Restricții ale drepturilor în legislația japoneză privind dreptul de autor: Dispoziții excepționale pentru utilizare echitabilă

Legea drepturilor de autor din Japonia își stabilește scopul în articolul său întâi. Acest scop are două aspecte. Primul este protejarea drepturilor autorilor și ale artiștilor interpreți asupra operelor literare și artistice, precum și asupra înregistrărilor și spectacolelor. Al doilea aspect este acela de a acorda atenție utilizării echitabile a acestor produse culturale. Prin armonizarea acestor două scopuri, Legea drepturilor de autor din Japonia contribuie la dezvoltarea culturii, reprezentând un principiu fundamental. Pentru a realiza acest echilibru, legea acordă autorilor drepturi exclusive, cum ar fi dreptul de reproducere și dreptul de reprezentație, în timp ce, în anumite circumstanțe, permite utilizarea operelor fără consimțământul titularului de drepturi, prin prevederi referitoare la ‘limitările drepturilor de autor’. Aceste limitări sunt detaliate în articolele 30 până la 50 ale Legii drepturilor de autor din Japonia. Aceste reglementări joacă un rol important în asigurarea utilizării fluide a operelor în beneficiul întregii societăți. Cu toate acestea, aceste excepții nu sunt acordate necondiționat, ci sunt supuse unor cerințe stricte. În acest articol, vom explica conținutul specific și punctele de atenție în aplicarea principalelor prevederi de limitare a drepturilor, care sunt de o importanță deosebită pentru activitățile corporative și gestionarea organizațiilor, cum ar fi utilizarea în scopuri educaționale, reprezentațiile fără scop lucrativ și citarea, bazându-ne pe legislația și jurisprudența japoneză. 

Utilizarea operelor în domeniul educației sub Legea Drepturilor de Autor din Japonia

Legea Drepturilor de Autor din Japonia recunoaște importanța educației și, în consecință, prevede mai multe excepții pentru utilizarea operelor în instituțiile educaționale. Aceste excepții sunt menite să faciliteze accesul la informații și materiale didactice necesare în procesul educațional, însă domeniul de aplicare și condițiile acestora sunt strict reglementate.

Publicarea în Manuale Școlare și Alte Materiale Didactice Sub Legea Drepturilor de Autor din Japonia

Articolul 33 al Legii Drepturilor de Autor din Japonia permite includerea operelor publicate în manualele școlare, în măsura în care este considerat necesar pentru scopurile educației școlare. Această prevedere asigură utilizarea operelor de înaltă calitate și diverse în manualele școlare, care sunt esențiale pentru educația de la nivel primar până la cel superior. Totuși, aceasta nu permite utilizarea gratuită a operelor. Persoanele care doresc să includă opere de autor în manualele școlare trebuie să notifice autorul despre utilizarea operei și să plătească o compensație stabilită anual de către Comisarul Agenției pentru Afaceri Culturale din Japonia. În plus, conform unei prevederi conexe, Articolul 33(3) al Legii Drepturilor de Autor din Japonia permite reproducerea pentru crearea de manuale școlare cu caractere mărite (manuale didactice mărite) pentru copiii și elevii cu deficiențe de vedere. Și în acest caz, distribuirea în scopuri comerciale necesită plata unei compensații.

Reproducerea și alte utilizări în instituțiile de învățământ sub Legea Drepturilor de Autor din Japonia

Articolul 35 al Legii Drepturilor de Autor din Japonia vizează o gamă largă de activități educaționale. Această prevedere permite persoanelor care predau și celor care participă la cursuri în școli și alte instituții educaționale să reproducă sau să transmită public (cum ar fi în cazul lecțiilor online) opere publicate, în măsura în care este considerat necesar în cadrul procesului educațional.

Pentru ca această prevedere să fie aplicabilă, trebuie îndeplinite câteva cerințe importante. În primul rând, entitatea care utilizează trebuie să fie o „școală sau altă instituție educațională care nu este înființată în scopuri comerciale”. Acest lucru include grădinițe, școli primare, gimnazii, licee și universități, dar nu include facilități de formare operate de companii sau cursuri particulare cu scop comercial. În al doilea rând, utilizarea trebuie să fie „în limitele necesare în cadrul procesului de predare” și să nu „prejudicieze în mod nejustificat interesele deținătorului drepturilor de autor”. De exemplu, copierea și distribuirea întregului conținut al unui caiet de exerciții sau al unui manual destinat achiziției de către studenți în cadrul cursurilor este considerată a prejudicia nejustificat interesele deținătorului drepturilor de autor pe piață și, prin urmare, nu este inclusă în cadrul acestei prevederi.

