Protecția drepturilor acționarilor minoritari în dreptul societăților comerciale japoneze și drepturile acționarilor minoritari

Legea companiilor din Japonia (Legea nr. 86 din 2005, Heisei 17) definește clar drepturile acționarilor unei societăți pe acțiuni, punând un accent deosebit pe protecția acționarilor minoritari. Aceasta oferă un mecanism esențial pentru ca acționarii, care sunt o forță minoritară, să-și protejeze interesele de decizii manageriale incorecte sau de comportamente frauduloase sub principiul majorității în cadrul adunării generale a acționarilor. În cazul companiilor publice, acționarii pot exprima nemulțumirea prin vânzarea acțiunilor lor, exercitând astfel “regula Wall Street”, însă în companiile private sau în anumite situații, vânzarea acțiunilor nu este la fel de simplă. În astfel de cazuri, drepturile acționarilor minoritari stabilite de legea companiilor devin un instrument indispensabil pentru protejarea investițiilor lor și pentru supravegherea unei gestionări sănătoase a companiei.

Legea companiilor din Japonia, adoptată în anul 2005 (Legea nr. 86 din 2005, Heisei 17), a introdus forme noi de companii, precum societatea în comandită, și a consolidat “dreptul de retragere” al acționarilor, îmbunătățind astfel cadrul de protecție a acționarilor minoritari. Aceasta demonstrează recunoașterea de către legiuitor a importanței protejării intereselor acționarilor nu doar prin mecanisme de piață, ci și prin mijloace legale. În acest articol, vom explica în detaliu principalele drepturi ale acționarilor minoritari, cum ar fi cererea de interdicție, cererea de destituire a directorilor și cererea de acces la registrele contabile, care sunt deosebit de importante pentru investitorii străini și profesioniștii din domeniul afacerilor care investesc în companiile japoneze, folosind legislația specifică și exemple din jurisprudența japoneză. Înțelegerea acestor drepturi este extrem de importantă pentru a naviga în mediul de guvernanță corporativă din Japonia și pentru a elabora strategii de investiții.

Imaginea de ansamblu a drepturilor acționarilor minoritari în cadrul Legii Societăților Comerciale din Japonia

Drepturile acționarilor minoritari se referă la acele drepturi ale acționarilor unei societăți pe acțiuni, care pot fi exercitate doar de către acționarii care dețin un anumit procent sau număr de acțiuni. Aceste drepturi sunt acordate pentru a permite acționarilor minoritari să supravegheze și să monitorizeze executarea afacerilor companiei sub principiul majorității la adunările generale ale acționarilor și pentru a-și proteja interesele împotriva deciziilor nedrepte. Scopul lor ultim este de a asigura transparența în management, de a descoperi actele ilegale sau încălcările legale ale directorilor și de a proteja interesele tuturor acționarilor, promovând astfel dezvoltarea durabilă a companiei.

Legea Societăților Comerciale din Japonia stabilește diverse drepturi pentru acționarii minoritari în funcție de numărul de acțiuni deținute și procentul de drepturi de vot. Aceste cerințe sunt stabilite pentru a preveni abuzul de drepturi și pentru a permite o supraveghere și monitorizare efectivă. În cazul companiilor publice, de multe ori se solicită o perioadă de deținere continuă de cel puțin șase luni. Acționarii trebuie să înțeleagă că nivelul de influență și protecție pe care îl au asupra companiei variază în funcție de procentul de acțiuni pe care îl dețin. De exemplu, deținerea a 3% din drepturile de vot le permite să exercite drepturi importante de supraveghere, cum ar fi solicitarea de a inspecta registrele contabile sau inițierea unei acțiuni pentru demiterea directorilor. Aceasta servește și ca un ghid pentru investitori atunci când achiziționează acțiuni în mod strategic pentru a exercita anumite drepturi. Cerința privind perioada de deținere continuă are, de asemenea, rolul de a încuraja implicarea acționarilor dintr-o perspectivă pe termen lung, în locul speculațiilor pe termen scurt.

Mai jos, vă prezentăm principalele drepturi ale acționarilor minoritari și cerințele pentru exercitarea lor în cadrul Legii Societăților Comerciale din Japonia.

