Explicația sistemului de gestionare a sănătății și securității în dreptul muncii japonez

În managementul corporativ, asigurarea siguranței și sănătății angajaților nu se limitează la o simplă cerință etică. Aceasta constituie fundamentul continuității și creșterii afacerii și reprezintă, de asemenea, o obligație legală semnificativă. Sistemul juridic al dreptului muncii din Japonia a stabilit două cadre legale principale pentru atingerea acestui scop. Primul este ‘obligația de a asigura siguranța’, care există la baza tuturor relațiilor de muncă și este un principiu fundamental și cuprinzător care prevede că angajatorii trebuie să ia măsurile necesare pentru a asigura siguranța vieții și a integrității fizice a lucrătorilor. Cel de-al doilea cadru este ‘Legea japoneză privind siguranța și sănătatea în muncă’, care transpune acest principiu în norme de conduită specifice și impune stabilirea unui anumit sistem de management, numirea de specialiști și stabilirea unui proces decizional organizat, în funcție de dimensiunea și tipul locului de muncă. Aceste două cadre se completează reciproc și respectarea formală a uneia dintre ele nu este suficientă. De exemplu, chiar dacă o companie îndeplinește toate procedurile stabilite de Legea privind siguranța și sănătatea în muncă, dacă neglijează să ia măsuri adecvate împotriva unor pericole concrete și previzibile, poate fi acuzată de încălcarea obligației mai largi de a asigura siguranța. Prin urmare, înțelegerea acestei structuri pe două niveluri este primul pas esențial în managementul riscurilor pentru afacerile desfășurate în Japonia. În acest articol, vom examina mai întâi baza legală și domeniul de aplicare al obligației fundamentale de a asigura siguranța, apoi vom detalia sistemul specific de management al siguranței și sănătății în muncă stabilit de Legea privind siguranța și sănătatea în muncă, și în final, vom discuta riscurile legale cu care se poate confrunta o companie dacă neglijează aceste obligații, dintr-o perspectivă specializată.

Obligația fundamentală a angajatorilor: Datoria de a asigura siguranța

În cadrul legislației muncii din Japonia, cea mai fundamentală obligație pe care o au angajatorii față de angajați este “datoria de a asigura siguranța”. Această obligație este clar stipulată în articolul 5 al Legii Contractelor de Muncă din Japonia, care prevede că “angajatorul trebuie să acorde atenția necesară pentru ca angajatul să își poată desfășura munca asigurându-și siguranța vieții, a corpului etc.” . Această obligație se aplică tuturor lucrătorilor aflați într-o relație contractuală de muncă cu o companie, indiferent de forma de angajare – fie că sunt angajați cu normă întreagă, pe bază de contract sau part-time . De asemenea, “siguranța vieții, a corpului etc.” care trebuie protejată include nu doar siguranța fizică, ci și sănătatea mentală .  

Datoria de a asigura siguranța a fost stabilită prin jurisprudența curților japoneze înainte de a fi explicit formulată prin Legea Contractelor de Muncă din Japonia, adoptată în anul 2008. Două decizii ale Curții Supreme din Japonia sunt deosebit de importante pentru stabilirea acestei obligații fundamentale.

Prima este decizia Curții Supreme din 25 februarie 1975 (cunoscută sub numele de “cazul Forțelor Terestre de Autoapărare”). În acest caz, s-a pus problema răspunderii statului (în calitate de angajator) după ce un membru al forțelor de autoapărare a decedat într-un accident de vehicul în timpul serviciului. Curtea Supremă a recunoscut pentru prima dată în mod clar că statul are datoria de a proteja viața și sănătatea funcționarilor publici de pericole . Această decizie a stabilit conceptul fundamental al datoriei de a asigura siguranța, referindu-se la protecția împotriva pericolelor din mediul fizic de lucru.  

A doua este decizia Curții Supreme din 10 aprilie 1984 (cunoscută sub numele de “cazul Kawayoshi”). În acest caz, un angajat care lucra în ture de noapte a fost ucis de un hoț care a pătruns în locul de muncă. Curtea Supremă a decis că compania avea datoria de a lua măsuri de siguranță adecvate chiar și împotriva pericolelor externe, cum ar fi actele de agresiune comise de terți, și a recunoscut încălcarea datoriei de a asigura siguranța .  

Așa cum arată aceste cazuri, datoria de a asigura siguranța nu se limitează doar la prevenirea accidentelor de muncă, ci impune angajatorilor să ia măsuri adecvate împotriva tuturor pericolelor previzibile care ar putea amenința sănătatea fizică și mentală a angajaților, de la hărțuire și probleme de sănătate cauzate de suprasolicitare, până la acte criminale externe.

