Sistemul japonez de control al imigrației și rezidenței: Explicații privind anularea statutului de rezidență, expulzarea forțată și certificarea legalității

În era globalizării accelerate a afacerilor contemporane, mobilitatea internațională a talentelor a devenit un element esențial pentru creșterea companiilor. Japonia nu face excepție, iar multe companii japoneze primesc cu brațele deschise specialiști cu cunoștințe și abilități din străinătate. Pentru a facilita această mișcare internațională de talente și, în același timp, pentru a menține siguranța și ordinea națională, sistemul juridic japonez a stabilit un cadru precis. Pilonul central al acestui cadru este “Legea japoneză privind controlul imigrației și recunoașterea refugiaților” (denumită în continuare “Legea imigrației”). Așa cum este stipulat în articolul 1 al Legii imigrației japoneze, scopul acestei legi este “să asigure o gestionare echitabilă a intrării și ieșirii tuturor persoanelor care intră sau părăsesc țara, precum și a șederii tuturor străinilor din Japonia”. Pentru a concretiza acest principiu de “gestionare echitabilă”, Legea imigrației stabilește mai multe sisteme importante. În acest articol, ne vom concentra asupra a trei sisteme care sunt strâns legate de activitățile corporative, și anume: sistemul de anulare a statutului de rezidență pentru a asigura continuitatea eligibilității, sistemul de expulzare forțată ca măsură finală împotriva încălcărilor legale și sistemul de certificare a legalității șederii pentru a asigura proactiv conformitatea. Aceste sisteme nu sunt doar regulamente, ci reprezintă o bază legală extrem de importantă pe care companiile care operează în Japonia trebuie să o înțeleagă pentru a gestiona riscurile, a respecta legile și a sprijini corespunzător talentele străine.

Sistemul de anulare a statutului de rezidență: Menținerea conformității

Sistemul de anulare a statutului de rezidență este reglementat de articolul 22-4 din Legea Imigrației din Japonia și reprezintă un mecanism esențial care poate zgudui baza legală a șederii străinilor în Japonia. Scopul acestui sistem nu se limitează la pedepsirea actelor de fraudă comise la obținerea statutului de rezidență. Mai degrabă, el servește la verificarea continuă a faptului că străinii care au primit statutul de rezidență desfășoară activitățile permise pe durata șederii lor, menținând astfel dinamic corectitudinea gestionării rezidenței. Analizând datele statistice, observăm că numărul mare de cazuri de anulare a statutului de rezidență se regăsește în categoriile „stagiu de practică” și „studii”. Aceste categorii sunt supuse unei atenții deosebite din partea autorităților, deoarece presupun cazuri în care activitățile inițiale (practica sau studiile) sunt abandonate pentru a se angaja în activități de muncă neautorizate. Acest lucru sugerează că statutul de rezidență nu este o aprobare finalizată printr-o singură evaluare, ci o permisiune condiționată care necesită conformitate continuă.

Motivele de anulare sunt enumerate specific în articolul 22-4 alineatul (1) din Legea Imigrației din Japonia. Acestea pot fi clasificate în trei categorii principale. Prima categorie include obținerea statutului de rezidență prin fraudă sau alte mijloace necinstite (punctele 1, 2 și 3 ale aceluiași alineat). De exemplu, cazurile în care se prezintă certificate de studii false pentru a obține statutul de rezidență pentru „tehnologie, cunoștințe umaniste și afaceri internaționale” sau cazurile în care se ascunde un istoric de deportare pentru a primi permisiunea de aterizare. În special, dacă se obține permisiunea prin ascunderea unui motiv de refuz al aterizării, după anularea statutului de rezidență, persoana poate deveni imediat subiectul procedurilor de deportare.

A doua categorie se referă la neîndeplinirea activităților permise (punctele 5, 6 și 7 ale aceluiași alineat). De exemplu, persoanele care dețin un statut de rezidență pentru muncă și care, după părăsirea locului de muncă, continuă să rămână în țară fără un motiv justificat și fără a căuta un nou loc de muncă timp de mai mult de trei luni, sau persoanele care dețin statutul de rezidență „soț/soție a unui cetățean japonez etc.” și care, după divorț, continuă să rămână în țară fără a desfășura activități ca soț/soție timp de mai mult de șase luni.

