Acțiunile colective în dreptul muncii japonez: Protecția legală și granițele 'legitimității'

În cadrul sistemului juridic al dreptului muncii din Japonia, dreptul la acțiune colectivă al lucrătorilor este unul dintre drepturile fundamentale garantate de Constituția Japoniei. Articolul 28 din Constituția Japoneză asigură lucrătorilor dreptul la asociere, dreptul la negocieri colective și dreptul la acțiune colectivă. Aceste drepturi constituie baza pe care lucrătorii pot negocia condițiile de muncă pe picior de egalitate cu angajatorii. Cu toate acestea, exercitarea acestui drept la acțiune colectivă, în special în cazul grevelor și altor forme de conflict, nu este nelimitată. Pentru ca această acțiune să fie protejată legal, este esențial ca ea să fie considerată ‘justificată’. Dacă se consideră că acțiunea colectivă depășește limitele ‘justificării’, aceasta poate pierde protecția legală, iar sindicatele participante sau membrii acestora pot fi supuși răspunderii civile pentru daune, sancțiuni penale sau chiar măsuri disciplinare din partea companiei. Prin urmare, pentru managerii de companii și specialiștii în drept, este extrem de important să înțeleagă precis care acțiuni colective sunt considerate ‘justificate’ și care depășesc aceste limite, din perspectiva gestionării muncii și a managementului riscurilor. Această linie de demarcație este formată nu doar prin articolele de lege, ci și prin acumularea de decizii judecătorești de-a lungul anilor. În acest articol, vom clarifica conceptele fundamentale ale acțiunii colective în dreptul muncii japonez, vom explica în detaliu protecția legală acordată acțiunilor colective justificate și, bazându-ne pe cazuri judecătorești, vom analiza criteriile specifice pentru determinarea justificării acțiunilor colective.  

Conceptele fundamentale ale acțiunilor colective în legislația muncii din Japonia

Dreptul la acțiune colectivă, garantat de articolul 28 din Constituția Japoniei, este un concept care cuprinde diversele activități desfășurate de sindicate pentru a-și atinge obiectivele. Aceste activități se pot clasifica, în funcție de natura lor și de impactul asupra activităților corporative, în două categorii majore: “activități sindicale” și “acte de dispută”.

În primul rând, “activitățile sindicale” se referă la activitățile zilnice ale sindicatelor, care nu includ acte de dispută. Acestea includ organizarea de adunări ale membrilor sindicatului, distribuirea de pliante pentru informare, publicarea de buletine informative sau purtarea de insigne sindicale. Deși aceste activități, de obicei, nu împiedică direct operațiunile corporative, când se desfășoară în incinta companiei, pot apărea probleme legate de coordonarea cu dreptul de administrare al facilităților de către angajator.

În al doilea rând, “actele de dispută” se referă la acțiunile prin care sindicatele își propun să obstrucționeze operațiunile normale ale companiei pentru a-și impune cererile. Acestea constituie nucleul dreptului la acțiune colectivă și sunt menite să exercite presiune economică asupra angajatorului pentru a avansa negocierile colective într-un mod favorabil. Legea sindicatelor din Japonia definește actele de dispută ca fiind “grevele aliate, lentoarea în muncă, închiderea locurilor de muncă și alte acțiuni întreprinse de părțile implicate în relații de muncă, cu scopul de a-și impune revendicările și care obstrucționează operațiunile normale ale afacerii”. Printre actele de dispută tipice se numără:

• Grevă (greva aliată): Actul prin care lucrătorii se unesc pentru a refuza colectiv furnizarea muncii lor.
• Lentoare în muncă (sabotaj): Actul prin care lucrătorii reduc intenționat eficiența muncii lor.
• Pichetare: Supravegherea la intrările și ieșirile locului de muncă pentru a asigura eficacitatea grevei și pentru a încuraja alți lucrători și clienți să sprijine greva.
• Ocuparea locului de muncă: Actul prin care lucrătorii rămân în locul de muncă și exclud parțial sau total controlul angajatorului asupra acestuia.