Sistemul specific de management al sănătății și securității în muncă stabilit de Legea Japoneză a Securității și Sănătății în Muncă

Legea Japoneză a Securității și Sănătății în Muncă ilustrează cum ar trebui să își îndeplinească angajatorii obligațiile generale de siguranță, menționate anterior. Această lege stabilește un cadru pentru gestionarea sistematică și organizată a sănătății și securității la locul de muncă. Elementul central al acestui cadru îl constituie specialiștii desemnați, a căror numire este obligatorie în funcție de dimensiunea și tipul locului de muncă, precum și comitetele care funcționează ca organe de decizie. Acest sistem joacă rolul de „forță de execuție” și „comandament”, transformând obligațiile abstracte în acțiuni concrete.

Experți esențiali în cadrul sistemului de management

Legea japoneză privind securitatea și sănătatea în muncă impune numirea mai multor manageri cu cunoștințe specializate pentru a asigura standardele de securitate și sănătate în locurile de muncă. Acești experți gestionează riscurile din domeniile lor de specialitate și constituie nucleul tehnic pentru protejarea siguranței și sănătății lucrătorilor.

Managerul general de securitate și sănătate este persoana cu responsabilitatea supremă pentru gestionarea tuturor activităților de securitate și sănătate la locul de muncă, numită conform articolului 10 al Legii japoneze privind securitatea și sănătatea în muncă. De obicei, persoanele care dețin autoritatea de a gestiona în mod efectiv afacerea, cum ar fi directorii de fabrică sau șefii de atelier, ocupă acest rol. Obligația de numire variază în funcție de industrie și apare în cazul locurilor de muncă care angajează în mod constant un număr de lucrători care depășește, de exemplu, 100 de persoane în silvicultură și construcții, 300 de persoane în industria manufacturieră și 1000 de persoane în alte sectoare. Principalele responsabilități ale managerului general de securitate și sănătate includ coordonarea managerilor de securitate și sănătate menționați mai jos, elaborarea planurilor de prevenire a accidentelor de muncă, implementarea educației pentru securitate și sănătate și gestionarea examinărilor medicale.

Managerul de securitate este un expert numit conform articolului 11 al Legii japoneze privind securitatea și sănătatea în muncă, responsabil pentru gestionarea aspectelor tehnice legate de securitate. Numirea acestui rol este obligatorie în anumite sectoare cu risc relativ ridicat de accidente de muncă, cum ar fi construcțiile și industria manufacturieră, pentru locurile de muncă care angajează în mod constant 50 de lucrători sau mai mulți. Managerul de securitate trebuie să îndeplinească anumite cerințe de calificare, cum ar fi absolvirea unui curs universitar în domeniul științelor și cel puțin doi ani de experiență practică. Printre principalele responsabilități se numără inspecția locurilor de muncă, verificarea siguranței echipamentelor și a metodelor de lucru și implementarea imediată a măsurilor de prevenire în cazul detectării unor pericole.

Managerul de sănătate este un expert numit conform articolului 12 al Legii japoneze privind securitatea și sănătatea în muncă, responsabil pentru gestionarea aspectelor tehnice legate de sănătate, adică prevenirea problemelor de sănătate ale lucrătorilor și îmbunătățirea condițiilor de igienă la locul de muncă. Spre deosebire de managerul de securitate, care este limitat la anumite sectoare, numirea managerului de sănătate este obligatorie în toate sectoarele pentru locurile de muncă care angajează în mod constant 50 de lucrători sau mai mulți. Pentru a deveni manager de sănătate este necesară o licență națională în domeniul sănătății. Printre principalele responsabilități se numără efectuarea de inspecții săptămânale ale locurilor de muncă și implementarea măsurilor pentru prevenirea problemelor de sănătate ale lucrătorilor atunci când se detectează riscuri potențiale.

Medicul de muncă este un medic numit conform articolului 13 al Legii japoneze privind securitatea și sănătatea în muncă, care oferă îndrumare și sfaturi profesionale privind gestionarea sănătății lucrătorilor. La fel ca managerul de sănătate, numirea medicului de muncă este obligatorie în toate sectoarele pentru locurile de muncă care angajează în mod constant 50 de lucrători sau mai mulți. Medicul de muncă sprijină menținerea sănătății lucrătorilor prin recomandări privind măsurile de lucru bazate pe rezultatele examinărilor medicale, inspecții la locul de muncă și interviuri cu lucrătorii. Angajatorii au obligația de a respecta recomandările medicului de muncă.

