Protecția juridică a operelor derivate în dreptul de autor japonez: Explicații privind editarea, bazele de date și operele secundare

În mediul de afaceri modern, informațiile și conținutul existent reprezintă active fundamentale pentru companii. Crearea de noi valori implică adesea utilizarea, reorganizarea sau transformarea acestor active existente. Totuși, acest proces este reglementat de un cadru legal complex. În special, Legea Drepturilor de Autor din Japonia (Japanese Copyright Law) stabilește reglementări detaliate privind protecția operelor derivate din materiale existente. Înțelegerea acestui cadru legal nu este doar o căutare academică, ci un element esențial de gestionare a riscurilor și strategie de proprietate intelectuală pentru orice companie care își desfășoară activitatea în Japonia. Acest articol explică modul în care Legea Drepturilor de Autor din Japonia protejează operele create pe baza de lucrări și informații existente, concentrându-se pe trei categorii principale. Prima categorie este ‘opera de compilare’, unde valoarea este creată prin selecția și aranjarea materialului. A doua categorie este ‘opera bazată pe baze de date’, echivalentul digital în era modernă, care se concentrează pe construcția sistematică a informațiilor. A treia categorie este ‘opera derivată’, creată prin adaptarea sau transformarea unei opere existente. Fiecare dintre aceste categorii are cerințe și domenii de protecție diferite. De exemplu, cum poate o simplă colecție de date să devină un activ protejat legal prin inovație? Sau când o nouă operă bazată pe o lucrare existentă este recunoscută ca o operă independentă, fără a încălca drepturile lucrării originale? Răspunsurile la aceste întrebări au un impact direct asupra strategiei de conținut a companiei, utilizarea datelor și încheierea contractelor de licență. Înțelegerea profundă a acestor categorii, cerințele specifice pentru protecția lor și relațiile complexe de drepturi asociate este esențială pentru a proteja creațiile proprii și pentru a evita încălcarea drepturilor altora.

Conceptul fundamental al „operei” în Legea Drepturilor de Autor din Japonia

Înainte de a discuta despre operele derivate, este esențial să înțelegem definiția de bază a „operei” pe care Legea Drepturilor de Autor din Japonia o protejează. Această definiție reprezintă punctul de plecare pentru toate protecțiile drepturilor de autor și constituie condiția fundamentală pentru ca operele din categoriile menționate mai jos să fie protejate.

Articolul 2, alineatul (1), punctul (1) al Legii Drepturilor de Autor din Japonia definește „opera” ca fiind „o expresie creativă a ideilor sau sentimentelor care aparține domeniului literaturii, științei, artelor sau muzicii”. Această definiție poate fi descompusă în patru elemente importante.

Primul element este includerea „ideilor sau sentimentelor”. Acest lucru exclude faptele sau datele brute ca fiind opere. Al doilea element este că trebuie să fie exprimate într-o manieră „creativă”. „Creativitatea” aici înseamnă că este suficient ca opera să reflecte o anumită individualitate a autorului, fără a fi neapărat necesară noutatea sau un grad înalt de artisticitate. Al treilea element este că trebuie să fie „exprimată”. Acest lucru reflectă principiul fundamental al dreptului de autor, „dualismul idee-expresie”, unde expresia concretă este protejată, în timp ce ideea sau conceptul de bază nu sunt subiectul protecției. Al patrulea element este că trebuie să aparțină „domeniului literaturii, științei, artelor sau muzicii”. Acest domeniu este interpretat într-o manieră largă, iar articolul 10 al Legii Drepturilor de Autor din Japonia enumeră romanele, muzica, picturile și clădirile ca exemple de opere.

Definiția „operei” nu este doar o formalitate. Creativitatea aranjamentului în operele editate și creativitatea adaptărilor în operele derivate sunt, în cele din urmă, judecate în conformitate cu acest criteriu al „expresiei creative a ideilor sau sentimentelor”. De exemplu, o listă care aranjează informațiile în ordine alfabetică nu este protejată ca operă editată, deoarece nu există un aranjament „creativ” care să reflecte individualitatea autorului. Înțelegerea acestui concept fundamental este primul pas în a înțelege corect natura juridică a operelor derivate.

Protejarea ca proprietate intelectuală a colecțiilor de materiale: Operele Derivate

Multe companii colectează și organizează o cantitate imensă de informații prin activitățile lor de afaceri. Chiar dacă aceste informații în sine nu constituie opere literare, organizarea lor într-un ansamblu cu un scop specific poate crea proprietate intelectuală protejată legal. Acesta este conceptul de “opere derivate”.

