Ce reprezintă daunele morale și prejudiciul nematerial în cazul defăimării unei companii sau organizații?

Când se comite un act care încalcă onoarea, dacă victima este o persoană fizică, se poate acorda o compensație pentru daune numită despăgubire pentru suferința psihică. Dar cum ar trebui să ne gândim atunci când victima este o companie sau o organizație?

https://monolith.law/reputation/defamation[ja]

Pentru companii și organizații, nu se poate lua în considerare suferința psihică, deci chiar dacă onoarea este defăimată, nu se poate lua în considerare o despăgubire pentru suferința psihică. Prin urmare, este posibil să se decidă că ar trebui să se acorde compensații doar pentru daunele tangibile, cum ar fi scăderea vânzărilor. Cu toate acestea, în realitate, este dificil să se calculeze cu exactitate scăderea vânzărilor cauzată de actul de încălcare, astfel încât acest lucru ar însemna că nu se va realiza nicio remediere a drepturilor companiei sau organizației.

Prin urmare, problema este dacă se poate acorda o compensație pentru daunele imateriale, cum ar fi despăgubirile, în afara daunelor tangibile, cum ar fi scăderea vânzărilor, atunci când o companie sau o organizație este supusă unui act de încălcare a onoarei.

Daunele imateriale ale companiilor și organizațiilor

În ianuarie 1964 (anul 1964 în calendarul gregorian), Curtea Supremă a Japoniei a declarat în legătură cu cererea de despăgubire pentru încălcarea dreptului la reputație solicitată de o organizație medicală că “este o eroare totală să concluzionăm că nu există niciun mijloc de remediere, cu excepția despăgubirii pentru daunele materiale, adică daunele patrimoniale, în cazul încălcării dreptului la reputație al unei organizații, deoarece nu există daune imateriale, adică suferință psihică, pentru o organizație care nu are o minte, și că nu există nicio metodă specială permisă de Articolul 723 al Codului Civil Japonez (Codul Civil Japonez) în afară de aceasta”.

“În cazul încălcării dreptului la reputație al unei organizații, nu este deloc imposibil ca să apară daune imateriale care pot fi evaluate în bani, și este corect din punct de vedere social să se oblige infractorul să despăgubească aceste daune în bani.”

Hotărârea Curții Supreme a Japoniei din 28 ianuarie 1964 (anul 1964 în calendarul gregorian)

Curtea a indicat acest lucru și a recunoscut cererea de despăgubire pentru “daune imateriale” în cazul încălcării dreptului la reputație suferit de o organizație. Deși această hotărâre a Curții Supreme nu recunoaște suferința psihică a unei organizații, recunoaște existența daunelor imateriale care pot fi evaluate în bani pentru o organizație și anulează hotărârea inițială care a stabilit că “o organizație nu poate solicita despăgubiri pentru daune imateriale cauzate de încălcarea dreptului la reputație”, trimițând cazul înapoi la Curtea Superioară din Tokyo.

De atunci, daunele imateriale au fost recunoscute pentru diverse organizații, inclusiv partide politice fără personalitate juridică, sindicate, asociații de afaceri și altele.

Defăimarea onoarei companiei și daunele imateriale

Există un caz în care un articol dintr-o revistă săptămânală care critica modul în care președintele unei companii mari și renumite își îndeplinește îndatoririle a fost considerat o defăimare a onoarei companiei, rezultând în plata de despăgubiri și publicarea unei reclame de scuze.

https://monolith.law/reputation/defamation-corrective-advertising-restoration-of-reputation[ja]

Revista săptămânală Shukan Shincho a raportat că I, care era președintele consiliului de administrație al companiei Kanebo și al companiei Japan Airlines, nu avea abilități de conducere, nu era potrivit pentru postul de președinte al Japan Airlines și a continuat să falsifice conturile la Kanebo. În septembrie 1994 (anul 6 al erei Heisei), Curtea Superioară din Tokyo a declarat că nu există dovezi că acest articol corespunde adevărului și a afirmat că:

“Articolul în cauză conține conținut extrem de grav și serios pentru apelant, cum ar fi faptul că a falsificat conturile, și este evident că onoarea și credibilitatea apelantului au fost grav prejudiciate de acesta. De asemenea, nu există nicio dispută între părți cu privire la faptul că tirajul revistei Shukan Shincho este de aproximativ 600.000 de exemplare, și impactul pe care acest articol l-a avut asupra apelantului este semnificativ chiar și din acest punct de vedere. Se poate recunoaște că apelantul a suferit daune imateriale considerabile ca urmare a acestui articol.”

