Sistemul de acțiuni multiple de reprezentare în cadrul legislației societăților comerciale din Japonia și principalele cazuri judiciare

Mediul înconjurător al companiilor moderne este caracterizat de structuri complexe de grupuri de companii, în care o singură companie mamă finală supraveghează numeroase filiale. Deși această structură oferă un avantaj strategic, ea prezintă provocări specifice guvernanței corporative, în special în ceea ce privește responsabilitatea directorilor filialelor. În mod tradițional, acționarii unei companii puteau iniția un proces de reprezentare a acționarilor împotriva directorilor acelei companii pentru a-i trage la răspundere. Totuși, acest sistem nu era suficient de eficient pentru a aborda situațiile în care comportamentul necorespunzător al unei filiale cauzează daune indirecte companiei mamă și, implicit, acționarilor acesteia.

Recunoscând această problemă, Japonia a introdus sistemul de acțiuni multiple de reprezentare prin amendamentul la Legea Companiilor din Japonia din 2014, care a intrat în vigoare în 2015 (Heisei 27). Acest sistem, denumit oficial „acțiunea de urmărire a responsabilității specifice” în cadrul Legii Companiilor din Japonia, permite acționarilor companiei mamă finale să tragă la răspundere directorii filialelor deținute integral sau ai filialelor importante. Acest cadru legal joacă un rol extrem de important în consolidarea guvernanței corporative în cadrul grupurilor de companii. În acest articol, vom oferi o explicație detaliată a acestui cadru legal important, incluzând scopul, cerințele, procedurile și jurisprudența relevantă, oferind astfel o înțelegere cuprinzătoare a rolului său în întărirea guvernanței corporative în grupurile de companii japoneze.  

Prezentare generală a sistemului de acțiuni multiple de reprezentare în cadrul Legii Companiilor din Japonia

Definiția și scopul sistemului

Sistemul de acțiuni multiple reprezentative în cadrul Legii Companiilor din Japonia permite acționarilor unei societăți pe acțiuni aflate la vârful unui grup de companii, cunoscută sub numele de “compania mamă finală”, să inițieze acțiuni legale pentru a urmări responsabilitatea directorilor, auditorilor, directorilor executivi, auditorilor contabili sau lichidatorilor (denumiți în continuare “inițiatori”) din filialele sale deținute integral (inclusiv sub-filiale). Acest sistem este reglementat ca “acțiune pentru urmărirea unei responsabilități specifice” în articolul 847-3, alineatul 1 din Legea Companiilor din Japonia.

Sistemul are două scopuri principale. Primul este protejarea acționarilor companiei mamă în cazul în care scandalurile sau neglijențele de management ale unei filiale cauzează daune companiei mamă, rezultând în pierderi economice pentru acționarii acesteia. Contextul creării acestui sistem include liberalizarea companiilor holding prin amendamentul din 1997 (Heisei 9) al Legii Antimonopol din Japonia și crearea sistemului de schimb și transfer de acțiuni prin amendamentul din 1999 (Heisei 11) al Legii Comerciale din Japonia. Aceste schimbări au dus la o creștere rapidă a companiilor holding pure, amplificând impactul acțiunilor filialelor asupra companiei mamă și crescând necesitatea supravegherii filialelor de către compania mamă și a verificării de către acționarii companiei mamă.

Al doilea scop este de a deschide calea pentru acționarii companiei mamă să urmărească responsabilitatea directorilor filialelor în cazul în care compania mamă ar putea neglija să inițieze acțiuni legale, cunoscută sub numele de “posibilitatea de neglijare a acțiunii”. Deși compania mamă are autoritatea de a iniția acțiuni legale ca acționar al filialei, relațiile personale cu directorii filialei și interesele extinse în cadrul grupului pot duce la evitarea inițierii acțiunilor legale. Acest sistem evită astfel conflictele de interese potențiale la nivelul companiei mamă și asigură că responsabilitatea este urmărită corespunzător. În acest fel, nu doar funcția de recuperare a daunelor este așteptată, ci și funcția de descurajare a actelor ilegale. Acest sistem juridic oferă un mecanism de control extern asupra deciziilor luate în cadrul grupului de companii și întărește cadrul general de guvernanță corporativă.

