Retragerea membrilor și rambursarea părților sociale în cadrul companiilor cu răspundere limitată conform legislației japoneze privind societățile comerciale

Compania cu răspundere limitată (Godo Kaisha) este o formă de companie extrem de populară în Japonia datorită simplității procedurilor de înființare și a amplei autonomii statutare. În special, este adesea utilizată ca opțiune pentru corporațiile străine care doresc să înființeze o entitate juridică japoneză, alături de societatea pe acțiuni. Cu toate acestea, structura sa flexibilă ridică probleme legale specifice în ceea ce privește aderarea și retragerea membrilor (echivalentul acționarilor într-o societate pe acțiuni). Retragerea unui membru are un impact direct asupra continuității companiei, relațiilor cu alți membri și distribuției valorii financiare. Prin urmare, este esențial ca managerii și specialiștii în drept ai unei companii cu răspundere limitată să înțeleagă precis prevederile legii japoneze a companiilor referitoare la retragerea membrilor.
Acest articol explică în detaliu și în mod cuprinzător sistemul de ‘retragere’ a membrilor unei companii cu răspundere limitată, bazat pe legea companiilor din Japonia. Retragerea membrilor se împarte în principal în ‘retragere voluntară’, bazată pe voința membrului însuși, și ‘retragere legală’, care are loc atunci când apar anumite circumstanțe stabilite de lege. Aceste sisteme sunt concepute pentru a echilibra libertatea membrilor de a-și recupera capitalul investit cu protecția continuității companiei și a intereselor creditorilor. Articolul dezvăluie cerințele și procedurile fiecărui sistem de retragere, bazându-se pe articolele specifice de lege, și explorează în profunzime metoda de calcul și procedurile legale pentru ‘răscumpărarea cotei de participare’, care este unul dintre cele mai importante drepturi ce apar în urma retragerii. În timp ce includem și exemple din jurisprudența japoneză, vom clarifica aspectele practice ale acestui sistem juridic complex.
Retragerea voluntară a angajaților bazată pe voința proprie în Japonia
Retragerea voluntară este un sistem prin care angajații părăsesc o societate pe acțiuni prin decizia proprie, iar regulile de bază sunt stabilite în articolul 606 din Legea Companiilor din Japonia (日本の会社法第606条) . Aceasta este o prevedere importantă care recunoaște libertatea angajaților de a se retrage dintr-o societate pe acțiuni, bazându-se pe relațiile personale de încredere dintre angajați.
Articolul 606, alineatul (1) din Legea Companiilor din Japonia stabilește regulile principale. Dacă actul constitutiv nu prevede o durată de existență a companiei sau dacă se stabilește că societatea va exista pe durata vieții unui anumit angajat, fiecare angajat poate să se retragă la sfârșitul anului fiscal. Cu toate acestea, pentru a exercita acest drept, angajatul care dorește să se retragă trebuie să notifice compania cu șase luni înainte . Perioada de preaviz de șase luni are scopul de a oferi companiei timp să se pregătească pentru eventualele perturbări în management cauzate de retragerea neașteptată a unui angajat, permițând astfel timp pentru selecția unui succesor și pregătirea fondurilor necesare pentru rambursarea participațiilor.
Însă, societatea pe acțiuni este o formă de organizare care permite o largă autonomie prin actul constitutiv. Articolul 606, alineatul (2) din Legea Companiilor din Japonia aplică acest principiu și la regulile retragerii voluntare, permițând companiei să stabilească prin actul constitutiv prevederi speciale . De exemplu, actul constitutiv poate prevedea că “angajații pot să se retragă la sfârșitul anului fiscal, notificând compania cu trei luni înainte”, stabilind astfel o perioadă de preaviz mai scurtă decât principiul legal. Astfel, prin proiectarea strategică a actului constitutiv, se pot construi reguli flexibile de retragere adaptate la realitățile fiecărei companii.
