Datoria de diligență a directorilor și principiul judecății manageriale în dreptul societăților comerciale japoneze

În guvernanța corporativă a companiilor japoneze, directorii joacă un rol central în asigurarea creșterii și sustenabilității companiei. Acest rol implică responsabilități legale semnificative pentru companie. În mod special, două concepte sunt de o importanță crucială: “datoria de diligență” și “principiul judecății manageriale”. Acestea stabilesc standardele de atenție pe care directorii trebuie să le respecte în îndeplinirea îndatoririlor lor și limitează responsabilitatea lor atunci când deciziile lor sunt evaluate retroactiv. Legea companiilor din Japonia impune directorilor o datorie de atenție ridicată, dar, în același timp, solicită respectarea deciziilor manageriale pentru a nu inhiba luarea de riscuri esențiale pentru conducerea afacerilor.

Acest articol explică datoria de diligență și principiul judecății manageriale ale directorilor conform Legii Companiilor din Japonia, definindu-le, prezentând baza lor legală și aplicarea lor specifică în cazurile judecătorești japoneze. Bazându-se pe legislația japoneză și analizând cazuri reale din instanță, articolul își propune să aprofundeze înțelegerea guvernanței corporative în Japonia.

Obligația de Diligență a Directorilor Conform Legii Societăților Comerciale din Japonia (Japan Company Law)

Datoria de Diligență în Conformitate cu Legea Societăților Comerciale din Japonia

Directorii sunt însărcinați cu anumite responsabilități de către companie și, prin urmare, au o ‘datorie de diligență’ față de aceasta. Această datorie se referă la nivelul de atenție care este în mod general cerut de poziția socială a unei persoane. Articolul 330 din Legea Societăților Comerciale din Japonia prevede că “relația dintre o societate pe acțiuni, directorii săi și auditorii contabili se va conforma prevederilor privind mandatul”, aplicând astfel datoria de diligență prevăzută de articolul 644 din Codul Civil Japonez și directorilor. Articolul 644 din Codul Civil Japonez stipulează că “mandatarul are datoria de a gestiona afacerile mandatului cu atenția unui administrator prudent și conform scopului mandatului”. Aceasta înseamnă că directorii trebuie să își utilizeze cunoștințele și experiența la maximum pentru a proteja interesele companiei (acționarilor) și să depună cele mai bune eforturi în acest sens, reprezentând o obligație considerabil de înaltă.

Datoria de diligență în cadrul Legii Societăților Comerciale din Japonia cere un standard înalt de ‘atenție a unui administrator prudent’, bazat pe contractul de mandat din Codul Civil Japonez. Acest standard înseamnă că directorii nu trebuie doar să evite neglijența, ci și să își folosească cunoștințele și experiența profesională la maximum, acționând proactiv în interesul companiei, ceea ce reprezintă o ‘datorie de atenție profesională’. Această obligație înaltă este extrem de importantă pentru înțelegerea gravității responsabilității individuale în guvernanța corporativă din Japonia. Directorii nu pot scăpa de responsabilitate doar spunând că ‘nu știau’, ci au datoria de a colecta activ informații, de a le analiza și de a lua decizii, așa cum indică natura acestei obligații.

Strâns legată de datoria de diligență este ‘datoria de loialitate’. Articolul 355 din Legea Societăților Comerciale din Japonia prevede că “directorii trebuie să respecte legile și statutul, precum și rezoluțiile adunării generale a acționarilor și să își îndeplinească loial datoriile față de societatea pe acțiuni”. Datoria de loialitate cere ca directorii să pună interesele companiei pe primul loc și să nu folosească în mod inadecvat cunoștințele companiei în beneficiul propriu sau al terților. Curtea Supremă a Japoniei a decis că datoria de loialitate clarifică și extinde datoria de diligență, nu reprezentând ‘o obligație separată și mai înaltă’ decât datoria de diligență obișnuită asociată cu relația de mandat (decizia din 24 iunie 1970 (1970) a Curții Supreme, volumul 24, numărul 6, pagina 625). Această interpretare este înțeleasă în practică ca o cerință pentru directori de a acționa loial în cadrul unui cadru comprehensiv de datorie de diligență, mai degrabă decât de a lua în considerare separat cele două obligații diferite. Faptul că Curtea Supremă a Japoniei a poziționat datoria de loialitate ca o clarificare a datoriei de diligență și nu ca o obligație separată și mai înaltă înseamnă că directorii nu trebuie să efectueze ajustări complexe între cele două obligații diferite. Această abordare integrată oferă un cod de conduită mai clar și unificat pentru directori atunci când acționează în cel mai bun interes al companiei, crescând predictibilitatea conformității legale.

