Statutul de muncitor și protecția legală a jucătorilor de e-sport

În ultimii ani, odată cu dezvoltarea rapidă a industriei e-sports, discuțiile privind statutul juridic al jucătorilor au devenit tot mai intense.
Ca organizație de e-sports, este necesar să se analizeze cu atenție dacă jucătorii cu care se încheie contracte sunt considerați „lucrători” conform Legii japoneze a standardelor de muncă sau Legii japoneze a sindicatelor.

Ce reglementări legale se aplică contractului dintre organizație și jucători depinde de mai mulți factori, cum ar fi existența constrângerilor de timp și loc asupra jucătorilor, gradul de control și comandă asupra acestora, precum și metoda și suma de plată a remunerației. Aceste aspecte sunt evaluate în mod individual și concret, în funcție de realitatea prestării serviciilor.

Interpretarea juridică a statutului de lucrător al sportivilor

Articolul 9 din Legea japoneză a standardelor muncii definește “lucrătorul” ca fiind “o persoană angajată într-o afacere sau birou, indiferent de tipul de profesie, care primește un salariu”.
De asemenea, articolul 2, alineatul 1 din Legea japoneză a contractelor de muncă stipulează că “lucrătorul” este “o persoană angajată de un angajator pentru a munci și care primește un salariu”.

Având în vedere aceste definiții, în cazul sporturilor profesionale tradiționale, cum ar fi baseball-ul și fotbalul, opinia generală este că jucătorii profesioniști nu sunt considerați “lucrători” conform Legii japoneze a standardelor muncii și Legii japoneze a contractelor de muncă.
Printre motivele invocate se numără specializarea specifică sportivilor profesioniști, limitarea perioadei de prestare a serviciilor, sistemul de remunerare bazat pe salariu anual sau plată pe performanță și remunerațiile ridicate ale sportivilor de top.

Examinarea statutului de „lucrător” al jucătorilor de e-sport

Faptul dacă jucătorii care aparțin unei echipe de e-sport sunt considerați „lucrători” din punct de vedere legal este o problemă importantă pentru organizațiile de care aparțin, deoarece acestea ar trebui să îndeplinească diverse obligații în calitate de angajatori.
În cazul în care jucătorii sunt considerați „lucrători” conform Legii japoneze a standardelor muncii și Legii japoneze a contractelor de muncă, organizația care administrează echipa va trebui, în calitate de „angajator”, să respecte timpul de muncă legal și salariul minim.
De asemenea, dacă organizația încheie unilateral contractul cu jucătorii, există riscul de a fi considerat un abuz al dreptului de concediere.

Particularitățile statutului juridic al jucătorilor de e-sport

Activitatea jucătorilor de e-sport prezintă caracteristici distincte față de cea a sportivilor tradiționali.
Deoarece activitatea lor se desfășoară în principal online, aceștia se confruntă cu mai puține constrângeri fizice și de deplasare. Totuși, au adesea obligații care nu sunt întâlnite la sportivii tradiționali, cum ar fi activitățile de difuzare pe internet și pe rețelele sociale.
Există, de asemenea, jucători care activează în mai multe titluri de jocuri sau care își desfășoară activitatea și ca streameri, ceea ce face ca formele lor de angajare să fie și mai diversificate decât în sporturile tradiționale.

Ca forme concrete de activitate, există jucători care sunt membri ai unei echipe și primesc un salariu fix de 250.000 de yeni pe lună pentru a participa la competiții, jucători care sunt angajați de producători de jocuri și activează ca parte a activităților corporative, și jucători independenți care încheie contracte de sponsorizare.
Chiar și pentru jucătorii care fac parte dintr-o echipă, conținutul și gradul de comandă și control din partea echipei, constrângerile de timp și spațiu, precum și metodele de stabilire a remunerației variază în funcție de fiecare caz în parte.