Articolul 12, alineatul 1 din Legea Drepturilor de Autor din Japonia (Japanese Copyright Law) stipulează că operele derivate sunt protejate ca opere literare “dacă selecția sau aranjamentul materialului lor demonstrează creativitate”. Punctul important aici este că obiectul protecției nu este materialul individual, ci “creativitatea în selecția sau aranjamentul materialului”. Prin urmare, materialele care compun o operă derivată nu trebuie să fie neapărat opere literare în sine; ele pot fi simple fapte, date sau chiar lucrări din domeniul public a căror perioadă de protecție a drepturilor de autor a expirat.

În jurisprudență, modul în care se judecă “creativitatea în selecția sau aranjamentul materialului” este extrem de important. Un caz exemplar în acest sens este “Cazul NTT Town Page”. În acest caz, instanța a recunoscut “Town Page”, un director telefonic clasificat pe profesii, ca operă derivată. Baza recunoașterii creativității nu a fost în datele individuale, cum ar fi numerele de telefon sau numele, ci în sistemul unic de clasificare profesională ierarhică conceput pentru a facilita căutarea utilizatorilor. Acest sistem de clasificare nu a fost o simplă aranjare mecanică, ci a fost aplicată o “inovație unică” bazată pe politica editorială, și astfel creativitatea a fost recunoscută. În contrast, un director telefonic “Hello Page”, care aranja numele în ordine alfabetică, nu a fost considerat operă derivată, deoarece aranjamentul său nu prezenta creativitate.

Acest caz oferă companiilor implicații strategice importante. Chiar și atunci când colectează date publice, cum ar fi statistici de piață sau informații despre clienți, care în sine nu sunt protejate, dacă organizează și aranjează aceste date folosind o perspectivă unică sau un ax de clasificare, pot construi un ansamblu de informații utile care, la rândul său, poate fi protejat ca o nouă proprietate intelectuală sub forma unei opere derivate. Acest lucru înseamnă că, prin investiții intelectuale în structurarea datelor, nu doar prin simpla lor deținere, companiile pot crea active unice cu un avantaj competitiv.

Acumularea de informații în era digitală: Operațiuni cu baze de date sub legislația japoneză

Conceptul de operă de editare adaptat erei digitale este reprezentat de “operațiuni cu baze de date”. Pe măsură ce căutarea și utilizarea informațiilor prin intermediul computerelor devin tot mai comune, legea drepturilor de autor din Japonia a instituit dispoziții speciale pentru protecția bazelor de date.

Articolul 12-2 alineatul (1) din Legea Drepturilor de Autor din Japonia stipulează că “bazele de date care prezintă originalitate prin selecția sau structurarea sistematică a informațiilor sunt protejate ca opere de autor”. În plus, alineatul (1) punctul 10-3 al aceluiași articol definește “baza de date” ca fiind “o colecție de lucrări, cifre, grafice sau alte informații care sunt organizate sistematic astfel încât să poată fi căutate folosind un computer”. Similar operelor de editare, obiectul protecției nu este informația individuală, ci structura ca un ansamblu de informații. Cu toate acestea, în cazul bazelor de date, se cere în mod special originalitatea în “structurarea sistematică” presupunând căutarea prin intermediul computerului.

În acest context, un caz extrem de important în istoria juridică a Japoniei este “cazul bazei de date Tsubasa System”. Acest caz a prezentat două aspecte notabile. În primul rând, a fost negarea protecției prin legea drepturilor de autor. Tribunalul Districtual Tokyo, într-o decizie din 2002, a constatat că selecția informațiilor și structura sistematică a bazei de date a reclamantului, care conținea date despre piese și specificații auto, erau comune și derivate din necesitățile industriei, lipsind de originalitatea cerută de legea drepturilor de autor, și astfel a negat caracterul de operă de autor a bazei de date.

Însă, judecata instanței nu s-a încheiat aici. În al doilea rând, a fost stabilită protecția prin intermediul delictelor civile conform legii civile din Japonia. Deși nu a recunoscut încălcarea drepturilor de autor, instanța a decis că actul pârâtului de a copia integral baza de date a reclamantului (copiere “dead copy”) constituie un delict conform articolului 709 din Codul Civil Japonez. Ca motiv, instanța a subliniat că reclamantul a investit peste 500 de milioane de yeni și un efort considerabil în construirea și întreținerea bazei de date și că, chiar dacă aceasta nu este o operă de autor, reprezintă un “interes comercial care merită protecție legală”. De asemenea, instanța a concluzionat că actul pârâtului, care se afla în relație de concurență cu reclamantul, de a copia baza de date profitând de investiția acestuia și de a o folosi în afaceri, reprezintă un “mijloc extrem de incorect” care prejudiciază principiile concurenței corecte și încalcă interesele reclamantului.