A treia categorie se referă la nerespectarea obligației de a raporta schimbarea locuinței (punctele 9 și 10 ale aceluiași alineat). Dacă rezidenții pe termen mediu și lung se mută și nu raportează noua adresă de domiciliu în termen de 90 de zile sau dacă raportează o adresă de domiciliu falsă, acestea devin motive de anulare.

Însă, chiar și în cazurile care corespund formal acestor motive, statutul de rezidență nu este anulat imediat. Legea prevede excepții în cazul în care există „motive justificate”. De exemplu, dacă o persoană își caută un nou loc de muncă cu seriozitate după ce a fost concediată din motive legate de companie sau dacă își întrerupe temporar activitățile pentru tratament medical, acestea pot fi recunoscute ca „motive justificate”. Existenta acestor „motive justificate” constituie cea mai importantă apărare pentru a evita anularea statutului de rezidență. Prin urmare, când o companie concediază un angajat, este important să asigure condiții pentru ca acesta să poată continua căutarea unui nou loc de muncă fără probleme și să îl sprijine în păstrarea dovezilor relevante, protejând astfel indirect statutul legal al persoanei.

În cazul anulării, Ministrul Justiției trebuie să notifice persoana străină vizată în prealabil și să îi ofere oportunitatea de a fi ascultată. Prin această procedură, persoana poate prezenta argumentele sale și poate furniza dovezi favorabile. Acesta este un drept extrem de important din punctul de vedere al asigurării unei proceduri corecte.

Impactul anulării statutului de rezidență este profund. Nu numai că se pierde fundamentul legal al șederii, dar și înregistrarea în registrul populației este eliminată, iar accesul la servicii publice, cum ar fi asigurarea națională de sănătate, este întrerupt. În funcție de motivul anulării, poate fi acordată o perioadă de pregătire pentru plecare de până la 30 de zile, dar în cazurile de fraudă gravă, procedura de deportare poate începe imediat.

Pentru a înțelege funcționarea acestui sistem, decizia Curții Supreme din Japonia din 17 octombrie 2002 (Heisei 14) oferă indicii importante. În acest caz, a fost pusă în discuție șederea unui soț străin al cărui căsătorie, deși existentă din punct de vedere legal, era în realitate desființată. Curtea a stabilit că, în evaluarea statutului de rezidență, nu doar forma legală, ci și „substanța” activității, adică existența unei vieți comune ca soț și soție, care este esența căsătoriei, trebuie să fie luată în considerare. Aceasta indică faptul că autoritățile de imigrație trebuie să examineze nu doar cerințele formale, ci și realitatea actuală a șederii, sugerând necesitatea ca și companiile să verifice dacă activitățile care stau la baza statutului de rezidență al angajaților lor sunt însoțite de o realitate concretă.

Sistemul de Expulzare Forțată: Măsura Finală Împotriva Încălcărilor Sub Legislația Japoneză

Sistemul de expulzare forțată este o măsură administrativă utilizată pentru a expulza din Japonia străinii care încalcă legea japoneză privind imigrația și rezidența, reprezentând cea mai severă sancțiune în gestionarea imigrației și șederii în Japonia. Baza legală a acestui sistem este stabilită în principal de articolul 24 al Legii Imigrației Japoneze, care enumeră exhaustiv motivele pentru expulzare (motivele de expulzare forțată).

Motivele de expulzare forțată sunt variate, dar printre cele principale se numără ‘intrarea ilegală’ fără un pașaport valabil și ‘șederea ilegală (overstay)’, care implică depășirea perioadei de ședere permise. De asemenea, ‘activitățile în afara calificărilor’ care implică angajarea în muncă peste limitele statutului de rezidență permis pot constitui motive pentru expulzare forțată. În plus, infracțiuni grave legate de droguri sau condamnări la închisoare sau detenție de peste un an sunt, de asemenea, motive pentru expulzare.