Responsabilitatea directorilor pentru încălcarea obligației de diligență în Japonia

În cazul încălcării obligației de diligență, directorii pot suporta diverse responsabilități. Cea mai directă este responsabilitatea pentru daunele cauzate companiei, cunoscută sub numele de “responsabilitate pentru neglijență în îndeplinirea sarcinilor”. Articolul 423, alineatul (1) din Legea Companiilor din Japonia prevede clar că “directorii, contabilii, auditorii, executivii sau auditorii financiari (denumiți în acest capitol ‘oficiali etc.’) sunt responsabili pentru a compensa daunele suferite de societatea pe acțiuni atunci când își neglijează îndatoririle”. Aceasta se aplică atunci când directorii își neglijează obligația de diligență în exercitarea funcțiilor și cauzează daune companiei. Amploarea daunelor compensabile este limitată la daunele care au o “legătură cauzală adecvată” cu actul de încălcare a obligației.

Mai mult, dacă încălcarea obligației de diligență se datorează răuvoinei sau neglijenței grave a directorilor, aceștia pot fi de asemenea responsabili pentru daunele cauzate terților, în afara companiei. Articolul 429, alineatul (1) din Legea Companiilor din Japonia stipulează că “oficialii etc. care acționează cu răuvoiță sau neglijență gravă în îndeplinirea îndatoririlor lor sunt responsabili pentru a compensa daunele suferite de terți ca urmare a acestor acțiuni”. Această prevedere este interpretată ca o responsabilitate legală specială, instituită din considerente politice pentru a preveni ca terții să sufere daune neașteptate în cazul în care compania nu are resurse financiare. Faptul că încălcarea obligației de diligență poate duce la responsabilitatea pentru neglijență în îndeplinirea sarcinilor față de companie sau la responsabilitatea pentru daunele cauzate terților în caz de răuvoiță sau neglijență gravă, și chiar la posibilitatea demiterii, arată că riscul juridic personal al directorilor este extrem de ridicat. Acest risc ridicat subliniază cât de importantă este o diligenta temeinică, transparența procesului decizional și păstrarea adecvată a înregistrărilor atunci când directorii iau decizii de management. Chiar dacă rezultatele nu sunt cele așteptate, existența dovezilor unui proces adecvat poate oferi posibilitatea evitării responsabilității, astfel încât documentarea clară a procesului și a fundamentelor decizionale este extrem de importantă pentru autoapărarea directorilor.

În plus, directorii care încalcă obligația de diligență pot fi de asemenea demisi prin rezoluția adunării generale a acționarilor. Articolul 339, alineatul (1) din Legea Companiilor din Japonia prevede că “oficialii și auditorii financiari pot fi demisi în orice moment prin rezoluția adunării generale a acționarilor”, iar articolul 341 din aceeași lege stabilește cerințele pentru această rezoluție de demitere.

Principiul Deciziei de Management și Aplicarea sa în Japonia

Ce este Principiul Deciziei de Management?

Conducerea unei companii implică o serie continuă de decizii însoțite de incertitudine și risc. Directorii, având un mandat din partea acționarilor, exercită o largă discreție în luarea deciziilor riscante, cum ar fi extinderea în noi afaceri sau fuziuni și achiziții. Cu toate acestea, dacă aceste decizii duc în cele din urmă la pierderi pentru companie, directorii pot fi chestionați pentru încălcarea obligației de diligență. În astfel de cazuri, “Principiul Deciziei de Management” servește drept standard pentru evaluarea responsabilității legale a deciziilor de management luate de directori.

Principiul Deciziei de Management presupune că, atât timp cât nu există erori grave în recunoașterea faptelor care stau la baza deciziei și conținutul deciziei nu este extrem de nerezonabil, nu ar trebui să se constate încălcarea obligației de diligență sau a obligației de loialitate. Scopul acestui principiu este de a permite managerilor să se dedice managementului care implică riscuri, fără teama de a fi inhibați, pentru a crește valoarea corporativă.