Tratamentul compensațiilor este, de asemenea, important. Copierea materialelor pentru predare față în față nu necesită compensație, dar transmiterea publică prin internet sau alte mijloace pentru predarea la distanță necesită ca instituția de învățământ să plătească compensații unei organizații de gestiune colectivă (SARTRAS).

Există un aspect deosebit de important pe care companiile trebuie să-l ia în considerare în ceea ce privește aplicarea articolului 35: formarea profesională internă a angajaților nu este inclusă în această prevedere. Companiile sunt organizații cu scop comercial și, prin urmare, formarea care face parte din activitățile lor nu îndeplinește cerința de a fi o „instituție educațională fără scop comercial” stabilită de articolul 35 al Legii Drepturilor de Autor din Japonia. Astfel, copierea și distribuirea unui capitol dintr-o carte disponibilă pe piață ca material de formare sau postarea neautorizată a unui articol de specialitate pe intranetul companiei pot constitui foarte probabil o încălcare a drepturilor de autor.

Compararea utilizării în scopuri educaționale

Articolul 33 și Articolul 35 din Legea Drepturilor de Autor din Japonia permit ambele utilizarea operelor pentru scopuri educaționale, însă scopurile și cerințele lor diferă. Articolul 33 se referă la includerea operelor în manualele „școlare” publice și este utilizat în principal de editorii de manuale. Acesta necesită plata unei compensații stabilite de Comisarul Agenției pentru Afaceri Culturale. Pe de altă parte, Articolul 35 se referă la utilizarea operelor în activitatea zilnică de „predare”, de către profesori și studenți. Aici, copierea în cadrul lecțiilor față în față este gratuită, dar transmiterea publică online necesită o compensație, variind în funcție de modul de utilizare. Înțelegerea clară a diferențelor dintre acestea este esențială pentru utilizarea legală a operelor în mediul educațional.

Tabelul de mai jos prezintă o comparație a excepțiilor de drepturi de autor pentru utilizarea în scopuri educaționale.

Spectacole și alte prezentări fără scop lucrativ în Japonia

Articolul 38, alineatul (1) din Legea Drepturilor de Autor din Japonia permite, sub anumite condiții, prezentarea publică a operelor publicate fără consimțământul titularului drepturilor de autor, cum ar fi reprezentarea, interpretarea, proiecția sau recitarea acestora. Această prevedere are ca scop promovarea activităților culturale ale comunităților locale și a evenimentelor organizate de entități nonprofit, contribuind astfel la binele public.

Pentru ca această excepție să fie aplicabilă, trebuie îndeplinite următoarele trei condiții:

1. Să nu aibă scop lucrativ (nonprofit)
2. Să nu se perceapă taxe de la audiență sau spectatorii (gratuit)
3. Să nu se plătească remunerații artiștilor sau interpreților (fără remunerație)

Aceste cerințe sunt interpretate strict. Dacă nu se îndeplinește măcar una dintre ele, nu se poate beneficia de exonerarea prevăzută de această regulă. De exemplu, chiar dacă intrarea este gratuită, dar artiștii sunt plătiți, nu se îndeplinește a treia condiție, astfel că este necesar consimțământul titularului drepturilor de autor. De asemenea, această prevedere se limitează la actul de prezentare sau proiecție și nu include copierea și distribuirea operelor sau transmiterea lor pe internet.

În activitatea corporativă, interpretarea cerinței “fără scop lucrativ” este deosebit de importantă. Chiar și acțiunile care par a fi nonprofit la prima vedere pot fi considerate cu scop lucrativ dacă sunt indirect legate de beneficiul companiei. În acest sens, instanțele japoneze au oferit o decizie importantă privind difuzarea muzicii de fundal (BGM) în magazine. Proprietarii magazinelor ar putea susține că sunt nonprofit, deoarece nu percep direct de la clienți un preț pentru muzică. Cu toate acestea, instanțele au decis că utilizarea muzicii pentru a îmbunătăți atmosfera magazinului și pentru a stimula dorința de cumpărare a clienților este o activitate care contribuie indirect la creșterea vânzărilor și, prin urmare, este considerată o utilizare cu scop lucrativ.