Această decizie este revoluționară în sensul că arată că sistemul juridic din Japonia oferă o rețea de siguranță sub forma legii delictelor civile pentru bazele de date care au valoare comercială, dar nu sunt protejate de legea drepturilor de autor din cauza lipsei de originalitate. Aceasta demonstrează că justiția japoneză adoptă o abordare practică, depășind cadrul specific al legilor de proprietate intelectuală, pentru a descuraja practicile concurențiale parazitare și a menține un ordin de piață echitabil. Pentru companiile care investesc sume considerabile pentru a construi active de date, acest caz reprezintă un fundament esențial de protecție.

Crearea de valoare nouă din opere existente: Opere derivate sub legea japoneză

Activitatea creativă nouă adesea își trage inspirația din lucrări existente. Adaptarea unui roman pentru film, traducerea literaturii străine și aranjarea unei piese muzicale sunt exemple tipice de creare a unei noi valori pe baza unei opere existente. Legea drepturilor de autor din Japonia protejează astfel de lucrări ca “opere derivate”.

Articolul 2, alineatul 1, punctul 11 al Legii drepturilor de autor din Japonia definește operele derivate ca fiind lucrări create prin “traducerea, aranjarea, transformarea, dramatizarea, cinematografizarea sau alte forme de adaptare a unei opere”. Lucrarea originală este cunoscută sub numele de “operă primară”. Pentru a fi protejată ca operă derivată, este necesar ca aceasta să nu fie doar o imitație sau o reproducere mecanică a operei primare, ci să includă o nouă expresie creativă.

Cea mai importantă provocare din punct de vedere legal este stabilirea criteriilor care diferențiază între operele derivate legale și încălcarea drepturilor de autor ilegale (reproducerea sau adaptarea fără creativitate). Acest criteriu este profund legat de principiul fundamental că drepturile de autor protejează expresia, nu ideea. În acest sens, Curtea Supremă din Japonia a stabilit un criteriu clar în decizia din 2001 a cazului “Esashi Oiwake” (江差追分事件).

În acest caz, s-a disputat similaritatea dintre o lucrare scrisă de un autor de non-ficțiune despre cântecul popular “Esashi Oiwake” și orașul asociat cu acesta și un program documentar al postului de televiziune NHK care trata aceeași temă. Curtea Supremă a răsturnat decizia instanțelor inferioare și nu a recunoscut încălcarea drepturilor de autor. Criteriul stabilit atunci a fost că o lucrare se consideră o adaptare “dacă se bazează pe o operă existentă și menține identitatea caracteristicilor esențiale ale expresiei acesteia… astfel încât persoanele care se confruntă cu aceasta să poată percepe direct caracteristicile esențiale ale expresiei operei existente”.

Curtea Supremă a analizat punctele comune dintre cele două lucrări și a decis că descrierile faptelor istorice sau ideile și inspirațiile la nivel de idee, cum ar fi “festivalul anual de muzică populară este perioada cea mai animată a orașului”, nu sunt “expresii” care să fie protejate de legea drepturilor de autor. Curtea a examinat expresiile lingvistice specifice folosite pentru a exprima aceste idei comune și a concluzionat că, în timp ce lucrarea autorului folosea expresii poetice și literare, programul de televiziune folosea o exprimare mai directă și factuală, astfel încât nu exista o identitate a “caracteristicilor esențiale ale expresiei” între cele două.

Decizia Curții Supreme a stabilit un prag înalt pentru stabilirea încălcării drepturilor de adaptare, asigurând astfel libertatea de a crea noi lucrări pe baza ideilor și faptelor prezentate în lucrările anterioare. Aceasta echilibrează protecția drepturilor autorilor cu dezvoltarea culturală, care este și un obiectiv al legii drepturilor de autor, și oferă o stabilitate juridică importantă pentru companiile implicate în producția de conținut.

Relații complexe de drepturi în operele derivate: Drepturile autorului original sub legislația japoneză

Când creați și utilizați opere derivate, este esențial să acordați atenție unui aspect juridic deosebit de important: autorul original al operei (autorul primar) își păstrează drepturi puternice asupra operei derivate create.

