Ștergerea articolelor de arestare și 'Dreptul de a fi uitat' și 'Beneficiul de a nu fi împiedicat la reabilitare'

Informațiile despre dvs. pe care nu doriți să le cunoască cei din jur, apar în căutările pe internet. În special, antecedentele dvs. penale sau arestările pot fi cunoscute de cei din jur. Acest lucru vă poate aduce un dezavantaj semnificativ.

Dreptul la uitare, adoptat în UE, a devenit un subiect frecvent în știri și ziare, dar nu ar putea fi folosit pentru a șterge articolele care vă aduc prejudicii?

Aici, vom explica diferențele dintre “dreptul la uitare” și “dreptul la reabilitare fără obstacole”, care a fost folosit până acum, precum și perspectivele viitoare.

“Dreptul de a fi uitat”

Pe internet, unde informația vastă se acumulează în fiecare moment, rolul motoarelor de căutare devine din ce în ce mai important, atât în ceea ce privește transmiterea, cât și vizualizarea informațiilor.

În acest context, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a recunoscut în 2014 “dreptul de a fi uitat” (right to be forgotten) al cetățenilor UE și a cerut Google să șteargă din rezultatele de căutare informațiile legale despre datorii sau alte informații, bazându-se pe acest drept.

Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit că subiecții datelor pot solicita ștergerea acestora dacă sunt “inadecvate în raport cu scopul prelucrării, lipsite de importanță sau excesive” și că pot solicita motoarelor de căutare să șteargă linkurile către site-uri web “dacă datele care inițial erau legale au devenit inutile”. Acest “drept de a fi uitat” a stârnit un interes considerabil și în Japonia.

Detalii despre cazurile juridice privind posibilitatea de a șterge rezultatele de căutare Google pot fi găsite în articolul de mai jos.

https://monolith.law/reputation/delete-google-search[ja]

Un bărbat care a primit o amendă de 500.000 de yeni pentru încălcarea Legii japoneze privind interzicerea prostituției infantile și a pornografiei infantile, a solicitat Google să șteargă informațiile despre arestarea sa din rezultatele de căutare, deoarece, chiar și după mai mult de trei ani de la incident, articolele despre arestarea sa apăreau în căutările cu numele și prenumele său. Această cerere a fost aprobată în iunie 2015.

În decembrie 2015, Curtea Districtuală Saitama a aprobat o ordonanță provizorie care a cerut anularea acestei decizii și a ordonat din nou Google să șteargă informațiile.

Această decizie, care a menționat pentru prima dată “dreptul de a fi uitat” în Japonia, a atras atenția publicului.

În această decizie, s-a recunoscut dreptul de a șterge rezultatele de căutare după mai mult de trei ani de la arestarea și executarea amenzii pentru prostituția infantilă,

Chiar dacă un infractor a fost odată arestat și cunoscut de societate, el are dreptul de a fi respectat în viața sa privată ca un drept al personalității și are dreptul de a nu fi împiedicat să se reabiliteze. În funcție de natura infracțiunii, după o anumită perioadă de timp, el ar trebui să aibă “dreptul de a fi uitat” de societate pentru infracțiunile sale din trecut.

Decizia Curții Districtuale Saitama, 22 decembrie 2015

Dacă considerăm că o persoană care a comis o infracțiune se reabilitează prin reintegrarea în societate ca un cetățean obișnuit după ce a primit o condamnare penală sau a terminat de executat o pedeapsă și trăiește o viață liniștită, atunci este probabil că afișarea antecedentelor penale pentru persoanele care nu au repetat infracțiunea și au trecut o anumită perioadă de timp ar putea încălca în mod semnificativ “dreptul de a nu fi împiedicat să se reabiliteze”.

“Beneficiul de a nu fi împiedicat să se reabiliteze” sau “Dreptul de a fi uitat”

Până acum, în ceea ce privește articolele despre astfel de infracțiuni, s-a considerat că publicarea faptelor legate de antecedentele penale devine ilegală în cazul în care “beneficiul de a nu fi împiedicat să se reabiliteze în noua viață socială pe care o formează” pe care îl are subiectul este superior “interesului juridic de a nu fi publicate faptele legate de antecedentele penale” și “necesitatea de a publica faptele legate de antecedentele penale folosind numele real în lucrări”, comparându-le din perspectiva dacă încalcă sau nu acest beneficiu (Hotărârea Curții Supreme din Japonia, 8 februarie 1994, cazul “Non-fiction ‘Reversal'”).

Însă, această decizie a Tribunalului Districtual Saitama a adoptat conceptul de “dreptul de a fi uitat”, făcând un pas înainte de “beneficiul de a nu fi împiedicat să se reabiliteze” indicat de hotărârea Curții Supreme menționată mai sus, și a atras atenția.