Criterii de evaluare a statutului de lucrător din perspectiva jurisprudenței

Analizând cazurile judiciare, în cazul Asociației Japoneze de Sumo (Decizia Tribunalului din Tokyo, 25 martie, era Heisei 25 [2013], Rodo Hanrei nr. 1079, pag. 152), s-a stabilit că relația contractuală dintre luptătorii de sumo și Asociația Japoneză de Sumo nu este un contract de muncă, ci un contract bilateral oneros de natură neidentificată în dreptul civil. Astfel, nu se aplică principiul abuzului de drept de concediere în cazul recomandărilor de retragere adresate luptătorilor.

Pe de altă parte, în relația cu Legea Japoneză a Sindicatelor, s-au făcut evaluări diferite.
În cazul Organizației Japoneze de Baseball Profesionist (Decizia Curții de Apel din Tokyo, 3 septembrie, era Heisei 16 [2004], Rodo Hanrei nr. 879, pag. 90), s-a recunoscut că jucătorii de baseball profesioniști se încadrează în definiția de “lucrător” conform Legii Japoneze a Sindicatelor, iar asociația jucătorilor a fost considerată un “sindicat” conform aceleiași legi.
Ca urmare, drepturile prevăzute de Legea Japoneză a Sindicatelor, cum ar fi dreptul la asociere și dreptul la negociere colectivă, sunt garantate și pentru sportivii profesioniști, iar organizațiile de care aparțin nu pot refuza negocierile colective cu jucătorii în ceea ce privește condițiile de muncă și alte aspecte.

Ghid practic pentru determinarea statutului de lucrător

Ca criteriu general de evaluare, dacă conținutul jocului este lăsat la latitudinea abilităților și deciziilor jucătorului, iar constrângerile de timp și loc în afara meciurilor și antrenamentelor sunt minime, și dacă se adoptă un sistem de remunerare bazat pe salariu anual sau plată pe performanță, iar jucătorii de top primesc recompense financiare substanțiale, există o probabilitate mare ca aceștia să nu fie considerați “lucrători” conform Legii japoneze a standardelor de muncă și Legii japoneze a contractelor de muncă.

Pe de altă parte, dacă există instrucțiuni detaliate privind conținutul jocului și activitățile conexe, iar timpul și locul de muncă sunt strict gestionate, și se plătește o sumă fixă de remunerare indiferent de rezultate, probabilitatea ca aceștia să fie considerați “lucrători” conform Legii japoneze a standardelor de muncă și Legii japoneze a contractelor de muncă crește.

Aspecte contractuale specifice e-sporturilor

Spre deosebire de sporturile tradiționale, contractele jucătorilor de e-sport necesită o definire detaliată a relațiilor de drepturi și obligații legate de conținutul digital, cum ar fi drepturile de difuzare a jocurilor, gestionarea drepturilor de imagine și restricțiile privind declarațiile pe rețelele sociale.
De asemenea, având în vedere numeroasele oportunități de participare la competiții internaționale, este necesară o atenție deosebită în alegerea legii aplicabile și a jurisdicției.

Conformarea cu alte reglementări legale

Chiar și în absența aplicării legislației muncii, contractele cu jucătorii sunt supuse altor reglementări legale.
Restricțiile excesiv de stricte privind transferurile sau obligațiile de neconcurență pot fi considerate nule, fiind în contradicție cu ordinea publică și bunele moravuri conform articolului 90 din Codul Civil Japonez.
De asemenea, Comisia Japoneză pentru Comerț Echitabil a subliniat că restricțiile asupra activităților economice ale jucătorilor pot ridica probleme în conformitate cu Legea Japoneză Antimonopol.

În concluzie, organizațiile de e-sport trebuie să examineze în mod individual și concret la ce reglementări legale sunt supuse contractele cu jucătorii, ținând cont de activitatea lor reală și consultând opinia experților, cum ar fi avocații.
Este deosebit de importantă proiectarea detaliată a contractelor, având în vedere relațiile de drepturi și obligații specifice erei digitale și mediul internațional de activitate.