Hotărârea Curții Superioare din Tokyo, 7 septembrie 1994

Și a ordonat revistei Shukan Shincho să plătească 5 milioane de yeni ca despăgubire pentru daunele imateriale și să publice o reclamă de scuze. Pe de altă parte, în ceea ce privește “pierderea profitului pe care l-ar fi putut obține” ca urmare a scăderii vânzărilor apelantului (Kanebo), a declarat că:

“Se poate recunoaște că vânzările companiei de cosmetice, o filială a apelantului, și ale Kanebo Pharmaceuticals Co., Ltd. au scăzut semnificativ în iulie și august 1986 (anul 61 al erei Showa) comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent. Cu toate acestea, vânzările variază în funcție de o serie de factori complexi și diversi, cum ar fi situația economică la un moment dat, astfel încât nu se poate spune că scăderea vânzărilor filialei apelantului este cauzată de publicarea acestui articol. În plus, nu se poate accepta punctul de vedere conform căruia daunele suferite de filială se transformă direct în pierderea profitului pe care apelantul ar fi trebuit să-l obțină.”

Idem

Și nu a recunoscut acest lucru. Chiar dacă în teorie se poate recunoaște existența unor daune materiale, cum ar fi pierderea de afaceri ca urmare a scăderii vânzărilor, este dificil să se demonstreze apariția acestor daune și relația de cauzalitate adecvată cu actul de defăimare, și este rar ca acestea să fie recunoscute în instanță.

Daunele imateriale și costurile pentru restabilirea reputației

În mai multe procese, majoritatea reclamanților au susținut trei tipuri de daune:

1. Pierderi operaționale datorate scăderii vânzărilor și alte daune materiale (pierderi operaționale)
2. Costurile pe care au fost nevoiți să le suporte pentru a lua măsuri de restabilire a reputației (costuri pentru prevenirea extinderii pierderilor operaționale și pentru restabilirea creditului social, cum ar fi costurile pentru anunțuri publice și publicitate de opinie)
3. Daune imateriale, cum ar fi pierderea creditului social

Este rar ca prima categorie să fie recunoscută, iar a doua este dificil de obținut. Există un caz în care a fost recunoscută o acțiune ilegală datorată defăimării, în urma unui interviu cu un agent imobiliar difuzat într-un program de televiziune despre recesiunea imobiliară după prăbușirea economiei de tip balon, în care montajul a schimbat impresia că și agentul imobiliar se afla într-o situație financiară dificilă.

Programul a prezentat situația dezastruoasă a unui bloc de apartamente care a fost forțat să înceteze vânzările, a agentului imobiliar care a fost forțat să înceteze vânzările și a biroului de vânzări, și prin narare a dat impresia că și compania reclamantă, care vindea un bloc de apartamente numit Hightown Yoshikawa, se afla într-o situație financiară foarte dificilă, nu putea face față competiției de dumping, nu putea vinde stocul și avea datorii în creștere.

Însă, în noiembrie 1994 (anul 6 al erei Heisei), Tribunalul Districtual Tokyo a stabilit că, de fapt, compania reclamantă se afla într-o stare foarte bună de funcționare și a declarat că “este clar că reclamantul a avut o evaluare socială considerabilă înainte de difuzarea programului în cauză. Prin urmare, difuzarea acestei părți a programului, care a dat telespectatorilor impresia descrisă mai sus, ar trebui recunoscută ca defăimând creditul reclamantului” și a ordonat postului de televiziune și companiei de producție a programului să plătească 3 milioane de yeni pentru daunele imateriale.

Pe de altă parte, compania reclamantă a susținut că “difuzarea acestei părți a programului a defăimat creditul reclamantului și a avut un impact negativ asupra vânzărilor de la Hightown Yoshikawa, și, deși în mod normal ar fi suficient să distribuim cel mult 400.000 de pliante, am distribuit 620.000 de pliante în plus și am publicat de două ori anunțuri în ziarul Yomiuri Shimbun, cheltuind în total 7.419.347 de yeni în plus pentru costurile de publicitate pentru restabilirea creditului și suferind daune în aceeași sumă”, și a cerut costurile suplimentare de publicitate pe care a fost nevoită să le suporte.

Având în vedere starea pieței imobiliare de atunci, nu putem recunoaște că, dacă nu ar fi fost difuzat programul în cauză, vânzările ar fi fost cu siguranță posibile, și mai degrabă se poate presupune că vânzarea unui bloc de apartamente ca Hightown Yoshikawa era într-o situație foarte dificilă, și totuși, se poate recunoaște că toate cele 33 de apartamente de la Hightown Yoshikawa au fost vândute la aproximativ șase luni după difuzarea programului în cauză. Prin urmare, nu putem recunoaște că, dacă reclamantul nu ar fi făcut publicitatea suplimentară, Hightown Yoshikawa nu s-ar fi vândut. În acest caz, nu putem recunoaște o relație cauzală semnificativă între daunele pe care le susține reclamantul și acțiunea ilegală comună a pârâților, chiar și cu toate dovezile din acest caz.