Baza legală: Articolul 847-3 din Legea Companiilor din Japonia

Sistemul de acțiuni multiple de reprezentare este clar definit în Articolul 847-3 din Legea Companiilor din Japonia. Acest articol a fost introdus prin amendamentul la Legea Companiilor din Japonia din era Heisei 26 (2014) și a intrat în vigoare la 1 mai, era Heisei 27 (2015). Înainte de introducerea acestui sistem, nu existau reglementări explicite privind acțiunile multiple de reprezentare în Legea Companiilor din Japonia și, în principiu, acestea nu erau recunoscute nici în jurisprudență.

Acest amendament legislativ a fost o inovație care a umplut un gol în responsabilitatea din cadrul grupurilor de companii. El a suprascris deciziile judiciare anterioare prin legislație și demonstrează evoluția legislației corporative japoneze către un cadru de guvernanță mai cuprinzător și explicit pentru grupurile de companii. Introducerea acestui sistem reflectă o decizie politică activă a legislativului de a răspunde realităților complexe ale afacerilor moderne, în special situațiilor în care riscurile și responsabilitățile circulă prin structuri de grup complexe. Astfel, situația în care acțiunile de reprezentare ale acționarilor nu protejau suficient acționarii companiei-mamă a fost îmbunătățită, asigurându-se urmărirea responsabilității la toate nivelurile ierarhiei corporative.

Diferențele față de Acțiunile Derivate ale Acționarilor Japonezi

Acțiunile derivate multiple, deși au o natură similară cu acțiunile derivate ale acționarilor conform articolului 847 din Legea Companiilor din Japonia, prezintă o diferență semnificativă în ceea ce privește persoanele care pot iniția acțiunea. În mod obișnuit, acțiunile derivate ale acționarilor sunt inițiate de acționarii companiei vizate împotriva directorilor acelei companii. De exemplu, un acționar al companiei A poate iniția o acțiune derivată împotriva directorilor companiei A.  

Pe de altă parte, acțiunile derivate multiple permit acționarilor “companiei-mamă finale” care deține controlul total asupra unei filiale să inițieze acțiuni de răspundere împotriva directorilor filialei, nu prin intermediul filialei însăși. Cu alte cuvinte, acționarii companiei-mamă pot iniția acțiuni împotriva directorilor filialei, facilitând astfel urmărirea răspunderii într-o relație indirectă. Aceasta oferă un mijloc prin care acționarii companiei-mamă pot supraveghea directorii filialei în cazul în care compania-mamă, care deține 100% din acțiunile filialei, nu inițiază acțiuni legale.  

Această diferență indică o schimbare în modul de percepție a responsabilității corporative, de la o perspectivă pur bazată pe unități juridice individuale la o recunoaștere a grupurilor de companii ca unități economice integrate. Contextul economic subliniază faptul că impactul economic final al comportamentului necorespunzător al unei filiale afectează compania-mamă finală și acționarii săi. Acest sistem juridic garantează că acționarii companiei-mamă, care sunt beneficiarii economici finali, au mijloacele de a-și proteja interesele chiar și atunci când entitatea juridică directă, adică filiala sau compania-mamă directă, nu acționează. Aceasta întărește aplicarea unei abordări similare cu “teoria negării personalității juridice” într-un context limitat și specific în scopul urmăririi răspunderii.

Cerințele și Procedurile pentru Acțiunile Multiple de Reprezentare în Japonia

Pentru a iniția o acțiune de reprezentare multiplă, este necesar să se îndeplinească cerințele stricte stabilite de articolul 847-3 din Legea Companiilor din Japonia. Aceste cerințe sunt stabilite pentru a preveni abuzul de acțiuni legale și pentru a recunoaște dreptul de acțiune doar în cazurile în care protecția este cu adevărat necesară.

Dreptul de a intenta acțiuni: Calificarea acționarilor companiei-mamă finale complete

Acțiunile multiple de reprezentare pot fi inițiate de acționarii “companiei-mamă finale complete” în Japonia. Compania-mamă finală completă se referă la o companie care este compania-mamă completă a unei alte companii și care nu are o altă companie-mamă completă deasupra sa. Cu alte cuvinte, este compania situată la cel mai înalt nivel al unui grup de companii.

Acționarii care dețin dreptul de a intenta acțiuni trebuie, în principiu, să dețină continuu cel puțin 1% din drepturile de vot ale tuturor acționarilor companiei-mamă finale complete sau cel puțin 1% din acțiunile emise, începând cu șase luni înainte de data solicitării intentării acțiunii. Totuși, în cazul în care compania-mamă finală completă nu este o companie publică, cerința de deținere continuă de șase luni nu se aplică. Această cerință este menită să confirme că acționarii au un interes continuu în cazul care face obiectul litigiului.