Aceste acte de dispută au un impact direct asupra producției și furnizării de servicii ale companiei, astfel încât justificarea lor este evaluată mult mai strict în comparație cu activitățile sindicale. În evaluarea riscurilor legale, este esențial să se determine cu precizie dacă acțiunile unui sindicat rămân în limitele “activităților sindicale” obișnuite sau dacă se încadrează în categoria “actelor de dispută” care vizează obstrucționarea operațiunilor.

Protecția legală a acțiunilor colective justificate în Japonia

Legea muncii din Japonia oferă o protecție legală puternică acțiunilor colective ale sindicatelor, dar numai atunci când acestea sunt recunoscute ca fiind „justificate”. Această protecție se bazează pe trei piloni: exonerarea de responsabilitate penală, exonerarea de responsabilitate civilă și interzicerea tratamentului defavorabil. Aceste protecții nu se aplică acțiunilor colective care nu îndeplinesc criteriile de justificare. Astfel, „justificarea” joacă rolul unui comutator legal care determină dacă aceste protecții legale sunt funcționale sau nu.  

Exonerarea de responsabilitate penală

Prima protecție este exonerarea de responsabilitate penală. Articolul 1, alineatul 2 din Legea sindicatelor din Japonia aplică dispozițiile „actului justificat” prevăzute în articolul 35 din Codul penal japonez acțiunilor colective justificate. Astfel, chiar dacă, de exemplu, o grevă interferează cu operațiunile unei companii, atâta timp cât este un act de dispută justificat, nu se va constitui o infracțiune de obstrucționare a afacerilor prin forță (articolul 234 din Codul penal japonez). În mod similar, intrarea pe proprietatea unei companii pentru pichetare justificată sau adunări la locul de muncă nu va fi considerată o infracțiune de intrare ilegală într-o clădire (articolul 130 din Codul penal japonez). Cu toate acestea, această exonerare penală are limite clare, iar articolul 1, alineatul 2 din Legea sindicatelor din Japonia prevede că „în niciun caz, exercitarea violenței nu trebuie interpretată ca un act justificat al sindicatelor”, clarificând astfel că actele de violență sunt complet excluse de la protecție.  

Exonerarea de responsabilitate civilă

A doua protecție este exonerarea de responsabilitate civilă pentru daune. Articolul 8 din Legea sindicatelor din Japonia stipulează că „angajatorul nu poate solicita despăgubiri sindicatului sau membrilor acestuia pentru daunele suferite ca urmare a unei greve solidare sau a altor acte de dispută care sunt justificate”. În mod normal, grevele sau neglijența în îndeplinirea obligațiilor contractuale de muncă ar putea duce la solicitarea de despăgubiri pentru daune din partea angajatorului. Cu toate acestea, când actele de dispută sunt recunoscute ca fiind justificate, acest articol neagă dreptul angajatorului de a solicita despăgubiri pentru daune. Astfel, sindicatele și membrii lor pot exercita drepturile fără a fi legal responsabili pentru pierderile de profit operațional suferite de companie.  

Interzicerea tratamentului defavorabil

A treia protecție este împotriva tratamentului defavorabil bazat pe participarea la acțiuni colective justificate. Articolul 7, punctul 1 din Legea sindicatelor din Japonia interzice angajatorilor să concedieze un lucrător sau să îi aplice un tratament defavorabil pe motiv că este membru al sindicatului sau a participat la acte justificate ale sindicatului, considerând aceste acțiuni ca fiind „practici de muncă nedrepte”. Prin urmare, nu este permis ca angajatorul să aplice sancțiuni disciplinare sau să trateze în mod defavorabil în evaluările de personal un angajat care a participat la o grevă justificată sau a desfășurat activități sindicale justificate. Această prevedere este o măsură importantă de protecție care asigură că lucrătorii pot exercita în mod efectiv dreptul la acțiune colectivă garantat de constituție, fără teama de represalii din partea angajatorului.  

