Transferul și Succesiunea Părților Sociale în Dreptul Societăților Comerciale Japoneze: Explicații privind Procedurile și Cerințele Legale

Una dintre formele de companie din Japonia, compania cu răspundere limitată (合同会社), este utilizată pe scară largă în multe afaceri datorită designului său organizațional flexibil și a gradului mare de libertate în operare. Totuși, la baza sa se află un concept diferit de cel al societății pe acțiuni, și anume ‘relația de încredere personală’. Spre deosebire de societățile pe acțiuni, care pun accent pe asocierea capitalului, companiile cu răspundere limitată se bazează pe legăturile personale și încrederea dintre membri. Această diferență fundamentală de filozofie se reflectă direct în regulile privind transferul și succesiunea ‘părților sociale’, care echivalează cu dreptul de proprietate asupra companiei. Transferul părților sociale într-o companie cu răspundere limitată nu se poate face la fel de liber ca vânzarea de acțiuni într-o societate pe acțiuni. Legea companiilor din Japonia stabilește principii stricte care prioritizează stabilitatea compoziției actuale a membrilor. Prin urmare, atunci când se transferă părțile sociale ale unei companii cu răspundere limitată sau se planifică succesiunea afacerii pentru viitor, este esențial să înțelegem corect procedurile legale, cerințele pentru ca efectele legale să intervină și condițiile de opozabilitate față de terți. Acest articol explică, dintr-o perspectivă specializată și pe baza Legii companiilor din Japonia, sistemul legal privind transferul și succesiunea părților sociale ale membrilor unei companii cu răspundere limitată, concentrându-se pe procedurile specifice și efectele legale.

Principiile de bază ale transferului de părți sociale într-o companie cu răspundere limitată în Japonia

Transferul de părți sociale într-o companie cu răspundere limitată japoneză este, spre deosebire de transferul de acțiuni într-o societate pe acțiuni, în principiu strict limitat. La baza acestei restricții stă ideea că o companie cu răspundere limitată funcționează ca o “societate de persoane”, având ca fundament al afacerii relația personală de încredere dintre membri.

Principiul: Consimțământul tuturor membrilor

Regula de bază a transferului de părți sociale stabilită de Legea Companiilor din Japonia este extrem de clară. Articolul 585, alineatul (1) din Legea Companiilor japoneze prevede că “un membru nu poate transfera totalitatea sau o parte din partea sa socială unei alte persoane fără consimțământul tuturor celorlalți membri” . Aceasta este o cerință foarte strictă de “unanimitate”, unde transferul nu poate avea loc dacă unul dintre membri se opune . Această prevedere nu este o restricție arbitrară, ci o încarnare legală a esenței unei companii cu răspundere limitată. Legea presupune că individualitatea fiecărui membru este de o importanță extremă pentru toți ceilalți membri și, prin urmare, le acordă dreptul de a refuza acceptarea unui nou partener, adică un drept de veto. Acest lucru protejează relația de încredere și legătura personală care stau la baza companiei. Acest prag înalt al unanimității sugerează că legea acordă o importanță mai mare menținerii coeziunii membrilor existenți decât recuperării libere a investițiilor individuale ale membrilor.

Excepția: Membrii cu răspundere limitată care nu execută activități

Există o excepție importantă la acest principiu strict. Articolul 585, alineatul (2) din Legea Companiilor japoneze prevede că “un membru cu răspundere limitată care nu execută activități poate transfera totalitatea sau o parte din partea sa socială unei alte persoane atunci când există consimțământul tuturor membrilor care execută activități” . Această prevedere relaxează cerințele pentru transferul de părți sociale deținute de membri care nu sunt implicați direct în gestionarea companiei, adică membrii cu o poziție mai degrabă investițională. În acest caz, nu este necesar consimțământul altor membri cu răspundere limitată care nu execută activități, transferul putând avea loc doar cu acordul tuturor membrilor care execută activități. Această excepție arată că legea recunoaște diferențele de roluri în interiorul companiei cu răspundere limitată. Transferul de părți sociale efectuat de membri care nu execută activități este considerat a avea un impact relativ mic asupra operațiunilor zilnice ale companiei, permițând astfel proceduri mai simple. Această prevedere deschide calea pentru utilizarea companiei cu răspundere limitată ca un recipient mai flexibil pentru investiții. Prin definirea investitorilor în actul constitutiv ca “membri cu răspundere limitată care nu execută activități”, strategiile lor de ieșire pot fi proiectate să fie mai simplificate.

