Restricțiile drepturilor în legea drepturilor de autor din Japonia: Explicații privind utilizarea privată și reproducerea în biblioteci

Legea drepturilor de autor din Japonia are ca scop protejarea drepturilor celor care creează opere de artă, asigurând în același timp utilizarea echitabilă a produselor culturale pentru a contribui la dezvoltarea culturii. Așa cum arată articolul 1 al acestei legi, drepturile de autor nu sunt doar pentru protejarea intereselor financiare ale creatorilor, ci reprezintă un sistem menit să promoveze dezvoltarea culturală a societății în ansamblu. Pentru a atinge acest scop, drepturile deținătorilor de drepturi de autor nu sunt absolute și pot fi limitate în anumite situații. Aceste “dispoziții de limitare a drepturilor” stabilesc cazuri excepționale în care operele de artă pot fi utilizate fără permisiunea deținătorului de drepturi de autor și sunt o funcție de ajustare importantă pentru atingerea scopurilor legii. Aceste reglementări sunt strict definite pentru a nu prejudicia nejustificat interesele deținătorilor de drepturi de autor și pentru a nu împiedica utilizarea normală a operelor de artă. Dispozițiile de limitare a drepturilor sunt o proiectare intenționată a sistemului pentru atingerea scopurilor legii, nu doar o scăpare. În acest articol, vom explica în detaliu, pe baza articolelor specifice din Legea drepturilor de autor din Japonia și a cazurilor judecate, două dintre numeroasele dispoziții de limitare a drepturilor care sunt adesea înțelese greșit în activitățile corporative: “reproducerea pentru uz privat” și “reproducerea în biblioteci” care joacă un rol important în activitățile de cercetare și studiu. În special, este extrem de important să înțelegem că imaginea generală a termenului “uz privat” nu se aplică în contextul legal, mai ales în activitățile corporative, din punct de vedere al conformității.

Conceptele fundamentale ale limitărilor dreptului de autor

Sub legea japoneză a dreptului de autor, limitările drepturilor nu sunt ca sistemul flexibil și cuprinzător de “Fair Use” din Statele Unite, ci mai degrabă o colecție de excepții limitate, stabilite prin articole separate pentru anumite scopuri și moduri de utilizare. Prin urmare, în principiu, utilizarea unei opere protejate necesită permisiunea titularului dreptului de autor, iar scutirea de la obținerea acestei permisiuni este posibilă doar dacă actul de utilizare îndeplinește în totalitate cerințele uneia dintre aceste dispoziții de limitare a drepturilor. Principiul fundamental în interpretarea acestor dispoziții este de a nu prejudicia în mod nejustificat interesele titularului dreptului de autor. Acest principiu este de asemenea un ghid important pentru instanțele de judecată atunci când determină domeniul de aplicare al acestor excepții. Astfel, chiar dacă utilizarea pare să îndeplinească formal cerințele articolului, dacă aceasta afectează valoarea de piață a operei și prejudiciază substanțial interesele economice ale titularului dreptului de autor, aplicarea limitării drepturilor ar putea să nu fie recunoscută.

Reproducerea pentru uz privat conform Articolului 30 din Legea Drepturilor de Autor din Japonia

Articolul 30, alineatul (1) din Legea Drepturilor de Autor din Japonia permite reproducerea unei opere de către o persoană care o utilizează “în scopuri personale sau în cadrul gospodăriei sau într-un cadru similar limitat”. Aceasta este cunoscută sub numele de “reproducere pentru uz privat” și reprezintă una dintre cele mai fundamentale limitări ale drepturilor de autor. Pentru ca această prevedere să fie aplicabilă, trebuie îndeplinite trei condiții principale. În primul rând, utilizarea trebuie să fie “personală sau în cadrul gospodăriei sau într-un cadru similar limitat”. Acest lucru se referă la un grup foarte restrâns și intim, cum ar fi familia sau prietenii apropiați, și nu include, de obicei, colegii de la locul de muncă. În al doilea rând, subiectul care reproduce opera trebuie să fie “utilizatorul” însuși. Acest lucru presupune că persoana care folosește opera trebuie să efectueze actul de reproducere, iar angajarea unui terț pentru a efectua reproducerea nu îndeplinește, în principiu, această condiție. În al treilea rând, scopul trebuie să fie utilizarea privată.