Obligația de numire a acestor experți este deosebit de importantă, în special pragul de 50 de lucrători, care reprezintă un punct de cotitură legal pentru îmbunătățirea sistemului de management al securității și sănătății în cadrul companiei. Atunci când o afacere se extinde și numărul de angajați atinge 50, indiferent de industrie, obligația de numire a managerului de sănătate și a medicului de muncă intră simultan în vigoare. Acesta este un punct de transformare legală care necesită ca managerii să planifice organizarea ținând cont de acest standard.

Compararea obligației de numire a experților

Obligațiile de numire a managerilor de securitate, a managerilor de sănătate și a medicilor de muncă, pe care le-am explicat până acum, se bazează pe cerințe diferite. Pentru a înțelege clar aceste diferențe, am organizat punctele cheie în tabelul de mai jos. Acest tabel va ajuta la determinarea obligației de numire a experților specifici pentru locul de muncă al companiei dumneavoastră.

După cum arată tabelul, obligația de numire a managerilor de securitate este limitată la anumite industrii, în timp ce obligația de numire a managerilor de sănătate și a medicilor de muncă se aplică universal tuturor locurilor de muncă unde numărul de lucrători atinge 50 de persoane sau mai mult.

Organizații pentru Decizii și Supraveghere: Comitetul de Securitate și Comitetul de Sănătate

Legea japoneză privind securitatea și sănătatea în muncă impune, pe lângă numirea de specialiști, crearea de comitete care să reflecte opinia lucrătorilor și să investigheze și să delibereze sistematic asupra problemelor de securitate și sănătate. Aceste comitete funcționează ca platforme unde managementul, lucrătorii de pe teren și experții se reunesc pentru a lua decizii importante privind securitatea și sănătatea la locul de muncă.

Comitetul de Securitate investighează și deliberează asupra măsurilor de bază pentru prevenirea riscurilor lucrătorilor, conform articolului 17 din Legea japoneză privind securitatea și sănătatea în muncă. Obligația de a înființa acest comitet variază în funcție de industrie și se aplică în principal locurilor de muncă unde există obligația de a numi un manager de securitate, vizând locurile de muncă cu 50 sau mai mulți lucrători.

Comitetul de Sănătate investighează și deliberează asupra măsurilor de bază pentru prevenirea problemelor de sănătate ale lucrătorilor și pentru promovarea sănătății, conform articolului 18 din Legea japoneză privind securitatea și sănătatea în muncă. Obligația de a înființa acest comitet se aplică tuturor locurilor de muncă care utilizează în mod constant 50 sau mai mulți lucrători, indiferent de industrie.

Locurile de muncă care au obligația de a înființa atât Comitetul de Securitate, cât și Comitetul de Sănătate pot stabili un Comitet de Securitate și Sănătate integrat, conform articolului 19 din Legea japoneză privind securitatea și sănătatea în muncă.

Aceste comitete sunt supuse unor reguli stricte de funcționare. În primul rând, membrii includ managerul general de securitate și sănătate, managerii de securitate și sănătate, medicii de muncă și lucrătorii din locul de muncă respectiv. Este deosebit de important ca jumătate din membrii comitetului, care nu sunt reprezentanți ai angajatorului, să fie numiți pe baza recomandărilor sindicatului format din majoritatea lucrătorilor (sau, în absența acestuia, a persoanelor care reprezintă majoritatea lucrătorilor). Acest lucru asigură că opiniile lucrătorilor sunt reflectate în mod substanțial în deciziile comitetului.

Mai mult, comitetele trebuie să se întrunească cel puțin o dată pe lună. Angajatorul trebuie să creeze minutele ședințelor comitetului și să le păstreze timp de trei ani, precum și să informeze lucrătorii despre rezumatul discuțiilor fără întârziere. Aceste reglementări cer ca comitetele să nu fie doar întâlniri formale, ci să aibă discuții substanțiale, ale căror conținuturi sunt înregistrate și împărtășite transparent tuturor angajaților. Minutele pot deveni dovezi importante care arată cum a recunoscut și abordat compania problemele de securitate și sănătate în cazul unui accident de muncă.

Riscurile de management generate de neîndeplinirea obligațiilor legale în Japonia

Neîndeplinirea obligațiilor de precauție și a diverselor responsabilități stabilite de Legea japoneză privind siguranța și sănătatea în muncă poate expune o companie la riscuri grave de management. Aceste riscuri nu se limitează la sancțiuni individuale, ci pot afecta simultan compania din trei perspective diferite: administrativă, civilă și penală.