Principiul Deciziei de Management are ca scop respectarea discreției directorilor pentru a le permite să ia decizii de management riscante fără a fi inhibați. Cu toate acestea, Curtea Supremă a Japoniei menține o atitudine prudentă în susținerea explicită a acestui principiu ca formulă legală. Această situație sugerează că directorii nu ar trebui să considere Principiul Deciziei de Management ca un “talisman universal de absolvire”. Mai degrabă, chiar și atunci când rezultatele nu sunt favorabile, directorii trebuie să demonstreze concret că procesul și conținutul deciziei lor au fost raționale. Acest principiu funcționează ca o măsură de apărare numai atunci când este însoțit de o diligenta datorată riguroasă și un proces de decizie transparent. Acest lucru nu exclude posibilitatea ca directorii să fie trași la răspundere pentru “responsabilitatea rezultatului”, ci mai degrabă indică faptul că “responsabilitatea procesului” poate fi examinată cu strictețe. Prin urmare, este extrem de important ca directorii să păstreze dovezi ale colectării de informații, analizei, consultării cu experți și discuțiilor în cadrul consiliului de administrație în procesul de luare a deciziilor.

“Principiul Deciziei de Management” și Atitudinea Curților Japoneze

În aplicarea Principiului Deciziei de Management, există o tendință în jurisprudența instanțelor inferioare din Japonia de a distinge între “procesul deciziei” (aspectul procedural) și “conținutul deciziei” (aspectul de conținut), aplicând în special un standard de examinare strict pentru aspectul procedural. Aceasta sugerează că pentru directori, “procesul” deciziei este la fel de important, dacă nu chiar mai important, decât “rezultatul”. Acest lucru înseamnă că o colectare riguroasă a informațiilor, ascultarea opiniilor experților, evaluarea riscurilor și documentarea corespunzătoare a tuturor acestor procese pot servi ca o măsură de apărare puternică împotriva urmăririi responsabilității în viitor. Deoarece instanțele evaluează raționalitatea deciziilor directorilor, punând accent pe procedurile și procesul de colectare a informațiilor care au dus la acea decizie, este esențial ca directorii să clarifice “de ce” și “cum” au luat decizia și să păstreze dovezi ale acestora, indiferent de succesul sau eșecul rezultatului.

Atitudinea Curții Supreme a Japoniei față de Principiul Deciziei de Management este precaută și nu arată o susținere activă. Curtea Supremă tinde să emită decizii de caz care evaluează raționalitatea deciziilor fără a folosi explicit termenul “Principiul Deciziei de Management”. Aceasta poate fi influențată de experiențele anterioare în care principiul a fost abuziv folosit ca un “talisman de absolvire” pentru a scăpa de responsabilitatea directorilor (cazul acțiunii reprezentative a acționarilor pentru compensarea pierderilor de la Nomura Securities). Stilul Curții Supreme sugerează importanța ca directorii să fie întotdeauna pregătiți să explice cum deciziile lor au fost obiectiv raționale. Atitudinea precaută a Curții Supreme a Japoniei față de Principiul Deciziei de Management și discuțiile continue în instanțele inferioare despre cadrul de judecată indică faptul că acest principiu juridic este încă în curs de dezvoltare și că interpretarea sa poate evolua în viitor. Această situație dinamică subliniază necesitatea de a rămâne la curent cu tendințele recente în jurisprudență și teorie și de a adapta practicile de guvernanță corporativă în consecință.

Principiul Diligenței și al Deciziei Manageriale în Jurisprudența Japoneză

Pentru a înțelege cum se aplică principiul diligenței și al deciziei manageriale în practica judiciară, este esențial să examinăm cazuri specifice din jurisprudența japoneză. În continuare, vom prezenta două cazuri deosebit de importante.

Hotărârea în Cazul Japan Sunrise (Tribunalul Districtual Tokyo, 27 septembrie 1993)

Compania A, o mică firmă specializată în închirierea de clădiri, se confrunta cu pierderi financiare. Pentru a remedia situația, directorul executiv Y1 a decis să investească în acțiuni, o practică populară la acea vreme (tranzacționare pe credit), și a început să investească sume mari de bani împrumutați. După ce a adăugat tranzacționarea de valori mobiliare în statutul companiei, inițial a realizat profituri, dar o prăbușire a pieței de acțiuni a dus la pierderi masive pentru Compania A, ajungând la 70% din suma investită. Acționarul X a intentat o acțiune în justiție în numele acționarilor împotriva directorului executiv Y1 și a directorilor Y2 și Y3, care au neglijat obligațiile lor de supraveghere.