Criteriile de evaluare a legalității acțiunilor colective sub legislația japoneză

Posibilitatea ca o acțiune colectivă să beneficieze de protecția legală menționată anterior depinde de caracterul său „justificat”. În evaluarea legalității acțiunilor colective, în special a celor disputate, instanțele japoneze nu se bazează pe un singur criteriu, ci iau în considerare patru aspecte diferite: ①subiectul, ②scopul, ③procedura și ④mijloacele/metodele. Dacă oricare dintre aceste elemente este considerat nejustificat, întreaga acțiune colectivă poate fi evaluată ca fiind ilegală.  

Legitimitatea Subiectului

Subiectul unui act de dispută trebuie să fie, în principiu, un sindicat care poate participa la negocieri colective. În plus, acțiunea disputată trebuie să fie efectuată în urma unei decizii oficiale a organului sindicatului, conform statutului acestuia (de exemplu, o decizie luată prin votul membrilor sindicatului). Așa-numitele “greve sălbatice”, efectuate de un grup, cum ar fi conducerea sindicatului, fără a se baza pe voința întregului sindicat, nu sunt recunoscute ca având legitimitatea subiectului și sunt considerate ilegale în Japonia.

Legitimitatea scopului

Scopul acțiunilor de dispută trebuie să fie legat de probleme care pot fi rezolvate prin negocieri colective, cum ar fi menținerea și îmbunătățirea salariilor, orele de muncă și alte condiții de muncă. Acțiunile de dispută care se abat de la acest scop sunt considerate a fi lipsite de legitimitate.  

O problemă deosebită o reprezintă “grevele politice”, care sunt greve efectuate pentru a protesta sau a susține politicile guvernamentale sau crearea și modificarea legilor. Curtea Supremă a Japoniei a negat consecvent legitimitatea grevelor cu scopuri politice. Motivul este că obiectul cererilor este statul sau entitățile publice locale și nu sunt probleme care pot fi rezolvate prin negocieri colective cu angajatorii. În decizia din 1973 a cazului legat de legea forțelor de poliție agricole și forestiere, Curtea Supremă a Japoniei a considerat participarea la o adunare la locul de muncă organizată de sindicatul funcționarilor publici împotriva modificării legii ca fiind o acțiune de dispută cu scop politic ilegal. De asemenea, în sectorul privat, în decizia din 1992 a cazului șantierului naval Mitsubishi Heavy Industries Nagasaki, Curtea Supremă a Japoniei a considerat o grevă organizată pentru a protesta împotriva intrării unei nave nucleare în port ca fiind o acțiune cu “un scop politic care nu are legătură directă cu îmbunătățirea poziției economice a lucrătorilor” și, prin urmare, în afara domeniului de protecție al articolului 28 din Constituția Japoniei, validând sancțiunile disciplinare ale companiei împotriva liderilor sindicali care au condus greva.  

Mai mult, grevele de tip “auto-executoriu”, care încearcă să realizeze cererile sindicatului nu prin acorduri formate prin negocieri colective, ci prin acțiuni de dispută unilaterale, sunt de asemenea considerate a fi lipsite de legitimitate. În cazul Universității de Limbi Străine Kansai din 2021, Curtea de Apel Osaka a decis că acțiunea profesorilor universitari de a refuza unilateral să predea un număr de cursuri mai mare decât cel cerut de sindicat, pe motivul unei stări de impas în negocieri, deviază de la scopul de a promova negocierile colective și reprezintă o executare a cererilor sindicatului prin propriile forțe, negând astfel legitimitatea acesteia și validând sancțiunile disciplinare impuse de universitate.  

Legitimitatea procedurilor

Procedurile care preced inițierea unui act de dispută constituie, de asemenea, un element important în evaluarea legitimității acestuia. Procedurile care contravin principiilor de bună-credință dintre angajator și angajat pot duce la pierderea legitimității actului de dispută.