Cererea de Interdicție

Cererea de interdicție reprezintă dreptul acționarilor de a solicita instanței să oprească acțiunile ilegale sau contrare statutului întreprinse de directorii sau executivii unei companii, care ar putea cauza daune ireparabile societății. Acest drept se bazează pe articolul 360, alineatul (1) din Legea Companiilor din Japonia (2005), funcționând ca o măsură preventivă esențială pentru asigurarea legalității administrării afacerilor companiei.

În mod particular, cererea de interdicție a emiterii de acțiuni noi este o formă frecventă de cerere de interdicție, din perspectiva protecției acționarilor minoritari. Aceasta permite acționarilor să solicite companiei să oprească emiterea de noi acțiuni (acțiuni suplimentare) atunci când emiterea acestora încalcă legea sau statutul companiei sau se face prin metode extrem de inechitabile, creând riscul de a dezavantaja acționarii. Dreptul este reglementat de articolul 210 din Legea Companiilor din Japonia.

Pentru ca această cerere să fie acceptată, trebuie îndeplinite două condiții. Prima este ca emiterea de noi acțiuni să se facă „în violarea legii sau a statutului sau prin metode extrem de inechitabile”, iar a doua este „riscul de dezavantaj pentru acționari”.

În evaluarea „metodelor extrem de inechitabile”, „regula scopului principal” servește ca un criteriu important. Aceasta se referă la cazurile în care scopul principal al emiterii de noi acțiuni nu este strângerea de fonduri legitime, ci menținerea controlului asupra companiei de către actuala echipă de management. În Japonia, conform Legii Companiilor, acționarii sunt cei care numesc directorii în cadrul adunării generale a acționarilor, iar manipularea compoziției acționarilor de către directori pentru a-și menține poziția este considerată contrară scopului distribuției autorității instituționale. Cu toate acestea, dacă există motive legitime, cum ar fi necesitatea de finanțare sau raționalitatea planului de afaceri, intenția de a menține controlul nu va fi considerată „extrem de inechitabilă”.

În acest context, s-au acumulat numeroase decizii judecătorești:

• Tribunalul Districtual Tokyo, decizia din 25 iulie 1989 (cazul Inageya-Tadamiya): Această decizie a stabilit că, într-un context de luptă pentru controlul companiei, alocarea unui număr mare de noi acțiuni unui terț cu scopul principal de a reduce procentajul de acțiuni deținute de un anumit acționar și de a menține controlul actualilor manageri este considerată o emitere inechitabilă.
• Tribunalul Superior Tokyo, decizia din 4 august 2004: În această decizie, deși intenția de menținere a controlului de către actuala echipă de management a fost pusă sub semnul întrebării, necesitatea de finanțare pentru planul de afaceri și raționalitatea acestuia au fost recunoscute, astfel încât, chiar dacă exista intenția de menținere a controlului, aceasta nu a prevalat asupra scopului legitim al dezvoltării companiei și, prin urmare, emiterea de acțiuni nu a fost considerată inechitabilă.
• Tribunalul Superior Tokyo, decizia din 23 martie 2005: Această decizie a stabilit că emiterea de noi drepturi de subscriere a acțiunilor cu scopul principal de menținere și asigurare a controlului managerial este, în principiu, considerată o metodă „extrem de inechitabilă”. Cu toate acestea, în mod excepțional, dacă există circumstanțe speciale care justifică „protecția intereselor tuturor acționarilor”, cum ar fi cei care achiziționează acțiuni cu scopul de a exploata compania (greenmailers), managementul distructiv, utilizarea necorespunzătoare a activelor companiei sau vânzarea acțiunilor la un preț excesiv, emiterea nu trebuie considerată inechitabilă.
• Curtea Supremă a Japoniei, decizia din 7 august 2007: Această decizie a stabilit că principiul egalității acționarilor protejează interesele fiecărui acționar, dar dacă existența sau dezvoltarea companiei este împiedicată și valoarea corporativă este compromisă, tratamentul discriminatoriu al unui anumit acționar nu contravine echității și este acceptabil atâta timp cât nu lipsește de proporționalitate și nu încalcă principiul. Dacă valoarea corporativă este compromisă sau nu ar trebui să fie determinată în cele din urmă de adunarea generală a acționarilor și respectată atâta timp cât nu există defecte majore în acea decizie.
• Tribunalul Districtual Tokyo, decizia din 23 iunie 2008: Această decizie a stabilit că emiterea de noi acțiuni alocate unui terț într-o companie publică este recunoscută ca exercițiu al deciziei manageriale și că reducerea procentajului de acțiuni deținute de acționarii existenți nu este imediat considerată dezavantajoasă. Cu toate acestea, dacă există o dispută privind controlul companiei și sunt emise noi acțiuni într-un număr care afectează semnificativ procentajul de acțiuni deținute de acționarii existenți, iar scopul principal este menținerea controlului, atunci se consideră că acționarii sunt dezavantajați.
• Tribunalul Superior Tokyo, decizia din 16 octombrie 2024: Această decizie, care a respins o cerere de ordonanță provizorie pentru interzicerea schimbului de acțiuni, oferă o perspectivă asupra tendințelor instanțelor în ceea ce privește aplicarea și cerințele cererii de interdicție.