Mai mult, Legea Companiilor din Japonia oferă măsuri de salvare pentru angajați în cazul în care aceștia se confruntă cu situații neprevăzute. Articolul 606, alineatul (3) din Legea Companiilor din Japonia prevede că, “în cazul unor motive justificate”, angajații pot să se retragă oricând, indiferent de prevederile actului constitutiv sau de perioada de preaviz . Termenul “indiferent de prevederile alineatelor anterioare” din acest articol indică faptul că acest drept nu poate fi limitat nici măcar prin actul constitutiv, fiind o prevedere imperativă. Aceasta funcționează ca o rețea de siguranță pentru a preveni ca angajații să fie legați pe termen nelimitat de managementul companiei. Exemple specifice de “motive justificate” pot include cazuri în care un angajat suferă de o boală care necesită tratament pe termen lung sau situații în care angajatul se mută într-o locație îndepărtată, făcând imposibilă executarea sarcinilor de serviciu . Această prevedere stabilește un echilibru legal între restricțiile impuse de actul constitutiv pentru asigurarea stabilității companiei și situațiile personale grave ale fiecărui angajat.
Retragerea obligatorie conform prevederilor legale sub Legea Japoneză a Companiilor
Retragerea obligatorie este un sistem prin care un asociat se retrage automat dintr-o companie, indiferent de voința personală a acestuia, atunci când apar anumite circumstanțe enumerate în Articolul 607, Paragraful 1 al Legii Japoneze a Companiilor. Acest sistem are ca scop reorganizarea structurii companiei și asigurarea unei gestionări stabile atunci când intervin schimbări semnificative în statutul unui asociat sau când se pierde baza de încredere între asociați.
Motivele pentru retragerea obligatorie prevăzute de Articolul 607, Paragraful 1 al Legii Japoneze a Companiilor sunt variate. Principalele motive sunt următoarele:
- Apariția circumstanțelor prevăzute în actul constitutiv
- Consensul tuturor asociaților
- Decesul unui asociat
- Dizolvarea unei persoane juridice asociate prin fuziune
- Un asociat a primit o decizie de inițiere a procedurii de faliment
- Dizolvarea unei persoane juridice asociate
- Un asociat a primit o decizie de începere a tutelei
- Excluderea
Aceste motive se aplică în funcție de faptul că asociatul este o persoană fizică sau o persoană juridică. De exemplu, „decesul” se aplică asociaților persoane fizice, în timp ce „dizolvarea prin fuziune” sau „dizolvarea” se aplică asociaților persoane juridice.
Și aici, principiul autonomiei statutare a companiilor cu răspundere limitată joacă un rol important. Articolul 607, Paragraful 2 al Legii Japoneze a Companiilor permite companiilor să excludă aplicarea unor motive de retragere obligatorie prin prevederi specifice în actul constitutiv. Concret, se poate stabili în actul constitutiv că, chiar dacă apar motive precum „decizia de inițiere a procedurii de faliment”, „dizolvarea” sau „decizia de începere a tutelei”, asociatul nu se va retrage. Această prevedere este deosebit de importantă în contextul utilizării companiilor cu răspundere limitată pentru joint-venture-uri între persoane juridice. De exemplu, se poate proiecta astfel încât, chiar dacă o companie parteneră se confruntă cu dificultăți financiare (faliment) sau reorganizare (dizolvare), aceasta nu va însemna automat retragerea din joint-venture, asigurând astfel continuitatea afacerii. În acest mod, actul constitutiv devine nu doar un document formal, ci un instrument strategic pentru gestionarea riscurilor viitoare.
Pe lângă acestea, Articolul 609 al Legii Japoneze a Companiilor recunoaște dreptul creditorilor care au pus sechestru pe cota de participare a unui asociat de a-l retrage pe acesta la sfârșitul anului fiscal. Acesta este un sistem special de retragere conceput ca mijloc pentru creditorii de a-și recupera investițiile de capital.