Un exemplu tipic este încălcarea “obligației de pace” stabilită în contractul colectiv de muncă. Este obișnuit ca contractele colective de muncă să includă o “clauză de pace”, care prevede că, pe durata valabilității contractului, nu se vor desfășura acțiuni de dispută cu privire la anumite probleme. Acțiunile de dispută care încalcă această clauză constituie o încălcare a obligațiilor contractuale și legitimitatea lor este negată. În decizia din 1968 a cazului autobuzelor Hōnan, Curtea Supremă a Japoniei (1968) a arătat că acțiunile de dispută care încalcă obligația de pace sunt lipsite de legitimitate și, prin urmare, sancțiunile disciplinare aplicate participanților pot fi permise. Aceasta demonstrează că încălcarea obligației de pace nu este doar o simplă încălcare contractuală, ci un element important care influențează evaluarea legală a actului de dispută în sine.

De asemenea, “grevele surpriză” efectuate fără nicio notificare prealabilă angajatorului ridică probleme cu privire la legitimitatea procedurilor. Faptul că sunt efectuate fără notificare nu le face imediat ilegale, dar dacă acestea cauzează daune neprevăzute și semnificative operațiunilor de afaceri ale angajatorului, pot fi considerate ca încălcând principiile de bună-credință și legitimitatea lor poate fi negată. În special în cazul afacerilor cu un grad ridicat de publicitate, această evaluare devine mai strictă. În cazul sindicatului de la depoul de locomotive Chiba al căilor ferate naționale din 2001, Curtea Superioară din Tokyo a decis că, deși compania de cale ferată a fost notificată despre ora de începere a grevei, faptul că greva a fost anunțată cu doar 5 minute înainte și a fost avansată cu 12 ore, provocând anularea multor trenuri și cauzând o confuzie semnificativă în societate, a fost considerat un act ilegal și lipsit de legitimitate.

Legitimitatea mijloacelor și modurilor de acțiune

Mijloacele și metodele specifice ale acțiunilor de dispută trebuie să fie, de asemenea, în limitele acceptate social. În special, acțiunile care încalcă drepturile de proprietate sau libertatea fizică a angajatorului depășesc limitele legitimității.

Conform articolului 1, alineatul 2 al Legii Sindicatelor din Japonia (日本の労働組合法), violența nu este justificată indiferent de motive. În ceea ce privește pichetarea, aceasta este considerată legitimă atâta timp cât rămâne în limitele activităților pașnice de persuasiune, însă utilizarea forței fizice pentru a împiedica intrarea și ieșirea persoanelor sau pentru a bloca circulația vehiculelor, cum ar fi formarea unui scrum, constituie un act de intimidare și este considerată lipsită de legitimitate.

Ocuparea facilităților angajatorului, cunoscută sub numele de “ocuparea locului de muncă”, sau “controlul producției”, unde lucrătorii preiau activitățile de producție în locul managerilor, este considerată o încălcare extrem de gravă a drepturilor de proprietate ale angajatorului. În decizia din 1973 a Curții Supreme din cazul Stației Kurume a Sindicatului Național al Căilor Ferate, s-a stabilit că ocuparea de către membrii sindicatului a postului de semnalizare, care este inima operațiunilor feroviare în timpul unei greve, exclude dreptul de gestionare a facilităților angajatorului și depășește limitele unei acțiuni de dispută legitime. Similar, controlul producției, unde lucrătorii exclud managerii și ocupă facilitățile fabricii, gestionând totul de la producție la vânzare, este o acțiune care neagă dreptul de management al angajatorului și, conform jurisprudenței, legitimitatea acestuia este constant negată. Aceste decizii judecătorești arată o linie clară în raționamentul juridic, indicând că dreptul la acțiune colectivă garantează “dreptul de a nu furniza muncă”, nu “dreptul de a controla proprietatea altuia”.

