Cadrul de gestionare a imigrației și a șederii în Japonia: O privire generală asupra legii și administrației

Mișcarea persoanelor care traversează frontierele Japoniei este reglementată în mod cuprinzător de o singură lege, denumită “Legea privind controlul imigrației și recunoașterea refugiaților în Japonia”. Această lege stabilește în articolul său primar scopul de “a asigura o gestionare echitabilă a intrării și ieșirii tuturor persoanelor care intră sau părăsesc teritoriul național, precum și a șederii tuturor străinilor care rezidă în Japonia”. Termenul “gestionare echitabilă” simbolizează echilibrul între două interese naționale importante pe care administrația japoneză pentru controlul imigrației se străduiește să le urmărească. Pe de o parte, există o necesitate de a primi fără probleme talentele capabile, capitalul și vizitatorii esențiali pentru vitalizarea economiei, inovația tehnologică și menținerea statutului în comunitatea internațională. Pe de altă parte, este la fel de important să se mențină un regim de control strict pentru a proteja securitatea națională, ordinea publică și piața muncii interne. Această filozofie fundamentală de echilibru între facilitare și reglementare ghidează designul întregului sistem japonez de control al imigrației, de la autoritatea Agenției de Management al Imigrației și Reședinței până la condițiile specifice de intrare pentru fiecare străin. Prin urmare, pentru a înțelege acest sistem, este esențial nu doar să cunoaștem procedurile individuale, ci și să înțelegem filozofia juridică și structura administrativă care stau la baza acestora.

Principiile fundamentale ale controlului imigrației în Japonia

Principiul legal cel mai fundamental care susține întregul sistem de control al imigrației din Japonia este principiul suveranității naționale. Acesta se bazează pe ideea că, conform dreptului internațional consacrat, un stat are dreptul suveran de a refuza intrarea străinilor care ar putea prejudicia securitatea sau interesele naționale. Mai specific, autoritatea de a decide ce străini să accepte pe teritoriul său și în ce condiții este, în principiu, la discreția liberă a acelui stat. O consecință importantă derivată din acest principiu de drept internațional este că pentru străini, intrarea și șederea în Japonia nu sunt drepturi inerente garantate, ci mai degrabă o formă de permisiune acordată la discreția statului japonez. Această concepție nu se limitează la o teorie juridică abstractă. Ea servește drept sursă de legitimitate juridică pentru instanțele japoneze, așa cum este demonstrat în decizia cazului McClean, care recunoaște autorităților administrative, inclusiv Ministrului Justiției, o largă marjă de discreție în materii precum reînnoirea permisului de ședere. Înțelegerea principiului suveranității naționale este cheia pentru a înțelege de ce sistemul japonez de control al imigrației este operat într-o manieră care acordă agențiilor administrative o mare libertate de decizie discreționară.

Organizația responsabilă pentru administrarea imigrației: Agenția pentru Servicii de Imigrare și Reședință din Japonia

Agenția pentru Servicii de Imigrare și Reședință din Japonia, instituție specializată în administrarea afacerilor legate de imigrație, este stabilită în cadrul Ministerului Justiției din Japonia. Această organizație este cunoscută în general sub numele de “Imigrație”. În aprilie 2019 (Reiwa 1), Biroul de Imigrație, care până atunci era o divizie internă a Ministerului Justiției, a fost reorganizat într-o agenție externă cu autoritate și independență sporite, devenind Agenția pentru Servicii de Imigrare și Reședință. Reorganizarea acestei structuri a fost motivată de creșterea semnificativă a numărului de străini rezidenți în Japonia și de necesitatea de a răspunde la criza forței de muncă prin crearea de noi tipuri de vize de rezidență, ceea ce a dus la creșterea calitativă și cantitativă a provocărilor cu care se confruntă administrația imigrației, devenind tot mai complexe. Această schimbare nu reprezintă doar o simplă modificare de nume, ci reflectă o schimbare importantă în strategia națională a Japoniei. Cu alte cuvinte, s-a urmărit consolidarea sistemului pentru a urmări obiectivele politice aparent contradictorii de a promova acceptarea străinilor pentru asigurarea forței de muncă și de a menține securitatea națională și ordinea socială.