Aceste decizii judecătorești clarifică faptul că cererile de interdicție a emiterii de noi acțiuni sunt evaluate nu doar pe baza încălcării formale a legii, ci și luând în considerare scopul substanțial și impactul asupra acționarilor. În special, în contextul luptelor pentru controlul companiei, instanțele tind să respecte discreția deciziilor manageriale, protejând în același timp interesele tuturor acționarilor printr-o examinare riguroasă.

Cererea de destituire a directorilor sub legislația japoneză

Directorii unei societăți pe acțiuni pot fi destituiți “oricând” printr-o rezoluție obișnuită a adunării generale a acționarilor, conform articolului 339 alineatul (1) din Legea Societăților Comerciale din Japonia. Cu toate acestea, chiar și atunci când nu se obține majoritatea voturilor în adunarea generală a acționarilor, legea japoneză le recunoaște acționarilor minoritari dreptul de a iniția o acțiune în justiție pentru destituirea directorilor. Acest drept poate fi exercitat de acționarii care dețin cel puțin 3% din drepturile de vot pentru o perioadă continuă de șase luni.  

Pentru ca această cerere să fie admisă, este necesar ca directorul vizat să fi comis “acte de corupție sau fapte grave care încalcă legile sau statutul” în exercitarea funcțiilor sale. Interpretarea acestor “fapte grave” poate varia în funcție de circumstanțele individuale ale fiecărui caz, iar deciziile instanțelor pot diferi.  

Printre exemplele specifice de cazuri judecate, se numără următoarele:

• Judecătoria Districtuală Tokyo, decizia din 22 aprilie 2021 (Reiwa 3): În această decizie, cererea de destituire inițiată de acționarii minoritari împotriva unui director care a fost condamnat definitiv pentru infracțiuni de abuz în serviciu în conformitate cu codul penal sud-coreean, în legătură cu executarea afacerilor unei companii afiliate din Coreea, a fost respinsă. Instanța a subliniat că implicarea directorului în actele criminale a fost subordonată și pasivă și că prejudiciul material a fost remediat prin compensație, motiv pentru care nu a fost considerată o “faptă gravă” care încalcă legea. Această decizie sugerează că o condamnare penală definitivă pentru infracțiuni legate de îndatoririle directoriale nu duce automat la admiterea unei cereri de destituire. Instanța a examinat în detaliu circumstanțele individuale, în special gradul de implicare al directorului și starea de recuperare a prejudiciului, arătând o abordare prudentă în evaluarea “gravității” impactului acțiunilor asupra managementului companiei.  
• Curtea de Apel Takamatsu, decizia din 28 mai 1953 (Showa 28): Această decizie se referă la un caz în care directorul care era și președintele adunării nu a inclus pe ordinea de zi propria sa destituire și nu a supus-o la vot, stabilind că acest lucru nu îndeplinește criteriile pentru respingerea unei propuneri de destituire.  
• Judecătoria Districtuală Tokyo, decizia din 24 decembrie 2013 (Heisei 25): Un caz în care cererea de destituire a unui director pe baza unor facturi fictive adresate companiei a fost admisă.  
• Judecătoria Districtuală Tokyo, decizia din 26 noiembrie 2013 (Heisei 25): Un caz în care cererea de destituire a unui director pe baza unor bilanțuri contabile falsificate a fost admisă.  
• Judecătoria Districtuală Tokyo, decizia din 14 mai 2012 (Heisei 24): Un caz în care cererea de destituire a unui director pe baza privatizării proprietății companiei a fost admisă.  
• Judecătoria Districtuală Tokyo, decizia din 24 aprilie 2014 (Heisei 26): Un caz în care destituirea unui auditor nominal a fost considerată justificată pe baza unor “motive întemeiate”.  
• Judecătoria Districtuală Tokyo, decizia din 26 iunie 2024 (Reiwa 6): Un caz în care a fost recunoscută încălcarea obligației de neconcurență de către un director și s-a pronunțat asupra cererii de remunerație a directorului după expirarea mandatului.  