Este important ca reclamantul să fie acționar al “companiei-mamă finale complete” și ca filiala vizată să fie o “filială completă”. Acest design strict sugerează intenția legiuitorului de a limita aplicarea sistemului la piramidele corporative bine gestionate, evitând conflictele complexe ale acționarilor minoritari la nivel intermediar. Dacă filiala nu este o filială completă, aceasta poate avea acționari minoritari care ar putea iniția direct acțiuni de reprezentare a acționarilor. Din acest motiv, Legea Companiilor din Japonia este concepută pentru a evita complexitatea și potențialele recuperări duble sau conflicte de interese care ar putea apărea dacă mai multe niveluri de acționari (acționarii companiei-mamă și acționarii minoritari ai filialei) ar urmări simultan acțiuni similare. Cerințele stricte privind “filiala completă” și “compania-mamă finală” raționalizează aplicarea acțiunilor multiple de reprezentare, concentrându-se pe situațiile în care acționarii companiei-mamă finale sunt singurii beneficiari indirecți ai performanței filialei, iar inacțiunea companiei-mamă constituie principala barieră în calea urmăririi responsabilității.

Subsidiarele Vizate și Domeniul de Aplicare al Răspunderii în Japonia

Subsidiarele care fac obiectul unei acțiuni multiple de reprezentare sunt limitate la subsidiarele deținute integral care au o importanță semnificativă. Conform articolului 847-3, alineatul 4 din Legea Companiilor din Japonia, acest lucru se aplică doar dacă, la data la care a avut loc fapta care a cauzat răspunderea fondatorilor și altor persoane, valoarea contabilă a acțiunilor subsidiarei respective deținute de compania-mamă finală și de subsidiarele sale depășește o cincime din totalul activelor companiei-mamă finale (sau un procent mai mic, dacă este stabilit astfel în statut). Acest criteriu este stabilit în conformitate cu standardele de reorganizare simplificată a organizațiilor din Legea Companiilor din Japonia (articolul 467, alineatul 1, punctul 2 etc.) și se concentrează pe subsidiarele importante care pot avea un impact semnificativ asupra managementului companiei-mamă.  

Criteriul de „o cincime din totalul activelor” funcționează ca un filtru substanțial pentru a asigura că acțiunile multiple de reprezentare sunt rezervate pentru subsidiarele importante care pot afecta cu adevărat situația financiară a companiei-mamă finale și, implicit, valoarea acționarilor săi. Acest criteriu previne ca acționarii să inițieze procese costisitoare și potențial perturbatoare pentru probleme minore ale subsidiarelor cu importanță redusă. Se consideră că legiuitorul a recunoscut implicit că doar daunele substanțiale aduse subsidiarelor principale se pot transforma în daune semnificative pentru compania-mamă finală. Această cerință asigură că acțiunile multiple de reprezentare sunt un instrument pentru a aborda eșecurile majore de guvernanță corporativă în cadrul grupului de companii și nu un mecanism pentru gestionarea detaliată a tuturor activităților de afaceri, echilibrând protecția acționarilor cu necesitatea unei gestionări eficiente a companiilor.  

Răspunderea vizată este limitată la „răspunderea specifică” a fondatorilor și altor persoane din subsidiară. Aceasta este definită mai restrâns decât persoanele care pot face obiectul unei acțiuni de reprezentare a acționarilor conform articolului 847, alineatul 1 din Legea Companiilor din Japonia, excluzând în mod intenționat, de exemplu, cererile de restituire către beneficiarii de avantaje sau răspunderea plătitorilor de subscripții fictive. Aceasta deoarece legiuitorul a considerat că în aceste cazuri nu există o problemă de neglijență în inițierea procesului.  

Când Acțiunea în Justiție Nu Este Permisă Sub Legea Companiilor Japoneze

Acțiunile multiple de reprezentare nu pot fi inițiate în următoarele cazuri. Aceste reglementări sunt esențiale pentru a preveni abuzul de drept de acțiune și pentru a exclude procesele care nu se aliniază cu scopul sistemului.