Principalele activități ale Agenției pentru Servicii de Imigrare și Reședință sunt împărțite în patru piloni principali. Primul este “controlul imigrației” la aeroporturi și porturi maritime. Aceasta este componenta centrală a măsurilor de frontieră pentru gestionarea străinilor care doresc să intre în Japonia sau a celor care doresc să părăsească țara. Al doilea este “examinarea și gestionarea rezidenței”. Aceasta implică examinarea cererilor de reînnoire a perioadei de ședere și de schimbare a statutului de rezidență pentru străinii care deja se află în Japonia și gestionarea datelor referitoare la rezidenții străini. Al treilea este “suportul pentru rezidenți”. Aceasta este o funcție relativ nouă care oferă informații și asistență pentru consultanță, pentru a ajuta străinii să trăiască fără probleme ca membri ai societății japoneze, incluzând operarea Centrului de Suport pentru Rezidenții Străini (FRESC). În cele din urmă, al patrulea este “examinarea încălcărilor și expulzarea forțată”. Aceasta implică investigarea străinilor care încalcă legea japoneză privind imigrația și recunoașterea refugiaților și, dacă este necesar, efectuarea procedurilor de expulzare forțată din țară, ca parte a executării legii.

Schimbarea acestei structuri organizaționale are o semnificație mai mare decât o simplă reorganizare administrativă. Ea indică faptul că instituția responsabilă pentru gestionarea imigrației a început oficial să își asume rolul de a sprijini acceptarea și integrarea străinilor în societate, pe lângă rolul tradițional de gestionare strictă și de aplicare a legii. Această dublă funcție reprezintă o alegere strategică în fața realității schimbărilor demografice și a necesităților economice cu care se confruntă Japonia.

Procesul de Intrare: Procedurile de Sosire în Japonia

Pentru ca străinii să intre în Japonia, este necesar să obțină permisiunea de „sosire” printr-un proces legal. Baza acestei proceduri este stabilită de articolul 7 al Legii Japoneze privind Controlul Imigrației și Recunoașterea Refugiaților, care definește „condițiile pentru sosire”. Acest articol specifică clar cele cinci cerințe pe care un străin trebuie să le îndeplinească pentru a fi autorizat să sosească.

În primul rând, este necesar să dețină un pașaport valid și, în principiu, să aibă o viză validă emisă de către un consulat sau de către Ministrul Afacerilor Externe. În al doilea rând, activitățile pe care intenționează să le desfășoare în Japonia nu trebuie să fie bazate pe declarații false. În al treilea rând, activitățile respective trebuie să corespundă unei categorii de statut de rezidență specificate în Legea Japoneză privind Controlul Imigrației și Recunoașterea Refugiaților. În al patrulea rând, durata planificată a șederii în Japonia trebuie să fie conformă cu prevederile legale. În cele din urmă, în al cincilea rând, este necesar să nu se încadreze în motivele de refuz ale sosirii, care vor fi menționate ulterior.

Examinarea efectivă are loc la porturile de intrare și ieșire, cum ar fi aeroporturile și porturile maritime din Japonia, și este efectuată de ofițerii de imigrație. Străinii trebuie să furnizeze informații de identificare personală, cum ar fi amprentele digitale și fotografia feței, atunci când aplică pentru sosire. Ulterior, printr-un interviu cu ofițerul de imigrație, se evaluează dacă sunt îndeplinite cele cinci condiții de sosire menționate anterior. Dacă ofițerul de imigrație determină că toate condițiile sunt îndeplinite, în pașaportul străinului se aplică „ștampila de permisiune de sosire”, permițând astfel sosirea legală în Japonia pentru prima dată. Această întreagă procedură, de la aplicarea pentru viză până la examinarea finală la frontieră, este proiectată pentru a asigura că străinii care intră în Japonia îndeplinesc cerințele legale necesare.

