Limitările drepturilor în legislația japoneză privind drepturile de autor: Din perspectiva interesului public și a reportajului

Legea drepturilor de autor din Japonia (日本の著作権法) își propune să protejeze drepturile creatorilor de opere originale și să contribuie la dezvoltarea culturii. Unul dintre principalele caracteristici ale acestei legi este adoptarea principiului “non-formalismului”. Acesta înseamnă că, în momentul creării unei opere, drepturile de autor apar automat, fără a fi necesară nicio procedură de înregistrare. Această protecție puternică permite autorilor să-și asigure beneficiile rezultate din activitatea lor creatoare. Cu toate acestea, din perspectiva interesului general al societății și a utilizării echitabile a culturii, drepturile de autor nu sunt absolute. Legea drepturilor de autor din Japonia stabilește în detaliu “dispozițiile de limitare a drepturilor”, care permit utilizarea operelor fără consimțământul titularului de drepturi de autor în anumite situații. Aceste dispoziții diferă de conceptul mai cuprinzător de “fair use” din Statele Unite, deoarece scenele și scopurile în care este permisă utilizarea sunt definite în mod specific în articole individuale. Pentru activitățile de relații publice ale companiilor, operarea mass-media și conformitatea juridică, înțelegerea precisă a acestor dispoziții este esențială pentru a evita riscurile de încălcare a drepturilor de autor și pentru a desfășura activități comerciale legitime. În acest articol, vom discuta despre dispozițiile de limitare a drepturilor care sunt deosebit de relevante pentru practica de afaceri, cum ar fi republicarea editorialelor pe teme actuale, utilizarea discursurilor politice, raportarea evenimentelor curente și reproducerea în procedurile judiciare, oferind o perspectivă specializată și exemplificând cu articole specifice și cazuri juridice. 

Reproducerea editorială a problemelor de actualitate sub Legea Japoneză a Drepturilor de Autor

În scopul de a stimula dezbaterile sociale, Legea Japoneză a Drepturilor de Autor permite reproducerea articolelor editoriale sub anumite condiții. Articolul 39, alineatul (1) al Legii Japoneze a Drepturilor de Autor permite ca editorialele legate de probleme politice, economice sau sociale de actualitate, publicate în ziare sau reviste, să fie reproduse sau difuzate în alte publicații sau prin radiodifuziune.

Pentru ca această prevedere să fie aplicabilă, trebuie îndeplinite câteva cerințe stricte. În primul rând, lucrarea în cauză trebuie să fie „publicată într-un ziar sau o revistă”. În al doilea rând, conținutul trebuie să fie un editorial legat de „probleme politice, economice sau sociale de actualitate”. Aici este importantă definiția „editorialului”. Aceasta nu se referă la simpla raportare a faptelor sau la articolele explicative despre problemele de actualitate. Conform interpretării legale, „editorialul” se referă la exprimarea punctelor de vedere sau recomandărilor unei instituții de presă, cum ar fi editorialele din ziare sau cuvântul de deschidere din reviste.

Mai mult, există motive clare de excludere a aplicabilității acestei prevederi. Editorialele de natură academică sunt excluse pentru a proteja cunoștințele specializate și interesele economice ale autorilor. Cel mai important din punct de vedere practic este cazul în care articolul original conține o mențiune care interzice reproducerea, cum ar fi „reproducerea interzisă”. Dacă există această mențiune, chiar dacă sunt îndeplinite toate celelalte cerințe, reproducerea fără permisiune nu este permisă. Conform interpretării legale, această mențiune de interdicție trebuie să fie legată specific de fiecare editorial în parte și nu este suficientă dacă este inclusă doar în mod general la sfârșitul unei reviste, de exemplu.

Structura acestui articol reflectă intenția legislativă de a prioritiza circulația anumitor opinii care ar trebui să fie subiectul dezbaterilor sociale, atâta timp cât autorul nu își revendică activ drepturile. Cu alte cuvinte, în starea implicită, se permite ca acestea să devină material pentru discuții publice, în timp ce autorilor li se rezervă dreptul de a refuza utilizarea acestora printr-o procedură simplă (mențiunea de interdicție). În plus, alineatul (2) al articolului 39 din Legea Japoneză a Drepturilor de Autor permite și transmiterea publică a editorialelor difuzate legal, folosind un dispozitiv de recepție (de exemplu, redarea unei emisiuni radio într-un magazin). Chiar și în cazurile în care aceste utilizări sunt permise, există obligația de a indica sursa.