Tribunalul Districtual Tokyo a recunoscut încălcarea obligației de diligență a directorului executiv Y1 și a admis cererea. Hotărârea a subliniat că Y1 ar fi putut anticipa pierderile companiei și criza de management cauzată de fluctuațiile prețului acțiunilor, dar a ignorat această posibilitate și a cauzat pierderi atât de mari încât au pus în pericol supraviețuirea afacerii principale. În special, în cazul unor noi inițiative de afaceri, dacă există un risc de pierderi irecuperabile, care pot fi anticipate în funcție de dimensiunea companiei, natura afacerii și profitul operațional, directorii au obligația de a evita aceste inițiative. De asemenea, instanța a decis că nu exista o necesitate pentru Compania A de a se angaja în astfel de investiții în acțiuni. În plus, instanța a confirmat că directorii Y2 și Y3 au încălcat de asemenea obligațiile lor de supraveghere asupra acțiunilor directorului executiv Y1.

Această hotărâre a arătat o atitudine strictă în judecarea responsabilității directorilor, chiar și în contextul în care managementul unei companii implică riscuri. Deosebit de remarcabil este faptul că, în evaluarea aplicării principiului judecății manageriale, instanța a făcut distincție între procesul de luare a deciziei (aspectul procedural) și conținutul deciziei (aspectul decizional). Analizând separat aspectul procedural, care include investigațiile pre și post-investiție și echilibrul dintre resursele companiei și dimensiunea acesteia, și aspectul decizional, necesitatea investiției în acțiuni, hotărârea care a adoptat clar această metodă a fost considerată inovatoare. Acest lucru a clarificat că, atunci când directorii iau decizii manageriale care implică riscuri, procesul decizional trebuie să fie adecvat și va fi examinat riguros. Hotărârea a transmis un semnal clar că, în evaluarea deciziilor manageriale ale directorilor, instanțele de judecată acordă importanță nu doar rezultatului, fie el de succes sau eșec, ci și informațiilor pe care se bazează aceste decizii, procedurilor urmate și gradului de considerație acordat. Această abordare orientată spre proces subliniază importanța practicii de a înregistra detaliat minutele ședințelor și documentele relevante, astfel încât directorii să poată dovedi că au urmat un proces adecvat în cazul în care li se cere să răspundă pentru acțiunile lor în viitor.

Hotărârea privind dispariția activelor de pensii în cazul AIJ Investment Advisors (Judecătoria Tokyo, 14 iulie 2016)

Compania A, care se ocupă cu vânzarea de valori mobiliare, a fost implicată într-un scandal prin directorul său executiv B, care, în complicitate cu directorul executiv D al companiei C, a promovat fonduri de investiții pentru active de pensii folosind valori false ale activelor nete (NAV). Această fraudă a dus la pierderi semnificative pentru fond. Fondurile de pensii care au achiziționat aceste fonduri au dat în judecată compania A, susținând că directorul non-executiv Y1 și auditorul intern Y2 au neglijat obligațiile lor de supraveghere și audit față de acțiunile ilegale ale directorului executiv.

Judecătoria Tokyo nu a recunoscut încălcarea obligațiilor de supraveghere și audit de către directorul non-executiv Y1 și auditorul intern Y2. Curtea a stabilit că obligația de supraveghere a directorilor se bazează pe neglijență și că responsabilitatea este afirmată doar în situația în care directorii puteau descoperi executarea ilegală a activităților și, de asemenea, când aceștia aveau cunoștință de această situație. În acest caz, instanța a examinat în detaliu fiecare dintre punctele menționate de reclamant ca fiind circumstanțe care ar fi trebuit să ridice suspiciuni pentru directori, inclusiv performanța fondului, articole din reviste de specialitate, cererile de răscumpărare și proiectele de finanțare. În urma acestei analize, instanța a concluzionat că aceste circumstanțe nu erau suficiente pentru ca Y1 și Y2 să recunoască activitățile de vânzare bazate pe un NAV fals sau să aibă suspiciuni în acest sens.

Această hotărâre este importantă pentru că arată că obligațiile de supraveghere și audit ale directorilor, în special ale directorilor non-executivi și auditorilor interni, nu sunt nelimitate. Directorii sunt obligați să își îndeplinească datoria de atenție pe baza informațiilor pe care le pot cunoaște în mod rezonabil, dar nu sunt obligați să prevadă sau să descopere toate actele de fraudă. Aceasta clarifică limitele și previne “retragerea directorilor” – reticența persoanelor calificate de a accepta poziții de director din cauza unei responsabilități excesiv de stricte, ceea ce este în concordanță cu principiile judecății de management. Hotărârea sugerează că deciziile nu se bazează pe presupunerea că directorii dețin toate informațiile, ci pe „informațiile la care aveau acces rezonabil”. Pe de altă parte, în timp ce directorii pot evita responsabilitatea pe baza lipsei de informații, companiile au responsabilitatea de a construi un sistem de control intern solid care să transmită informații importante (în special semne de risc sau fraudă) într-un mod deschis, adecvat și la timp, astfel încât directorii să își poată îndeplini corespunzător obligațiile, așa cum sugerează indirect această hotărâre.