1. Atunci când acțiunea specifică de răspundere urmărește obținerea unui beneficiu nejustificat pentru acționarul respectiv sau pentru un terț, sau are ca scop cauzarea de daune companiei respective sau companiei-mamă finale complete (Articolul 847-3, Paragraful 1, Punctul 1 din Legea Companiilor Japoneze).  
2. Atunci când faptele care au cauzat răspunderea specifică nu au provocat daune companiei-mamă finale complete (Articolul 847-3, Paragraful 1, Punctul 2 din Legea Companiilor Japoneze).  

Acest al doilea “criteriu al daunelor” este deosebit de important. Acest criteriu ia în considerare cazurile în care, deși o filială a suferit daune, acestea nu au afectat valoarea acțiunilor companiei-mamă finale complete sau când profitul a fost transferat către compania-mamă, astfel încât acționarii companiei-mamă nu au un interes direct. Acest criteriu clarifică faptul că scopul principal al sistemului de acțiuni multiple de reprezentare nu este doar de a sancționa comportamentul necorespunzător al filialei, ci de a permite recuperarea pierderilor care afectează direct compania-mamă finală și acționarii săi. Astfel, se întărește raționalitatea economică a sistemului și se previne inițierea de procese în cazurile în care, deși filiala a suferit pierderi, situația financiară a companiei-mamă finale nu este afectată datorită tratamentului contabil sau deciziilor strategice din cadrul grupului (de exemplu, absorbția pierderilor, transferul de profituri) sau chiar beneficiază de pe urma acestora. Această reglementare asigură că acțiunile multiple de reprezentare se concentrează pe protejarea acționarilor companiei-mamă finale de pierderile indirecte cauzate de neglijențele majore în managementul filialei.  

Fluxul Procedurilor Până la Intentarea Procesului

Procedurile până la intentarea unui proces de acțiune multiplă de reprezentare sunt, în esență, derulate în cadrul aceleași structuri ca și acțiunile de reprezentare a acționarilor, conform legislației japoneze. În primul rând, acționarii companiei-mamă finale complete sau ai altor entități similare solicită, printr-un document sau alte metode stabilite de Ministerul Justiției din Japonia, intentarea unui proces pentru urmărirea unei responsabilități specifice împotriva unei filiale desemnate.  

În cazul în care filiala nu inițiază procesul pentru urmărirea responsabilității specifice în termen de 60 de zile de la data solicitării, acționarii companiei-mamă finale complete sau ai altor entități similare pot iniția ei înșiși procesul pentru urmărirea responsabilității specifice în numele filialei. Totuși, dacă există riscul ca filiala să sufere daune ireparabile prin așteptarea expirării perioadei de 60 de zile, solicitantul poate iniția imediat procesul, cu condiția să nu se încadreze în cazurile în care “intentarea procesului nu este permisă” menționate mai sus.  

Cerințele procedurale impun ca acționarii să solicite mai întâi filialei să inițieze procesul înainte de a-l iniția ei înșiși. Acest lucru subliniază faptul că acțiunea multiplă de reprezentare este un mecanism de corecție secundar, care se activează doar atunci când entitatea principală (filiala) sau acționarii săi direcți (compania-mamă) nu acționează. Acest design indică faptul că acțiunea multiplă de reprezentare nu ocolește complet mecanismele de guvernanță corporativă ale filialei, ci funcționează ca un control atunci când aceste mecanisme interne nu funcționează sau sunt ignorate intenționat. Acest design procedural asigură că sistemul este utilizat ca o ultimă soluție pentru a corecta eșecurile de guvernanță internă, oferind în același timp un declanșator extern necesar pentru responsabilitate și întărind principiul autonomiei corporative.

Contextul și Semnificația Sistemului de Acțiuni Multiple de Reprezentare în Japonia

Evoluția Istorică a Creării Sistemului

Înainte ca sistemul de acțiuni multiple de reprezentare să fie introdus explicit în Legea Companiilor din Japonia, instanțele japoneze, în principiu, nu recunoșteau astfel de acțiuni. Totuși, decizia Curții Supreme din Japonia în cazul Mitsui Kōzan din era Heisei 5 (1993) a devenit un punct de plecare pentru discuțiile privind necesitatea acțiunilor multiple de reprezentare. Această decizie nu a recunoscut direct acțiunile multiple de reprezentare, dar a stimulat dezbateri active în mediul academic și în practică despre modalitățile de urmărire a responsabilității în cadrul grupurilor de companii.