Prevederi speciale prin actul constitutiv

Legea Companiilor din Japonia respectă autonomia părților și nu face excepție în ceea ce privește regulile de transfer al părților sociale. Articolul 585, alineatul (4) din Legea Companiilor japoneze prevede că “prevederile referitoare la cerințele de consimțământ descrise anterior nu împiedică stabilirea de prevederi speciale prin actul constitutiv” . Acest lucru înseamnă că o companie cu răspundere limitată poate stabili, prin actul său constitutiv, reguli de transfer proprii, diferite de principiile legale. De exemplu, actul constitutiv poate include prevederi cum ar fi “transferul de părți sociale necesită consimțământul reprezentantului membru” sau “se va obține consimțământul majorității membrilor care execută activități” . Această capacitate de a modifica prin actul constitutiv este extrem de importantă în proiectarea guvernanței unei companii cu răspundere limitată. Strictețea principiului unanimității nu este un obstacol insurmontabil, ci doar o setare inițială (implicită). Prin urmare, crearea sau modificarea actului constitutiv nu este doar o procedură formală, ci o activitate strategică foarte importantă care definește flexibilitatea companiei, posibilitățile viitoare de fuziuni și achiziții sau de succesiune a afacerii și chiar valoarea părților sociale ale fiecărui membru.

Proceduri specifice pentru transferul de părți sociale

Când se transferă părțile sociale ale unei companii cu răspundere limitată în Japonia, părțile implicate trebuie să urmeze o serie de proceduri legale cu precizie. Aceste proceduri sunt interconectate și lipsa oricăreia dintre ele poate face ca transferul să nu fie complet efectiv.

În primul rând, cedentul (membrul care transferă partea socială) și cesionarul (persoana care dobândește partea socială) încheie un contract de transfer al părților sociale. Acest contract dovedește acordul dintre părți, dar singur nu produce efecte în relația cu compania.

Următorul pas, și cel mai important, este îndeplinirea cerințelor de consimțământ stabilite de legea companiilor din Japonia sau de statutul companiei. În principiu, este necesar consimțământul tuturor celorlalți membri, iar acest consimțământ este de obicei înregistrat clar într-un document scris, cum ar fi o “declarație de consimțământ”.

În continuare, se procedează la modificarea statutului companiei. Conform legii companiilor din Japonia, este necesar să se includă numele și adresa membrilor în statut (Articolul 576, alineatul 1, din Legea Companiilor). Când cesionarul devine membru nou, în practică se modifică statutul cu consimțământul tuturor membrilor (conform Articolului 585 din Legea Companiilor etc.), clarificând astfel poziția de membru și extern. Este deosebit de important ca, atunci când o persoană care nu este membru primește o parte socială și se alătură companiei, acea persoană dobândește statutul oficial de membru doar atunci când se efectuează modificarea statutului. Modificarea statutului în sine necesită, de asemenea, în principiu, consimțământul tuturor membrilor conform Articolului 637 din Legea Companiilor din Japonia. În practică, aprobarea transferului de părți sociale și aprobarea modificării statutului sunt adesea efectuate simultan printr-o singură rezoluție.

În final, se ia în considerare aplicarea pentru modificarea înregistrării comerciale. Totuși, modificarea înregistrării nu este necesară pentru toate transferurile de părți sociale. Înregistrarea este obligatorie doar când transferul de părți sociale produce schimbări în elementele înregistrabile, cum ar fi “membru executiv al afacerilor” sau “membru reprezentant”. De exemplu, dacă un membru care nu execută afaceri își transferă partea socială unei terțe părți externe, care de asemenea va deveni un membru neexecutiv, sau când doar proporția părților sociale se schimbă între membrii existenți, nu este necesară aplicarea pentru înregistrare, deoarece nu există schimbări în elementele înregistrabile.

Cerințele pentru efectuarea transferului de părți sociale și condițiile de opozabilitate în Japonia

Pentru a asigura efectul legal al transferului de părți sociale și pentru a putea revendica aceste drepturi în fața companiei și a terților, este necesar să înțelegem „cerințele pentru efectuarea transferului” și „condițiile de opozabilitate”. În cazul unei societăți pe acțiuni, condițiile de opozabilitate sunt concentrate într-o cerință clară și unică: înregistrarea în registrul acționarilor. Totuși, în cazul unei societăți cu răspundere limitată, este necesară o înțelegere mult mai complexă și adaptată situației.

