Conceptul de 'Act Comercial' în Dreptul Comercial Japonez: Explicația Clasificării și Domeniului său

În desfășurarea afacerilor în Japonia, este extrem de important să înțelegem cum reglementează legea japoneză tranzacțiile comerciale. Sistemul juridic japonez are două piloni principali: “Codul Civil Japonez”, care reglementează relațiile legale generale între persoane private, și “Codul Comercial Japonez”, care stabilește reguli specifice pentru activitățile corporative și tranzacțiile comerciale. În funcție de aplicabilitatea unuia sau altuia dintre aceste legi, condițiile de formare a contractelor, drepturile și obligațiile părților, precum și perioadele de prescripție pentru creanțe pot diferi semnificativ. De exemplu, prescripția generală a creanțelor stabilită de Codul Civil Japonez, conform articolului revizuit 166, este de “5 ani de la data la care titularul a devenit conștient că poate exercita dreptul” sau “10 ani de la data la care dreptul a putut fi exercitat”. În trecut, creanțele rezultate din acte comerciale erau supuse unei prescripții scurte de 5 ani conform Codului Comercial (articolul anterior 522), dar, după revizuirea Codului Comercial în 2005 și a Codului Civil în 2020, reglementările speciale ale Codului Comercial au fost abrogate, iar acum se aplică principiile generale ale Codului Civil. Această diferență are un impact direct asupra gestionării creanțelor și a strategiilor de rezolvare a disputelor, astfel încât a determina corect dacă activitățile companiei dumneavoastră corespund “actelor comerciale” sub legea comercială japoneză este primul pas în gestionarea riscurilor de afaceri. În acest articol, ne vom concentra pe conceptul de “act comercial”, explicând definiția sa legală, clasificarea principală și ce tipuri de acțiuni sunt incluse în fiecare categorie, bazându-ne pe legislația și jurisprudența japoneză.

Cadrul Actelor de Comerț în Dreptul Comercial Japonez

Dreptul comercial japonez clasifică „actele de comerț” pe baza unei liste specifice sau a unei definiții. Pentru a înțelege această clasificare, este util să avem în vedere două distincții conceptuale majore, și anume „actele de comerț fundamentale” și „actele de comerț auxiliare”.

Actele de comerț fundamentale se referă la activitățile care constituie nucleul operațiunilor unei întreprinderi, fiind acte care în sine reprezintă scopul afacerii. Acestea sunt activitățile de tranzacționare care justifică existența însăși a întreprinderii. Dreptul comercial japonez subdivizează aceste acte de comerț fundamentale în două categorii legale specifice. Prima categorie este „actele de comerț absolute”, care sunt întotdeauna considerate acte de comerț datorită naturii lor obiective intrinsec comerciale. A doua categorie este „actele de comerț operaționale”, care în sine nu diferă de actele civile generale, dar dobândesc caracteristicile unui act de comerț prin faptul că sunt efectuate „în mod repetat și continuu” ca parte a activității comerciale.

Pe de altă parte, actele de comerț auxiliare sunt actele efectuate de comercianți pentru a sprijini realizarea actelor de comerț fundamentale. De exemplu, un producător care împrumută fonduri de la o bancă pentru a construi o fabrică sau care solicită unei agenții de publicitate să promoveze un produs, în scopul desfășurării activității de bază de producție și vânzare, sunt considerate acte de comerț auxiliare. Aceste acte nu reprezintă scopul principal al afacerii unei întreprinderi. Cu toate acestea, ele sunt strâns legate de activitatea principală a afacerii și o susțin, motiv pentru care sunt tratate ca acte de comerț în cadrul dreptului comercial. Distincția dintre actele de comerț fundamentale și cele auxiliare este un concept de bază pentru înțelegerea domeniului de aplicare al dreptului comercial.

Acțiuni Comerciale de Bază: Acțiuni Comerciale Absolut Obligatorii

Acțiunile comerciale absolut obligatorii sunt definite în articolul 501 al Codului Comercial Japonez și sunt considerate întotdeauna acțiuni comerciale, indiferent de natura obiectivă a actului, dacă persoana care îl efectuează este comerciant sau nu, sau dacă actul este efectuat în mod repetat ca parte a unei afaceri sau este un act singular. Aceste acțiuni au în mod inerent un caracter speculativ sau financiar puternic și, datorită cerințelor Codului Comercial Japonez de a asigura rapiditatea și stabilitatea tranzacțiilor, ele sunt tratate în mod special. Articolul 501 al Codului Comercial Japonez enumeră următoarele patru tipuri de acțiuni comerciale absolut obligatorii.