În primul rând, există responsabilitatea administrativă. Aceasta reprezintă sancțiuni directe pentru încălcarea Legii japoneze privind siguranța și sănătatea în muncă. De exemplu, dacă o companie nu numește un manager de sănătate sau un medic industrial, sau dacă nu înființează un comitet de sănătate, aceasta poate fi amendată cu până la 500.000 de yeni conform articolului 120 din această lege. Aceasta este consecința cea mai directă a nerespectării conformității.

În al doilea rând, avem responsabilitatea civilă. În cazul în care un accident de muncă provoacă rănirea sau decesul unui angajat, victima sau familia acesteia poate solicita despăgubiri de la companie pentru încălcarea obligației de precauție (în baza articolului 415 din Codul Civil japonez referitor la neexecutarea obligațiilor) sau pentru răspundere delictuală (conform articolului 709 din Codul Civil japonez). În instanță, faptul că o companie a neglijat măsurile stabilite de Legea privind siguranța și sănătatea în muncă (de exemplu, obligația de a instala dispozitive de siguranță pe mașinile periculoase) poate fi considerat o dovadă puternică că aceasta a încălcat obligația de precauție. Există numeroase cazuri în care instanțele au recunoscut încălcarea obligațiilor de către companii și au ordonat despăgubiri de milioane de yeni, cum ar fi accidentul provocat de lipsa dispozitivelor de siguranță pe o presă (decizia Tribunalului Districtual Tokyo din 27 aprilie 2015) sau accidentele mortale cauzate de măsuri inadecvate împotriva caniculei.

În al treilea rând, și cel mai grav, este responsabilitatea penală. În cazul în care un accident de muncă cauzează rănirea sau decesul unui angajat, reprezentanții companiei sau managerii de pe teren pot fi acuzați de infracțiunea de neglijență profesională care a dus la rănire sau deces, conform articolului 211 din Codul Penal japonez. Mai mult, Legea japoneză privind siguranța și sănătatea în muncă include o “dispoziție de pedeapsă dublă”, care face ca nu doar persoanele fizice care au comis încălcarea, ci și compania ca entitate juridică să fie pasibile de amendă. Examinând cazurile anterioare, observăm că nu este neobișnuit ca o companie să fie amendată cu 500.000 de yeni pentru un accident de muncă, în timp ce managerii de pe teren sau directorii executivi primesc sentințe de închisoare cu suspendare.

Astfel, deficiențele în sistemul de management al sănătății și siguranței pot atrage riscuri legale complexe și grave, cum ar fi sancțiuni administrative, despăgubiri civile substanțiale și responsabilitate penală personală a managerilor. Acestea pot cauza daune ireparabile bazei financiare a companiei, reputației sociale și carierei echipei de conducere.

Concluzii

Managementul securității și sănătății în cadrul legislației muncii din Japonia se bazează pe două piloni fundamentali: “datoria de a asigura siguranța”, care constituie baza tuturor relațiilor de muncă, și “Legea privind Securitatea și Sănătatea în Muncă”, care stabilește un sistem concret de management pentru materializarea acestei datorii. Pe măsură ce dimensiunea locului de muncă se extinde, în special când numărul de angajați folosiți în mod constant depășește 50 de persoane, apar obligații universale precum numirea unui manager de sănătate și a unui medic industrial, precum și înființarea unui comitet de sănătate. Responsabilitatea legală a companiilor devine semnificativ mai mare. Respectarea acestor obligații legale nu este doar o cheltuială, ci o investiție esențială pentru a preveni accidentele de muncă, pentru a menține sănătatea și productivitatea angajaților și, în cele din urmă, pentru a proteja creșterea durabilă și valoarea companiei. Riscurile asociate cu neglijarea acestor obligații pot deveni evidente sub forma de amenzi, despăgubiri pentru daune și sancțiuni penale, ceea ce poate afecta fundamentul afacerii.

Firma de avocatură Monolith are o vastă experiență în sprijinirea numeroaselor companii din Japonia în ceea ce privește complexitatea juridică a Legii privind Securitatea și Sănătatea în Muncă și a datoriei de a asigura siguranța. În cadrul firmei noastre sunt angajați mai mulți vorbitori de limba engleză cu calificări de avocat străin, ceea ce ne permite să oferim servicii legale practice și strategice pentru companiile care își desfășoară activitatea la nivel internațional, pentru a înțelege corect și a răspunde adecvat reglementărilor legii muncii din Japonia. Dacă aveți nevoie de asistență pentru a construi sau revizui sistemul de management al securității și sănătății sau aveți întrebări legate de legislația relevantă, vă rugăm să contactați firma noastră de avocatură.