Retragerea unui angajat prin voința altor angajați: Excluderea sub Legea Japoneză a Companiilor
Printre motivele legale de retragere, excluderea este una dintre cele mai grave și conflictuale. Excluderea este un sistem prin care un angajat cu abateri grave poate fi forțat să părăsească compania prin voința celorlalți angajați. Deoarece această măsură privează un angajat de poziția sa împotriva voinței sale, legea japoneză a companiilor impune proceduri stricte și cerințe substanțiale.
Procedura de excludere este reglementată de articolul 859 din Legea Companiilor din Japonia. Pentru a efectua o excludere, este necesară mai întâi o rezoluție adoptată de majoritatea angajaților, cu excepția celui vizat de excludere. În plus, compania trebuie să inițieze un proces în instanță, cerând excluderea angajatului. Nu este posibil să se realizeze excluderea doar pe baza unui acord între angajați; este esențial să se solicite o decizie judiciară.
Articolul menționat enumeră următoarele motive legale (motive de excludere) care pot justifica excluderea:
- Neîndeplinirea obligației de a contribui capital
- Încălcarea obligației de a evita concurența
- Comiterea de acte necinstite în executarea afacerilor companiei
- Neîndeplinirea altor obligații importante
Însă, instanțele japoneze nu admit ușor excluderea doar pe baza existenței unor acte care corespund formal acestor motive. Jurisprudența stabilește că, pentru a justifica excluderea, este necesar ca actele angajatului vizat să fi distrus într-atât relațiile de încredere între angajați încât acestea nu pot fi reparate, și că menținerea angajatului în companie ar constitui un obstacol semnificativ pentru supraviețuirea și continuitatea afacerilor companiei.
Acest cadru de judecată este clarificat prin două cazuri judiciare contrastante. Unul este decizia Tribunalului Districtual Tokyo din 29 noiembrie 2021, care a admis excluderea. În acest caz, reprezentantul unui angajat corporativ a deturnat fondurile unei companii cu răspundere limitată pentru beneficiul său personal. Instanța a recunoscut că acest act corespunde „actelor necinstite în executarea afacerilor” conform articolului 859 alineatul (3) din Legea Companiilor din Japonia. Instanța a decis că astfel de acte grave de trădare distrug în mod fundamental relația de încredere cu ceilalți angajați și fac imposibilă funcționarea normală a companiei, justificând astfel excluderea. În acest caz, eliminarea angajatului care a comis acte necinstite a fost recunoscută ca necesară pentru supraviețuirea companiei.
Celălalt caz este decizia Tribunalului Districtual Tokyo din 26 septembrie 2019, care nu a admis excluderea. În acest caz, s-a susținut că un angajat a avut comportamente inadecvate, inclusiv evaziune fiscală. Cu toate acestea, instanța a luat în considerare faptul că angajatul era o figură centrală în afacerile companiei și că aproape toate veniturile companiei erau generate de el singur. Prin urmare, chiar dacă angajatul avea abateri, era evident că excluderea lui ar face imposibilă continuarea afacerilor companiei și că aceasta nu ar mai putea funcționa. Instanța a concluzionat că excluderea în aceste condiții nu poate fi admisă, deoarece ar submina însăși scopul supraviețuirii companiei.
Ceea ce se deduce din aceste cazuri este faptul că instanțele japoneze privesc excluderea nu ca o pedeapsă pentru angajatul care a avut un comportament problematic, ci ca o ultimă soluție pentru a menține compania în funcțiune. Punctul central al litigiului este dacă eliminarea angajatului este cu adevărat esențială pentru continuarea afacerilor companiei, o evaluare a beneficiilor dintr-o perspectivă managerială. Prin urmare, companiile care iau în considerare excluderea trebuie să demonstreze nu doar încălcarea gravă a obligațiilor de către angajatul vizat, ci și să prezinte un plan concret care să arate că afacerile pot continua și după plecarea acestuia, ceea ce este extrem de important pentru a avansa favorabil în proces.