Aceste cazuri judecate demonstrează că acțiunea în justiție pentru destituirea directorilor este un mecanism prin care directorii care nu pot fi destituiți prin votul majorității adunării generale a acționarilor pot fi forțați să își părăsească funcțiile printr-o decizie judecătorească. În același timp, este evident că instanțele nu doar evaluează formalismul încălcărilor, ci și “gravitatea” actelor și impactul lor real asupra companiei, luând decizii prudente pentru a preveni abuzul de drept.

Dreptul de acces la registrele contabile sub legislația japoneză

Dreptul de acces la registrele contabile reprezintă unul dintre cele mai fundamentale drepturi ale acționarilor minoritari pentru a supraveghea situația de management a companiei și pentru a verifica existența unor eventuale fraude. Acest drept permite acționarilor să solicite, în timpul orelor de lucru ale companiei și prin clarificarea motivului cererii, accesul la vizualizarea sau la obținerea de copii ale registrelor contabile sau ale documentelor aferente. Dreptul este stipulat în articolul 433 din Legea Companiilor din Japonia.  

Pot exercita acest drept acționarii care dețin cel puțin o treime din drepturile de vot ale tuturor acționarilor sau cel puțin o treime din totalul acțiunilor emise (excluzând acțiunile proprii ale companiei). De asemenea, acționarii companiei-mamă a unei societăți pe acțiuni pot face o cerere similară, cu condiția să obțină permisiunea instanței, dacă este necesar pentru exercitarea propriilor lor drepturi.  

Totuși, compania poate refuza această cerere dacă se încadrează în anumite motive de refuz specificate în alineatul 2 al articolului 433 din Legea Companiilor din Japonia. Principalele motive de refuz includ următoarele:  

• Când solicitantul a cerut accesul la registrele contabile sau la obținerea de copii ale acestora cu scopul de a comunica informațiile obținute unor terți în vederea obținerii unui profit, sau dacă a făcut astfel de comunicări în ultimii doi ani.  
• Când solicitantul este implicat într-o afacere care concurează în mod substanțial cu activitatea companiei, deoarece registrele contabile pot conține secrete comerciale importante, cum ar fi costurile de producție, furnizorii de materii prime sau clienții, iar accesul concurenței la aceste informații ar putea afecta semnificativ interesele companiei.  
• Când scopul cererii este de a interfera cu activitățile companiei.  
• Când solicitantul a abuzat de acest drept în trecut.  

Acțiunea Reprezentativă a Acționarilor Sub Legislația Japoneză

Acțiunea reprezentativă a acționarilor este un tip de litigiu în care acționarii pot urmări responsabilitatea directorilor, auditorilor, executivilor sau contabililor de audit (denumiți în continuare “oficiali etc.”) care au încălcat obligațiile lor de serviciu și au cauzat daune companiei, dar compania însăși nu inițiază o acțiune în justiție împotriva acestor oficiali etc. Acest mecanism este reglementat de articolul 847 din Legea Companiilor din Japonia și joacă un rol extrem de important în întărirea funcției de supraveghere împotriva neregulilor sau neglijenței managementului și în protejarea intereselor companiei.  

Pentru a iniția o acțiune reprezentativă a acționarilor, trebuie îndeplinite câteva cerințe. În primul rând, acționarul care dorește să depună plângerea trebuie să dețină acțiuni în mod continuu pentru cel puțin șase luni în cazul unei companii publice. Apoi, acționarul trebuie să solicite mai întâi companiei, prin intermediul unui document scris, să inițieze o acțiune în justiție împotriva oficialilor etc. pentru a urmări responsabilitatea acestora. Compania are la dispoziție o perioadă de 30 de zile de la primirea acestei solicitări pentru a decide dacă va iniția sau nu o acțiune în justiție. Cu toate acestea, cerința acestei solicitări preliminare poate fi scutită dacă, după expirarea perioadei de 30 de zile, există riscul ca compania să sufere daune ireparabile.  