Abordarea instanțelor japoneze așa cum este ilustrată de jurisprudență

Hotărârea în cazul Japan Sunrise sub legea japoneză a stabilit o interpretare strictă a încălcării datoriei de diligență a directorilor în contextul pierderilor masive rezultate din investiții speculative pe acțiuni. Această hotărâre a subliniat importanța prevederii riscurilor în funcție de dimensiunea companiei și natura afacerii, precum și lipsa de “necesitate” în desfășurarea acelei afaceri. În contrast, în hotărârea legată de dispariția activelor de pensii în cazul AIJ Investment Advisors, s-a negat încălcarea datoriei de supraveghere de către directorii non-executivi și auditori. Această hotărâre a accentuat că obligațiile directorilor sunt limitate la situațiile care “pot fi detectate în mod rezonabil” și a decis că nu există o datorie de a anticipa toate fraudele. Aceste două hotărâri demonstrează o abordare echilibrată a instanțelor japoneze, unde datoria de diligență este o obligație înaltă, dar prezența sau absența încălcării acesteia se bazează pe “raționalitate” și “prevedere” în circumstanțele specifice. În cazul Japan Sunrise, s-a criticat aspru faptul că directorii au ignorat riscurile “previzibile” și au desfășurat o afacere fără o “necesitate” suficientă pentru a o justifica, recunoscându-se astfel responsabilitatea lor. Acest lucru transmite un mesaj puternic că directorii trebuie să evite activ riscurile și să prioritizeze supraviețuirea companiei. Pe de altă parte, în cazul AIJ, s-a aplicat standardul dacă directorii non-executivi și auditorii “au cunoscut sau ar fi putut cunoaște, sau cel puțin ar fi trebuit să aibă suspiciuni” și, în final, s-a negat responsabilitatea lor pe motiv că “nu existau circumstanțe care să fi fost descoperite sau suspectate”. Aceasta indică limita obligațiilor directorilor, care nu sunt infinite și se bazează pe colectarea și evaluarea informațiilor într-un mod rezonabil. Această comparație clarifică criteriile practice de judecată ale instanțelor japoneze, unde responsabilitatea directorilor nu este pur și simplu o chestiune de răspundere pentru rezultate, ci se bazează pe “raționalitatea” și “prevederea” acțiunilor în circumstanțele individuale.  

Concluzii

În cadrul legislației companiilor din Japonia, datoria de diligență a directorilor și principiul judecății manageriale sunt două concepte esențiale în guvernanța corporativă modernă. Datoria de diligență cere directorilor să acorde o atenție sporită în calitate de “administratori prudenți” pentru binele companiei, iar nerespectarea acesteia poate atrage responsabilități legale semnificative față de companie sau terți. Pe de altă parte, principiul judecății manageriale respectă discreția directorilor de a face decizii inovatoare fără teama de riscuri. Instanțele din Japonia tind să echilibreze aceste două principii, punând accent în special pe raționalitatea și atenția procesului de luare a deciziilor. Hotărârea în cazul Japan Sunlight reflectă o examinare riguroasă a procesului de judecată și necesității directorilor, iar hotărârea în cazul pierderii activelor de pensii de la AIJ Investment Advisors stabilește un ghid concret pentru aplicarea datoriei de supraveghere, limitând-o la ceea ce este rezonabil de anticipat.

Înțelegerea profundă și respectarea acestor principii sunt de o importanță vitală pentru companiile și persoanele care desfășoară activități în Japonia. Sistemul juridic japonez este complex, iar interpretarea și aplicarea sa variază în funcție de cazurile individuale și de deciziile instanțelor. Firma noastră de avocatură Monolith are o vastă experiență în domeniul dreptului corporativ japonez și a susținut numeroși clienți în probleme legate de responsabilitatea directorilor și guvernanța corporativă, în special în temele abordate aici. Avem în echipa noastră mai mulți vorbitori de engleză cu calificări juridice străine, capabili să înțeleagă reglementările complexe din Japonia dintr-o perspectivă internațională și să ofere sfaturi practice. Dacă aveți întrebări despre legea companiilor din Japonia sau dacă căutați consultanță specifică privind guvernanța corporativă sau responsabilitatea directorilor, vă rugăm să contactați firma de avocatură Monolith. Suntem dedicați să vă susținem cu expertiza noastră specializată pentru a asigura succesul activităților dvs. de afaceri în Japonia.