Utilizarea discursurilor politice și asemănătoare

Pentru a asigura libera circulație a informațiilor, care constituie fundamentul societății democratice, articolul 40 din Legea Drepturilor de Autor din Japonia stabilește dispoziții speciale pentru utilizarea discursurilor politice și similare. Acest articol împarte utilizarea permisă în două categorii, în funcție de tipul discursului, reflectând un criteriu clar al gradului de interes public.

În primul rând, cea mai largă utilizare este permisă pentru discursurile politice publice, declarațiile și cele făcute în cadrul procedurilor judiciare publice. Conform alineatului (1) al articolului 40 din Legea Drepturilor de Autor din Japonia, aceste discursuri pot fi utilizate liber, „indiferent de metoda folosită”. Aceasta se bazează pe ideea că răspunsurile din parlament sau pledoariile din instanță sunt bunuri publice la care membrii societății ar trebui să aibă acces liber și să le poată examina. Totuși, există o restricție importantă pentru această utilizare extinsă: nu se aplică atunci când „se editează lucrări ale aceluiași autor pentru utilizare”. Această limitare previne crearea neautorizată și utilizarea comercială a unor noi lucrări, cum ar fi colecții de discursuri ale unui anumit politician sau avocat.

În al doilea rând, o utilizare mai limitată este permisă pentru discursurile și declarațiile publice (care nu sunt incluse în prima categorie) făcute de instituțiile statului sau de entitățile publice locale. Alineatul (2) al articolului 40 din Legea Drepturilor de Autor din Japonia permite utilizarea acestor discursuri și declarații „în cazurile considerate justificate pentru scopuri jurnalistice”, cum ar fi publicarea în ziare sau reviste sau utilizarea în emisiuni. Această prevedere este destinată, de exemplu, explicațiilor oferite de reprezentanții ministerelor în cadrul conferințelor de presă. Utilizarea aici este limitată la scopul specific al jurnalismului, spre deosebire de discursurile politice.

Astfel, articolul 40 din Legea Drepturilor de Autor din Japonia stabilește diferențe clare în gradul de libertate de utilizare în funcție de originea discursului. Discursurile politicienilor care sunt esențiale pentru guvernarea națională și declarațiile din instanță, care sunt necesare pentru realizarea justiției, beneficiază de cel mai înalt grad de interes public și nu sunt restricționate în ceea ce privește metoda de utilizare. Pe de altă parte, discursurile generale din cadrul instituțiilor administrative sunt considerate informații care ar trebui transmise cetățenilor prin filtrul jurnalismului. Aceasta demonstrează că legea face distincții precise între rolurile diferitelor tipuri de declarații publice în societate.

Utilizarea operelor de autor în raportarea evenimentelor de actualitate

Pentru a raporta corect evenimentele de actualitate, uneori este esențială utilizarea operelor de autor legate de aceste evenimente. De exemplu, ar fi dificil să transmiți gravitatea unui caz de furt de artă fără a folosi imagini ale operei de artă furate. Pentru a face față unor astfel de situații, Articolul 41 din Legea Drepturilor de Autor din Japonia stipulează că “în cazul raportării unui eveniment de actualitate, operele de autor care constituie evenimentul sau care sunt observate sau auzite în cursul evenimentului pot fi utilizate în limitele justificate de scopul raportării”.

Interpretarea acestui articol, în special în ceea ce privește domeniul “raportării” în era digitală, a fost clarificată prin cazuri judecate recent. Examinând două cazuri contrastante, putem înțelege mai bine domeniul de aplicare al acestuia.

Primul caz este unul în care utilizarea a fost considerată o “raportare” legală (Hotărârea Tribunalului Districtual Tokyo din 30 martie 2023 (2023)). În acest caz, un fotograf a susținut că fotografia sa a fost folosită fără permisiune pe un site web. Cu toate acestea, site-ul web în cauză raporta despre un alt proces de încălcare a drepturilor de autor în care fotografia în sine era subiectul disputat. Tribunalul a recunoscut acest proces ca fiind un “eveniment de actualitate” cu semnificație socială. Deoarece fotografia era un element central al evenimentului în sine, utilizarea acesteia pentru a raporta corect evenimentul a fost necesară și a fost considerată a fi în “limitele justificate de scopul raportării”. Această hotărâre sugerează că Articolul 41 poate fi aplicabil chiar și atunci când utilizatorul nu este o instituție tradițională de presă, atâta timp cât conținutul transmis îndeplinește funcția obiectivă de a comunica un eveniment social.