Cel mai important aspect în activitatea corporativă este că reproducerea în scopuri de afaceri în cadrul unei companii nu se încadrează în categoria “uzului privat”. Această interpretare a fost stabilită prin jurisprudență, în special prin decizia Tribunalului Districtual din Tokyo din 22 iulie 1977 (cazul reproducerii planurilor de scenografie). În acest caz, instanța a stabilit că “actul de reproducere a unei opere în cadrul unei companii sau alte organizații pentru utilizare internă în scopuri de afaceri nu poate fi considerat ca având un scop personal de utilizare și nici nu poate fi considerat ca fiind utilizat într-un cadru limitat similar cu cel al unei gospodării”, clarificând astfel că reproducerea în cadrul unei companii nu se încadrează în uzul privat. Având în vedere că o persoană juridică are o existență legală, activitățile sale nu pot fi, în esență, “personale”. O companie este o organizație formată în scopuri economice, iar membrii săi, angajații, pot fi numeroși și în schimbare, astfel încât nu îndeplinesc condiția de a fi “într-un cadru limitat similar cu cel al unei gospodării”. Prin urmare, chiar și copierea unui articol de ziar pentru materiale de conferință sau reproducerea literaturii tehnice pentru cercetare și dezvoltare, dacă sunt destinate utilizării interne, nu pot fi efectuate fără permisiunea deținătorului drepturilor de autor și prezintă riscul de a încălca drepturile de autor. Aceasta este o problemă de conformitate adesea neglijată, dar semnificativă, pentru companiile care desfășoară activități la nivel internațional.

Excepții pentru utilizarea privată: Când reproducerea nu este permisă

Articolul 30 din Legea Drepturilor de Autor din Japonia permite reproducerea în scopuri private, dar exclude clar aplicabilitatea acesteia în anumite condiții. Aceste excepții sunt stabilite pentru a preveni ca reproducerea în masă și de înaltă calitate, posibilă datorită avansului tehnologic, să prejudicieze excesiv interesele deținătorilor de drepturi de autor.

Reproducerea cu ajutorul aparatelor automate de copiere

Subsecțiunea 1, Punctul 1 al Articolului 30 din Legea Drepturilor de Autor din Japonia exclude din limitările drepturilor reproducerea efectuată cu “aparate automate de copiere instalate în scopul utilizării de către public”, chiar și atunci când este vorba de utilizare privată. Această prevedere intenționează să prevină răspândirea încălcărilor drepturilor de autor prin utilizarea largă a aparatelor care permit oricui să facă copii de înaltă calitate cu ușurință. Totuși, există o excepție importantă la această regulă. Articolul 5-2 din dispozițiile suplimentare ale Legii Drepturilor de Autor din Japonia prevede că, “pentru moment”, aparatele automate de copiere folosite exclusiv pentru reproducerea documentelor sau desenelor, cum ar fi copiatoarele obișnuite din magazinele de conveniență, sunt excluse de la această prevedere. Ca rezultat, în prezent, este permis ca o persoană să folosească un copiator dintr-un magazin de conveniență pentru a reproduce o parte dintr-o carte în scopuri private, conform Legii Drepturilor de Autor din Japonia. Această distincție reflectă o decizie politică bazată pe comparația între daunele aduse pieței de copii digitale complete ale conținutului, cum ar fi muzica sau videoclipurile, și beneficiile sociale ale copierii documentelor. Cu toate acestea, este important de notat că această măsură este temporară și poate fi schimbată prin viitoare amendamente legislative.