Logica acestei decizii judiciare poate fi aplicată și altor activități corporative. Să luăm, de exemplu, cazul în care o companie organizează gratuit o proiecție de film în cadrul unui program de beneficii pentru angajați. Deși nu se generează un profit direct, dacă scopul este de a crește moralul angajaților și de a îmbunătăți productivitatea, acesta poate fi considerat un scop lucrativ indirect și, prin urmare, aplicarea articolului 38 poate fi negată. Similar, redarea unui DVD cu un film în holul companiei pentru vizitatori, având scopul de a îmbunătăți imaginea corporativă, necesită consimțământul deoarece servește un scop comercial. Astfel, domeniul “nonprofit” este limitat și companiile care se bazează pe această excepție trebuie să procedeze cu o analiză atentă.

Citat

Articolul 32 al Legii Drepturilor de Autor din Japonia stabilește că operele publicate pot fi utilizate prin citare, atâta timp cât aceasta se face în conformitate cu practicile corecte și se încadrează în limitele justificate de raportare, critică, cercetare sau alte scopuri similare. Aceasta este o prevedere esențială care susține libertatea de exprimare, permițând referirea la opere existente pentru a dezvolta propriile idei și opinii.

Pentru a fi considerată o citare legală, jurisprudența japoneză a stabilit mai multe criterii. În special, standardele stabilite de Curtea Supremă a Japoniei în decizia din 28 martie 1980 (cunoscută sub numele de “cazul parodie-montaj”) sunt importante. Această decizie a cerut ca partea citată să fie clar distinctă de propria operă (claritatea distincției) și ca opera proprie să fie “principală”, iar partea citată să fie “secundară” (relația principal-secundar).

Conceptul de “citat” nu se limitează la utilizarea textelor în lucrări academice sau articole de critică. Acesta poate fi aplicat și în activități comerciale mai practice, așa cum au arătat cazurile ulterioare. Un exemplu notabil este decizia Curții Superioare pentru Proprietate Intelectuală din 13 octombrie 2010 (cunoscută sub numele de “cazul raportului de evaluare a artei”). În acest caz, un evaluator de artă a fost contestat pentru că a atașat o copie color redusă a unei picturi evaluată în raportul său, acțiune considerată a fi o încălcare a dreptului de reproducere.

Deși instanța de fond a recunoscut încălcarea drepturilor de autor, Curtea Superioară pentru Proprietate Intelectuală a răsturnat această decizie, stabilind că atașarea copiei reduse în raportul de evaluare constituie un “citat” legal conform articolului 32 al Legii Drepturilor de Autor din Japonia. Curtea a acordat o importanță deosebită scopului atașării copiei, care nu era de a permite aprecierea artistică, ci de a identifica clar obiectul evaluării și de a preveni falsificarea raportului de evaluare. Aceasta a fost considerată o utilizare justificată în limitele cercetării sau criticii. De asemenea, s-a stabilit că raportul de evaluare era “principal”, iar copia atașată a picturii avea doar rolul “secundar” de a identifica obiectul evaluării. În plus, o astfel de utilizare era în conformitate cu practicile corecte din industria evaluării de artă și nu prejudicia interesele economice ale deținătorului drepturilor de autor prin circulația raporturilor de evaluare. Această decizie demonstrează că “citatul” poate fi aplicat și în activități comerciale care implică utilizarea parțială a operelor de artă pentru scopuri funcționale și esențiale, oferind un precedent important pentru companii în activitățile lor de analiză, verificare și raportare.

Aspecte comune de reținut când se utilizează prevederile de limitare a drepturilor în Japonia

Când se utilizează prevederile de limitare a drepturilor de autor, pe lângă îndeplinirea cerințelor specifice fiecărui articol, este necesar să se acorde atenție unor obligații și restricții comune.