De asemenea, evoluția istorică a teoriei jurisprudențiale din Statele Unite a influențat designul sistemului japonez. În Statele Unite, acțiunile multiple de reprezentare au fost recunoscute de timpuriu, un exemplu fiind decizia în cazul Holmes vs. Camp din 1917 de la Curtea de Apel Intermediară din statul New York. Aceste tendințe internaționale au contribuit la orientarea sistemului juridic japonez către introducerea acțiunilor multiple de reprezentare ca un mijloc de a răspunde complexității grupurilor de companii și de a realiza o guvernanță corporativă mai eficientă. Aceste discuții au culminat cu amendamentul din 2014 al Legii Companiilor din Japonia (pus în aplicare în 2015), care a clarificat poziționarea sistemului de acțiuni multiple de reprezentare în cadrul juridic japonez. Acesta a fost un pas important pentru maturizarea legislației corporative japoneze și adaptarea acesteia la mediul de afaceri modern.

Rolul și Efectele Așteptate în Guvernanța Corporativă

Sistemul de acțiuni multiple de reprezentare joacă un rol extrem de important în consolidarea guvernanței corporative în cadrul grupurilor de companii. Acest sistem a fost conceput pentru a aborda problema structurală a posibilității de neglijare a acțiunilor legale de către compania-mamă în cazul unor nereguli ale filialei, cunoscută sub numele de “posibilitatea de neglijare a acțiunii”. În situațiile în care compania-mamă ezită să urmărească responsabilitatea directorilor filialei din cauza relațiilor personale sau a intereselor grupului, sistemul deschide calea pentru acțiuni directe din partea acționarilor companiei-mamă, promovând astfel transparența și responsabilitatea întregului grup.

Prin introducerea acestui sistem, directorii filialelor sunt supuși nu doar supravegherii din partea companiei-mamă, ci și monitorizării directe din partea acționarilor finali ai companiei-mamă. Acest lucru sporește efectul de descurajare a comportamentelor ilegale și se așteaptă să îmbunătățească conștientizarea conformității legale și etica în cadrul întregului grup de companii. De asemenea, sistemul are funcția de a facilita recuperarea daunelor în cazul în care acestea apar. Acest sistem indică faptul că guvernanța corporativă japoneză evoluează dincolo de o singură entitate juridică, urmărind eficacitatea întregului grup de companii și aliniindu-se cu cele mai bune practici internaționale de guvernanță corporativă.

Cazuri Juridice Majore Referitoare la Sistemul de Acțiuni Reprezentative Multiple în Japonia

Discuții și Evoluția Jurisprudenței înainte de Introducerea Sistemului

Înainte ca sistemul de acțiuni reprezentative multiple să fie introdus explicit în Legea Companiilor din Japonia, instanțele japoneze erau, în principiu, reticente în a recunoaște astfel de acțiuni. De exemplu, în hotărârea Tribunalului Districtual din Tokyo din 29 martie 2001 și în alte hotărâri de la instanțele inferioare, s-a observat o tendință de a respinge inițierea acțiunilor reprezentative multiple. Aceste hotărâri reflectau interpretarea legală japoneză de la acea vreme, care limita calitatea procesuală a acționarilor doar la cei ai companiei vizate pentru urmărirea răspunderii.

Cu toate acestea, cazul Mitsui Mining din 1993, judecat de Curtea Supremă, deși nu a recunoscut direct acțiunile reprezentative multiple, a stimulat discuții active în mediul academic și practic despre necesitatea protecției acționarilor companiei-mamă în cadrul grupurilor de companii. Acest caz a scos în evidență problemele specifice de urmărire a răspunderii în grupurile de companii, care nu puteau fi abordate adecvat de sistemul legal existent, devenind astfel un punct important de discuție pentru viitoarele modificări ale Legii Companiilor din Japonia. Această evoluție istorică arată că modificarea Legii Companiilor din Japonia din 2015 nu a fost doar o simplă schimbare legislativă, ci un punct de cotitură important în legislația corporativă japoneză, adaptându-se la complexitatea crescândă a grupurilor de companii.

Situația Operațională și Starea Jurisprudenței după Introducerea Sistemului

De la introducerea sistemului de acțiuni reprezentative multiple în 2015, nu au fost raportate multe cazuri directe bazate pe articolul 847-3 din Legea Companiilor din Japonia. Există mai mulți factori care pot explica acest număr redus de cazuri.