Principiul care stabilește acest lucru este articolul 28 din Legea Drepturilor de Autor din Japonia. Acest articol prevede că “autorul original al operei care stă la baza unei opere derivate deține, în legătură cu utilizarea operei derivate, … drepturi de aceeași natură ca și cele deținute de autorul operei derivate”. Consecința practică a acestei prevederi este că, pentru a utiliza o operă derivată, este necesar, în principiu, consimțământul ambelor părți: atât al autorului operei derivate, cât și al autorului original. De exemplu, pentru a proiecta un film (operă derivată) bazat pe un roman (operă originală), este necesar să obțineți permisiunea atât a producătorului de film, cât și a autorului original, romancierul.

Care este, deci, amploarea drepturilor autorului original și a autorului operei derivate? O interpretare decisivă a acestor complexe limite de drepturi a fost oferită de decizia Curții Supreme din Japonia în cazul “Popeye Necktie” din 1997. În acest caz, a fost pusă în discuție relația dintre benzile desenate ulterioare ale lui “Popeye”, care au fost create de-a lungul anilor, și benzile desenate originale.

Curtea Supremă a stabilit că benzile desenate ulterioare constituiau opere derivate ale benzilor desenate originale și a precizat următoarele în ceea ce privește amploarea drepturilor: “Este adecvat să se înțeleagă că drepturile de autor asupra operei derivate apar doar în legătură cu partea creativă adăugată nou în opera derivată și nu apar în ceea ce privește partea care este comună cu opera originală și care împărtășește esența acesteia”.

Această decizie a clarificat faptul că drepturile autorului original și ale autorului operei derivate nu se contopesc, ci există într-o manieră stratificată. Autorul operei derivate deține drepturi doar asupra părții pe care a adăugat-o creativ (de exemplu, selecția unică de cuvinte într-o traducere sau expresia vizuală specifică într-o ecranizare). Pe de altă parte, drepturile asupra elementelor fundamentale ale operei originale, cum ar fi plotul de bază, personajele și universul, aparțin în totalitate autorului original, chiar dacă acestea sunt încorporate în opera derivată. Acest principiu are un impact semnificativ asupra practicii contractelor de licențiere. Când o companie obține permisiunea de a utiliza o operă derivată, este esențial să diferențieze clar între drepturile acordate de autorul operei derivate (doar partea creativă nou adăugată) și drepturile pentru care trebuie obținută o permisiune separată de la autorul original (elementele fundamentale) și să reflecte această distincție în contract, pentru a evita litigiile ulterioare.

Comparare și organizare: Diferențele dintre operele editate, operele bazate pe baze de date și operele derivate sub legislația japoneză

În explicațiile anterioare, am detaliat natura juridică și cerințele pentru operele editate, operele bazate pe baze de date și operele derivate. Pentru a clarifica principalele diferențe între aceste categorii importante de opere, vom organiza caracteristicile lor în tabelul de mai jos.

Concluzii

Crearea și utilizarea operelor derivate reprezintă o sursă importantă de creare a valorii în afacerile moderne, dar implică în același timp probleme legale complexe. Operele editoriale, operele bazate pe baze de date și operele secundare beneficiază de cerințe diferite de protecție și relații de drepturi sub Legea Drepturilor de Autor din Japonia. În cazul operelor editoriale și al bazelor de date, se pune problema „originalității”, iar în ceea ce privește bazele de date, chiar dacă acestea nu sunt protejate de legea drepturilor de autor, pot fi protejate ca acte ilicite sub Codul Civil din Japonia. În cazul operelor secundare, drepturile puternice ale autorului original sunt menținute, astfel încât obținerea unei licențe de utilizare necesită o atenție dublă. Înțelegerea precisă a acestor cadre legale și integrarea lor în strategia de afaceri este cheia pentru a preveni litigiile legate de proprietatea intelectuală și pentru a proteja în mod sigur activele companiei.

Cabinetul de Avocatură Monolith are o experiență vastă în abordarea problemelor complexe de drepturi de autor legate de operele derivate descrise în acest articol, servind o gamă largă de clienți, atât naționali cât și internaționali. Înțelegem că proprietatea intelectuală este un activ central de management și oferim în permanență sfaturi legale ancorate în realitatea afacerilor și strategiilor. Cabinetul nostru include avocați care vorbesc engleza și care dețin calificări legale străine, pregătiți să susțină clienți internaționali cu o structură unică. Suntem capabili să oferim suport cuprinzător, de la analiza drepturilor de autor și redactarea contractelor, până la litigii și exercitarea drepturilor, asigurându-ne că proprietatea intelectuală a clienților este protejată în mod eficient pe piața din Japonia.