Rambursarea cotei-părți la părăsirea companiei sub legislația japoneză
Când un angajat părăsește voluntar sau este obligat să părăsească o companie, acesta are dreptul să solicite rambursarea cotei-părți deținute în companie. Acesta este un drept fundamental al proprietății, stabilit pentru angajații care demisionează conform articolului 611 alineatul (1) din Legea Companiilor din Japonia.
Calculul sumei de rambursat pentru cota-parte trebuie să se efectueze conform articolului 611 alineatul (2) din Legea Companiilor din Japonia, “în conformitate cu situația activelor companiei la momentul retragerii”. Practic, acest lucru înseamnă că se calculează valoarea netă a activelor companiei la momentul retragerii și se înmulțește cu procentul cotei-părți deținute de angajatul care se retrage. Rambursarea se poate face în bani, indiferent dacă contribuția a fost în bani sau în natură (conform aceluiași articol, alineatul (3)).
Există decizii judiciare importante privind momentul și obiectivitatea evaluării cotei-părți. Într-un caz de litigiu fiscal (o decizie a Curții Districtuale Nagoya), evaluarea dreptului de rambursare a cotei-părți la decesul unui angajat (un motiv de retragere obligatorie) a fost un punct de dispută. În acest caz, instanța a decis că valoarea dreptului de rambursare trebuie determinată obiectiv, pe baza valorii nete a activelor companiei la momentul decesului angajatului. De asemenea, instanța a concluzionat că un acord ulterior între angajații rămași și moștenitori, care stabilește suma de rambursat la zero, nu afectează valoarea obiectivă a dreptului stabilit la momentul retragerii. Această decizie subliniază că suma de rambursat pentru cota-parte trebuie calculată pe baza unor fapte obiective legate de situația activelor companiei la momentul retragerii, și nu pe baza unui acord arbitrar între părți.
Rambursarea cotei-părți este o acțiune care duce la scurgerea activelor companiei în afara acesteia, motiv pentru care există proceduri stricte stabilite pentru protecția creditorilor companiei. Dacă suma de rambursat depășește suma fondurilor reziduale ale companiei, aceasta trebuie să urmeze procedurile de protecție a creditorilor. Dacă este necesară reducerea capitalului social pentru rambursare, sunt necesare procedurile articolului 627 din Legea Companiilor din Japonia (cum ar fi anunțurile în Monitorul Oficial și notificările individuale). Chiar și în cazul în care nu se reduce capitalul social, dacă suma de rambursat depășește fondurile reziduale, sunt necesare procedurile de obiecție a creditorilor conform articolului 635 din Legea Companiilor din Japonia. Aceste proceduri oferă creditorilor oportunitatea de a-și exprima obiecțiile și obligă compania să efectueze plăți sau să ofere garanții, după caz.
Dacă se efectuează rambursări nejustificate în încălcarea acestor reglementări, angajații care au executat aceste operațiuni pot fi răspunzători pentru a compensa compania pentru suma rambursată, conform articolului 636 din Legea Companiilor din Japonia. Acest lucru demonstrează că legea se extinde pentru a asigura că un eveniment intern, cum ar fi retragerea unui angajat, nu prejudiciază interesele creditorilor externi ai companiei.
Compararea între demisia voluntară și demisia legală sub legislația japoneză
Deși atât demisia voluntară, cât și cea legală implică părăsirea companiei de către un angajat, există diferențe fundamentale între cauzele și natura juridică a acestora. Demisia voluntară este un proces activ, inițiat de manifestarea de voință spontană a angajatului, în timp ce demisia legală este un proces pasiv, care apare ca urmare a unor motive obiective stabilite de lege sau de statutul companiei. Statutul companiei intervine în mod diferit în cele două situații: în cazul demisiei voluntare, poate ajusta aspecte procedurale, cum ar fi modificarea perioadei de preaviz, iar în cazul demisiei legale, poate exclude anumite motive legale ca fiind cauze de demisie. Înțelegerea acestor diferențe este esențială pentru gestionarea adecvată a guvernanței unei societăți cu răspundere limitată.