Reproducerea prin evitarea măsurilor tehnice de protecție

Subsecțiunea 1, Punctul 2 al Articolului 30 din Legea Drepturilor de Autor din Japonia stabilește un alt caz important în care excepția pentru utilizare privată nu se aplică: reproducerea realizată prin evitarea măsurilor tehnice de protecție. Măsurile tehnice de protecție sunt definite în Subsecțiunea 1, Punctul 20 al Articolului 2 din Legea Drepturilor de Autor din Japonia și se referă la mecanisme tehnice, cum ar fi protecția la copiere sau controlul accesului, utilizate pentru a preveni sau descuraja încălcarea drepturilor de autor. Utilizarea de software pentru a debloca protecția la copiere de pe DVD-uri sau discuri Blu-ray sau utilizarea anumitor dispozitive pentru a dezactiva criptarea și a face copii, chiar dacă scopul este vizionarea personală, nu intră în sfera utilizării private și constituie o încălcare a drepturilor de autor. Ceea ce este important în această prevedere este că “metoda” prin care se ajunge la reproducere, și nu scopul sau forma finală de utilizare, este criteriul care determină legalitatea. Actul de a evita măsurile tehnice de protecție este considerat o încălcare intenționată a regulilor de utilizare stabilite de deținătorul drepturilor de autor, astfel încât apărarea bazată pe utilizarea privată nu este acceptată. În plus, Articolul 120-2 din Legea Drepturilor de Autor din Japonia prevede sancțiuni penale pentru furnizarea publicului de dispozitive sau programe care permit evitarea măsurilor tehnice de protecție, aplicând măsuri severe nu doar utilizatorilor, ci și celor care facilitează evitarea. Aceasta reflectă o poziție fermă a Legii Drepturilor de Autor din Japonia în asigurarea protecției efective a drepturilor asupra conținutului digital.

Reproducerea în biblioteci conform Articolului 31 al Legii Drepturilor de Autor din Japonia

Separat de reproducerea în scopuri private, Articolul 31 al Legii Drepturilor de Autor din Japonia stabilește o reglementare specială pentru reproducerea efectuată în anumite instituții publice. Această prevedere ia în considerare rolul social ca infrastructură de informații pe care îl joacă bibliotecile și are scopul de a sprijini activitățile de cercetare ale cetățenilor.

Subiectele acestei prevederi includ Biblioteca Națională a Dietei din Japonia și alte biblioteci publice sau universitare specificate prin ordinul de aplicare a legii drepturilor de autor. Sălile de documentare ale companiilor sau bibliotecile școlare nu sunt, de obicei, incluse în această categorie de “biblioteci etc.” Este important de menționat că subiectul dreptului de reproducere conform acestui articol este exclusiv biblioteca etc., și nu utilizatorii individuali. În decizia Tribunalului Districtual Tokyo din 28 aprilie 1995 (cazul refuzului de reproducere de către Biblioteca Municipală Tama), s-a stabilit că utilizatorii nu pot forța o bibliotecă să reproducă materiale invocând Articolul 31 al Legii Drepturilor de Autor și că decizia și responsabilitatea reproducerii revin bibliotecii. Astfel, biblioteca nu doar că împrumută copiatoarele, ci are responsabilitatea de a respecta cerințele legale, acționând ca un “gatekeeper” juridic.

Articolul 31, alineatul (1) al Legii Drepturilor de Autor din Japonia limitează cazurile în care bibliotecile etc. pot reproduce materiale fără permisiunea deținătorului drepturilor de autor la trei tipuri principale. În primul rând, când reproducerea este necesară pentru cercetarea utilizatorilor (punctul 1). În acest caz, se poate reproduce doar o “parte” a unei opere publicate. Această “parte” este interpretată, în general, ca fiind mai puțin de jumătate din întreaga operă. Cu toate acestea, pentru articolele sau lucrările publicate în periodice (reviste sau jurnale academice), dacă a trecut un timp considerabil de la publicare, este posibilă reproducerea întregului articol sau lucrare.