Procedura de expulzare forțată se desfășoară în mai multe etape și este abordată cu prudență. Inițial, ofițerii de control al imigrației încep o investigație (investigația încălcării) asupra străinilor suspectați de încălcări. Dacă rezultatele investigației sugerează motive rezonabile de a suspecta că persoana respectivă se încadrează în motivele de expulzare forțată, în principiu, suspectul este reținut pe baza unui mandat de detenție. Ulterior, ofițerul de examinare a imigrației efectuează o revizuire a încălcării și, dacă persoana este recunoscută ca fiind supusă expulzării forțate, aceasta poate solicita o audiere orală în fața unui ofițer special de audiere în termen de trei zile. Dacă recunoașterea nu este anulată în timpul audierii orale, persoana poate ulterior să conteste decizia în fața ministrului justiției. În această etapă finală de decizie a ministrului justiției, dacă nu se acordă ‘permisiunea specială de ședere’ menționată mai jos, se emite un ordin de expulzare forțată și se execută repatrierea.

Totuși, nu toți cei care rămân ilegal sunt supuși acestei proceduri stricte de expulzare forțată. Legea japoneză privind imigrația prevede, ca o măsură mai moderată, ‘sistemul de ordin de plecare’. Acesta se aplică persoanelor care se află într-o stare de ședere ilegală și care se prezintă voluntar la biroul de imigrație și rezidență, nu au antecedente de expulzare forțată și nu au fost pedepsite pentru infracțiuni precum furtul, îndeplinind anumite criterii. Principala diferență între sistemul de ordin de plecare și sistemul de expulzare forțată constă în gravitatea procedurii și a rezultatelor.

În ultima etapă a procedurii de expulzare forțată, ministrul justiției exercită o putere discreționară extrem de importantă, cunoscută sub numele de ‘permisiunea specială de ședere’. Aceasta este o măsură de grațiere acordată în cazuri excepționale, când, deși persoana respectivă se încadrează în motivele de expulzare forțată, ministrul justiției decide că, luând în considerare circumstanțele individuale, ar trebui să i se permită să rămână în țară. Deși se înțelege că discreția ministrului justiției este largă, ‘Liniile directoare privind permisiunea specială de ședere’ au fost publicate ca un ghid pentru aceste decizii.

Conform acestor linii directoare, circumstanțele precum existența unui copil cu un cetățean japonez sau rezident permanent, continuarea efectivă a unei relații de căsătorie, o perioadă lungă de ședere în Japonia cu un grad ridicat de stabilitate și necesitatea unei considerații speciale din punct de vedere umanitar sunt considerate ‘elemente pozitive’ care sunt luate în considerare în direcția acordării permisiunii de ședere. Pe de altă parte, un istoric de infracțiuni grave, antecedente de expulzare forțată și implicarea în traficul de persoane în grup sunt ‘elemente negative’ care sunt luate în considerare în direcția refuzului permisiunii de ședere.

Un exemplu de decizie judiciară legată de expulzarea forțată este sentința Tribunalului Districtual Tokyo din 30 ianuarie 2015. În acest caz, un străin care fusese deja repatriat a dat în judecată pentru anularea ordinului de expulzare forțată. Tribunalul a recunoscut meritul acțiunii în instanță, deoarece chiar și după repatriere, anularea ordinului ar putea restabili beneficii legale, cum ar fi reducerea perioadei de interdicție la reîntrare în viitor. Această sentință demonstrează că, chiar și în fața unei măsuri administrative puternice precum expulzarea forțată, există posibilitatea limitată de remediere judiciară post-factum.

Măsuri proactive: Sistemul de dovedire a legalității șederii și a muncii în Japonia

În contrast cu sistemele de anulare a statutului de rezidență și de expulzare forțată, care sunt măsuri corective post-factum pentru încălcările de conformitate, legea imigrației din Japonia oferă, de asemenea, sisteme proactive pentru ca întreprinderile și străinii să asigure stabilitatea juridică și să prevină riscurile înainte de a se materializa. Acestea nu sunt doar proceduri administrative, ci instrumente extrem de eficiente din punct de vedere al guvernanței corporative și al managementului riscurilor în angajarea talentelor străine. În mod special importante sunt “Certificatul de Elibilitate pentru Statutul de Rezidență” și “Certificatul de Elibilitate pentru Muncă”.