Caracteristică | Demisia voluntară | Demisia legală |
Motivul/Factorul declanșator | Voința spontană a angajatului | Apariția unor motive stabilite prin lege sau statut |
Voința angajatului | Intenția directă a angajatului de a demisiona | Se produce indiferent de voința angajatului |
Rolul statutului | Posibilitatea de a modifica perioada de preaviz etc. | Posibilitatea de a exclude anumite motive legale ca fiind cauze de demisie |
Perioada | În principiu, la sfârșitul anului fiscal | La apariția motivului |
Aspecte legale după demisia dintr-o companie în Japonia
Demisia unui angajat aduce, pe lângă rambursarea participațiilor, și alte efecte legale.
În primul rând, când un angajat demisionează, orice mențiune despre acesta din statutul companiei (cum ar fi numele sau adresa) este considerată automat anulată, fără a necesita o rezoluție separată pentru modificarea statutului. Aceasta este o prevedere a Legii Companiilor Japoneze (Articolul 610) și servește la simplificarea procedurilor.
În continuare, există prevederi legate de responsabilitatea angajatului care a demisionat. Conform Articolului 612 din Legea Companiilor Japoneze, un angajat care a demisionat rămâne responsabil pentru datoriile contractate de companie înainte de înregistrarea demisiei sale. Această responsabilitate se stinge după doi ani de la înregistrarea demisiei. Această prevedere protejează creditorii care au efectuat tranzacții cu compania.
În final, ca impact major, se remarcă riscul dizolvării companiei. Dacă demisia angajaților duce la lipsa completă a membrilor într-o companie cu răspundere limitată, compania se dizolvă automat conform prevederilor Articolului 641, alineatul 4 din Legea Companiilor Japoneze. Pentru a asigura continuitatea companiei, este esențial să se evite situația în care nu mai există niciun membru.
Concluzii
Retragerea unui asociat dintr-o companie cu răspundere limitată în Japonia nu se limitează la o simplă plecare a unei persoane, ci reprezintă un proces juridic complex care afectează organizarea companiei, proprietatea și chiar existența acesteia. Legea companiilor din Japonia oferă două cadre pentru retragerea asociatului: “retragerea voluntară”, care respectă voința asociatului, și “retragerea legală”, bazată pe motive obiective, stabilind reguli detaliate pentru fiecare. În special, “excluderea” unui alt asociat și “răscumpărarea părții sociale” la retragere sunt supuse unor cerințe legale stricte și proceduri, necesitând o abordare prudentă. La baza acestor sisteme stă intenția legii de a echilibra mai multe valori: drepturile asociatului, continuitatea companiei și protecția intereselor creditorilor. Astfel, cea mai eficientă gestionare a riscurilor este să se prevadă diversele situații care pot apărea în viitor și să se elaboreze strategic statutul companiei la momentul înființării, adaptat la realitățile proprii ale acesteia.
Cabinetul de Avocatură Monolith deține o vastă expertiză și experiență practică în domeniul legii companiilor din Japonia și a oferit servicii juridice legate de înființarea, operarea și retragerea asociatului din companii cu răspundere limitată pentru numeroși clienți, atât naționali cât și internaționali. Avocații noștri, care vorbesc engleza și dețin calificări juridice internaționale, sunt profund înțelegători ai provocărilor și nevoilor unice ale mediului de afaceri internațional. De la crearea statutelor până la implementarea procedurilor complexe de retragere și rezolvarea disputelor aferente, suntem capabili să oferim un suport juridic cuprinzător, optimizat pentru situația companiei dumneavoastră. Dacă aveți întrebări legate de această temă, vă rugăm să contactați Cabinetul de Avocatură Monolith.
Category: General Corporate