În ceea ce privește domeniul de aplicare al “responsabilității directorilor” care poate fi urmărită într-o acțiune reprezentativă a acționarilor, două teorii principale s-au confruntat de mult timp: teoria “datoriei totale” și teoria “datoriei limitate”. Teoria datoriei totale susține că toate datoriile pe care directorii le au față de companie pot fi subiectul unei acțiuni reprezentative a acționarilor și se bazează pe faptul că posibilitatea ca o companie să neglijeze urmărirea responsabilității oficialilor etc. există indiferent de cauza generatoare a datoriei. Pe de altă parte, teoria datoriei limitate susține că urmărirea responsabilității ar trebui să se limiteze la anumite domenii, de exemplu, la responsabilitățile care sunt dificil sau imposibil de exonerat, și consideră că ar trebui să se respecte discreția decizională a managementului companiei.

Utilizarea acțiunii reprezentative a acționarilor a crescut dramatic după revizuirea Legii Comerciale din 1993, când taxa pentru inițierea unei acțiuni în justiție a fost redusă semnificativ la 8,200 yeni (valoarea de atunci), indiferent de suma revendicată. Acest lucru a transformat-o într-un puternic mijloc de descurajare împotriva comportamentului necorespunzător al managementului, dar, pe de altă parte, inițierea unor acțiuni în justiție cu scopuri nelegitime sau cu intenția de a cauza daune companiei poate fi respinsă conform paragrafului 1 al articolului 847 din Legea Companiilor din Japonia. Acest mecanism este un mijloc important prin care acționarii, în calitate de proprietari ai companiei, pot supraveghea activitățile managementului și proteja activ interesele companiei, jucând un rol central în guvernanța corporativă din Japonia.

Dreptul de Propunere al Acționarilor Sub Legislația Japoneză

Dreptul de propunere al acționarilor este dreptul pe care îl au acționarii de a propune anumite subiecte pentru ordinea de zi a adunării generale a acționarilor și de a solicita companiei să includă aceste propuneri în notificarea de convocare. Acest sistem a fost introdus în codul comercial japonez în anul 1981 (Showa 56) cu scopul de a preveni formalizarea adunărilor generale ale acționarilor, de a întări drepturile acționarilor și de a promova o comunicare constructivă între acționari și companie.

Pentru a exercita acest drept, trebuie îndeplinite anumite condiții. În cazul companiilor publice, acționarul care propune trebuie să dețină cel puțin 1% din totalul drepturilor de vot sau peste 300 de drepturi de vot în mod continuu timp de șase luni. Pentru companiile private care au un consiliu de administrație, nu se cere o perioadă de deținere continuă de șase luni. De asemenea, propunerile acționarilor trebuie să fie prezentate companiei cu cel puțin opt săptămâni înainte de adunarea generală a acționarilor relevantă. Numărul de propuneri pe care un acționar le poate face este limitat la zece per acționar, conform articolului 305, alineatul 4 din Legea Companiilor din Japonia.

Compania poate refuza propunerile acționarilor în următoarele cazuri specifice:

• Dacă propunerea încalcă legile sau statutul companiei (conform articolului 304, alineatul 4 și articolului 305, alineatul 4 din Legea Companiilor din Japonia).
• Dacă o propunere substanțial identică a fost respinsă în ultimii trei ani la adunarea generală a acționarilor fără să obțină aprobarea a cel puțin unu din zece din totalul drepturilor de vot ale acționarilor.
• Dacă motivele propunerii sunt evident false sau sunt considerate a fi făcute exclusiv în scopul de a calomnia sau insulta pe cineva (conform regulamentului de implementare a Legii Companiilor, articolul 93, alineatul 1, punctul 3).
• Dacă exercitarea dreptului de propunere al acționarilor este considerată un abuz de drept.

În ultimii ani, numărul propunerilor acționarilor la adunările generale din Japonia a crescut semnificativ. Acest lucru se datorează în parte relaxării efective a cerințelor pentru exercitarea dreptului de propunere al acționarilor, ca urmare a modificării sistemului de acțiuni unitare în 2018 (de la 1.000 la 100 de acțiuni) și a creșterii divizării acțiunilor datorate cererii de reducere a sumei minime de investiție de către Bursa de Valori din Tokyo. Această creștere sugerează că dialogul constructiv și propunerile din partea investitorilor individuali sunt în creștere, ceea ce este văzut ca un impuls pentru evoluția guvernanței corporative în Japonia.