Tribunalul Districtual Tokyo, 11 noiembrie 1994 (anul 6 al erei Heisei)

Și a respins cererea. Cu toate acestea, chiar dacă se spune că “nu putem recunoaște că, dacă reclamantul nu ar fi făcut publicitatea suplimentară, Hightown Yoshikawa nu s-ar fi vândut”, dacă Hightown Yoshikawa nu s-ar fi vândut fără publicitatea suplimentară, nu ar fi fost necesar să se solicite costurile publicității suplimentare, așa că este o logică ciudată.

https://monolith.law/reputation/expressions-and-defamation[ja]

Defăimarea onoarei companiei și a reprezentanților săi

Când o companie sau o organizație este ținta defăimării, aceasta poate afecta nu doar reputația entității, dar și pe cea a reprezentanților săi sau a celor implicați în activitățile sale.

Revista săptămânală Bunshun a raportat că motivul pentru care actrița Non (cunoscută ca Rena Nōnen în timpul afilierii sale cu agenția de talente) a dispărut de pe scena publică a fost tratamentul pe care l-a primit de la agenția sa, Repro Entertainment. Articolul a detaliat situația în care se afla actrița după 2013, cu afirmații precum “salariul lunar în timpul serialului ‘Amachan’ era de 50.000 de yeni”, “nu avea bani nici măcar pentru a-și cumpăra lenjerie intimă” și “managerii ei de scenă se schimbau constant”. Martorii citați în articol păreau a fi persoane foarte apropiate de situație.

În răspuns la articol, Repro și președintele companiei au dat în judecată Bunshun și editorul său la vremea respectivă pentru defăimare, susținând că articolul “contrazice realitatea”. Procesul a avut loc în iunie 2015, iar verdictul a fost dat în aprilie 2019 (anul 31 al erei Heisei) de către Tribunalul Districtual Tokyo. Tribunalul a negat majoritatea conținutului articolului, afirmând că “inculpații, uitându-și misiunea ca organ de presă, au neglijat să investigheze și să verifice dintr-un punct de vedere obiectiv dacă conținutul pe care intenționau să-l raporteze este adevărat sau nu, și au dat prioritate răspândirii unui conținut care nu este decât o afirmație subiectivă, fără nicio dovadă, în articolul în cauză”.

“Dacă se răspândește în societate ideea că agenția de talente, care este reclamantul, oferă doar o remunerație mică talentelor sale și nu le oferă de lucru fără un motiv rațional, reputația companiei va fi grav afectată, ceea ce va reprezenta un obstacol major în activitatea de descoperire și formare a talentelor. Daunele imateriale suferite de compania reclamantă sunt semnificative. În plus, în ceea ce privește reclamantul A, care este directorul executiv al companiei reclamante și servește ca director permanent al Asociației Muzicale Japoneze (Japanese Music Association), dacă se răspândește în societate ideea că el este o persoană care recurge la hărțuirea psihologică (power harassment) prin negarea personalității talentelor sale, reputația și încrederea în reclamantul A vor fi afectate, ceea ce se poate considera că va reprezenta un obstacol în activitatea sa.”

Hotărârea Tribunalului Districtual Tokyo, 19 aprilie 2019

În consecință, Tribunalul Districtual Tokyo a ordonat Bunshun și editurii sale să plătească 1 milion de yeni ca despăgubiri morale directorului executiv și 5 milioane de yeni pentru daunele imateriale suferite de agenția de talente, plus costurile avocatului, în total 6,6 milioane de yeni.

De notat că Bunshun și editura sa au făcut apel imediat după pronunțarea verdictului.

https://monolith.law/reputation/compensation-for-defamation-damages[ja]

Pentru mai multe informații despre costurile avocatului și procesul de despăgubire în cazul gestionării daunelor de reputație pe internet, consultați articolul de mai jos.

https://monolith.law/reputation/reputation-lawyers-fee[ja]

Rezumat

Când reputația unei companii sau organizații este defăimată, dreptul la remediere poate fi solicitat nu numai pentru daunele tangibile, ci și pentru cele intangibile.

Articolul 710 din Codul Civil Japonez (Legea Civilă Japoneză) prevede că “Oricine încalcă drepturile altuia asupra corpului, libertății sau reputației, sau drepturile de proprietate ale altuia, indiferent de caz, trebuie să răspundă pentru daunele cauzate, inclusiv cele care nu sunt legate de proprietate.” Această prevedere este interpretată ca recunoscând dreptul la compensație pentru daunele intangibile și se ajunge la o concluzie rezonabilă și practică în cazul companiilor și organizațiilor.

În cazul persoanelor fizice, se poate solicita compensație pentru suferință morală, iar în cazul companiilor și organizațiilor, se poate solicita compensație pentru daunele intangibile, obligând astfel persoana vinovată să acopere daunele.