Dacă organizăm criteriile de judecată indicate de Tribunalul Districtual Saitama, acestea sunt după cum urmează:

1. Persoanele care au fost raportate ca fiind arestate au “beneficiul de a nu fi împiedicate să se reabiliteze”
2. După o anumită perioadă de timp, există “dreptul de a fi uitat” de infracțiunile trecute de societate
3. Când informațiile despre arestare sunt afișate pe internet, ar trebui să se ia în considerare dificultatea de a șterge informațiile și de a duce o viață liniștită, și ar trebui să se judece dacă rezultatele căutării ar trebui sau nu să fie șterse
4. Bărbatul are riscul ca istoricul său de arestare să fie ușor de vizualizat, iar dezavantajul este dificil de recuperat și semnificativ

Negarea “dreptului de a fi uitat”?

În acest context, Curtea de Apel Tokyo a decis în iulie 2016, în cadrul unui proces de conservare,

Există cazuri în care se poate solicita ca anumite rezultate de căutare să nu poată fi vizualizate pe internet pe baza dreptului la confidențialitate, dar

1. Antecedentele de arest pentru infracțiuni împotriva minorilor sunt de interes public

2. Chiar și luând în considerare trecerea timpului, caracterul public al informațiilor despre arest nu a dispărut

Decizia Curții de Apel Tokyo din 12 iulie 2016

Pe baza acestor considerente, a afirmat că “prostituția infantilă este o problemă majoră pentru părinți și, deși au trecut aproximativ 5 ani de la incident, caracterul său public nu a dispărut”. A anulat decizia Curții Districtuale Saitama, care a recunoscut “dreptul de a fi uitat” și a permis ștergerea, respingând cererea bărbatului.

În ceea ce privește “dreptul de a fi uitat”, a decis că “nu este definit legal și cererea de ștergere bazată pe acest drept nu diferă de cererea de ștergere bazată pe dreptul tradițional la confidențialitate”.

La acel moment, a fost subiect de discuție în ziare și alte medii că “Curtea de Apel Tokyo a negat ‘dreptul de a fi uitat'”.

Decizia Curții Supreme

În ianuarie 2017 (anul 2017 al calendarului gregorian), în cadrul unui apel permisiv împotriva Curții Superioare din Tokyo, Curtea Supremă a recunoscut că “interesul de a nu fi publicate fapte care aparțin vieții private ale unei persoane ar trebui să fie protejat de lege” și a emis următoarea decizie:

Indiferent dacă actul de a furniza informații, cum ar fi URL-urile site-urilor web care conțin articole cu fapte care aparțin vieții private, ca parte a rezultatelor căutării este ilegal sau nu, ar trebui să se decidă prin compararea și evaluarea diverselor circumstanțe legate de natura și conținutul faptelor respective, gradul de daună specifică pe care o persoană o suferă prin furnizarea acestor informații, sfera în care faptele care aparțin vieții private sunt transmise, statutul social și influența persoanei, scopul și semnificația articolelor respective, situația socială la momentul publicării articolelor și schimbările ulterioare, necesitatea de a descrie faptele respective în articole, etc. În cazul în care rezultă clar că interesul legal de a nu publica faptele respective este superior, este rezonabil să se interpreteze că se poate solicita operatorului de căutare să elimine aceste informații din rezultatele căutării.

Decizia Curții Supreme, 31 ianuarie 2017

Curtea Supremă a stabilit criteriul de judecată de mai sus și, în acest caz, a considerat că “prostituția infantilă este considerată exploatare sexuală și abuz sexual asupra copiilor, este condamnată puternic de societate și este interzisă prin sancțiuni penale, deci poate fi considerată încă o problemă de interes public” și că “rezultatele căutării în acest caz sunt o parte a rezultatelor căutării atunci când se utilizează numele județului în care locuiește apelantul și numele apelantului ca criterii, deci se poate spune că sfera în care faptele sunt transmise este limitată într-o anumită măsură”. Prin urmare, nu a recunoscut eliminarea rezultatelor căutării, spunând că “nu se poate spune că este clar că interesul legal de a nu publica faptele este superior”.

Decizia Curții Supreme ia în considerare diverse circumstanțe, cum ar fi cele de mai jos, și în final face o comparație și o evaluare, adică decide “care este mai mare, motivul pentru care ar trebui să fie șters (interesul legal de a nu publica faptele) sau motivul pentru care nu ar trebui să fie șters (motivul pentru care informațiile respective ar trebui să fie furnizate ca rezultate ale căutării)”.