Alte drepturi ale acționarilor minoritari sub legislația japoneză

Pe lângă drepturile detaliate anterior, Legea Companiilor din Japonia stabilește diverse drepturi pentru protecția acționarilor minoritari.

• Dreptul de a solicita convocarea unei adunări generale extraordinare a acționarilor: Acționarii care dețin mai mult de 3% din totalul drepturilor de vot și care au menținut această deținere continuu timp de șase luni pot solicita companiei convocarea unei adunări generale extraordinare pentru a discuta probleme importante legate de afacerile sau proprietățile companiei. Acesta este un drept care asigură acționarilor oportunitatea de a-și exprima opinia direct în management, în cazul în care conducerea nu convoacă o adunare generală.  
• Dreptul de a obiecta la reducerea responsabilității directorilor: Acționarii care dețin mai mult de 3% din totalul drepturilor de vot pot obiecta atunci când consiliul de administrație decide să exonereze directorii sau alți ofițeri de responsabilitatea de a despăgubi compania. Dacă se ridică obiecții, exonerația de responsabilitate decisă de consiliul de administrație nu poate fi efectuată. Acesta este un important drept de supraveghere care previne ca managementul să scape nejustificat de responsabilitate și protejează interesele acționarilor.  
• Dreptul de a iniția o acțiune pentru dizolvarea companiei: Acționarii care dețin mai mult de 10% din totalul drepturilor de vot pot solicita dizolvarea companiei în instanță, dacă compania se confruntă cu dificultăți semnificative în executarea afacerilor sale și există riscul unor daune ireparabile, sau dacă gestionarea și dispoziția proprietății companiei sunt extrem de necorespunzătoare și pun în pericol existența companiei din cauze „inevitabile”. Acesta este un mijloc de remediere final pregătit pentru cazurile în care continuarea companiei ar fi dezavantajoasă pentru acționari.  
• Dreptul de a iniția o acțiune reprezentativă multiplă: Articolul 847 alineatul (3) din Legea Companiilor din Japonia prevede că acționarii minoritari ai unei companii-mamă finală etc. pot iniția o acțiune în justiție împotriva unei filiale complete etc., sub anumite condiții, pentru a urmări responsabilitatea directorilor și a altor ofițeri. Acesta este un drept care permite acționarilor unei companii-mamă să urmărească direct actele de mărfă ale directorilor și ofițerilor unei filiale, facilitând astfel o guvernanță corporativă consolidată în cadrul întregului grup de companii.  

Aceste drepturi constituie un mecanism de protecție multi-stratificat care permite acționarilor minoritari să exercite influență asupra managementului companiei și să corecteze comportamentele inadecvate.

Concluzie

Protecția drepturilor acționarilor minoritari în cadrul Legii Companiilor din Japonia este un element esențial pentru investitorii străini care doresc să investească în companii japoneze. O gamă variată de drepturi, cum ar fi cererea de interdicție, acțiunea în destituirea directorilor, solicitarea de examinare a cărților contabile, acțiunea reprezentativă a acționarilor și dreptul de a face propuneri acționarilor, oferă acționarilor mijloace legale puternice pentru a supraveghea managementul companiei și a-și proteja interesele împotriva actelor nedrepte. Aceste drepturi nu sunt doar stipulate în legislație, ci și interpretarea lor a fost aprofundată prin numeroase cazuri judecate, stabilind astfel practica lor în afaceri. În special, cerințele pentru exercitarea drepturilor, motivele de refuz și conceptul de “abuz de drept” au fost clarificate prin deciziile instanțelor, crescând astfel predictibilitatea atât pentru acționari, cât și pentru companii.

Cabinetul de Avocatură Monolith are o vastă experiență în domeniul serviciilor legale legate de drepturile acționarilor minoritari sub Legea Companiilor din Japonia. Firma noastră include avocați vorbitori de engleză cu calificări legale străine, care sunt capabili să explice sistemul juridic complex al Japoniei într-un mod accesibil clienților noștri străini și să ofere suport legal eficient.