni. Ministerul Justiției din Japonia efectuează periodic activități de curățare a companiilor inactive pentru a aborda aceste probleme .

Procedura avansează automat sub conducerea administrației. De exemplu, activitățile de curățare din anul fiscal 2024 s-au desfășurat conform următorului program :

1. În primul rând, la data de 10 octombrie 2024, Ministrul Justiției a făcut un anunț public în Gazeta Oficială.
2. În același timp, birourile locale de justiție au trimis notificări la adresa sediului principal înregistrat al companiilor inactive vizate. Cu toate acestea, chiar dacă aceste notificări nu ajung la destinație, procedura nu se oprește .
3. Companiile notificate au avut o perioadă de două luni, adică până la data de 10 decembrie 2024, pentru a depune o declarație că “nu și-au încetat încă activitatea comercială” sau pentru a aplica pentru înregistrările necesare, cum ar fi schimbarea ofițerilor .
4. Companiile care nu au luat nicio măsură în acest interval au fost considerate dizolvate la data de 11 decembrie 2024, iar ofițerul de înregistrare a efectuat înregistrarea dizolvării din oficiu .

Acest sistem implică riscul de a pierde companii valoroase fără intenție. Să luăm, de exemplu, cazul unei companii-mamă străine care deține o filială în Japonia și care a suspendat temporar activitatea comercială. Chiar dacă acea filială deține active valoroase, cum ar fi proprietăți imobiliare sau drepturi de proprietate intelectuală, dacă nu respectă cerința Legii Companiilor din Japonia de a înregistra schimbările ofițerilor la fiecare termen maxim de 10 ani și dacă trec 12 ani, aceasta devine automat subiectul dizolvării prezumate . Notificările sunt trimise la adresa înregistrată, astfel că, dacă acea adresă este învechită sau nu este gestionată, compania-mamă poate să nu realizeze că filiala sa este în pericol de dizolvare până când procedura este completă. Acest lucru demonstrează că o simplă neglijență administrativă poate duce la consecințe ireversibile, devenind o “capcană administrativă”, și subliniază importanța menținerii conformității juridice de bază pentru toate corporațiile, indiferent de starea lor de activitate.

Continuarea activității unei companii după dizolvare în Japonia

Chiar dacă o companie s-a dizolvat o dată, sub anumite condiții, este posibil să se inverseze această decizie și să se reia activitatea de afaceri. Acest proces este cunoscut sub numele de “continuarea companiei”. Articolul 473 din Legea Companiilor Japoneze (Japanese Companies Act) reglementează continuarea unei companii.

Continuarea unei companii depinde de motivele dizolvării. Este posibilă continuarea în cazul dizolvării voluntare, cum ar fi: (1) expirarea perioadei de existență stabilite în statut, (2) apariția unor motive de dizolvare prevăzute în statut, (3) o rezoluție a adunării generale a acționarilor. De asemenea, este permisă continuarea companiei în cazul unei “dizolvări presupuse” a unei companii inactive. În aceste cazuri, compania poate fi continuată printr-o rezoluție specială a adunării generale a acționarilor (conform Articolului 309, Paragraful 2, Punctul 11 din Legea Companiilor Japoneze), atâta timp cât lichidarea nu s-a finalizat.

Pe de altă parte, există situații în care continuarea companiei nu este permisă. Concret, în cazul dizolvării prin fuziune, declanșarea procedurilor de faliment sau ordinele de dizolvare emise de un tribunal, compania nu poate fi continuată. Aceste motive de dizolvare sunt interpretate ca fiind definitive, depășind voința companiei sau bazate pe decizii judiciare.

Un aspect care necesită atenție specială este limita de timp în cazul dizolvării presupuse. O companie considerată dizolvată prin prezumție poate fi continuată doar în termen de trei ani de la data la care s-a considerat dizolvată. Această perioadă de trei ani funcționează ca un fel de “termen de prescripție” pentru corectarea neglijenței administrative. Dacă nu se observă faptul dizolvării presupuse timp de mai mult de trei ani, oportunitatea de a reînvia compania se pierde definitiv, iar singura opțiune rămâne finalizarea procedurilor de lichidare. Continuarea companiei este un instrument puternic care permite flexibilitate în deciziile de management, dar este esențial să înțelegem condițiile clare și constrângerile de timp asociate utilizării sale.

Concluzii

Sub legea japoneză a companiilor, falimentul și dizolvarea sunt clar diferențiate, așa cum am detaliat în acest articol. În timp ce falimentul se referă în principal la starea de insolvență financiară, cum ar fi depășirea datoriilor, dizolvarea poate avea loc, de exemplu, la atingerea scopului afacerii, încheierea voluntară a afacerii din lipsa unui succesor sau ca parte a unei reorganizări corporative. Înțelegerea acestei distincții este esențială pentru a înțelege ciclul de viață al unei companii sub legea japoneză a companiilor.

Firma noastră de avocatură Monolith oferă o gamă largă de servicii juridice legate de ciclul de viață al companiilor, inclusiv dizolvarea companiilor descrisă în acest articol, pentru numeroși clienți din Japonia. Avem în echipa noastră experți care nu numai că dețin calificări de avocat în Japonia, dar și calificări de avocat străine și sunt vorbitori de engleză, permițându-ne să oferim suport juridic de cea mai înaltă calitate fără bariere lingvistice, chiar și în cazuri internaționale.