Asigurarea echității și securității: Motivele de refuz al intrării în Japonia

Dintre cele cinci condiții pentru intrarea în Japonia, un rol esențial în menținerea securității și ordinii publice îl joacă cerința de a nu îndeplini motivele de refuz al intrării. Articolul 5 din Legea japoneză privind controlul imigrației și recunoașterea refugiaților enumeră concret tipurile de străini cărora nu ar trebui să li se permită intrarea, din perspectiva protejării intereselor societății japoneze. Această prevedere asigură legal aspectul „controlului strict” în gestionarea imigrației.

Motivele de refuz al intrării sunt variate, dar pot fi clasificate în principal în următoarele categorii, conform organizării făcute de Agenția de Administrare a Imigrației și Reședinței din Japonia. În primul rând, sunt persoanele cărora li se consideră că intrarea nu este de dorit din punct de vedere al sănătății publice, inclusiv pacienții cu anumite boli infecțioase. În al doilea rând, sunt persoanele recunoscute ca având o natură antisocială, cum ar fi membrii organizațiilor criminale. În al treilea rând, sunt persoanele care au fost anterior expulzate din Japonia sau care au fost condamnate pentru infracțiuni grave în Japonia sau în alte țări. Aceasta este o măsură importantă pentru evaluarea riscului de recidivă și compatibilitatea cu ordinea juridică japoneză. În al patrulea rând, sunt persoanele considerate susceptibile de a comite acte care ar putea dăuna intereselor naționale sau securității publice în Japonia, cum ar fi teroriștii sau cei implicați în activități de spionaj. În cele din urmă, în al cincilea rând, sunt cazurile bazate pe reciprocitate. Aceste reglementări demonstrează că gestionarea frontierelor Japoniei funcționează nu doar ca un control al mișcării persoanelor, ci și ca o linie de apărare esențială împotriva diferitelor amenințări la adresa națiunii.

Gestionarea străinilor rezidenți în Japonia

Activitățile străinilor care obțin permisiunea de a debarca și a rezida în Japonia sunt legal reglementate de “statutul de rezidență” stabilit la momentul sosirii. Acest sistem de statut de rezidență constituie fundamentul gestionării rezidenței, dar, în paralel, companiile și străinii înșiși sunt supuși unor importante obligații administrative de raportare, menite să asigure o înțelegere precisă a statutului de rezidență.

Una dintre acestea este “notificarea de către instituția afiliată”, bazată pe articolul 19-16 din Legea japoneză privind controlul imigrației și recunoașterea refugiaților. Această prevedere obligă companiile care angajează străini ca rezidenți pe termen mediu și lung sau instituțiile educaționale care îi acceptă, să raporteze la Agenția de Administrare a Imigrației și Rezidenței în termen de 14 zile de la începerea sau terminarea contractului cu străinul respectiv (de exemplu, când un angajat demisionează).

În mod corespunzător, articolul 19-17 din aceeași lege stabilește “notificarea de către rezidenții pe termen mediu și lung”. Aceasta impune străinilor personal să raporteze schimbări precum numele sau locația instituției afiliate, dispariția instituției sau plecarea sau transferul de la o instituție, în termen de 14 zile de la producerea evenimentului.

Aceste obligații de raportare nu sunt simple proceduri administrative. Ele funcționează ca mecanisme esențiale de colectare a datelor, permițând guvernului să înțeleagă aproape în timp real mișcările forței de muncă străine din Japonia. Prin obținerea de informații atât de la companii, cât și de la persoane, se asigură acuratețea datelor și se poate detecta rapid dacă un străin a pierdut baza legală pentru rezidența sa (de exemplu, dacă a demisionat și nu și-a găsit un nou loc de muncă). Pentru companii, neglijarea acestei notificări nu este doar o încălcare procedurală, ci poate fi văzută ca o lipsă de cooperare cu sistemul de gestionare a rezidenței, care stă la baza securității naționale și a politicii economice, putând duce la evaluări defavorabile în viitoarele cereri de statut de rezidență.