Al doilea caz este unul în care utilizarea nu a fost considerată a fi “raportare” (Hotărârea Tribunalului Districtual Tokyo din 28 februarie 2023 (2023)). În acest caz, o captură de ecran a unui videoclip postat pe un cont privat de Instagram a fost folosită fără permisiune ca informație pentru o clinică dentară pe Google Maps. Cel care a postat a susținut că scopul era de a “raporta” despre o problemă medicală în care un dentist a părăsit pacientul în timpul tratamentului. Cu toate acestea, tribunalul a respins această afirmație. Motivele includ faptul că imaginea postată nu oferea claritate cu privire la momentul sau contextul evenimentului și că avea un caracter slab de noutate, iar postarea pe Google Maps nu corespundea actului de a transmite informații societății, adică “raportarea”.

Din aceste cazuri judecate, putem vedea că aplicarea Articolului 41 din Legea Drepturilor de Autor din Japonia tinde să pună accent pe funcția actului (dacă raportează obiectiv un eveniment social) și pe modul de utilizare (cum ar fi natura platformei), mai degrabă decât pe statutul utilizatorului (fie că este o instituție de presă sau o persoană individuală). De asemenea, este interzisă utilizarea copiilor create pe baza acestei reglementări în scopuri diferite de raportare (de exemplu, comercializarea unei fotografii folosite în raportare), conform Articolului 49, alineatul 1, punctul 1 din Legea Drepturilor de Autor din Japonia.

Reproducerea în cadrul procedurilor judiciare și alte proceduri în Japonia

Legea drepturilor de autor din Japonia prevede dispoziții speciale de limitare a drepturilor pentru a nu împiedica desfășurarea funcțiilor fundamentale ale statului, cum ar fi justiția, legislația și administrația. Aceste reglementări reprezintă un mecanism important pentru echilibrarea intereselor titularilor de drepturi de autor cu utilizarea necesară în scopuri de interes public.

În primul rând, utilizarea operelor protejate prin drept de autor în cadrul procedurilor judiciare este permisă în limitele necesare, conform articolului 41-2 din Legea drepturilor de autor din Japonia, iar pentru procedurile de examinare a brevetelor și alte proceduri similare, articolul 42-2 permite reproducerea operelor în limitele necesare. Aceasta se referă la situații precum prezentarea operelor ca dovezi în litigii sau reproducerea documentației tehnice anterioare în cursul examinării brevetelor. Modificările legislative recente au extins aceste permisiuni pentru a include nu doar “reproducerea”, ci și “transmiterea publică” sub formă de fișiere electronice, pentru a se adapta la digitalizarea procedurilor judiciare și administrative.

În continuare, pentru utilizarea în scopuri legislative și administrative, articolul 42 din Legea drepturilor de autor din Japonia stabilește că operele pot fi reproduse în limitele necesare “pentru scopuri interne legate de legislație sau administrație”. Un aspect important al acestei dispoziții este că utilizarea este limitată la “scopuri interne”. Prin urmare, distribuirea sau publicarea materialelor reproduse pe baza acestei reglementări către publicul larg nu este permisă și ar constitui o utilizare în afara scopului prevăzut.

Un element comun și esențial al acestor dispoziții de utilizare în interes public este o anumită rezervă. Chiar dacă scopul este legitim, “dacă natura operei, scopul utilizării, numărul și modul de reproducere afectează în mod nejustificat interesele titularului de drepturi de autor, atunci aceste limitări nu se aplică”. Aceasta funcționează ca o valvă de siguranță în aplicarea dispozițiilor de limitare a drepturilor. De exemplu, dacă o agenție guvernamentală reproduce integral un raport de cercetare costisitor disponibil pe piață pentru revizuire internă, în loc să reproducă doar o parte necesară, acest act ar putea fi considerat ca “afectând nejustificat interesele titularului de drepturi de autor” deoarece ar putea priva raportul de oportunitățile de vânzare pe piață. Această clauză clarifică faptul că, chiar și în cazul utilizării în scopuri de interes public, dacă aceasta concurează direct cu piața titularului de drepturi de autor și afectează semnificativ beneficiile economice, limitarea drepturilor nu este permisă. Astfel, se realizează un echilibru între desfășurarea eficientă a funcțiilor statului și protejarea intereselor economice legitime ale titularilor de drepturi de autor.