În primul rând, cerințele stricte pentru inițierea unei acțiuni reprezentative multiple limitează cazurile care pot fi efectiv aduse în instanță. De exemplu, este necesar ca filiala vizată să fie o filială deținută integral, valoarea contabilă a acțiunilor să depășească o cincime din totalul activelor companiei-mamă finale, și să existe daune suferite de compania-mamă finală. Aceste cerințe pot funcționa ca un filtru pentru a preveni litigiile inutile sau abuzive.

În al doilea rând, existența acestui sistem poate funcționa ca un puternic factor de descurajare pentru directorii din cadrul grupurilor de companii. Conștientizarea riscului de a fi trași la răspundere prin acțiuni reprezentative multiple poate încuraja luarea unor decizii de management mai prudente și întărirea guvernanței corporative.

În al treilea rând, există o problemă structurală în care este puțin probabil ca compania-mamă finală, care controlează managementul unei filiale intermediare deținută integral, să inițieze o acțiune de urmărire a răspunderii propriilor directori. Sistemul de acțiuni reprezentative multiple a fost creat tocmai pentru a aborda această “posibilitate de neglijare a acțiunii” de către compania-mamă. Astfel, numărul redus de litigii nu indică nefuncționarea sistemului, ci mai degrabă sugerează efectul său de descurajare și posibilitatea soluționării interne înainte de a ajunge la litigii.

Deși există puține cazuri directe de acțiuni reprezentative multiple, jurisprudența generală privind acțiunile reprezentative ale acționarilor, cum ar fi încălcarea obligației de diligență a directorilor, este utilă pentru a înțelege criteriile de judecată ale instanțelor în cazurile de acțiuni reprezentative multiple. De exemplu, în hotărârea Tribunalului Districtual din Tokyo din 25 septembrie 2014, într-un caz în care o companie listată a făcut donații politice în încălcarea Legii de Reglementare a Fondurilor Politice, s-a recunoscut încălcarea obligației de diligență a directorilor implicați și s-a admis cererea împotriva unora dintre directori. De asemenea, în hotărârea Tribunalului Districtual din Tokyo din 27 martie 2014, s-a recunoscut răspunderea pentru daune a directorilor unei companii listate care au cauzat daune companiei prin subscrierea de obligațiuni fără o decizie a consiliului de administrație, încălcând articolul 362, alineatul 4, punctul 1 din Legea Companiilor din Japonia, care reglementează “transferul și achiziția de bunuri importante”. Aceste cazuri indică domeniul de responsabilitate și standardele de diligență ale directorilor, iar aceleași principii legale se aplică și în acțiunile reprezentative multiple.

Concluzie

Sistemul de acțiuni multiple de reprezentare în cadrul Legii Companiilor din Japonia (Legea Companiilor Japoneze) este un mecanism juridic extrem de important, introdus pentru a aborda provocările de guvernanță corporativă inerente structurilor complexe ale grupurilor de companii moderne. Acest sistem deschide calea pentru acționarii companiei-mamă finale să urmărească responsabilitatea directorilor din filialele sale deținute integral sau din filialele importante, depășind astfel problema structurală a „posibilității de neglijare a acțiunii” de către compania-mamă și întărind transparența și responsabilitatea întregului grup de companii. Cerințele stricte ale acestui sistem reflectă o filozofie de design echilibrată, care previne abuzul sistemului, recunoscând dreptul de acțiune doar în cazurile care necesită cu adevărat protecție.

Firma noastră de avocatură are o experiență vastă în domeniul sistemului de acțiuni multiple de reprezentare și al guvernanței corporative în cadrul Legii Companiilor din Japonia, oferind servicii unui număr mare de clienți din Japonia. Combinăm cunoștințe profunde și experiență practică în urmărirea responsabilității în structuri complexe de grupuri de companii, obligațiile legale ale directorilor și exercitarea drepturilor acționarilor. De asemenea, firma noastră include mai mulți avocați vorbitori de engleză, cu calificări juridice străine, care pot oferi servicii juridice de înaltă calitate și comunicare fluentă atât în japoneză, cât și în engleză, dintr-o perspectivă internațională. Dacă aveți nevoie de consultanță privind sistemul de acțiuni multiple de reprezentare sau de suport juridic în general în domeniul guvernanței corporative, nu ezitați să ne contactați.