De asemenea, când străinii rezidenți doresc să părăsească temporar Japonia și să reintre sub același statut de rezidență, este necesar, în principiu, să obțină “permisiunea de reîntrare” în avans. Utilizând acest sistem stabilit de articolul 26 din Legea japoneză privind controlul imigrației și recunoașterea refugiaților, ei pot menține statutul de rezidență pe care îl aveau înainte de a părăsi țara și pot reîntra în Japonia.

Aria discreționară administrativă: Cazuri judiciare importante sub legislația japoneză

Pentru a înțelege modul în care se aplică administrarea imigrației în Japonia, este extrem de important să cunoaștem hotărârile Curții Supreme care definesc aria de discreție a autorităților administrative, în special a Ministrului Justiției. Un exemplu emblematic este hotărârea Curții Supreme din 4 octombrie 1978 (Showa 53), cunoscută sub numele de decizia în cazul McCarran. În acest caz, Curtea Supremă a recunoscut că Ministrul Justiției deține o largă putere discreționară în a decide dacă să permită sau nu reînnoirea perioadei de ședere pentru străini.

Motivul indicat de instanță pentru această decizie a fost că, în evaluarea permisiunii de reînnoire a perioadei de ședere, este necesar să se ia în considerare nu doar circumstanțele individuale ale solicitantului, ci și o varietate de factori cu un înalt grad de interes public, cum ar fi situația politică, economică și socială din Japonia, relațiile internaționale și considerentele diplomatice. Curtea a concluzionat că astfel de decizii politice complexe sunt cel mai bine lăsate la discreția specializată și politică a Ministrului Justiției, care este responsabil pentru administrarea imigrației.

Mai mult, această hotărâre a limitat strict cazurile în care instanța poate interveni în deciziile Ministrului Justiției. Curtea poate anula aceste decizii doar dacă sunt “evident lipsite de orice fundament factual sau dacă sunt clar nerezonabile în lumina normelor sociale”. Acest prag extrem de înalt protejează efectiv deciziile administrative de controlul judiciar.

Consecințele practice ale acestei hotărâri sunt semnificative. Ele reflectă realitatea că este foarte dificil să contestăm în instanță deciziile de refuz ale statutului de rezidență și să inversăm acele decizii. Prin urmare, pentru ca companiile să faciliteze cu succes acceptarea forței de muncă străine, este esențial să adopte o abordare strategică, preventivă și proactivă, pregătind documente convingătoare care îndeplinesc toate cerințele la etapa de aplicare și asigurându-se de respectarea strictă a obligațiilor de raportare și a altor cerințe de conformitate, în loc să se bazeze pe litigii ulterioare. Această hotărâre este unul dintre cele mai clare exemple care ilustrează cum principiul suveranității naționale se concretizează în deciziile judiciare din Japonia.

Concluzii

Sistemul japonez de control al imigrației și de management al rezidenței se bazează pe principiul suveranității naționale și este construit pentru a echilibra două obiective: cerințele economice și securitatea națională. Operațiunile acestui sistem sunt gestionate de Agenția pentru Controlul Imigrației și Rezidenței, care acționează sub autoritatea extinsă a Ministrului Justiției, urmărind să atingă un echilibru între rigurozitate și eficiență. Înțelegerea corectă și răspunsul adecvat la acest sistem sunt esențiale pentru companiile care își desfășoară activitatea la nivel global.

Cabinetul de Avocatură Monolith are o experiență vastă în furnizarea de consultanță juridică pentru numeroși clienți din Japonia în probleme legate de legislația japoneză privind controlul imigrației, așa cum am explicat în acest articol. Avocații noștri, care dețin calificări în dreptul japonez și, de asemenea, calificări străine, sunt vorbitori de engleză și oferă suport juridic cuprinzător, combinând cunoștințe aprofundate despre legislația internă cu o perspectivă internațională. Dacă vă confruntați cu provocări complexe legate de controlul imigrației și managementul rezidenței, vă invităm să consultați Cabinetul de Avocatură Monolith.