Utilizarea traducerii și adaptării în cadrul diverselor reglementări restrictive

Când folosim operele protejate de dreptul de autor pe baza reglementărilor restrictive de drepturi pe care le-am explicat până acum, ne întrebăm până unde este permisă traducerea sau rezumarea acestor opere. Articolul 47 alineatul 6 din Legea Dreptului de Autor din Japonia reglementează aceste utilizări secundare. Acest articol nu creează noi restricții de drepturi, ci clarifică ce tipuri de utilizări secundare sunt posibile atunci când se aplică alte reglementări restrictive de drepturi.

Legea Dreptului de Autor din Japonia împarte utilizările secundare în două categorii: “traducerea” și “adaptarea” (care include aranjamentele muzicale, transformările și alte forme de adaptare), și distinge cu strictețe între domeniile permise în funcție de scopul original al restricției de drepturi.

De exemplu, în cazul utilizării personale (conform articolului 30 din Legea Dreptului de Autor din Japonia) sau în educația școlară (conform articolului 35), nu numai traducerea, dar și aranjarea muzicală, transformarea și adaptarea sunt permise.

Pe de altă parte, în cazurile de utilizare cu un grad înalt de interes public, adică republicarea comentariilor pe teme de actualitate (conform articolului 39), utilizarea discursurilor în scopuri jurnalistice (conform alineatului 2 al articolului 40), raportarea evenimentelor de actualitate (conform articolului 41) și reproducerea în cadrul procedurilor judiciare și administrative (conform articolelor 41 alineatul 2 și 42), utilizările secundare permise sunt limitate doar la “traducere”. În aceste situații, este extrem de important să transmitem conținutul operei în mod precis, astfel încât “adaptarea”, care ar putea modifica exprimarea gândurilor sau sentimentelor autorului, nu este în principiu permisă. Se consideră că menținerea identității expresiei originale a operei și asigurarea preciziei sunt în concordanță cu scopul acestor reglementări restrictive de drepturi. Totuși, există cazuri în jurisprudență care permit rezumarea fidelă scopului în cadrul limitelor citării, dar aceasta este o zonă care necesită o judecată prudentă.

Pentru a clarifica această relație, am rezumat-o în tabelul de mai jos.

Astfel, Legea Dreptului de Autor din Japonia protejează integritatea expresiei operei ca o valoare importantă și intervine în dreptul de adaptare, care este dreptul de a modifica opera, cu mai multă prudență decât în cazul intervenției în dreptul de traducere. Această structură de reguli reflectă un echilibru rafinat între utilizarea echitabilă și protecția drepturilor morale ale autorului.

Concluzii

Așa cum am prezentat în acest articol, Legea Drepturilor de Autor din Japonia nu stabilește o prevedere cuprinzătoare de tipul “fair use”, ci include numeroase articole specifice care limitează drepturile deținătorilor de drepturi de autor pentru anumite scopuri, cum ar fi interesul public sau libertatea presei. Reproducerea editorială a problemelor de actualitate (Articolul 39) stimulează dezbaterea publică, iar utilizarea discursurilor politice (Articolul 40) asigură transparența procesului democratic. În plus, prevederile privind raportarea evenimentelor de actualitate (Articolul 41) adoptă o interpretare modernă care se concentrează pe funcționalitatea actului de “raportare” mai mult decât pe statutul utilizatorului, iar utilizarea în procedurile judiciare (Articolul 41-2, Articolul 42) include un mecanism important de echilibru care nu trebuie să prejudicieze în mod nejustificat interesele deținătorului de drepturi de autor. Mai mult, utilizările secundare asociate cu aceste utilizări (Articolul 43) sunt reglementate prin reguli detaliate, cum ar fi permisiunea de a traduce doar în conformitate cu scopul original al prevederii. Cu progresul tehnologiei digitale, interpretarea acestor prevederi este în continuă schimbare, iar monitorizarea tendințelor recente în jurisprudență este esențială. Pentru a înțelege corect aceste reglementări complexe și pentru a le aplica corespunzător în mediul de afaceri, este necesară o cunoaștere specializată avansată.

Cabinetul de Avocatură Monolith are o bogată experiență în furnizarea de servicii juridice clienților diversi, atât din Japonia cât și din străinătate, în probleme legate de Legea Drepturilor de Autor din Japonia. Avocații noștri includ vorbitori de engleză cu calificări juridice străine, permițându-ne să oferim suport precis companiilor internaționale care desfășoară afaceri în Japonia pentru a înțelege și a respecta sistemul juridic complex al țării. Dacă aveți întrebări legate de temele abordate în acest articol sau aveți nevoie de sfaturi juridice pentru cazuri specifice, vă rugăm să contactați cabinetul nostru de avocatură.