Obligația de a indica sursa

Atunci când se utilizează o operă protejată prin drepturi de autor pentru citare (articolul 32) sau în scopuri educaționale (articolele 33 și 35), pe baza prevederilor de limitare a drepturilor, există în principiu obligația de a indica sursa acesteia, conform articolului 48 din Legea Drepturilor de Autor din Japonia. Indicarea sursei trebuie să se facă într-un mod și la un nivel considerate rezonabile, în funcție de modul de utilizare a operei. În general, acest lucru include numele autorului și titlul operei. Nerespectarea acestei obligații și încălcarea articolului 48 din Legea Drepturilor de Autor pot duce la sancțiuni conform articolului 122 din aceeași lege, motiv pentru care este necesară prudență.

Relația cu drepturile morale ale autorului

Unul dintre cele mai importante aspecte de reținut este relația cu drepturile morale ale autorului. Articolul 50 din Legea Drepturilor de Autor din Japonia prevede clar că „reglementările privind limitarea drepturilor de autor nu trebuie interpretate ca având un impact asupra drepturilor morale ale autorului”. Drepturile morale ale autorului protejează interesele personale ale acestuia și sunt tratate separat de drepturile de autor, care sunt drepturi de proprietate. Acestea includ dreptul de a decide dacă o operă nepublicată va fi publicată (dreptul de divulgare), dreptul de a decide dacă numele va fi afișat pe operă (dreptul la atribuirea numelui) și dreptul de a nu avea conținutul sau titlul operei modificat fără consimțământ (dreptul la integritatea operei).

Ceea ce înseamnă această prevedere este că, chiar dacă prevederile de limitare a drepturilor de autor permit „reproducerea” sau „reprezentarea” unei opere, nu este permisă modificarea acesteia fără autorizație. Limitările drepturilor de autor constrâng în principal exercițiul drepturilor de proprietate, dar drepturile morale, care protejează legătura spirituală și onoarea autorului, nu sunt în principiu restricționate. Acest aspect a fost subliniat și în decizia „cazului parodie și montaj”, unde a fost considerat că modificarea unei fotografii prin combinarea acesteia cu o altă imagine constituie o încălcare a dreptului la integritatea operei. Există riscul de a fi acuzat de încălcarea dreptului la integritatea operei atunci când o companie utilizează prevederile de limitare a drepturilor, de exemplu, când citează un raport al altei companii în scopuri critice, dar modifică textul raportului astfel încât contextul să fie distorsionat sau omitând intenționat părți care schimbă sensul original. Granița dintre utilizarea legală și încălcarea drepturilor trebuie să fie întotdeauna conștientizată.

Concluzii

Așa cum am prezentat în acest articol, Legea Drepturilor de Autor din Japonia (Japanese Copyright Law) protejează puternic drepturile autorilor, oferind în același timp excepții pentru utilizarea operelor în scopuri educaționale, activități nonprofit și citări legitime. Cu toate acestea, aceste “limitări ale drepturilor de autor” sunt excepții stricte și se aplică cerințe riguroase pentru utilizarea lor. În special în activitățile corporative, trebuie să fim conștienți de mai multe aspecte importante: excepțiile pentru scopuri educaționale nu se aplică instruirii interne a companiei, cerințele nonprofit pot fi interpretate larg pentru a include scopuri comerciale indirecte și, în orice caz, drepturile morale ale autorului, în special dreptul de a păstra integritatea operei, trebuie respectate. O interpretare laxă a acestor reglementări și o evaluare atentă a scopului și modului de utilizare specific pentru a se asigura că îndeplinesc cerințele legale sunt esențiale pentru a asigura conformitatea și pentru a evita litigiile inutile.

Cabinetul de Avocatură Monolith are o experiență vastă în oferirea de sfaturi juridice clienților naționali și internaționali cu privire la probleme complexe legate de Legea Drepturilor de Autor din Japonia. Avem în echipa noastră experți vorbitori de engleză cu calificări juridice străine, capabili să ofere suport precis companiilor care desfășoară afaceri internaționale pentru a respecta legea japoneză a proprietății intelectuale. Dacă aveți întrebări legate de temele abordate în acest articol sau aveți nevoie de o evaluare a riscurilor juridice în cazuri specifice, vă rugăm să contactați cabinetul nostru pentru asistență specializată.