Circumstanțele care stau la baza interesului legal de a nu publica faptele

• Sfera în care faptele care aparțin vieții private sunt transmise prin furnizarea informațiilor respective
• Gradul de daună specifică pe care o persoană o suferă prin furnizarea informațiilor respective

Circumstanțele care pot fi spuse în ambele cazuri

• Natura și conținutul faptelor respective
• Statutul social și influența persoanei
• Situația socială la momentul publicării articolelor și schimbările ulterioare

Circumstanțele care stau la baza motivului pentru care informațiile respective ar trebui să fie furnizate ca rezultate ale căutării

• Scopul și semnificația articolelor respective
• Necesitatea de a descrie faptele respective în articole

Compararea și “Dreptul de a fi uitat”

Decizia Curții Supreme menționată mai sus a definit clar cerințele pentru ștergerea unui articol, afirmând că “se poate solicita ștergerea informațiilor respective, cum ar fi URL-ul, din rezultatele căutării, în cazul în care este evident că interesele legale de a nu publica faptele respective sunt superioare”, chiar dacă standardul de comparare este “evident” strict.

De asemenea, ștergerea rezultatelor căutării este considerată în cadrul drepturilor generale de confidențialitate, iar “dreptul de a fi uitat” nu este menționat deloc.

Însă, nu credem că acest lucru neagă “dreptul de a fi uitat”. Chiar și atunci când a fost luată decizia Curții Superioare din Tokyo, au existat rapoarte care negau “dreptul de a fi uitat”, dar aceasta doar afirmă că se poate judeca prin comparare cu standardele tradiționale, fără a introduce concepte noi. Prin urmare, se crede că “dreptul de a fi uitat” nu a fost menționat intenționat.

Ștergerea articolelor de raportare a infracțiunilor

Ștergerea articolelor de raportare a infracțiunilor este o problemă dificilă. Pe de o parte, spre deosebire de cazurile în care se ridică probleme de defăimare sau calomnie, articolele de raportare a infracțiunilor sunt adevărate. Deoarece articolul în sine este adevărat, atunci când se solicită ștergerea acestuia, echilibrul cu “libertatea presei” devine inevitabil o problemă.

În cazurile în care a fost contestat dacă este ilegal sau nu ca tipărirea și distribuția unei publicații să fie interzise prin ordonanța provizorie a instanței, Curtea Supremă a Japoniei a declarat:

“Este rezonabil să înțelegem că o persoană a cărei onoare, care este o evaluare obiectivă primită de la societate cu privire la caracterul, comportamentul, reputația, creditul etc. ale unei persoane, a fost încălcată ilegal (omisiune)… poate solicita încetarea actului de încălcare care are loc în prezent și prevenirea încălcărilor care ar putea apărea în viitor, pe baza dreptului la onoare ca drept personal.”

Hotărârea Curții Supreme din 11 iunie 1986 (Anul 1986 al calendarului gregorian)

Există o astfel de indicație.

În această hotărâre a Curții Supreme, pentru a fi recunoscută oprirea, trebuie îndeplinite cerințele “conținutul expresiei nu este adevărat și nu este clar că este exclusiv în scopul interesului public și există riscul ca victima să sufere daune semnificative și dificil de recuperat”.

Prin urmare, în cazul articolelor de arestare, cum ar fi cazul Tribunalului Districtual Saitama, deoarece articolul în sine este adevărat, nu îndeplinește cerința “conținutul expresiei nu este adevărat”, și în cazul raportărilor de către mass-media, cum ar fi ziarele, “exclusiv în scopul interesului public” este recunoscut. Prin urmare, Tribunalul Districtual Saitama poate fi considerat că trebuie să adopte o altă structură legală și poate fi adus “dreptul de a fi uitat”.

Desigur, nu este cazul că nu poate fi șters doar pentru că este adevărat. Există și cazuri de scurgeri de informații personale sau de “porno răzbunare”. Ștergerea articolelor despre trecutul infracțional este considerată doar ca fiind în cadrul general al dreptului la intimitate.

https://monolith.law/reputation/delete-arrest-history[ja]

Rezumat

Deși în decizia Curții Supreme nu apare termenul “dreptul de a fi uitat”, conceptul a apărut odată cu răspândirea largă a internetului. În contextul actual, în care situația generală în jurul acestui subiect este încă fluidă, putem considera că decizia a fost lăsată pentru viitor, fără a se face un verdict în acest moment.

În viitor, se așteaptă ca deciziile privind solicitările de ștergere din rezultatele căutărilor să se acumuleze în conformitate cu evaluarea comparativă a Curții Supreme. În special, elementul “trecerea timpului”, adică cât timp trebuie să treacă pentru ca informațiile personale să nu mai fie considerate “o problemă de interes public”, ar putea fi privit cu importanță în deciziile viitoare.