În primul rând, “actul de achiziție onerosă a bunurilor mobile, imobile sau a valorilor mobiliare cu intenția de a le transfera pentru profit, sau actul de transfer al bunurilor achiziționate în acest scop” (Codul Comercial Japonez, articolul 501, punctul 1). Aceasta este cunoscută în general ca “achiziție speculativă” și “transfer speculativ”. Un exemplu tipic este achiziția de mărfuri în scopul revânzării pentru profit. Punctul important aici este “intenția de a transfera pentru profit”, adică prezența unei intenții speculative. Dacă există această intenție, chiar și revânzarea unei opere de artă efectuată o singură dată de o persoană poate fi considerată o acțiune comercială absolut obligatorie.

În al doilea rând, “actul de achiziție onerosă în scopul furnizării de bunuri mobile sau valori mobiliare achiziționate de la terți și actul de achiziție onerosă pentru îndeplinirea acestui contract de furnizare” (Codul Comercial Japonez, articolul 501, punctul 2). Acesta se referă la tranzacțiile în care un intermediar, care nu este producător, încheie un contract pentru a furniza bunuri clienților și achiziționează bunurile de la furnizor pentru a îndeplini contractul. De exemplu, o companie care încheie un contract pentru a livra o anumită mașinărie unui client și apoi achiziționează mașinăria de la producător se încadrează în această categorie.

În al treilea rând, “tranzacțiile efectuate pe o bursă” (Codul Comercial Japonez, articolul 501, punctul 3). Aceasta se referă la tranzacțiile standardizate care au loc pe piețe specifice, cum ar fi bursele de valori sau bursele de mărfuri. Vânzarea și cumpărarea de acțiuni sau tranzacțiile cu futures pe mărfuri sunt exemple tipice. Tranzacțiile efectuate într-o piață foarte organizată, cum ar fi o bursă, sunt considerate în mod natural acțiuni comerciale.

În al patrulea rând, “actele legate de cambii sau alte instrumente comerciale” (Codul Comercial Japonez, articolul 501, punctul 4). Actele de emitere, endosare sau acceptare a cambiei sau a cecurilor sunt considerate acțiuni comerciale în sine, datorită dezvoltării lor ca mijloace de plată și credit în tranzacțiile comerciale.

Aceste acțiuni comerciale absolut obligatorii sunt supuse regulilor Codului Comercial Japonez, chiar dacă sunt efectuate de persoane care nu desfășoară o afacere, motiv pentru care este necesară prudență.

Activități Comerciale Fundamentale: Activități Comerciale Operaționale Sub Legea Japoneză

Activitățile comerciale operaționale sunt enumerate în articolul 502 al Codului Comercial Japonez și, spre deosebire de activitățile comerciale absolute, sunt considerate activități comerciale doar „când sunt efectuate ca parte a unei afaceri”. Termenul „ca parte a unei afaceri” înseamnă să acționezi cu intenția de a desfășura activități de același tip în mod repetat și continuu, cu scopul de a obține profit. Prin urmare, dacă aceste activități sunt efectuate o singură dată sau în scopuri non-profit, ele nu sunt considerate activități comerciale și vor fi supuse legii civile din Japonia.

Articolul 502 al Codului Comercial Japonez exemplifică următoarele tipuri de activități:

• Achiziționarea sau închirierea cu intenția de a închiria bunuri mobile sau imobile în scop lucrativ (numărul 1): Acesta include afaceri precum închirierea de proprietăți și leasingul.
• Activități legate de fabricație sau prelucrare efectuate pentru alte persoane (numărul 2): Acesta include contractele de fabricație și prelucrare.
• Activități legate de furnizarea de electricitate sau gaz (numărul 3)
• Activități legate de transport (numărul 4): Acesta include afacerile de transport.
• Contractarea de lucrări sau servicii (numărul 5): Acesta include industria construcțiilor.
• Activități legate de publicare, tipărire sau fotografie (numărul 6)
• Tranzacții în locuri destinate atragerii clienților (numărul 7): Acesta include afaceri precum hotelurile și teatrele.
• Schimb valutar și alte tranzacții bancare (numărul 8)