În primul rând, în relația internă cu compania și cu ceilalți membri, efectul transferului apare în momentul încheierii contractului de transfer și îndeplinirii cerințelor necesare de consimțământ. Totuși, cumpărătorul își stabilește poziția de membru complet, cu toate drepturile aferente, la momentul modificării statutului companiei. Prin urmare, în relațiile interne ale companiei, statutul modificat servește drept dovadă decisivă a statutului membrului.

În al doilea rând, în relația cu terții, adică „condițiile de opozabilitate față de terți”, depind de ceea ce doriți să revendicați. Este extrem de important să înțelegem această structură duală.

În primul rând, când revendicăm dreptul de reprezentare sau autoritatea de a conduce afacerile companiei în fața terților. De exemplu, când instituțiile financiare sau partenerii comerciali doresc să confirme cine are autoritatea de a încheia un contract, se referă la registrul comerțului (înregistrarea). Prin urmare, pentru a opune terților schimbarea poziției membrilor executivi sau a reprezentanților, este necesară înregistrarea modificării. Chiar dacă statutul impune restricții asupra autorității reprezentantului, aceste restricții nu pot fi invocate în fața terților de bună-credință care nu sunt conștienți de ele. Aceasta este stipulată în articolul 599 alineatul (5) din Legea Companiilor din Japonia.

În al doilea rând, când revendicăm statutul de membru în sine în fața terților. De exemplu, să ne gândim la situația în care creditorii unei persoane care a devenit membru nou doresc să pună sechestru pe partea socială a acestuia, care reprezintă un activ al membrului. În acest caz, deoarece registrul comerțului nu include membrii care nu execută activități, înregistrarea nu poate servi drept mijloc de probă a statutului de membru. În această situație, cerința pentru a opune terților statutul de membru este statutul modificat în mod legal.

Astfel, condițiile de opozabilitate în cazul transferului de părți sociale într-o societate cu răspundere limitată nu pot fi rezumate la o simplă alegere între „înregistrare” sau „statut”. Înregistrarea este necesară pentru a opune „autoritatea”, în timp ce statutul este necesar pentru a opune „poziția de membru”. Această distincție analitică este esențială pentru gestionarea riscurilor juridice.

Prezentarea unui caz juridic: Decizia privind transferul de participații sub legislația japoneză

Există un caz juridic important care ilustrează abordarea instanțelor cu privire la cerințele de consimțământ pentru transferul de participații. Decizia Curții Supreme din Japonia din 27 martie 1997 (Heisei 9) (volumul 51, numărul 3, pagina 1628) se referă la un caz implicând o fostă companie cu răspundere limitată, care avea caracteristici legale similare cu cele ale actualelor companii cu răspundere limitată, iar judecata sa rămâne relevantă și astăzi.

În acest caz, un asociat al unei companii cu răspundere limitată a transferat participația sa unei terțe părți care nu era asociat. Transferul nu a urmat procedura legală necesară de aprobare printr-o rezoluție formală a adunării generale a asociaților. Cu toate acestea, s-a dovedit că toți ceilalți asociați, în afară de cel care a transferat, au consimțit în mod substanțial la acest transfer.

Curtea Supremă a decis că, chiar dacă nu există o rezoluție formală de aprobare, transferul de participații este valid atâta timp cât există consimțământul substanțial al tuturor asociaților. Această eficacitate este recunoscută nu doar între părțile implicate în transfer, ci și în relația cu terțe părți. Acest caz juridic evidențiază clar că instanțele din Japonia acordă prioritate „principiului substanței” peste conformitatea formală cu procedurile în astfel de cazuri, punând accent pe adevărata intenție a tuturor părților implicate. Scopul cerinței de consimțământ este de a proteja interesele celorlalți asociați. Dacă asociații care ar trebui protejați își dau consimțământul, renunțând astfel la protecția lor, nu mai este permis să se conteste eficacitatea transferului pe baza unei deficiențe formale a procedurii. Aceasta oferă stabilitate juridică tranzacțiilor bazate pe intenția reală a tuturor părților implicate, deși urmarea procedurilor formale rămâne întotdeauna cea mai sigură practică în afaceri.