Consecințele legale ale acțiunilor colective lipsite de justificare sub Legea Japoneză

Când acțiunile colective ale sindicatelor nu îndeplinesc niciunul dintre criteriile de justificare pe care le-am examinat până acum și sunt evaluate ca fiind ilegale, sindicatele și membrii participanți își pierd complet protecția legală, iar angajatorii pot lua mai multe măsuri legale de contracarare.

În primul rând, angajatorii pot solicita sindicatelor despăgubiri pentru daunele suferite ca urmare a acțiunilor colective ilegale, pe baza delictului civil. Pierderea protecției civile înseamnă că daunele care au o legătură cauzală cu actul ilegal, cum ar fi profiturile pierdute din cauza grevei, costurile de asigurare a personalului suplimentar și cheltuielile de reparație a echipamentelor deteriorate, devin eligibile pentru compensație. În cazul precedent al sindicatului de la Chiba Electric Locomotive al Companiei Naționale de Căi Ferate, instanța a ordonat sindicatului să plătească despăgubiri de peste 12 milioane de yeni. În anumite situații, membrii sindicatului care au jucat un rol conducător pot fi de asemenea trași la răspundere personală.

În al doilea rând, angajatorii pot aplica sancțiuni disciplinare angajaților care au participat la acțiuni colective ilegale, conform regulamentului intern de muncă. Deși participarea la acțiuni de dispută justificate este protejată ca fiind un act de muncă incorect, participarea la acțiuni lipsite de justificare este evaluată ca abandon de loc de muncă, încălcare a ordinelor de serviciu sau perturbare a ordinii corporative. Prin urmare, sancțiuni precum avertismentul, reducerea salariului, suspendarea de la muncă și, în funcție de gravitatea cazului, chiar concedierea disciplinară pot deveni legal valabile. Așa cum arată deciziile în cazurile Mitsubishi Heavy Industries Nagasaki Shipyard și Kansai Gaidai University, instanțele au considerat că sancțiunile disciplinare aplicate angajaților care au condus sau participat la acțiuni de dispută nejustificate sunt valide.

În al treilea rând, deoarece protecția penală este pierdută, participanții pot deveni subiecți ai pedepselor penale, în funcție de natura acțiunii. De exemplu, actele de violență pot atrage acuzații de agresiune sau vătămare corporală, iar ocuparea exclusivistă a locului de muncă sau pichetarea prin forță pot duce la riscul de a fi acuzați de obstrucționarea afacerilor prin intimidare sau de intrare ilegală într-o clădire.

Concluzii

Legea muncii din Japonia protejează drepturile colective ale lucrătorilor ca un drept constituțional important. Cu toate acestea, această protecție nu este necondiționată, ci este acordată printr-un filtru strict de “legitimitate”. Așa cum arată numeroasele cazuri juridice analizate în acest articol, instanțele japoneze adoptă o poziție consecventă de a nu recunoaște protecția legală pentru acțiunile colective care depășesc scopul condițiilor de muncă, procedurile contravin bunei-credințe sau mijloacele încalcă drepturile esențiale ale angajatorului. Din perspectiva managementului companiei, este esențial să analizezi calm, pe baza unor criterii obiective stabilite prin jurisprudență, dacă acțiunile unui sindicat se încadrează în limitele legitimității sau le depășesc. Determinarea legitimității este primul pas în evaluarea legalității măsurilor de contracarare, cum ar fi cererile de despăgubire sau sancțiunile disciplinare, și în protejarea drepturilor legitime ale companiei.

Cabinetul de Avocatură Monolith are o vastă experiență în gestionarea conflictelor de muncă legate de acțiunile colective discutate în acest articol, servind numeroși clienți din Japonia. Firma noastră include avocați calificați în Japonia, precum și vorbitori de engleză cu calificări juridice străine, permițându-ne să oferim servicii legale clare și strategice pentru complexitățile legii muncii japoneze cu care se confruntă companiile cu operațiuni internaționale. Suntem pregătiți să vă sprijinim în toate etapele, de la negocieri cu sindicatele, evaluarea legală a acțiunilor colective, până la elaborarea de strategii concrete de răspuns în caz de conflict.