“Certificatul de Elibilitate pentru Statutul de Rezidență” este un sistem bazat pe articolul 7-2 al legii imigrației din Japonia. Acesta este un document prin care Ministrul Justiției examinează și certifică în avans că activitățile pe care un străin intenționează să le desfășoare în Japonia sunt conforme cu cerințele unui anumit statut de rezidență, înainte de a invita străinul pentru o perioadă medie sau lungă de timp în Japonia. De obicei, o instituție gazdă din Japonia (cum ar fi o companie) aplică în numele străinului. Odată ce acest certificat este emis, străinul poate prezenta documentul la ambasada sau consulatul Japoniei din țara sa pentru a solicita o viză, ceea ce face ca procedura de eliberare a vizei să decurgă rapid și fără probleme. Cel mai mare avantaj pentru companii este reducerea semnificativă a riscului ca talentul angajat să nu poată intra în Japonia. Obținerea confirmării eligibilității în avans crește predictibilitatea întregului proces de recrutare.

Pe de altă parte, “Certificatul de Elibilitate pentru Muncă” este un sistem bazat pe articolul 19-2 al legii imigrației din Japonia și este utilizat de străinii care deja rezidă în Japonia și doresc să se schimbe locul de muncă. Acest certificat confirmă oficial că activitățile pe care străinul le va desfășura la noul loc de muncă se încadrează în limitele activităților permise de statutul său de rezidență actual. Când companiile angajează străini pentru poziții intermediare, solicitarea acestui certificat poate evita riscul de a promova involuntar munca ilegală. De asemenea, pentru străinul însuși, acesta reprezintă o asigurare importantă pentru a preveni situații neprevăzute, cum ar fi refuzul reînnoirii perioadei de ședere din cauza schimbării locului de muncă.

Deși cele două certificate au denumiri similare, scopul lor, publicul țintă și momentul aplicării sunt complet diferite. Înțelegerea corectă a diferențelor dintre ele este esențială pentru o gestionare adecvată a resurselor umane și a muncii.

Astfel, utilizarea strategică a acestor două sisteme de certificate este cheia pentru întărirea conformității în angajarea străinilor și pentru gestionarea eficientă a riscurilor operaționale. Certificatul de Elibilitate pentru Statutul de Rezidență elimină incertitudinile în etapa de recrutare, iar Certificatul de Elibilitate pentru Muncă asigură stabilitatea statutului juridic în timpul angajării. Acestea funcționează ca un fel de “garanție” care nu doar creează un mediu în care angajații străini pot lucra cu încredere și își pot demonstra abilitățile, dar și protejează companiile de responsabilități juridice.

Concluzii

Sistemul japonez de control al imigrației și rezidenței combină aspecte stricte, cum ar fi anularea statutului de rezidență sau expulzarea forțată, cu mecanisme menite să asigure stabilitatea juridică, precum certificatele de eligibilitate pentru rezidență sau certificatele de calificare pentru muncă. Din perspectiva managementului corporativ, sistemele de anulare și expulzare implică riscuri semnificative de conformitate, însă utilizarea adecvată a măsurilor preventive, cum ar fi sistemul de certificate, permite gestionarea acestor riscuri și crearea unui mediu sigur în care talentul străin să poată prospera. Pentru a înțelege corect aceste reglementări complexe și a răspunde eficient la cazuri specifice, este esențială o cunoaștere aprofundată și o experiență practică vastă.

Cabinetul de Avocatură Monolith deține o experiență vastă în furnizarea de servicii juridice legate de legea imigrației în Japonia, servind numeroși clienți corporativi din țară de-a lungul anilor. Avem în echipa noastră experți cu diverse background-uri internaționale, inclusiv vorbitori de engleză cu calificări juridice străine, care ne permit să depășim barierele lingvistice și culturale și să oferim suport detaliat. De la consultanță privind statutul de rezidență al angajaților străini, la construirea unui sistem de conformitate și gestionarea situațiilor neprevăzute, suntem aici pentru a susține juridic afacerea dumneavoastră în toate aspectele sale.