Succesiunea participațiilor: Moștenire și Fuziune sub Legislația Japoneză

Decesul unui asociat sau dizolvarea unei entități juridice prin fuziune provoacă o problemă semnificativă legată de succesiunea participațiilor. În acest sens, regulile aplicabile societăților cu răspundere limitată sunt considerabil diferite de cele ale societăților pe acțiuni.

Principiul: Retragerea prin deces

Principiul legat de succesiune stabilit de Legea Companiilor din Japonia poate fi surprinzător pentru mulți manageri. Conform articolului 607 alineatul (1) punctul (3) din Legea Companiilor din Japonia, în cazul decesului unui asociat, acesta este considerat ca și cum s-ar fi retras din companie. Astfel, poziția asociatului (participația) nu este, în principiu, transmisă automat moștenitorilor. Moștenitorii nu devin asociați, ci dobândesc dreptul de a solicita companiei rambursarea sumei echivalente cu valoarea evaluată a participației persoanei decedate.

Excepția: Prevederile de succesiune stabilite în actul constitutiv

Există o excepție extrem de importantă la acest principiu, care permite succesiunea afacerii. Articolul 608 alineatul (1) din Legea Companiilor din Japonia prevede că o societate cu răspundere limitată poate stabili în actul său constitutiv că “în cazul decesului unui asociat sau în cazul dizolvării prin fuziune, moștenitorii sau alți succesorii generali pot prelua participația asociatului decedat”. Prin includerea acestei clauze în actul constitutiv, moștenitorii pot prelua participația și pot deveni noi asociați. Actul constitutiv poate oferi flexibilitate, stabilind fie o succesiune automată a moștenitorilor, fie o succesiune condiționată de consimțământul tuturor celorlalți asociați.

Regulile privind succesiunea funcționează pe baza unui “sistem opt-in”, adică nu se aplică decât dacă se acționează în mod activ. Dacă nu se întreprinde nimic, principiul retragerii se aplică. Acest lucru poate reprezenta un risc fatal, în special pentru societățile cu răspundere limitată cu un singur asociat. Dacă unicul asociat decedează fără a avea o prevedere de succesiune în actul constitutiv, compania rămâne fără niciun asociat, ceea ce corespunde motivului de dizolvare “lipsa asociaților”, conform articolului 641 alineatul (4) din Legea Companiilor din Japonia, și astfel compania este obligată să se dizolve. Prin urmare, pentru companiile de familie sau cele operate de un grup strâns de persoane, includerea în actul constitutiv a prevederilor de succesiune bazate pe articolul 608 din Legea Companiilor din Japonia este una dintre cele mai importante sarcini pentru asigurarea continuității afacerii.

Concluzii

Așa cum am explicat în acest articol, transferul și succesiunea cotelor de participare într-o companie cu răspundere limitată de tip LLC (合同会社) din Japonia sunt reglementate de reguli profund înrădăcinate în natura bazată pe încrederea interpersonală dintre membrii companiei. Transferul cotelor necesită, în principiu, consimțământul tuturor membrilor și procedura implică o modificare esențială a actului constitutiv. Condițiile de opozabilitate față de terți necesită utilizarea diferită a înregistrării comerciale și a actului constitutiv, în funcție de natura dreptului revendicat, fiind mai complexe decât sistemul societăților pe acțiuni. În plus, succesiunea afacerii prin moștenire nu se poate realiza fără o acțiune proactivă de a stabili dispoziții clare de succesiune în actul constitutiv. Flexibilitatea oferită de companiile LLC este, de asemenea, sursa complexității lor. Pentru a asigura stabilitatea companiei și pentru a realiza tranzacții viitoare și succesiunea afacerii în mod eficient, este esențial, și nu doar recomandat, să se efectueze o planificare juridică preliminară de către experți, în special în etapa de proiectare a actului constitutiv.

Firma noastră de avocatură Monolith oferă o vastă experiență în consiliere pentru o gamă largă de clienți, atât naționali cât și internaționali, în materie de legea companiilor din Japonia, în special în ceea ce privește transferul și succesiunea cotelor de participare în companiile LLC. Avem în echipa noastră vorbitori de engleză cu calificări juridice străine, capabili să navigheze cu precizie prin astfel de sisteme juridice complexe. Oferim suport cuprinzător, de la crearea și modificarea actului constitutiv, structurarea tranzacțiilor de fuziuni și achiziții, până la elaborarea unor planuri sigure de succesiune a afacerii. Ne conformăm legilor din Japonia și protejăm interesele clienților noștri la fiecare etapă a procesului.