Decizia dacă aceste activități sunt recunoscute ca activități comerciale depinde de circumstanțele specifice ale fiecărui caz. De exemplu, o decizie a Curții Supreme de Justiție din Sendai din 26 noiembrie 1958 a stabilit că activitățile unui creditor care împrumută doar propriile fonduri nu se încadrează în „tranzacțiile bancare” menționate în articolul 502, numărul 8 al Codului Comercial Japonez, deoarece diferă de activitățile unei bănci tipice care acceptă depozite și acordă împrumuturi. Acest lucru demonstrează că, chiar dacă o activitate este enumerată în lege, interpretarea ei este strictă.

Deosebit de importantă este tratarea activităților de pregătire înainte de începerea unei afaceri. În acest sens, Curtea Supremă a Japoniei a decis în data de 19 iunie 1958 că „o persoană care efectuează activități de pregătire cu scopul de a începe un anumit tip de afacere realizează intenția de a începe acea afacere și, prin urmare, dobândește statutul de comerciant”, iar aceste activități de pregătire sunt, de asemenea, considerate activități comerciale. De exemplu, activitățile de închiriere a unui spațiu sau achiziționare de echipamente de bucătărie în vederea deschiderii unui restaurant sunt incluse în categoria activităților comerciale operaționale și subiectul devine comerciant, chiar dacă încă nu a generat venituri, atâta timp cât activitățile sunt recunoscute obiectiv ca pregătiri pentru deschidere.

Recunoașterea unei activități ca fiind comercială operațională are o semnificație juridică extrem de importantă. O astfel de recunoaștere înseamnă, de obicei, că subiectul activității dobândește statutul de „comerciant” conform Codului Comercial Japonez. Odată ce devine „comerciant”, prevederile articolului 503 din Codul Comercial Japonez se aplică, iar toate celelalte activități auxiliare efectuate în scopul afacerii sunt incluse în mod cuprinzător în domeniul de aplicare al Codului Comercial ca „activități comerciale auxiliare”. Prin urmare, recunoașterea activităților comerciale operaționale este un punct de cotitură crucial care determină dacă întreaga activitate a unei întreprinderi este supusă reglementărilor Codului Comercial sau nu.

Compararea actelor de comerț absolute și actelor de comerț operaționale sub legislația japoneză

Analizând principalele diferențe între actele de comerț absolute și actele de comerț operaționale pe care le-am explicat până acum, putem organiza informațiile astfel. Cea mai fundamentală diferență între cele două este criteriul prin care o acțiune este considerată un act de comerț. Actele de comerț absolute se concentrează pe natura obiectivă a acțiunii în sine, recunoscând caracterul comercial al acesteia indiferent de atributele sau intenția repetitivă a agentului. Pe de altă parte, actele de comerț operaționale necesită nu doar natura acțiunii, ci și modul subiectiv și repetitiv al agentului de a acționa “ca o afacere” pentru a fi recunoscute ca acte de comerț. Această diferență se reflectă și în cerințele legate de subiectul acțiunii și de frecvența acesteia.

Tabelul de mai jos rezumă aceste diferențe.

Domeniul actelor comerciale auxiliare

Actele comerciale auxiliare sunt definite în articolul 503, alineatul (1) al Codului Comercial japonez ca “actele efectuate de un comerciant pentru desfășurarea afacerii sale”. Acestea includ toate acțiunile care sunt efectuate în legătură cu activitățile comerciale de bază (acte comerciale absolute sau acte comerciale operaționale), cum ar fi împrumuturile pentru achiziționarea de mărfuri, angajarea de angajați, achiziția de vehicule pentru afaceri sau închirierea de birouri.

Ceea ce face conceptul de acte comerciale auxiliare deosebit de puternic este prevederea din articolul 503, alineatul (2) al Codului Comercial japonez, care stabilește că “se prezumă că actele unui comerciant sunt efectuate pentru desfășurarea afacerii sale”. Această “prezumție” este extrem de importantă din punct de vedere al responsabilității de a furniza dovezi în instanță. Partea care susține că un anumit act a fost efectuat independent de activitatea comercială a comerciantului are responsabilitatea de a dovedi acest fapt. Decizia Curții Supreme din 22 februarie 2008 (2008) confirmă că responsabilitatea de a argumenta și de a furniza dovezi pentru a răsturna această prezumție revine părții care neagă caracterul comercial al actului.