În al doilea rând, când reproducerea este necesară pentru conservarea materialelor bibliotecii (punctul 2). De exemplu, transformarea în microfilm a materialelor vechi și deteriorate sau transferul datelor de pe medii de înregistrare vechi (cum ar fi discurile) pe medii noi, când echipamentele de redare devin greu de procurat, se încadrează în această categorie.

În al treilea rând, când se furnizează copii ale materialelor care sunt dificil de obținut în mod general, cum ar fi cele epuizate, la cererea altor biblioteci etc. (punctul 3). Aceasta este o prevedere care asigură accesul la materiale rare prin intermediul rețelelor de cooperare între biblioteci.

Deși aceste reglementări oferă mijloace legale pentru departamentele de cercetare și dezvoltare ale companiilor să obțină materiale pentru cercetare, ele se desfășoară sub stricta supraveghere și proceduri ale instituțiilor publice, cum ar fi bibliotecile, și sunt complet diferite de reproducerea liberă pe care o companie o poate efectua în interiorul său.

Compararea între copierea pentru uz privat și copierea în biblioteci în Japonia

Așa cum am explicat până acum, atât “copierea pentru uz privat”, reglementată de articolul 30 din Legea Drepturilor de Autor din Japonia, cât și “copierea în biblioteci”, reglementată de articolul 31, sunt dispoziții care permit copierea fără consimțământul titularului drepturilor de autor, însă se bazează pe fundamente juridice diferite, au subiecți și scopuri diferite și permit copierea în limite diferite. Copierea pentru uz privat presupune utilizarea de către o persoană într-un cadru închis și limitat, în timp ce copierea în biblioteci este un serviciu strict reglementat efectuat de instituții publice în scopuri sociale. În activitatea corporativă, prima nu se aplică în principiu, în timp ce a doua poate fi utilizată ca mijloc de cercetare și studiu, cu condiția respectării procedurilor și restricțiilor specifice. Înțelegerea clară a acestor diferențe este esențială pentru asigurarea conformității cu drepturile de autor.

Tabelul de mai jos rezumă principalele diferențe între cele două.

Concluzii

În acest articol, am explicat despre prevederile limitative ale drepturilor din Legea Drepturilor de Autor din Japonia (Japanese Copyright Law), în special despre “reproducerea pentru uz privat” (articolul 30) și “reproducerea în biblioteci etc.” (articolul 31). Cel mai important aspect, așa cum a fost stabilit prin numeroase cazuri judecate de-a lungul anilor, este că excepția pentru “uz privat” nu se aplică reproducerilor efectuate în scopuri comerciale în cadrul companiilor. Înțelegerea greșită a acestui punct poate duce la încălcarea neintenționată a drepturilor de autor. De asemenea, este esențial să înțelegem că orice act de reproducere care ocolește măsurile tehnice de protecție este ilegal, indiferent de scop, și că reproducerea în biblioteci este permisă strict pentru scopuri publice și în condiții riguroase, aspecte importante pentru conformitate. Legea Drepturilor de Autor este un domeniu care se modifică frecvent pentru a răspunde progresului tehnologic și schimbărilor sociale, iar interpretarea sa este complexă. Pentru a acționa corespunzător, este esențială expertiza specializată. Cabinetul de Avocatură Monolith are un istoric solid în furnizarea de sfaturi aprofundate privind dreptul de autor pentru o multitudine de clienți, atât din Japonia cât și internaționali. Avem în echipa noastră vorbitori de engleză cu calificări juridice străine, capabili să ofere suport cuprinzător dintr-o perspectivă internațională asupra sistemelor complexe de drept de autor din Japonia, precum cele discutate în acest articol.