În special, companiile sunt considerate în esență comercianți, deoarece, conform articolului 5 al Legii Societăților Comerciale japoneze, ele au capacitatea de a efectua acte în cadrul și pentru desfășurarea afacerii lor. Prin urmare, este extrem de dificil să se demonstreze că un act al unei companii nu este “pentru desfășurarea afacerii”, iar aproape toate acțiunile unei companii sunt considerate acte comerciale auxiliare datorită acestei prezumții.

Un exemplu elocvent al influenței extinse a acestei prezumții este decizia Curții Supreme din 6 octombrie 1967 (1967). În acest caz, o asociație de garanție a creditului, care nu era comerciant, a garantat datoria unui debitor principal care era comerciant, bazându-se pe mandatul acestuia. Ulterior, asociația de garanție a plătit datoria în locul debitorului principal și a dobândit un drept de regres împotriva acestuia. A fost disputat dacă termenul de prescripție pentru acest drept de regres era de 5 ani, conform Codului Comercial, sau de 10 ani, conform Codului Civil. Curtea Supremă a decis că, deși asociația de garanție în sine nu era comerciant, actul de mandat de garanție al debitorului principal (comerciant) era un act comercial auxiliar efectuat pentru desfășurarea afacerii sale. Prin urmare, dreptul de regres al asociației de garanție, rezultat în consecință, a fost considerat asemănător cu o creanță derivată dintr-un act comercial, aplicându-se astfel termenul de prescripție scurt de 5 ani. Această decizie demonstrează că caracterul comercial al actelor unui comerciant poate influența natura juridică a drepturilor chiar și în relația cu partea adversă (chiar dacă aceasta nu este comerciant).

Astfel, conceptul de acte comerciale auxiliare și prezumția puternică care îl susține extind domeniul de aplicare al Codului Comercial japonez la întreaga activitate a companiilor, încarnând ideea fundamentală a dreptului comercial japonez de a asigura procesarea rapidă și sigură a relațiilor de tranzacționare.

Concluzie

Acest articol a explicat conceptul de “acte de comerț” în cadrul legislației comerciale japoneze, clasificarea acestora și semnificația lor juridică. Actele de comerț sunt împărțite în principal în “acte de comerț absolute”, care sunt întotdeauna considerate acte de comerț datorită naturii lor obiective, “acte de comerț operaționale”, care devin acte de comerț atunci când sunt efectuate ca parte a unei afaceri, și “acte de comerț auxiliare”, care susțin activitățile comerciale ale unui comerciant. În special, se presupune puternic că acțiunile unui comerciant sunt efectuate în scopul afacerii, astfel încât majoritatea acțiunilor întreprinse de o companie devin subiectul legii comerciale. Înțelegerea acestei clasificări și cunoașterea categoriei în care se încadrează tranzacțiile proprii sunt esențiale în toate aspectele juridice ale afacerilor, inclusiv în negocierea termenilor contractuali, gestionarea creanțelor și pregătirea pentru potențiale dispute legale. Înțelegerea precisă a regulilor complexe ale tranzacțiilor comerciale din Japonia și răspunsul adecvat la acestea sunt cheia succesului pe piața japoneză.

Firma de avocatură Monolith oferă servicii juridice legate de problemele legale ale legii comerciale japoneze pentru un număr mare de clienți, atât naționali cât și internaționali, având o experiență vastă în acest domeniu. Firma noastră include experți care vorbesc engleza și care dețin nu doar calificări de avocat în Japonia, dar și calificări străine. Putem oferi suport de înaltă calitate, adaptat realităților afacerilor, în ambele limbi, japoneză și engleză, pentru toate provocările legale asociate cu activitățile de afaceri în Japonia, inclusiv interpretarea conceptului de acte de comerț discutat în acest articol, determinarea dacă o anumită tranzacție constituie un act de comerț și revizuirea sau crearea de contracte corespunzătoare. Utilizați expertiza noastră pentru a asigura că afacerea dvs. se conformează complet reglementărilor japoneze și progresează fără probleme.